De la o traducătoare către cititori

Dragi cititori înamoraţi de o serie de romane sau alta, dacă vreţi să aflaţi când apare următoarea carte din seria în cauză, nu întrebaţi traducătorul precedentelor cărţi, că individul ăsta e doar colaborator temporar al editurii, nu-i cunoaşte planurile. În plus, nu e obligat nici să traducă restul seriei, nici să vă raporteze la ce lucrează şi în ce stadiu se află lucrarea.
Editurile au pagini de FB, au bloguri, au site-uri. Intraţi acolo şi întrebaţi, spuneţi după ce roman vă plânge sufleţelul… Vă garantez că n-o să vă muşte nimeni; nici măcar n-o să vă înjure!
Cât despre mine, în acest context:
Mi-s o tânără pensionară 🤪, care poate renunţa oricând la traduceri, mulţumindu-se să trăiască din pensioara ei şi lăsând seriile începute pe seama unor traducători mai tineri. Aşadar şi prin urmare, scutiţi-mă vă rog de întrebări despre viitor – în acest domeniu. Şi în altele, că nu-mi place amestecul în afacerile mele interne. 😁
Mulţam de înţelegere – căci sper că există.

Publicat în traducatori, Traduceri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Popas de melc printre cărări neumblate

–  cu întârziere (deh, asta e viteza melcului! 😛 ), pentru miercurea fără cuvinte

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , | 8 comentarii

Despre oarece seminţe

De ce îmbătrânesc, de-aia am mai multă sămânţă de arţag; şi o plantez pe unde se nimereşte. Pare-se că, în privinţa asta, semăn din ce în ce mai mult cu cea pe care am numit-o aici mătuşa Pia.

Am avut şi sămânţă de covid. Acum pare-se că nu mai am, căci testul rapid fuse negativ ieri (azi aflai de la o prietenă doctoriţă că după 10 zile se negativează la toată lumea). Deci se duse sămânţa asta, da’ luă cu ea şi mirosul meu (gustul e bine mersi). Nu-mi mai miroase nici măcar urina motanului, aia de-o face pe pungi de plastic. (Mai nou, dacă tot are damblaua asta, îi pun câte o pungă într-o tavă, lângă cea cu nisip, şi uneori – nu prea des – o onorează cu produsele dumisale lichide.)

În locul mirosului mi-a rămas olecuţă de tuse seacă – nu-i bai, îmi rămâne după orice soi de gripă. În copilărie şi adolescenţă, bunica râdea de mine: „Parc-ai fi o găină cu ţâfnă!”

Jumătăţii mele conjugale i-a rămas o tuse mult mai urâtă şi oarece febră – deşi iniţial a părut să scape de boală mai uşor ca mine. Şi nu vrea să mai discute cu doftoriţa de familie, l-a enervat că l-a expediat prea repede şi cam tăios când a anunţat-o la telefon de testele noastre pozitive, după ce, cu două zile înainte, într-o sâmbătă, o sunase ca s-o-ntrebe ce să ia pentru amigdalită. „Paracetamol, molekin şi aspenter, nu luaţi antibiotic.” Dar a luat, am luat apoi şi eu, ospen prescris de o farmacistă, ceea ce ne-a scăpat de durerea din gât.

Cât despre prescripţia  doftoriţei, nu s-a schimbat după ce a aflat de testul pozitiv. I s-au adăugat doar 5 zile de stat în casă.

Poate că doamnei nu-i plac pacienţii cu covid – că nu pot trece pe cabinet să-i lase ciubuc. Mi-aduc aminte de prima mea întâlnire cu ea, proaspăt repartizată la cabinetul medical al fabricii. Bărbatu-meu făcuse o criză de lumbago, era în pat, acasă, iar eu la cine era să cer ajutor? M-am dus la ea şi, după ce i-am povestit ce şi cum, s-a uitat chiorâş la mine înainte de a mă întreba, cu o ridicare din umeri: „Şi ce să-i fac eu?”

Pe vremea aia n-aveam prea multă sămânţă de arţag, în loc de răspuns am scos tradiţionalul plic. După care a vorbit tot ea, pe ton dulceag: „Haideţi să-l văd. Mergem cu maşina mea.”

Publicat în amintiri, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , , | 89 comentarii

Şedinţă foto livrescă

– pentru miercurea fără cuvinte



Cartea există, e palpabilă. De mâine se poate cumpăra de pe site-ul editurii şi va ajunge cât de curând în librării,

Publicat în de-ale altora, lumea cărţilor | Etichetat , , | 14 comentarii

Citate interesante

 – pentru jocul de pe blogul Suzanei

Sunt interesante pentru că, deşi au fost scrise cu vreo 50 de ani în urmă şi îi aparţin cuiva (unchiului meu) care a părăsit această lume acum 30 de ani, cuvintele de mai jos ne spun limpede că nimic din ceea ce se petrece acum aici nu e nou sub soare.

„Dinspre apus şi nord, toţi domnii
Şi regii cearcă, prin trădare,
Să-i ocrotească pe vecinii
Valahi călcându-i în picioare.”


„… boierii, care, în atâtea rânduri,
Îşi vânduseră moşia numai pentru a lor tihnă,
Îmbuibare şi mărire, fără teamă de ocară.”


Primul citat tronează şi pe coperta IV a cărţii.

Iar cartea va apărea în curând.

captură de ecran de pe site-ul editurii

Publicat în de-ale altora, despre lume şi viaţă :P, lumea cărţilor | Etichetat , , | 13 comentarii

Avanpremieră

Nenea Mitu (23.03.1910 – 15.03.1992)

Este cartea unchiului meu, a doua care vede lumina tiparului – presupun că se va întâmpla înainte de a se încheia luna august a anului în curs.
Între timp o să postez aici şi coperta cărţii (mai corect spus, coperta I & coperta IV).

Scurte fragmente din cărţile lui nepublicate găsiţi aici, aici şi aici.

Despre prima carte care i-a fost scoasă în lume, via editura Pavcon, am scris mai jos.

VERONICISME

Aşa arată, în biblioteca mea, scrierile unchiului meu, Dumitru V. Curcăneanu. (Eu îi spuneam „nenea Mitu”.) Sunt dactilografiate pe foiţă subţire şi legate între coperţi de carton.

Există o sigură excepţie – intitulată „Ştefan cel Mare” şi lăsată să doarmă în pace într-un dosar cu şină.

Dar, adeverind zicala „cei din urmă vor fi cei dintâi”, poemul epic „Ştefan cel Mare” a văzut primul lumina tiparului.

S-a întâmplat azi şi sper că li se va întâmpla şi celorlalte scrieri, celor străjuite de sobrul verde noptatic al coperţilor groase.

Din biblioteca mea lipsesc poeziile lui scurte, dar mi-a rămas în minte o strofă care-mi plăcea la nebunie în tinereţe:

„Eu ştiu că a iubi înseamnă
Să rupi din suflet şi să dai,
Cum primăvara te îndeamnă
Să faci cu florile de mai.”

Acum mă gândesc mai ales la al doilea vers: „să rupi din suflet şi să dai” şi ştiu că…

Vezi articolul original 141 de cuvinte mai mult

Publicat în de-ale altora, lumea cărţilor, reblog | Etichetat , , | 2 comentarii

Culorile dimineţii, azi…

… în miercurea fără cuvinte
= clic  pe imagini pentru mărire =

Publicat în de-ale mele | Etichetat , , , , | 6 comentarii

Nimic nou sub soare

Undeva, în iad, într-un cazan cu smoală,  Împuşcatu’ se cacă pe el de râs. Iar dracii de serviciu nu-l mai împung cu furcile, că-s prea ocupaţi să râdă ţinându-se cu mâinile de burtă!

Publicat în amintiri, despre lume şi viaţă :P | Etichetat | 8 comentarii

Onomastică şi comemorare

Titlul articolului de azi ar fi putut fi identic cu al celui de acum patru ani, din captura de ecran de mai sus. Dar l-am botezat altfel din două motive:

1. Azi este ziua lui Kiki, pe care o cheamă de fapt Cristina.

Sfânta Mare Muceniță Hristina/Cristina, fiica lui Urban Stratilatul, care a trăit în secolul al III-lea în cetatea Tir, într-o frescă pictată în sec. XVI de Giovanni Francesco D’Avanzarano

2. Mătuşa mi-a rămas numai în gând.
Îi promisesem c-o să mă vin la înmormântarea ei, iar ea îmi promisese c-o să se întâmple numai după ce-o să ne îmbătăm la a o suta ei aniversare, adică poimâine.
Nu ne-am putut ţine de cuvânt, din motive obiective. După ce, din primăvara anului 2020, nu mai văzuse pe nimeni din familie (fiindcă, din cauză de covid, la casa de bătrâni în care se afla erau interzise vizitele), mătuşa mea s-a stins în noaptea de 2 spre 3 octombrie a aceluiaşi an, intubată, şi a părăsit lumea sigilată într-un sac negru.
Alte poze de-ale ei găsiţi aici, aici şi aici.

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , | 10 comentarii

O floare şi două aniversări

Avem în apartament doi trandafiri. Din ăia japonezi. Sunt rude, unul, nu mai ştiu care, e puiul celuilalt.

Despre unul, numit de mine Balconiardul, aţi mai citit pe-aici, i-aţi văzut o parte din flori. El e trandafirul meu, pen’ că balconul e lângă sufragerie, unde-mi am eu „biroul”. Şi peste iarnă stă chiar în sufragerie. În sufragerie a înflorit ultima oară, în ianuarie. Acum e doar frunzos, numai bun să doarmă Ziţa/Chiţa/Chiţurina la umbra lui.

Celălalt stă în bucătărie. Ca să nu-i zic Bucătarul, o să-i zic Băcătăriardul. 😀
Bucătăriardul  e trandafirul jumătăţii mele conjugale, care îşi are în bucătărie şi „biroul” şi „atelierul de lucru” – inclusiv de sudură. 😀

(Menţionez că grădinarul nu-s eu. În nădejdea mea, sărmanii trandafiri s-ar usca, morţi de sete.)

Acum, după ce v-am spus cum îi cheamă şi unde se află ei, pot să trec la subiect:

Bucătăriardul a adus azi pe lume a doua lui floare de anul ăsta. Exact azi, când două prietene de-ale mele şi sărbătoresc ziua de naştere.
Pe una, Viorica, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, n-am mai văzut-o de vreo 20 de ani, fiindcă e în Canada.
Pe cealaltă, Suzana, o bună prietenă din blogosferă, n-am văzut-o niciodată (n-aş fi ştiut că azi e şi ziua ei dacă nu mi-ar fi spus Facebook-ul), dar, cine ştie, poate că nu e timpul pierdut, încă n-au intrat zilele-n sac. 🙂

Ei, în lumea noastră virtuală, le pot trimite amândurora floarea zilei. Iat-o, în două poze, făcute cu două telefoane:

Floarea se uită pe geam. Acum, pe căldură, priveşte printre florile draperiei (care, dacă nu mă-nşeală memoria, e dintr-un material primit cândva cadou de la mama Vioricăi).

Şi, dacă florile pot vedea, privirea ei ajunge cu siguranţă, pe rând, până la cele două sărbătorite, purtând urările mele de bine. Să le fie anii mulţi şi frumoşi, cu senin pe frunte şi în suflet!

Apropo, Facebook-ul are părţile lui bune. Una e asta, menţionarea zilelor de naştere – pentru cei care vor să se ştie când au venit pe lume. Şi eu am nevoie adesea să mi se aducă aminte. Nu în cazul Vioricăi, evident*, dar de ziua lui Dragoş am uitat. Abia azi mi-am amintit (probabil prin asociaţie de idei) şi am ajuns pe blogul lui cu o urare.


* Cândva era mai mică decât mine cu 9 centimetri şi cu 9 zile. Eu am crescut în înălţime doar până pe la 11-12 ani. Ea a continuat până pe la 18, când s-a oprit, pesemne fiindcă tocmai mă ajunsese din urmă.

Publicat în din tot sufletul | Etichetat , , | 10 comentarii

Drumuri şi poduri. Şi nori.

– din nou cu întârziere, pentru miercurea fără cuvinte
= clicuiţi ca să măriţi =

 

Publicat în de-ale mele | Etichetat , | 9 comentarii