De la o traducătoare către cititori

Dragi cititori înamoraţi de o serie de romane sau alta, dacă vreţi să aflaţi când apare următoarea carte din seria în cauză, nu întrebaţi traducătorul precedentelor cărţi, că individul ăsta e doar colaborator temporar al editurii, nu-i cunoaşte planurile. În plus, nu e obligat nici să traducă restul seriei, nici să vă raporteze la ce lucrează şi în ce stadiu se află lucrarea.
Editurile au pagini de FB, au bloguri, au site-uri. Intraţi acolo şi întrebaţi, spuneţi după ce roman vă plânge sufleţelul… Vă garantez că n-o să vă muşte nimeni; nici măcar n-o să vă înjure!
Cât despre mine, în acest context:
Mi-s o tânără pensionară 🤪, care poate renunţa oricând la traduceri, mulţumindu-se să trăiască din pensioara ei şi lăsând seriile începute pe seama unor traducători mai tineri. Aşadar şi prin urmare, scutiţi-mă vă rog de întrebări despre viitor – în acest domeniu. Şi în altele, că nu-mi place amestecul în afacerile mele interne. 😁
Mulţam de înţelegere – căci sper că există.

Publicat în traducatori, Traduceri | Etichetat , ,

Câte ceva despre circuitul ideilor în natură

O parte dintre ideile despre care e vorba mai jos mi-au fost dezvăluite cu multă vreme în urmă şi, cu acordul emiţătorului* 🙂, am scris pornind de la ele povestirile „Ghinion” (premiul I la Concursul de Literatură Nemira, ediţia 1994, secţiunea Nautilus – proză scurtă SF) şi „Închisoare contravenţională” (premiul II la concursul Helion ’94, Timişoara), ambele incluse în anul 2012 în volumul „Floarea de loldilal”, apărut la editura Nemira.


* – Pe „emiţător” l-am cunoscut exact acum 39 de ani, în ziua de 11 septembrie a anului 1981, când am devenit colegi de birou (adică de masă lungă şi mereu în dezordine, în laboratorul de Încercări Mecanice al Compartimentului de Control Tehnic din ISEH Focşani).

Publicat în de-ale altora, de-ale mele, lumea cărţilor | Etichetat , , , , | 3 comentarii

Puncte de vedere

Acum ceva mai mult de trei ani, m-am gândit să citesc cu glas tare o povestioară publicată pe blogul motanului Grişka.

Între timp, povestioara a fost inclusă în volumul „Întoarcerea Vrăjitorului„.

 

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii, lumea cărţilor | Etichetat , , | 3 comentarii

Din Helion online cetire

Îi mulţumesc domnului Mircea Opriţă pentru că s-a aplecat asupra povestirilor mele.

Cititi tot articolul aici

Cât despre „corvezile cronofage ale activității de traducător” (nu doar de texte SF, am „păcătuit” traducând şi altfel de scrieri), ţin să menţionez că nu sunt corvezi, traduc cu reală plăcere; şi nici nu sunt, în ceea ce mă priveşte, principala cauză a „golului de creaţie”.
În anii ’90 existau o mulţime de reviste şi fanzine SF şi, mai ales, o mulţime de concursuri – deci aveam termen pentru terminarea poveştilor, care altminteri ar fi lâncezit mult şi bine. Prima treime (în fine, ceva între treime şi jumătate) din „Întoarcerea vrăjitorului”, de pildă, a stat neatinsă vreo 8 ani, până când mi-a cerut regretatul Ştefan Ghidoveanu ceva pentru o antologie (amănunte aici). Tot la cerere, pentru o antologie de-a lui, am scris „Clipa eternă”. Şi tot aşa, ca răspuns la cereri similare, au apărut cele câteva povestiri ale mele născocite în mileniul III, cu excepţia celei intitulate „Între lumi” (care dă titlul primului meu volum apărut la editura Pavcon), scrisă pentru un concurs, fiindcă-mi doream micul aparat de fotografiat oferit ca premiu – şi ziua în care am aflat că l-am câştigat a fost una dintre cele mai fericite din viaţa mea.
În concluzie, în mine nu arde, mistuitoare, flacăra creaţiei – se aprinde doar, când şi când, dacă scânteia e suficient tentantă sau de insistentă ca să-mi învingă lenea înnăscută.

Publicat în de-ale mele, lumea cărţilor | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

În locul arhivelor lunii august

Aşa arată, în biblioteca mea, scrierile unchiului meu, Dumitru V. Curcăneanu. (Eu îi spuneam „nenea Mitu”.) Sunt dactilografiate pe foiţă subţire şi legate între coperţi de carton.

Există o sigură excepţie – intitulată „Ştefan cel Mare” şi lăsată să doarmă în pace într-un dosar cu şină.

Dar, adeverind zicala „cei din urmă vor fi cei dintâi”, poemul epic „Ştefan cel Mare” a văzut primul lumina tiparului.

S-a întâmplat azi şi sper că li se va întâmpla şi celorlalte scrieri, celor străjuite de sobrul verde noptatic al coperţilor groase.

Din biblioteca mea lipsesc poeziile lui scurte, dar mi-a rămas în minte o strofă care-mi plăcea la nebunie în tinereţe:

„Eu ştiu că a iubi înseamnă
Să rupi din suflet şi să dai,
Cum primăvara te îndeamnă
Să faci cu florile de mai.”

Acum mă gândesc mai ales la al doilea vers: „să rupi din suflet şi să dai” şi ştiu că descrie ceea ce întâmplă nu doar când îţi iubeşti (ca unchiul meu) perechea până la adânci bătrâneţe, ci şi când pui pe hârtie ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi, dăruind lumii o parte din tine.

Dacă vă plac poveştile adevărate despre voievozi şi cuvintele rupte din suflet şi orânduite cu migală în tiparul strâmt al ritmului şi rimei, găsiţi cartea unchiului meu pe site-ul editurii Pavcon.

de la stânga la dreapta: bunica mea dinspre tată, tata, singura soră a tatei, nenea Mitu (unul dintre cei cinci fraţi ai tatei)

(Ştiu că este corect să spui „adânci bătrâneţi”, nu „adânci bătrâneţe”, dar mie îmi place a doua formulare, cea din poveştile copilăriei. Şi cred că expresiile de multă vreme împământenite trebuie păstrate aşa cum sunt, nu modificate în numele unei corectitudini care, după părerea mea, le văduveşte de parfumul arhaic.)

Publicat în lumea cărţilor, surprize plăcute | Etichetat , , | 2 comentarii

Tăcerea norilor…

… în miercurea fără cuvinte
(clic pe imagini pentru mărire)

Publicat în de-ale mele | Etichetat , | 4 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii iulie 2020

Luna asta, pe alte bloguri, doar o poezioară.

În plus, poze (o parte dintre ele):

Şi porţia de operă (o parte din ea):

Publicat în de-ale mele, lumea operei | Etichetat , , , , | 8 comentarii

Azi

Azi, adică de ziua mea, am primit două cadouri frumoase:

ŞI…

În altă ordine de idei, ţin să spun că, când sunt bătrână fără să mă simt bătrână (mai ales dacă nu mă uit în oglindă 🤣) înţeleg de ce „apusa noastră tinereţe e fără de moarte”.
Asta e traducerea literară a subtitrării în engleză (our bygone youth is immortal), care habar n-am cât de literară, carevasăzică aproximativă, e la rândul ei, fiindcă nu ştiu ruseşte. Nu ştiu nici măcar alfabetul, dar am „fotografiat” câteva cuvinte, printre care şi „Дмитрий Хворостовский”.
Revenind la partea cu înţelegerea, dacă înţeleg nu înseamnă şi că mă simt în stare să vă explic. Cred că fiecare înţelege pentru sine, când vine timpul.

 

Publicat în de-ale mele, surprize plăcute, Traduceri | Etichetat , , ,

Elucubraţii – sau cai verzi pe pereţi

Menţionez că pereţii sunt de tip FB – adică feisbuchiţi, sau feisbuchisiţi, sau feisbucşiţi de înţelepciune pururi pur asimptomatică. Iar caii pot fi de orice culoare, de la infraroşii la ultravioleţi şi dincolo de ei, adică de ambele limite ale spectrului cunoscut. Numai spectrele ultraviolente nu sunt acceptate decât după 14 zile de popas în carantină instituţionalizată.

Publicat în de-ale mele, elucubraţii | Etichetat , , , , , | 4 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii iunie 2020

marţi 23 – 05:33:16

7 iunie

 

marţi 16 – 03:21:17

joi 4 – 05:29:48

joi, 4 – 05:30:35

joi, 25 – 00:04:01

joi 4 – 05:05:28

joi 4 – 05:46:26

marţi 23 – 05:57:17

joi 25 – 05:29:26

joi 25 – 16:19:33

Şi porţia de operă (o parte din ea):

 

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, lumea operei | Etichetat , , , , | 6 comentarii

25 iunie 1983

verojurnal

Până una alta, s-ar părea că doar în timp ne mişcăm doar într-un singur sens, restul e cu dus şi întors.

Vreau să zic că, deh, adică de ce doar poze noi transferate de pe mobil pe laptop şi nu şi poze vechi transferate de pe laptop pe mobil, unde e simplu să le aduni într-un colaj?

Azi-noapte am pus cinci dintre cele de mai jos, separat, în albumul cu poze vechi de pe Facebook, dar aici am, în două colaje, toate imaginile (în fine, cele pe care m-am învrednicit să le scanez) captate (de un aparat de fotografiat sau altul) în ziua când mi-am schimbat numele de familie.

25 iunie 1983 – înainte de amiază

25 iunie 1983 – după amiază

Zorii zilei de azi au sărbătorit evenimentul colorând cu dărnicie cerul, ca să am ce fotografia. 🙂

din balcon

de pe canapea

Dar trandafirul n-a vrut să…

Vezi articolul original 20 de cuvinte mai mult

Publicat în amintiri, de pe blogurile mele, de-ale mele, reblog | Etichetat