Tot de-ale mele – arhivele lunii noiembrie 2016

Tuşa Muţunachi

 

Publicat în de pe blogurile mele, despre mine, elucubraţii | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Apropo…

Apropo de vechituri:

Pe astea…

… le ştiu de când mă ştiu. Le ţinea mama în vitrină. Nu-mi amintesc să le fi folosit vreodată. Îmi amintesc însă că am întrebat-o la ce servesc. Şi nu mai ştiu ce mi-a răspuns, dar mi-a rămas  întipărită în minte ideea că-s pentru sardele.

Îmi plăceau sardelele. Ţin minte conserva plată, ovală, însoţită de cheiţa aia care prindea tabla de deasupra, jupuind-o destoinic şi făcând conţinutul accesibil.

Nu ştiu de ce nu mâncam sardele din ele, din drăgălaşele farfuriuţe ovale. Întotdeauna mi s-au părut drăgălaşe. Şi niciodată nu m-am întrebat de ce nu le scoatem din sanctuar când mâncăm sardele. Şi nu, nu ştiu de ce nu m-am întrebat. Presupun că, pe vremea aia, aveam preocupări mai elevate.😛

Nici acum nu le scot. Poate pentru că acum nu mai mănânc sardele. Pentru că n-am chef să mănânc sardele. Nici nu ştiu dacă se mai găsesc sardele aşa, în conserve ca alea din copilăria mea.

Dar, după cum presupun că aţi dedus deja, „drăgălaşele” se găsesc la mine în vitrină – mi le-a pasat mama după ce m-am măritat.

Cum s-ar zice, s-au mutat dintr-un soi de panou de onoare în altul. Stau, înghesuite ca sardelele, printre pahare, ceşcuţe şi alte purtătoare ale unor stropi de culoare locală din alte vremuri, inutil tezaur portabil, teleportat (cu trenul sau în colet poştal, de curier rapid încă nu se auzise „in patria nostra”) din aceeaşi sursă – ba nu, mint, am pe-acolo câte ceva şi de la mătuşi. Aranjamentul nu ţine cont  de criterii estetice (oricum uşile îl ascund în bună parte) şi nici măcar n-a fost nevoie de o matură chibzuinţă ca să ridic la rangul de semizeu principiul „valorificării superioare a spaţiului disponibil”. Suspendată între alte corpuri ale bibliotecii, vitrina (pe care de fapt aş prefera s-o umplu tot cu cărţi – volum lângă volum)  e un soi de depozit pentru obiecte cu valoare sentimentală pe care praful se aşterne în voie, fiindcă le folosesc din an în paşti. De pildă, am scos de vreo două ori o „drăgălaşă”, ca să-i dau mâncare din ea motanului – aşa mi s-a năzărit! Şi, fiindcă, deh, cine se aseamănă (la capitolul caracter) se adună, jumătatea mea conjugală mi-a povestit că, la rândul său, l-a ospătat pe Motănimea Sa Grişka dintr-una – fără să ştie că eu avusesem cu oarece vreme înainte aceeaşi idee.

fularul

fularul

Apropo de teleportarea prin colete, pe vremuri nu le primeau la mesagerie decât bine şi frumos legate de jur împrejur cu sfoară. Iar eu m-am gândit, într-o zi de iarnă, că de sfoara aia pot să-mi leg fularul, în chip de cablu de remorcare, ca să duc pachetul târâş, pe zăpadă, de la oficiul poştal până în apartamentul unde  stăteam în gazdă. Numai că, după vreo zece-cincisprezece minute, biata sfoară a făcut pesemne o fatală criză acută de reumatism deformant şi s-a rupt. Şi, într-un amurg ruginiu*, am rămas pe o străduţă, în faţa unei porţi, uitându-mă cu jale la pachetul destul de greu ca să nu mă încumet să-l iau în braţe, deşi până la destinaţie nu mai aveam de mers nici cinci minute. Dar prost să fii, noroc (şi mutră expresivă) să ai! Dincolo de poartă era – evident – o casă şi în casă stătea [şi] o femeie care tocmai venea de la cumpărături. Şi presupun că aveam o figură atât de nenorocită, încât, deşi nu mă cunoştea, n-a răbdat-o inima să nu mă întrebe ce-am păţit şi să nu m-ajute să-mi duc pachetul până la uşă.

Şi toate astea pentru că, în dimineaţa acelei zile, i-am spus actualei mele jumătăţii conjugale, care pe-atunci nu-mi era decât coleg de serviciu & prieten:

— Mi-a trimis mama un pachet.

— Miau, a zis el, ceea ce însemna că eu miorlăi, nu vorbesc.

Şi am miorlăit continuarea:

— M-ajuţi după-masă să-l iau de la poştă?

mobila

asta e din altă iarnă, când căra mobila – pe scări, până la etajul 5, că liftul încă nu fusese pus în funcţiune

N-a mai zis „miau”, a rânjit galeş pe sub mustăţi:

— Dacă mă rogi frumos…

Şi, fiindcă ironia sorţii m-a blagoslovit chiar atunci cu unul dintre rarele mele accese de orgoliu feminin, pur şi simplu n-am avut chef să-l rog frumos – adică n-am avut chef să-l rog în niciun fel.

Dar l-am rugat când a sosit următorul colet.


* Habar n-am ce culoare avea amurgul, dar m-am jucat aici de-a „duzina de cuvinte” şi trebuia să-l pun şi pe „ruginiu” undeva.😛

Publicat în amintiri, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , | 11 comentarii

Probleme traducătoriceşti

“He [Burrich] would not have wanted you to cut your hair.”
She [Molly] lifted a self-conscious hand to her head. “What would you know about it?” she demanded indignantly.
“The first time he saw you, long before he took you from me, he commented on your hair. ‘A bit of red in her coat’ is what he said.”

citat de aici

Conştiincioasă cum mi-s😛 , m-am uitat în [romanele din] urmă, să văd ce-a zis Burrich (în engleză şi în română).

Am căutat pe bâjbâite, că autoarea, pare-se mai puţin conştiincioasă decât mine, a citat din memorie.😛

Şi am găsit, în engleză:

„Red glint to her coat?”

Şi în română (nu în traducerea mea):

„Are laţe roşcate?”

Şi uite aşa mi-am pierdut eu timpul degeaba, că laţele nu se potrivesc în context – adică de ce să nu fi vrut Burrich să-şi tundă Molly nişte laţe, fie ele roşcate au ba?

Concluzia?

Fi-mi-ar conştiinciozitatea de râs – ca şi nevoia de a scrie aşa ceva pe blog!:mrgreen:

Publicat în despre mine, lumea cărţilor, nemulţumiri, traducatori, Traduceri | Etichetat , | 4 comentarii

5 lei

FLOAREA DE LOLDILAL

clic pe poză ca să intraţi pe site-ul editurii

Vezi articol original

Publicat în elucubraţii, lumea cărţilor, reblog | Etichetat , , | 1 comentariu

Faţadă

– din faţa faţadei blocului meu, pentru miercurea fără cuvinte

Publicat în nemulţumiri | Etichetat | 18 comentarii

Încă o aliteraţie

Am pus trei aici, dar îmi scăpase cea de mai jos:

Adică una, sau cel puţin una. Chiar nu ştiu dacă mai am şi altele. Am uitat exact ce-am scris, şi pe unde – pe ce blog pe care-mi scot în lume elucubraţiile sub propriul nume sau sub vreun pseudonim.  Păstrez şi pe laptopul din dotare toate trăsnăile pe care le scriu, dar n-am nici timp, nici chef de cotrobăit.

Şi, apropo de rezultatul cotrobăirilor:

Publicat în despre mine, elucubraţii, reblog | Etichetat , , , , | 4 comentarii

Sic transit gloria mundi

clic aici ca să citiţi în context

Ei, dacă zicea că încă nu s-a născut primul, era mai grav. Aşa măcar recunoaşte trecuta glorie a naţiei.:mrgreen:

Publicat în despre lume şi viaţă :P, traducatori | Etichetat

Intuiție sau rațiune?

imagine culeasă de aici

„Calea Regilor” şi poza de alături sunt inspiraţie şi îndemn, mă momesc către un teritoriu magic, unde s-au adunat şi se adună poveştile prelinse din pene, condeie, creioane, stilouri… sau, mai nou, de pe taste. Fără să fie stimulată de substanţa din cine ştie ce flacon cu sau fără etichetă, Intuiţia îmi spune:
— Povestea trebuie să se numească „Drumul Împărăteselor”. Scrie-o! Nu-ţi stau în cale decât piedici iluzorii, iei drept stânci nişte biete castane căzute pe asfalt neted.

Îi răspund cu un zâmbet indecis, ce nu dispare după retragerea ei din centrul atenţiei mele, ci abia după ce locul îi e luat de Raţiune, care mă apostrofează cu ceea ce numeşte ea „blândeţe”:

— Ori ai fost blagoslovită cu un creier nu tocmai fiabil, cu cel puţin o defecţiune ascunsă, ori ai băut, cu halba, vreun drog care te rupe periculos de mult de realitate! Eşti măr pădureţ şi te crezi avocado! Ai o colecţie de cioturi de poveste din care n-ai scos la iveală decât un vârf de aisberg şi vrei să mai începi încă o elucubraţie? Trebuie să purtăm cât de curând o discuţie foarte serioasă, deşi pare să-ţi fie tot mai greu să-mi asculţi glasul! Poate că nici măcar nu mi-l mai auzi! Eu îţi spun s-o laşi mai moale cu blogăreala şi cu feisbucul şi tu tocmai ai scris iar pentru jocul cuvintelor!!! Marş la tradus, muiere nebună!

Publicat în despre mine, elucubraţii | Etichetat , , | 21 comentarii

Părinţii mei

Câteva cuvinte despre părinţii mei (poza se vede mai clar aici):

verojurnal

Sinaia, probabil 1955

Se numeau Mihail şi Victoria şi îşi sărbătoreau zilele onomastice, amândouă odată, la sfârşitul primei decade a lunii noiembrie.

Moartea i-a despărţit în 1991 şi tot ea i-a reunit în 1994.

Vezi articol original

Publicat în amintiri, despre lume şi viaţă :P, despre mine, reblog | Etichetat | 2 comentarii

Cântărire prin diferenţă

Cumpărat cântar electronic.

Bătrânul său predecesor, nedotat cu baterie şi (după cum aflu din propria memorie, fără s-o pun sub lupă) în vârstă de vreo treiş’ de ani bătuţi sau nu pe muchie, mortua est – dar nu şi îngropat. Nu i-am rezervat loc de veci în tomberon şi oricum s-ar putea să-l punem alături de sus-numitul obiect, probabil la ora asta deja plin cu vârf, fiindcă sâmbăta nu prea dă pe la noi carul mortuar care duce la groapă rămăşiţele menajere – şi nu numai. Dar e de înţeles, cică al dracului dric nu-şi are sediul aici, în târg, ci în alt judeţ (ca şi firma care are în grijă interfonul blocului, apropo), de-aia le plătim ăstora de la „salubritate” de două ori mai mult decât anul trecut.

Oricum, pentru ceremonia de înmormântare e nevoie să-şi întrerupă unul dintre noi rutina zilei de sâmbătă – şi deja am mai făcut-o o dată, ca să cântărim motanul.

Cântărire prin diferenţă, adică (eu + motan) – eu = motan

Adică egal 6,2 kg.

N-a fost o experienţă cu totul nouă, folosim procedeul de ani buni, căci felina cu care ne-a blagoslovit pronia cerească nu stă mai mult de o fracţiune de secundă pe un cântar, decât, eventual, legată cu vreo funie, dar nu din cânepă, ci poate din vreo magică iarbă toropitoare a mâţelor din toate ţările şi din toate timpurile. Nouă a fost doar totala lipsă a erorii de paralaxă din momentul citirii rezultatului, care, la vechiul cântar, mai era, pe deasupra (evident!), şi ecranat de un cerc de plastic nu tocmai curat.

Nu întrebaţi câte kilograme am eu, oricum n-o să fac o asemenea dezvăluire.

Sigur, aş putea să vă spun o minciună, dar nu mă lasă inima – ar însemna să trec pe un alt nivel, de o cu totul altă amploare, al mascării adevărului. Şi ţin să-mi păstrez adevărata greutate ascunsă (măcar pentru cei care nu m-au văzut niciodată în toată splendoarea😛 ) într-un inaccesibil turn înalt, deşi zvelteţea unei astfel de construcţii nu-mi poate înlocui pierduta supleţe.:mrgreen:

Publicat în despre lume şi viaţă :P, despre mine | Etichetat , , , , | 14 comentarii