Mama-mpunge şi io trag

Tot citind cum îşi petrec unii şi alţii timpul liber lăsând în urmă ceva palpabil, mi-am adus aminte că, pe lângă covoraşele şi pulovăraşele cu care m-am lăudat aici (de globlenuri n-am zis, că n-am niciunul pus în ramă), am pictat la viaţa mea, acu’ treij’ şi… de ani, una bucată tablouaş în ulei (o reproducere, şi recunosc că am uitat cum se numeşte originalul şi cine e autorul), prin metoda „mama-mpunge şi io trag”.

„Mama” a fost jumătatea mea conjugală. Vreau să zic că mi-a pregătit pânza (de fapt, o copertă de agendă, din carton pânzat, dacă nu mă-nşeală memoria) şi paleta de culori şi mi-a pus sub nas pensule potrivite; şi mi-a finisat/cizelat cerul, cu ai săi norişori. Şi, nu bag mâna-n foc, dar parcă-mi aduc aminte că s-a băgat şi la apa mării. Eu am făcut puţinul  rămas. 🙂

Iată şi o reproducere pictată de „ajutorul” meu:

Reclame
Publicat în amintiri, de-ale mele | Etichetat , | 4 comentarii

Anagrame

Habar n-am dacă e sau nu o idee bună să-ţi sărbătoreşti onomastica anagramându-ţi numele, dar… o făcui şi p-asta. 😀

Publicat în de-ale mele | Etichetat , | 6 comentarii

De la Grişka motanul cetire

După o meditaţie în doi pe cimentul proaspăt despuiat din hol…

Grişka şi Chiţurina s-au hotărât să-şi spună oful pe facebook, pe pagina cotoşmanului:

Posted by Motanul Grişka on Tuesday, July 10, 2018

Publicat în de-ale mele | Etichetat , | 4 comentarii

Versatil, sub curcubeu

Ce e versatil sub curcubeu?

Cur cu…?! Cu cu ru cu cu!

Vers… atil? Vers abil! Nţ. Vers tiptil.

Atât de tiptil încât nu-l poţi urma, fiindcă nu şi-a lăsat în urmă urma! Dar în aer pluteşte-un parfum inocent, de speranţă, deşi de iasomie ar fi de preferat, fiindcă îl ştiu de acasă – Iasomia o chema pe sor’ mea, şi era grasă.

Ia… somia? Mai bine ia somn!

Nu acum!!!

A fost o afirmaţie, nu o invitaţie!

Somn iau eu. Fiindcă soră nu am. Am un stejar…  Îl ud dimineaţa şi seara. Nţ.  L-aş uda, dacă aş fi câine, dar… Sunt doar un suflet hoinar…

Hoinăresc între trezie şi vis… Iar când mă surprind gândind aşa, ştiu că vine somnul, mintea să mi-o ia. Şi-ncepe prin a-mi da un răspuns:

Versatil, sub curcubeu, e, hoinar, gândul meu.


P. S. Şi „jocul cuvintelor” e versatil. Se schimbă marţea; dar nu tiptil. 😛

Publicat în de-ale mele, elucubraţii | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Reeditare & divagare

 

După cum se vede mai sus, contribuţia mea la traducerea acestei cărţi e infimă; volumul conţine una sau cel mult două strofe (am uitat exact câte ) din poemul Childe Roland to the Dark Tower Came, tradus de mine. Am fost încântată că, pentru atâta lucru, numele îmi apare pe carte şi pe site-ul editurii.

Dar se pare că, după o bilă albă, urmează adesea una neagră, mai mare. Ultimul volum al seriei Turnul Întunecat conţine, în anexă, traducerea integrală a poemului cu pricina, la care am muncit cum nu mi s-a întâmplat de prea multe ori. Nu sunt super încântată de rezultat – pe care-l puteţi citi aici; dacă n-aş fi lăsat traducerea (cu excepţia celor 3 sau 4 strofe apărute în romanele anterioare) pentru ultima sută de metri (ceea ce înseamnă 2 zile în care m-am scremut aproape pentru fiecare cuvinţel), mi-aş fi dat, poate, în final, nota 9 – că 10 echivalează aici, în viziunea mea, cu utopica perfecţiune. Dar pe deplin nemulţumită am fost când am văzut că, de data asta, editura a păstrat tăcerea în ceea ce priveşte traducerea celor 34 de strofe – adică nu-mi apare numele pe nicăieri. Mi s-a promis că această „scăpare” va fi eliminată la reeditarea cărţii, pe care o aştept, aşadar, cu interes.

Poate că, pe durata aşteptării, o să citesc şi ultimele 6 romane ale seriei (nu l-am citit decât pe primul :mrgreen: ). Dar nu sunt singurele cărţi necitite din biblioteca mea şi recunosc că sunt mai nerăbdătoare să aflu ce se ascunde între coperţile altora. Până una-alta, tocmai am început Greva Păcătoşilor; m-au făcut curioasă cele două recenzii oarecum nefavorabile lansate în word wide web de Blogosfera SF&F. (De unde se vede forţa publicităţii negative; probabil că aş mai fi lăsat cartea să vegeteze în raft dacă recenziile în cauză nu i-ar fi găsit niciun cusur. )

Publicat în de-ale mele, nemulţumiri, Traduceri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

M-am jucat

Jocul e ăsta:

Am luat primele două strofe din „Luceafărul” şi primele zece versuri din „Zdreanţă„. Şi iată ce-a ieşit:

Luceafărul

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Au fost o poveste o dată.
Nu se va întâmpla niciodată.
Strămoș,
E frumoasă.

Acesta este unul pentru părinți.
Sunt mândru de tot.
Cum este una dintre fecioarele Fecioarei?Luna stelelor.

 

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
L-ai văzut?
Unul cu un înger?
E un câine rău
Am auzit asta, dar e frumoasă.
Ca petiția lor
Pentru a preveni această problemă.
Heng Peifen
În nas,
Față și management,
Pare să iasă din mâini.
Publicat în elucubraţii, Traduceri | Etichetat | 2 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii iunie 2018

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Nunta de coral

Cică aşa se cheamă aniversarea când anii împliniţi sunt 35 (treizeci şi cinci).


(Nu sărbătorim. Avem în plan să mergem prin târg, după haine de vară negre. Mâine e înmormântarea mamei-soacre.)

Publicat în amintiri, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat | 11 comentarii

La ora 03:33:30

Secundarul mă dă de gol. Am trişat puţintel. Am adus prinos pe altarul simetriei 18 secunde. Sper că-mi acordaţi circumstanţe atenuante.

Aşadar, la ora asta, pisica mea veghează asupra traducerilor mele.

Motanul preferă verdeaţa.

Asupra lui veghează floarea deja ofilită a zilei de ieri şi floarea încă abia îmbobocită a zilei de mâine.

Floarea zilei de ieri a fost frumoasă.

Cred că şi soacra mea a fost frumoasă, în vremuri despre care nu ne mai poate povesti, fiindcă  a plecat pentru totdeauna în „loc cu verdeaţă, unde nu-i durere, nici întristare, nici suspin…”

Iar asupra locului neînsufleţirii ei va veghea un trandafir cu flori menite să desfete ochiul mai mult decât o singură zi – până în ziua când, veşted, va pleca pe acelaşi mitic tărâm înverzit.

Publicat în de-ale mele, Traduceri | Etichetat , , , , | 6 comentarii

Elucubraţie…

… pentru Jocul Cuvintelor (nr. 181)

Uneori am chef să scriu. Orice, oricum, oricât… în fine, nu prea mult, că, vorba aia, ce e prea mult degenerează în muncă.

Aşadar… încep. Deschid supapa, să scap de presiune. (Nu-i vina mea dac-or scăpa şi gaze de eşapament. Poluarea e involuntară. Ca o poluţie, carevasăzică.)

A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Eu am fost. Voi fi. Sunt. Că, dacă n-aş fi, nu aş povesti.

Sunt, şi spun o poveste. Despre… circuitul sufletului în natură.  Circuit nu vine de la circular*, vine de la încercuit. E traseul sufletului încercuit de trup. De trupuri. Traseu din trup în trup, din gazdă în gazdă, în neştire. Trecând prin nefiinţă şi neştiinţă. Ca o picătură scursă din vas în vas, cu memoria ştearsă de căderea prin aer. Pic, pic, pic… în bătaia vântului. Ploaie de suflete. Asta suntem? Sau, mai poetic, rouă pe frunzuliţe?

Poetic pe naiba! Diminutivele nu fac casă bună cu poezia. V-am spus că nu-mi plac diminutivele?

Am bănuiala că le-am detestat în toate trupurile. Toate… câte? O pădure?

La mijloc de codru des, toate păsările sufletele ies…

Bat câmpii. Oricum, sper că nu vreţi cifre. Nici măcar aproximative. Nu ştiu nici măcar ordinul de mărime.

Dar tabloul ăsta  mi-aduce aminte, vag, de ceva.

Oare Albin Veselka m-a întâlnit în altă viaţă? When Adam delved and Eve span…

Mă chema Eva şi aveam o roată de tors? Sau mă chema Adam şi o sorbeam din ochi pe Eva, cu tot cu roata ei de tors? Sau eram mâţa/fetiţa pe care n-o lăsau să se joace cu roata de tors? Sau…?

Cine ştie?

În urmă, totul e zgomot alb. În urma din trecut şi în cea din viitor. Fiindcă timpul nu există, e o iluzie – zice, de o vreme încoace (sic!), fizica cuantică. Deşi inexistenţa lui pare de neimaginat… Ca şi spaţiul cvadridimesional. Un spaţiu cvadridimensional infinit, care cuprinde o infinitate de spaţii tridimensionale infinite… Pentru că orice spaţiu n-dimensional infinit cuprinde o infinitate de spaţii (n-1)-dimensionale infinite…

Ce tot spun? Nimic, sau totul. Vă povestesc despre un zgomot alb pe care nu îl înţeleg, aşa că nu contează dacă nu înţelegeţi.

Dar, dacă tot nu mă înţelegeţi, nici n-are rost să mai continui, nu-i aşa?



* Şi totuşi, poate că periplul începe şi se termină într-un trup de pisică. Nu într-una neagră cu ochi galbeni, ci în asta, care s-a strecurat pe pereţii facebook-ului:

Publicat în reblog | 4 comentarii