De la o traducătoare către cititori

Dragi cititori înamoraţi de o serie de romane sau alta, dacă vreţi să aflaţi când apare următoarea carte din seria în cauză, nu întrebaţi traducătorul precedentelor cărţi, că individul ăsta e doar colaborator temporar al editurii, nu-i cunoaşte planurile. În plus, nu e obligat nici să traducă restul seriei, nici să vă raporteze la ce lucrează şi în ce stadiu se află lucrarea.
Editurile au pagini de FB, au bloguri, au site-uri. Intraţi acolo şi întrebaţi, spuneţi după ce roman vă plânge sufleţelul… Vă garantez că n-o să vă muşte nimeni; nici măcar n-o să vă înjure!
Cât despre mine, în acest context:
Mi-s o tânără pensionară 🤪, care poate renunţa oricând la traduceri, mulţumindu-se să trăiască din pensioara ei şi lăsând seriile începute pe seama unor traducători mai tineri. Aşadar şi prin urmare, scutiţi-mă vă rog de întrebări despre viitor – în acest domeniu. Şi în altele, că nu-mi place amestecul în afacerile mele interne. 😁
Mulţam de înţelegere – că sper că există. 

Publicat în traducatori, Traduceri | Etichetat , ,

Tot de-ale mele – arhivele lunii martie 2020

  • VeroJurnal de fapt, în ultima vreme, pe Verojurnal rebloghez  ce scriu aici, fiindcă de acolo pot pune link către scena numită Facebook.  Căci, nema schimbare, blogul ăsta e tot oaie neagră.

Apropo de Facebook, aproape toate pozele de mai jos se găsesc şi acolo.

Şi apropo de actualele chestiuni arzătoare molipsitoare:

Bărbatul meu a găsit măşti. Nu în martie, ieri. La o farmacie. Primele pe care le cumpărăm. 5 lei bucata, probabil extrase dintr-un pachet de n bucăţi (unde n nu ştiu cu cât egal). Le-a pus farmacista, cu mâinile ei, într-o punguţă de hârtie. Cu mâini fără mănuşi (nici mască n-avea), dar  ori mâinile, ori mănuşile ei, pentru clienţi tot aia (sau cel puţin aşa crede tipa din oglindă, cu care tăifăsuiesc uneori). Iar punguţă e cuvântul ce exprimă purul adevăr – fiindcă 4 măşti au încăput într-o pungă foarte mică. Se puteau cumpăra mai multe, dar noi am mai comandat online 20 – care întârzie (când ne-am interesat telefonic de ce, am aflat că firma respectivă e în Bulgaria). Pe astea 4 le-am spânzurat, grupir, de sfoara de rufe din balcon, cu speranţa că efectul de seră le dăunează grav, în timp, eventualilor viruşi lăsaţi ca suvenir de persoanele care-au manipulat măştile după despachetare. Îi mulţumim cerului senin (căci, dacă ne-ar oferi un spectacol cu nori, pe balcon n-ar mai fi cald şi bine), însă ne bazăm în principal pe efectul placebo.

Azi am tras concluzia că firma cu măştile online s-a topit în neant – e-mailul nu mai e funcţional. Nici la farmacie nu mai erau măşti – de mirare ar fi fost să fie, dar erau la acelaşi chioş din piaţă care vindea şi drodie uscată, la pliculeţe de-alea mici.

Revenind la măşti, jumătatea mea conjugală pleacă, până una-alta, la cumpărături cu mască origami de unică folosinţă: una bucată din rola de prosoape de hârtie, pliată gen evantai, cu fiecare capăt capsat în jurul unui elastic de borcan.

Eu îmi folosesc drept mască de protecţie traducerile întârziate – stau cu nasu-n ele şi n-am mai ieşit din casă de vreo zece zile. Pe una am reuşit totuşi s-o termin. Ca fapt divers, personajul principal de care m-am despărţit de curând se numeşte Coriolanus. Nu e personajul lui Shakespeare, voiam doar să zic că găsesc o oarecare asemănare între Coriolanus şi coronavirus. Sper că e bun ca vaccin – tot placebo.


Ce-am scris cu litere gr[o]ase e pentru Jocul Cuvintelor, ediţia 242. A doua parte a jocului e despre lumea din interior. În actualele împrejurări, ne-o putem explora făcând paşi repezi către una bucată redescoperire: a fiarei din noi. Aia pentru care-s mai aproape dinţii ca părinţii. Sigur, din unii lipseşte, dar ăia sunt rara avis din vis.

Lăsând deoparte utopia şi revenind în realitatea distopică, având vedere cum îşi bagă ăia de conduc acest picior de plai picioarele în viaţa noastră, nu mai putem decât să spunem că nădejdea e numai la Dumnezeu (in God we trust – pentru ăia care adoră romengleza).

Şi, vorba uneia dintre mătuşile mele (care n-a apucat interesanta vreme a covidului),  e recomandat să facem o cruce mare, că dracu-i bătrân (şi unora le-a luat acum în primul rând minţile –  zic eu).

Nu simt nevoia să fac conversaţie (mai ales nu în scris), deci nu puteţi comenta. În timpul liber mă duc la operă. Iaca fragmente din ce-am văzut în martie:

 

 

 

 

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele | Etichetat , , , ,

Din nou de sezon

Nici eu nu pricep… Ce anume nu pricep au spus alţii, aici, în articol şi în comentarii, n-are rost să repet.

Ţin să subliniez doar că, da, şi mie îmi pute… Duhneşte a ceva dubios, ceva e putred. Nu pot spune ce, nu recomand niciuna dintre teoriile conspiraţiei care circulă prin world wide web,  zic doar că, în corola, nu de minuni, ci de reacţii la maladia COVID-19, prea multe sfidează logica şi bunul simţ.

Dar, „dacă tot n-ai puterinţă, la ce chichirez gâlceavă” (sau cam aşa ceva, că, deh, „citez din memorie”, nu direct din Ţiganiada lui Ioan Budai-Deleanu). Şi eu n-am [puterinţă de care trebuie pentru o oricât de mică schimbare], nu pot să mai adaug decât şi că „de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris şi pentru noi”… Şi-atât, căci, nefiind eu Mircea cel Bătrân în viziunea lui M. Eminescu, ci doar Vero Mircea în carne şi oase, nu continui cu „bucuroşi le-om duce toate”, că nu, nu le duc cu bucurie, dar nici nu mă agit pentru ceea ce nu pot schimba. Îmi văd de traducerile mele întârziate şi vă pun puţintică muzică, tot de sezon, cum fuse şi asta, de aici.

De comentarii n-am timp, că, după cum vă spuneam, traduceri întârziate, alea-alea… hara-hara… huru-huru… Dacă vă place ce-aţi citit aici, daţi „like” mai jos (dacă vreţi),  iar dacă nu vă place, contraziceţi, înjuraţi, bârfiţi, protestaţi pe unde puteţi (dacă vreţi).

Publicat în despre lume şi viaţă :P | Etichetat , ,

Tot de-ale mele – cu întârziere, arhivele lunii februarie 2020

AVANPREMIERĂ

Motanul Grişka

Ziţa/Chiţa/Chiţurina

1 februarie – 15:50:23

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele | Etichetat , , ,

Haz de necaz

Publicat în de-ale altora | Etichetat | 1 comentariu

Am mai găsit o leapsă

Azi, adică ieri, am chiulit de la tradus aproape toată ziua şi, unde merge ziua, merge şi noaptea. 😉

Aşadar…

Am găsit leapşa de mai jos la Eddie.  De la mine o poate lua, fireşte, oricine doreşte. 🙂 (Am şi una asemănătoare – o găsiţi aici şi, ca distracţie, puteţi compara răspunsurile. Eu una le-am recitit abia după ce le-am dat pe cele de mai jos.)

Dacă aş fi o carte, aş fi Un veac de singurătate (de Gabriel García Márquez).

Dacă aş fi un personaj dintr-o carte, aş fi Inevera (din seria Demon, de Peter V. Brett).

Dacă aş fi un film artistic/desen animat/serial, aş  fi Teoria Big Bang (Big Bang Theory).

Dacă aş fi o ţară, aş fi Italia.

Dacă aş fi un oraş, aş fi Bucureştiul.

Dacă aş fi un instrument muzical, aş fi harfă.

Dacă aş fi o cântăreaţă/actriţă, aş fi Sophia Loren.

Dacă aş fi un fenomen al naturii, aş fi ploaie cu soare.

Dacă aş fi un pictor, aş fi Ivan Şişkin (sau Ivan Aivazovski – mi-e greu să mă hotărăsc).

Dacă aş fi o pictură, aş fi La Derelitta (Sandro Botticelli).

Dacă aş fi o superputere, aş fi telepatie.

Dacă aş fi o personalitate istorică, aş fi Ecaterina cea Mare.

Dacă aş fi un animal, aş fi pisică.

Dacă aş fi o floare, aş fi regina nopţii.

Dacă aş fi o poezie, aş fi Glossă (de Mihai Eminescu).

Dacă aş fi un curent literar-artistic, aş fi Goticul.

Dacă aş fi un motto, aş fi If wishes were horses, beggars would ride (proverb scoţian) .

Dacă aş fi un sentiment, aş fi dragoste.

Dacă aş fi un verb, aş fi a fabula.

Dacă aş fi o calitate, aş fi imaginaţie.

Publicat în de-ale mele | Etichetat | 13 comentarii

Un soi de… confesiune

Cine n-are chef de tradus… bate câmpii (pe bloguri pe care, spre deosebire de ăsta, nu le scuipă afară feisbucu’).

verojurnal

„Oricât de mare ar fi el şi orice culoare ar avea ea, între fald şi pânză există o relaţie de dependenţă.”

A fost primul gând care mi s-a împleticit, buimac, pe pod. Pe podul dintre vis şi trezie. Fluierând primele el ştia câte note dintr-o gamă bizară, a umblat, haihui, înainte şi înapoi, vrând, pesemne, să iau asta drept semn că e că mesajprioritar.

I-a mers doar până când m-am trezit de-a binelea. Pe urmă, sub o mare de alte gânduri, care, tropotind peste şi prin el, i-au dat note proaste, închipuitul prioritar s-a surpat cu tot cu bietul pod mai sus-amintit şi, împreună, au rămas mototol, ca un fald boţit, de culoare incertă, respins de acea pânzădependentă de raţiune pe care-mi tresaltă mintea plecată haihui printre cuvintele altora, în căutarea unui mesaj care-şi păstrează logica, în loc să şi-o frângă, buimac

Vezi articolul original 231 de cuvinte mai mult

Publicat în elucubraţii, reblog | Etichetat ,

Avanpremieră

  • Pentru comentarii n-am timp; luna asta am foarte mult de tradus.
  • Pentru precomenzi, intraţi pe site-ul editurii.
  • Pentru sugestii, reclamaţii şi întrebări, aveţi la dispoziţie paginile de Facebook ale editurii. O găsiţi şi pe Messenger, cu menţiunea: „răspunde de obicei în decurs de o zi”.
Publicat în lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

Tot de-ale mele – arhivele lunii ianuarie 2020

Ultima seară a sărbătorilor religioase de la cumpăna anilor

detaliu – pata luminoasă de pe bibliotecă (din imaginile de mai sus)

Facebook ostil, îi închide blogului uşa-n nas. Motivul: aberaţie, sau dezinformare răuvoitoare, sau… habar n-am ce.

Mănăstirea Caşin (jud. Bacău)

Nu dormeam în momentul cutremurului, dormeau doar cei 3 mustăcioşi cu care-mi împart apartamentul. Bipedul s-a trezit. Cei doi patrupezi nu.


clic pe poze pentru mărire

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele | Etichetat , , , , | 5 comentarii

De la Facebook cetire

clic pe imagine pentru mărire

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 6 comentarii