Blog nou – furtişaguri noi

A apărut un blog nou – un pingback ajuns la mine i-a trădat existenţa şi stilul „de lucru”.

Se numeşte „Jurnalul Anei”, dar corect ar fi să se numească „Hoţiile Anei”, pentru că:

… şi lista poate continua (n-am nici timp, nici răbdare ca s-o continui eu).

Am scris cele de mai sus fiindcă, în asemenea cazuri, toată lumea ar trebui să ia atitudine, chiar dacă n-a fost direct afectată. Indiferenţa n-o să îmbunătăţească lucrurile; dimpotrivă. Dacă acum vă mulţumiţi să ridicaţi din umeri, fiindcă nu vi s-a întâmplat vouă, mai curând sau mai târziu o să vi se întâmple. Şi zice-se că „e mai uşor să previi decât să vindeci”, nu?

ACTUALIZĂRI

  • 08.06.2017 – 15:07
    Autoarea blogului în cauză a şters toate articolele menţionate mai sus, cu excepţia unuia.
    Frumos din partea ei ar fi să şteargă tot ce ştie că a copiat, fără să aştepte să fie trasă de mânecă pentru fiecare articol în parte.
  • 08.06.2017 – 19:15
    Blogul cu pricina a dispărut.
Publicat în despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri | Etichetat , , | 20 comentarii

Surpriza zilei

Am văzut un scurt videoclip al Vienelei şi-n cap mi s-a declanşat brusc alarma: micul meu aparat foto, pe care nu l-am mai folosit de cel puţin un an jumate (de când mi se pare – şi chiar e! – mult mai simplu să fac poze cu telefonu’ ăl dăştept), zace uitat pe un raft, cu cei doi acumulatori de 1,2 V captivi înăuntru!

Acuma, drept să spun, habar n-am dacă şi acumulatorii descărcaţi curg, precum suratele lor, bateriile obişnuite, dar eram sigură că nu mai au în ei nicio fărâmiţă de volt viabil, aşa că am le-am deschis frumuşel uşa temniţei, dar, înainte de a mi-i răsturna în palmă, m-am gândit: „Şi dacă, totuşi…?”

I-am zăvorât din nou, am apăsat cu hotărâre micul buton de pornire şi, spre surprinderea mea, obiectul a prins imediat viaţă. L-am pus să facă şi vreo două poze, de probă (Grişka cu pragul uşii dintre sufragerie şi balcon drept pernă), şi acumulatorii n-au sucombat, cum mă aşteptam.

Mişto!!!

Mi-am propus să-l mai folosesc. 🙂

Ador aparatul ăsta! Fiindcă era inclus în premiu m-am înscris la ultimul concurs de proză scurtă SF la care am participat (în 2005) şi presupun că l-am câştigat tocmai fiindcă mi-l doream atât de mult! 🙂 (Pe vremea aia chiar n-aveam bani să-mi cumpăr unul similar.)

M-am cam milogit de organizatori până ce au catadicsit să mi-l expedieze; şi l-am primit taman după ce mă apucasem de tradus, aşa că nu mi-am găsit niciodată timp să-i explorez absolut toate funcţiile, dar am făcut cu el nenumărate fotografii – în primul rând toate pozele motanului Grişka de dinainte de epoca smartphone. 🙂

În concluzie, l-am mângâiat cu tandreţe pe toate butoanele şi i-am cerut iertare fiindcă l-am neglijat atâta vreme! 🙂

Publicat în amintiri, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, surprize plăcute | Etichetat , , | 11 comentarii

Reţetă ratată

După cum am mai spus cândva, undeva, „când pui poze cu pisici – pe facebook, pe-un blog etc, te iubeşte toată lumea, de parcă i-ai fi dat universului şpagă într-un plic cu blană şi mustăţi. Plouă cu like-uri şi cu emoţicoane râzărăţe.”

Numai că, după cum se vede mai jos, ieri reţeta nu s-a bucurat de un real succes. 😦 Motanul Grişka a miaunit un „slabă mişcarea!” şi s-a întors cu spatele la mine în cutia lui de carton. :mrgreen:

Publicat în despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri | Etichetat , , | 6 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii mai 2017

soare 30.05.2017  Căiuţi (Bacău)

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Bookfest 2017

Mă găsiţi şi pe mine la Bookfest.

Dar traducătorii nu stau chiar în văzul lumii, aşa că trebuie să săltaţi coperţile unor cărţi, fie ele noutăţi sau apariţii mai vechi.

                                                                    

noutăţi

cu vechime

Publicat în lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat | 2 comentarii

Pedeapsă sau privilegiu?

Presupun că nu [prea] e corect să profit de jocul iniţiat de Zina ca să vă bag pe gât un citat din cărţulia mea – şi anume din povestirea „Revelion cu scăunel şi pisică” – dar conţine o întrebare (formulată de motanul Pandalie, după puterile dumisale) pe care mi-o pun adesea şi care, într-un fel, a inspirat textul, şi mi-ar plăcea să aflu ce răspuns îi dau alţii.

Găsiţi întrebarea pe blogul dedicat cărţii. Sau aici.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, elucubraţii, lumea cărţilor | Etichetat , | 5 comentarii

Fiindc-aflase dintr-o carte… (4)

Iată de ce mi-am adus aminte cu ocazia ediţiei de azi a jocului iniţiat de Zina:

„În eseul său despre „Arta Presupunerii Raţionale”, Bertrand Russell oferă un rezumat de un sarcasm răutăcios al poveştii biblice despre Căderea din rai: „Dumnezeu le-a spus [lui Adam şi Evei] să nu mănânce din fructele unui anumit copac şi, când au făcut-o totuşi, a fost foarte furios, deşi ştiuse dintotdeauna că n-aveau să-L asculte.” Russell are dreptate. Pare mai degrabă bizar ca Atotputernicul să-i supună pe oameni unui test, ştiind că n-aveau să-l treacă, iar apoi să se înfurie din cauza asta.

Previziunea versus Liberul Arbitru

Dar problema e chiar mai profundă. Dacă Dumnezeu ştia, fără greş, că Adam şi Eva vor mânca fructul oprit, cum ar fi putut ei să facă altceva? Dacă ar fi rezistat ispitei, ar fi dezminţit cunoaşterea infailibilă care este atributul lui Dumnezeu.

Dintr-un punct mai larg de vedere, dacă Dumnezeu prevede fără greş toate acţiunile omeneşti, atunci liberul arbitru nu poate exista. De ce nu? Pentru că, dacă Dumnezeu cunoaşte viitorul, atunci viitorul e stabilit; iar dacă viitorul e stabilit, nimeni nu are niciun control asupra lui; iar dacă nimeni n-are niciun control, atunci liberul arbitru e o iluzie.

Dacă, dimpotrivă, oamenii au într-adevăr liber arbitru, cum poate Dumnezeu să prevadă acţiunile noastre viitoare? Nu le poate prezice în baza legilor determinismului, pentru că ar însemna ca voinţa noastră să nu mai fie liberă. Dar cum altfel le poate prezice? Cum poate cineva – chiar şi Dumnezeu – să prevadă opţiunile cu adevărat spontane?

După toate aparenţele, fie Dumnezeu cunoaşte viitorul şi nu există liber arbitru; fie există liber arbitru şi Dumnezeu nu cunoaşte viitorul. Cei care doresc să susţină deopotrivă că Dumnezeu cunoaşte viitorul şi că oamenii au liber arbitru au de făcut faţă unei dileme. Trebuie să-şi abandoneze una dintre credinţele îndrăgite – sau să găsească o rezolvare a paradoxului.

Sfântul Augustin versus Cicero

Sfântul Augustin de Hipona (354-430 d.H.), episcop şi filozof creştin, se luptă cu această problemă în Cartea a Cincea a Cetăţii lui Dumnezeu. Pentru el era cu desăvârşite limpede ce poziţie ar trebui să adopte creştinii faţă de problema previziunii şi a liberului arbitru: „Minţile religioase aleg şi una şi alta, recunosc şi una şi alta şi susţin şi una şi alta cu convingerea evlaviei.” Era bineînţeles conştient de dificultăţile implicate de menţinerea ambelor doctrine. Fuseseră enunţate foarte clar de politicianul şi filozoful roman Cicero (106-43 î.H.).

Argumentaţia lui Cicero se desfăşoară după cum urmează: Dacă toate cele viitoare sunt prevăzute de Zei, atunci există o anumită ordine a lucrurilor pe care Zeii o cunosc dinainte. Iar dacă există o anumită ordine a lucrurilor, trebuie să existe şi o anumită ordine a cauzelor în conformitate cu care se întâmplă aceste lucruri. Dar, dacă totul se petrece în conformitate cu o anumită ordine a cauzelor, atunci totul se petrece inevitabil. Prin urmare, „nimic nu stă în puterea noastră şi libertatea voinţei nu există”.

Răspunsul lui Augustin e foarte interesant. Acceptă că există o anumită ordine a cauzelor care conduce, inevitabil, la un viitor predictibil. Dar nu recunoaşte că acest lucru ameninţă libertatea voinţei omeneşti, de vreme ce „înseşi vrerile noastre sunt incluse în această ordine a cauzelor”.

Iată ce vrea să spună. Ori de câte ori luaţi o decizie, aceasta este determinată de doi factori: circumstanţele externe şi acţiunile interne ale voinţei dumneavoastră. Însă Dumnezeu le cunoaşte perfect pe amândouă, de aceea vă poate prezice fără greş acţiunile.

Acest fapt nu vă anulează libertatea de acţiune, pentru că vă exercitaţi voinţa. Numai că Dumnezeu ştie dinainte exact cum vi-o veţi exercita.

În viziunea lui Augustin, previziunea divină şi libertatea voinţei omeneşti sunt aşadar perfect compatibile. Una nu o exclude pe cealaltă.

Temă de Meditaţie…

Atât Augustin cât şi Cicero presupun că, pentru a exista previziunea divină, Dumnezeu trebuie să prezică acţiunile şi evenimentele viitoare. Dar unii susţin că Dumnezeu nu trebuie să prezică viitorul. Îl percepe pur şi simplu. Cum e cu putinţă? Pentru că El există în afara timpului. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt pentru el unul şi acelaşi lucru şi se află deopotrivă sub ochii Săi.

  • Este această părere alternativă a previziunii lui Dumnezeu mai uşor de reconciliat cu libertatea omului?
  • Citiţi în paginile 116-117 despre universul-bloc şi vedeţi cum vine ştiinţa modernă în sprijinul ideii că trecutul, prezentul şi viitorul sunt reale în egală măsură. Dă acest fapt sens convingerii că Dumnezeu percepe viitorul fără să fie nevoit să-l prevadă?”

Aici găsiţi un alt citat din aceeaşi carte. Tot către citate din carte conduc şi linkurile din text.

Publicat în despre lume şi viaţă :P, lumea cărţilor | Etichetat , , | 15 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii aprilie 2017

Publicat în amintiri, de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii, Traduceri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Elucubraţie

Alambicatului concert care îţi e viaţă îi poţi acum adăuga, o dată pe an, câte o notă stranie, ca o narcisă printre maci. Fără nicio cheltuială. Nu trebuie să scoţi bănuţi din buzunar ca să te urci în maşina timpului, nu ţi se cere decât să laşi acasă orice obiect care conţine fier, singurul element interzis. Transportul său e evitat cu o deosebită grijă, fiindcă o eventuală magnetizare într-un timp căruia nu-i aparţine te-ar putea aduce pe o culme a neîntoarcerii – o coamă de deal fără teacă protectoare, înconjurată primejdiosul oraş în care timpul s-a oprit.

Nici nu porneşti bine, că şi auzi o voce anunţând următoarea staţie, cu peronul…

— Al dumneavoastră e pe 4 mai 1913, mi-a spus mie ghidul.

Şi am coborât ca să petrec câteva ore în ziua când s-a născut tata, având pentru o clipă impresia că pe cer e pictat chipul lui din copilărie, aşa cum i-l ştiu dintr-o poză veche…

Publicat în de-ale mele, elucubraţii | Etichetat , , | 4 comentarii

Chiţibuşerie

După umila mea părere de babă chiţibuşară, având în vedere că în engleză nu există reguli de pronunţie scutite de o groază de excepţii, scriitorii de limbă engleză care-şi plasează poveştile SF & F în lumi inventate ar face bine să pună la sfârşitul/începutul cărţii o listă cu transcrierea fonetică a numelor personajelor – sau să le pronunţe personal pe toate, să se înregistreze şi să vândă cartea cu un CD anexat. 🙂

Fiindcă, dacă mă apuc eu acum să citesc cu voce tare, de pildă, un fragment din cărţile pe care le traduc, cum moaşă-sa pe gheaţă pronunţ nume ca Navani, Adolin, Kaladin, Dalinar (Words of Radiance) sau Inevera, Jardir, Leesha, Amanvah (Daylight War)?

Până una alta, m-am distrat înregistrându-le aşa cum le ni le serveşte WordWeb în engleză şi apoi Google în engleză şi într-o românească… oarecum exotică. 😛

Deoarece trăiesc cu nedumerirea de mai sus, am avut grijă să mă joc de-a cititul de Ziua Cărţii alegând un fragment fără substantive proprii. :mrgreen:

Publicat în lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , | 14 comentarii