13 în 8

După ce, în perioada sărbătorilor, am stat departe de casă şi de Internet[1] vreme de vreo 8 zile, am făcut o cură de lecturi online (mai mult sau mai puţin în diagonală). Şi am citit, printre altele, interviul lui Silviu Genescu din revista SRSFF. Interviu din care am reţinut mai ales răspunsul legat de traducători (deh, fiecare cu ce-l doare 😛 ):

„Traducătorul de carte din România are un statut neoficial de ‚negru pe plantaţie’. Editurile nu se grăbesc să-i achite drepturile băneşti, e purtat cu vorba când se ajunge la plata pe contract, deci trebuie să aibă multă răbdare şi să-şi caute un alt job care să-l ajute să-şi achite facturile. În plus, e impozitat şi pentru drepturile băneşti obţinute pentru activităţi intelectuale, deci sunt mai avantajaţi cei care trăiesc sub sloganul ‚Noi muncim, noi nu gândim’. Nu există niciun sprijin sau facilitate fiscal pentru traducători.”

Sunt întrutotul de acord cu domnul Genescu, cu menţiunea că se poate şi fără jobul[2] suplimentar dacă traduci, ca mine, pentru mai multe edituri[3] şi dacă accepţi plata în rate[4], oricât de mici.

Dar nu despre asta voiam să vorbesc de fapt, ci despre ceea ce m-a şocat, într-un fel, adică despre două comentarii – ale aceleaşi persoane, pe care o şţiu, după pseudonim (căci cum se numeşte şi ce hram poartă în realitate n-am ştiut niciodată), încă din vremurile când frecventam cu regularitate Atelierul Kult:

„chiar toata lumea ii plange pe traducatori? 🙂 de cate ori castiga mai mult decat scriitorii? muncesc mai mult? sau n-o fac de placere si atunci merita mai multa atentie?
trebuie sa inteleg, nu sa cred, nu?”

*

„preferinta traducatorilor ramane pentru siroposenii fantasy…

… un autor de roman SF (roman) NU CASTIGA banii unui traducator (nici la 2 euro pagina, cum se plang unii, chiar daca adevarul e altul) desi poate ca munceste ani de zile la carte, nu doar 1 luna (cum se lauda foarte multi traducatori din fandom ca pot traduce o carte la care ar munci 8 ore pe zi, s-o traduca).

800 de euro pe 400 de pagini? 13 pagini in 8 ore de munca? asta fiind cel mai mic pret la care te poti gandi”

Cu alte cuvinte, am trăit s-o văd şi p-asta!!! 🙂 Există cineva care-i invidiază pe traducătorii de carte din România!!! Care e de părere că muncesc prea puţin şi sunt plătiţi prea mult!!! Şi că, atunci când faci ceva care-ţi place, nu meriţi nici să ţi se dea atenţie, nici să fii [bine] plătit – sau cel puţin aşa am dedus eu din primul comentariu!!!

După umila mea părere, nu poţi fi un traducător bun, şi nici măcar unul mediocru, dacă nu-ţi place ceea ce faci. Traducerea (literară) e o activitate care cere migală şi meticulozitate şi la care renunţi repede-repede (sau pe care ai toate şansele s-o rasoleşti) dacă în spatele ei nu există pasiune – adică dragoste pentru cuvântul scris şi pentru frazele frumos întoarse din condei!

Cât despre cei doi euro pe pagină, după ce se scad impozitele şi taxele de asigurare[5], de la unele edituri nu-ţi mai rămâne în buzunar nici măcar atât! 😛

Iar în privinţa comparaţiei scriitor-traducător, ei bine, între ăştia doi există, cel puţin în România, oarece mici mari 😛 deosebiri:

Scriitorul, sau cel care se vrea/crede scriitor, se aşează la masa de lucru fiindcă „aşa vrea muşchii lui” şi scrie ce îi trece prin cap, muncind la asta atât cât i se pare necesar şi în ritmul în care crede de cuviinţă. Abia după ce termină îşi ia opera sub braţ (operă care, în ciuda bunei lui păreri – că, vorba aia, şi cioara crede că puiul ei e frumos – se-ntâmplă de multe ori să fie o mizerie) şi bate pe la uşile editurilor. Apoi, în caz că editura consideră că opera e publicabilă, preţul e negociabil şi, din câte ştiu eu, e un procent din încasări. Aşa că, dacă a scris ceva cu priză la public, o să câştige mai mult, iar dacă nu, mai puţin sau mai nimic – caz în care trebuie să zică bogdaproste fiindcă n-a suportat el, ci editura, costurile publicării. (Nu iau în discuţie cazul când îşi publică elucubraţiile pe banii lui, fiind probabil adeptul principiului „pierzi, câştigi, scriitor te numeşti”. :mrgreen: )

Mai e şi cazul publicării în revistele online. Eu una am trimis la Nautilus şi Suspans, lansate pe net sub oblăduirea editurii Nemira, povestioare şi recenzii de câte 2-3 pagini standard, şi am primit, pentru fiecare dintre ele, câte o carte la alegere. Şi 50-60 RON (vă asigur că am ales cărţi groase! :P) pentru 2-3 pagini nu-mi sună rău de loc – măcar dacă aş primi atât şi pentru traduceri!

Pe de altă parte, traducătorul dă un test ca să fie acceptat drept colaborator al editurii, are de la bun început un contract pentru o sumă fixă şi un termen de predare, şi nu traduce ce-i tună lui prin cap („preferinţele”, inspirate de gusturile aşa-numitului mare public, sunt ale editorilor), poate cel mult să aleagă dintre 2 sau 3 cărţi pe care vrea editura să le dea la tradus în momentul respectiv (fie ele „siropoşenii fantasy” sau nu). Aşa că, pe lângă ceea ce-ţi place, atunci când trăieşti din asta, ca mine, ajungi şi să traduci cărţi pe care altminteri nu le-ai fi citit nici în ruptul capului, şi singurul lucru care te-ajută să n-o iei pe pereţi înainte a duce treaba la bun sfârşit e plăcerea pe care-o simţi când vezi că frazele tale (adesea sucite şi răsucite de câte două sau trei ori) ajung să sune bine în limba română! 🙂

Şi acum ajung şi la titlul articolului pe care tocmai aveţi răbdarea să-l citiţi: „13 în 8”. Ei bine, eu n-am reuşit niciodată să traduc 13 pagini standard în 8 ore! 😦 Recordul meu, foarte rar atins, de e 11; şi în majoritatea cazurilor nu sar de 9. Asta în zilele când nu ies din casă  între orele 8 şi 16 – cu pauzele de rigoare, fireşte, pentru că nimeni nu poate sta cu fundul lipit de scaun şi cu degetele bocănind pe tastatură 8 ore de-a rândul. Om şi el, traducătorul mai şi mănâncă, mai bea câte-o cafea pe care şi-o face singur, mai ajunge şi pe la budă, mai răspunde la câte-un telefon sau la câte-un e-mail, se mai ocupă (dacă are aşa ceva) şi de motanul care altminteri se plictiseşte şi i se urcă pe laptop…

Însă, iaca, m-am ambiţionat, mi-am propus să fac o experienţă chiar acum, de la 6 seara la 2 noaptea, să văd, îmi ies cele 13 pagini, au ba? Că, acu’ fiind noi în 2013, poate, cine ştie, treisprezecele ăsta se ia… 😆


[1] De care cred c-am început să devin dependentă. 😥

[2] Apropo, de ce-o fi luat toată lumea cu drag în braţe cuvântul job (a intrat în dicţionar, ştiu, dar pe mine continuă să mă zgârie pe ochi şi pe urechi) când în limba noastră aveam serviciu, slujbă, post, funcţie, ocupaţie, îndeletnicire, etc, şamd?

[3] Anul trecut au fost şase, iar anul ăsta sunt, deocamdată, trei, la care sper să se adauge cel puţin şi a patra, fiindcă eu una nu intenţionez să întrerup colaborarea cu Nemira – şi nici cu Leda, care ar fi a cincea 🙂

[4] O propunere (din partea mea) la care au fost receptive până acum toate editurile cu probleme, mai puţin Voyager Premium Books, a cărei reacţie la ultimul meu mesaj a fost similară cu a mortului din păpuşoi… :mrgreen:

[5] Obligativitatea acestora e, tot după umila mea părere, un abuz strigător la cer, fiindcă e vorba de sănătatea şi de bătrâneţea traducătorului, sau, în general vorbind, a anagajatului/colaboratorului, şi el şi numai el este acela care are dreptul să hotărască dacă vrea sau nu să şi le asigure într-un fel sau altul.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, lumea cărţilor, Traduceri, traducatori, etc și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la 13 în 8

  1. of zice:

    De, Vero, dacă te uiți în gura urechiștilor, îți crește tensiunea de pomană și petreci bolind timpul pe care l-ai putea dedica îndeletnicirilor utile. Pentru că eu, tot uitîndu-mă pe vremuri la cucoana Dragotescu de la Realitatea, am învățat un adevăr util: cu urechiștii nu trebuie să pierzi vremea. La ei e regulă: frînturi de adevăruri/minciuni/mixturi le intră pe-o ureche, se combină sub creștet cu ideile preconcepute născute din impresiile lor despre realitatea pe care n-au cunoscut-o că n-au avut ocazia, iar de-acolo pe calea gurii iese… tot ce vrei și ce nu vrei. Nu-i poți convinge, nu le poți explica, ei își închipuie că știu despre ce vorbesc. N-au pus mîna în viața lor să facă treaba despre care vorbesc, dar vorbesc. Că nu costă. Și, știi și tu, calomniați, calomniați, că tot o să rămînă ceva. Nu de alta, dar și printre cititori sînt destui urechiști dispuși să creadă orice barză mov. Că-i mov.

    (Altminteri, eu am oarece nedumeriri despre socotelile matale cu timpul și paginile și numărul de cărți, dar nu-s relevante la subiect.)

    Apreciază

    • Vero zice:

      Ai dreptate. Multă. Adică foarte multă.
      Dar aş zice că nu mi-a crescut tensiunea. Cred c-am avut doar chef de trăncănit… şi de bodogănit… în scris 🙂

      Cât despre socotelile mele cu timpul şi cu paginile, astea de aici se referă doar la zilele când nu ies dimineaţa din casă şi când nu-mi găsesc altceva de făcut. Şi, pe de altă parte, trebuie să se ţină cont că traduc şi după ora 16; şi că, atunci când am spor dimineaţa, nu prea mai am seara – şi viceversa, fiindcă văd că am tradus puţin şi m-apucă disperarea; şi că mă pricep foarte bine să pierd timpul. Prin urmare, socotelile îs complicate şi încurcate 😀

      Apreciază

  2. Zina zice:

    Dă-i încolo, Vero ! Să fii tu sănătoasă și să traduci cât poți de multe. Dacă te-ai lua după toți…

    Apreciază

  3. almanahe zice:

    Eu ţi-am mai zis părerea mea despre traducători, aşa că nu mă mai repet. Iar clevetitorii nu vor dispărea niciodată. Poate că rămân pentru echilibru, mai ştii?! 😆

    Apreciază

  4. psi zice:

    liber profesionismul în general, vero, e cam dat de pereţi. din păcate însă, munca voastră, a celor ce ne aduceţi alte cărţi, din alte limbi ar trebui mai mult apreciată… dar cărţile au devenit aşa nişte cenuşărese că eu mă mir uneori cum poţi totuşi să mergi mai departe prin acest hăţiş…

    Apreciază

  5. Pingback: SANATATE cu leacuri de pacalit iarna - 3

  6. Assassin zice:

    Linkurile cu numere din articol duc catre o traducere… despre care nu cre’ca ar fi tre’sa stim 😀

    Apreciază

  7. Pingback: VREMEA A TRECUT, bradul de Craciun e doar o amintire !

  8. Pingback: VREMEA A TRECUT, bradul de Craciun e doar o amintire ! | Zinnaida

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s