Chiţăială în plus

Chiţăială pe tema asta, secţiunea „în 48 de ore la tine acasă”:

Am plasat comanda pe site pe data de 18 iulie, către miezul nopţii. Am primit aproape instantaneu sms şi mail care mă anunţau că obiectele (două cuşti pentru transport pisici) vor pleca spre mine pe data de 20 iulie.

  • Azi, 20 iulie, între 9 şi 10 dimineaţa, când mă întorceam de la piaţă cu o sacoşă plină într-o mână şi cu provizia de hârtie igienică sub braţ (că băieţii de la Profi au pungi, dar niciuna destul de mare ca să-ncapă pachetul ăla de 10 suluri, iar eu, înaltă cum sunt, dacă-l ţin de mânerul din dotare, îl târăsc pe jos), mi-am auzit mobilul sunând suav în geanta agăţată-n chip de bandulieră.
    Am reuşit să-l extrag şi, ce să vezi auzi? Era o tanti de la firma furnizoare de accesorii şi alimente pisiceşti, care m-a anunţat (cu regret, conform spuselor sale), că importatorul nu mai are pe stoc cuşca în cauză.
    Am reuşit şi să n-o înjur fiindcă nu-şi actualizează site-ul şi fiindcă le trebuie o zi juma’ ca să spună că, iote, d-asta n-avem; în schimb, am întrebat-o dacă n-au alta, asemănătoare.
    Evident că nu ştia, i-au trebuit vreo trei minute să-şi întrebe colegii, pe un neîntrerupt fundal sonor demn de un chef (etapa în care vorbesc toţi şi n-ascultă niciunul) – sau de o încăierare. Pe urmă a zis că da, au.
    — La ce preţ? am întrebat.
    Răspunsul a venit după o pauză mai scurtă – sub un minut.
    — Nouăzeci şi… (nu mai ştiu cât, da’ tot un adaos d-ăla ciudat de creiţari, gen 91)
    — Neh, tot la cincizeci şi ceva de lei, am zis, nemulţumită de asemănarea dintre 50 şi 90.
    — Nu ştiu, să-ntreb.
    Şi a mai durat vreo 3 minute, până a descoperit că au – dar nu şi dacă dimensiunile-s pe-aproape sau ba.
    Aşa că i-am spus că sun eu, după ce mă uit pe site. Şi a părut să răsufle uşurată.
  • Am identificat cuşca (53,11 lei), am sunat, am zis c-o vreau, am întrebat când o primesc.
    — Noi o expediem mâine, nu ştiu când ajunge. 😛
  • M-am uitat în contul pe care mi l-am făcut pe site-ul lor. Comanda veche e anulată, nu modificată, îmi apare una nouă. Dar am făcut-o până-n ora 13, deci cuştile ar trebui să fie la mine acasă sâmbătă*, cel târziu pe la ora 10:30. Crede cineva că sunt şanse? :mrgreen:

* Am văzut că la firmele de curierat se lucrează şi sâmbăta.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri | Etichetat , | 8 comentarii

„O, prietene, cum este albastrul tau?”

– pentru duzina de cuvinte, despre duzina de pisici

Albastrul meu, prieteni, este… prezent.  Adică situaţia e albastră*. Că roz nu prea poate fi când ai 12 (douăsprezece) pisici! Adică patru mari şi şapte mici, cu Grişka douăsprezece, care le şi-ntrece. La capitolul greutate le surclasează sigur! Cu cele şapte kilograme ale lui, cântăreşte aproape cât toată gaşca tânără la un loc. Prin urmare, îmi spun eu acum, ca balsam contra albăstrelii, n-avem de hrănit 12 pisici, ci 14-15 kilograme de pisici, adică nu mai mult de doi grişki! Şi parcă-mi mai vine inima la loc când mă gândesc că proprietatea mea miorlăitoare se reduce, cel puţin deocamdată, la echivalentul a doi cotoşmani!

În fine, în privinţa proprietăţii, de fapt bărbatu-meu e cel care a moştenit 11 pisici (şi un dulău – ca scut lătrător al proprietăţii), odată cu casa părintească, numai bună de băgat în reparaţii capitale, generos cedată de fratele personal în schimbul îngrijirii mamei personale (cu picioare ireparabile şi înţelepciune în curs de deteriorare – fapt care impregnează viaţa cu doze de albastru în plus). Dar adevăr grăiesc când spun că tot ce-i al bărbatului meu e şi al meu, nu?

Pisicile mari sunt mici – adică relativ subnutrite, pe moment în curs de întremare.

Ca să mai pun şi-o poză, iaca, ea e pisica adultă numărul trei – cea mai obraznică. Adultă, dar tânără – n-are decât un an. Numărul patru e un motan, fratele ei.

Mamă le este pisica adultă numărul unu. Numărul unu, fiindcă e cea cu care a început campania de sterilizare. Proaspătul ei tată adoptiv a dus-o la veterinar, adică la o veterinăreasă, într-o cutie de carton cu găuri, legată cu sfoară şi aşezată frumuşel pe bancheta din spate a maşinii.

Însă domniţa cu blană se pare că a fost total nemulţumită de modul de împachetare, pentru că, după ce-a luat-o maşina din loc, a făcut şi ea acelaşi lucru, adică a ieşit, ea ştie cum, din cutie, şi început să mişune (nu mi s-a relatat dacă în linişte sau nu) prin habitaclu, inclusiv pe sub pedala de ambreiaj, punându-se cu curaj în pericol iminent de strivire.

Nu mi s-a relatat nici dacă a fost înjurată sau nu.  Din partea mea s-ar fi ales cu siguranţă cu oarece cuvinte mai mult sau mai puţin spurcate, dar bărbatul meu e mai domn decât sunt eu doamnă (adică deloc).

Dar totul e bine când se termină cu bine. E timpul să trecem la episodul următor – scoaterea aţelor pisicii numărul unu şi sterilizarea pisicii numărul doi**. Adică trebuie duse la veterinăreasă împreună. Spre a fi cu iertare şi deplină uitare împachetarea în carton şi de dragul binelui doamnelor mustăcioase, s-a decis rechiziţionarea lecticii lui Grişka şi transferul  ei la moşia cu pisici.

Prin urmare, Grişka are nevoie de altă lectică, mai ales că va merge în curând să-şi cunoască toţi fraţii şi toate surorile adoptive. Şi i-am căutat una prin târgul ăsta, al nostru, dar n-am găsit nimic la un preţ convenabil, aşa că am dat o raită pe net şi am ales o cuşcă transportoare – 50,91** lei, cu livrare gratuită dacă mai luăm şi altceva, până la minim 99 de lei.

— Să comand şi nişte mâncare? mi-am întrebat bărbatul.

— Nţ, a zis el. Ia două cuşti.

Şi am luat – adică le-am comandat. La urma urmelor, când ai o stână pe pisici, un mijloc de transport în plus nu strică. :mrgreen:

În încheiere, menţionez că nu suntem zgârciţi. Dacă vrea cineva să-i ofere unei feline de pe „moşia” noastră (în afară de Grişka, desigur) o viaţă senină ca albastrul cerului, i-o dăruim cu dragă inimă.



* Urmărind ceea ce se petrece în „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”, trag concluzia că situaţia albastră e extinsă, „căci„, după cum zice un psalm, „atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni„.

** Pisica numărul doi (cea mai mofturoasă) are un an şi câteva luni. E ultima descendentă (singura încă în viaţă şi rămasă în familie) a pisicilor îndrăgostite despre care am scris a scris Grişka aici.

Are ochi albaştri, ca bunicul ei. Şi a născut anul ăsta şase pisoiaşi, din care n-au supravieţuit decât patru. Pe ceilalţi doi i-am trecut, cu părere de rău, în pomelnicul pisicilor şi al motanilor care ne-au părăsit.

*** De pe ce planetă a nebunilor vin preţurile astea? 50,91?! Dacă după virgulă era amăgitorul 99, înţelegeam logica negustorească fiţoasă, dar 91 ce se vrea ? Vreo garanţie a corectitudinii cu care a fost calculat preţul, până la ultima centimă? 😛

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , | 10 comentarii

Faţada şi şoarecele

Asta, de mai sus, e ca să ia ochii.

Dacă scoţi şoarecele mouse-ul la plimbare şi-l opreşti pe chestiile atrăgătoare (pentru românul sărac, cu 12 mâţe în dotare), chiţăie câte ceva în plus. 😛

 

Publicat în despre lume şi viaţă :P | Etichetat | 4 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii iunie 2017

15 iunie – guri de hrănit (sau de dat în adopţie)

21 iunie – reparaţii mai mult decât capitale

21 iunie – curcubeu


Imaginile au fost imortalizate de jumătatea mea conjugală.

Publicat în de-ale mele | Etichetat , , | 14 comentarii

Blog nou – furtişaguri noi

A apărut un blog nou – un pingback ajuns la mine i-a trădat existenţa şi stilul „de lucru”.

Se numeşte „Jurnalul Anei”, dar corect ar fi să se numească „Hoţiile Anei”, pentru că:

… şi lista poate continua (n-am nici timp, nici răbdare ca s-o continui eu).

Am scris cele de mai sus fiindcă, în asemenea cazuri, toată lumea ar trebui să ia atitudine, chiar dacă n-a fost direct afectată. Indiferenţa n-o să îmbunătăţească lucrurile; dimpotrivă. Dacă acum vă mulţumiţi să ridicaţi din umeri, fiindcă nu vi s-a întâmplat vouă, mai curând sau mai târziu o să vi se întâmple. Şi zice-se că „e mai uşor să previi decât să vindeci”, nu?

ACTUALIZĂRI

  • 08.06.2017 – 15:07
    Autoarea blogului în cauză a şters toate articolele menţionate mai sus, cu excepţia unuia.
    Frumos din partea ei ar fi să şteargă tot ce ştie că a copiat, fără să aştepte să fie trasă de mânecă pentru fiecare articol în parte.
  • 08.06.2017 – 19:15
    Blogul cu pricina a dispărut.
Publicat în despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri | Etichetat , , | 20 comentarii

Surpriza zilei

Am văzut un scurt videoclip al Vienelei şi-n cap mi s-a declanşat brusc alarma: micul meu aparat foto, pe care nu l-am mai folosit de cel puţin un an jumate (de când mi se pare – şi chiar e! – mult mai simplu să fac poze cu telefonu’ ăl dăştept), zace uitat pe un raft, cu cei doi acumulatori de 1,2 V captivi înăuntru!

Acuma, drept să spun, habar n-am dacă şi acumulatorii descărcaţi curg, precum suratele lor, bateriile obişnuite, dar eram sigură că nu mai au în ei nicio fărâmiţă de volt viabil, aşa că am le-am deschis frumuşel uşa temniţei, dar, înainte de a mi-i răsturna în palmă, m-am gândit: „Şi dacă, totuşi…?”

I-am zăvorât din nou, am apăsat cu hotărâre micul buton de pornire şi, spre surprinderea mea, obiectul a prins imediat viaţă. L-am pus să facă şi vreo două poze, de probă (Grişka cu pragul uşii dintre sufragerie şi balcon drept pernă), şi acumulatorii n-au sucombat, cum mă aşteptam.

Mişto!!!

Mi-am propus să-l mai folosesc. 🙂

Ador aparatul ăsta! Fiindcă era inclus în premiu m-am înscris la ultimul concurs de proză scurtă SF la care am participat (în 2005) şi presupun că l-am câştigat tocmai fiindcă mi-l doream atât de mult! 🙂 (Pe vremea aia chiar n-aveam bani să-mi cumpăr unul similar.)

M-am cam milogit de organizatori până ce au catadicsit să mi-l expedieze; şi l-am primit taman după ce mă apucasem de tradus, aşa că nu mi-am găsit niciodată timp să-i explorez absolut toate funcţiile, dar am făcut cu el nenumărate fotografii – în primul rând toate pozele motanului Grişka de dinainte de epoca smartphone. 🙂

În concluzie, l-am mângâiat cu tandreţe pe toate butoanele şi i-am cerut iertare fiindcă l-am neglijat atâta vreme! 🙂

Publicat în amintiri, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, surprize plăcute | Etichetat , , | 11 comentarii

Reţetă ratată

După cum am mai spus cândva, undeva, „când pui poze cu pisici – pe facebook, pe-un blog etc, te iubeşte toată lumea, de parcă i-ai fi dat universului şpagă într-un plic cu blană şi mustăţi. Plouă cu like-uri şi cu emoţicoane râzărăţe.”

Numai că, după cum se vede mai jos, ieri reţeta nu s-a bucurat de un real succes. 😦 Motanul Grişka a miaunit un „slabă mişcarea!” şi s-a întors cu spatele la mine în cutia lui de carton. :mrgreen:

Publicat în despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri | Etichetat , , | 6 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii mai 2017

soare 30.05.2017  Căiuţi (Bacău)

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Bookfest 2017

Mă găsiţi şi pe mine la Bookfest.

Dar traducătorii nu stau chiar în văzul lumii, aşa că trebuie să săltaţi coperţile unor cărţi, fie ele noutăţi sau apariţii mai vechi.

                                                                    

noutăţi

cu vechime

Publicat în lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat | 2 comentarii

Pedeapsă sau privilegiu?

Presupun că nu [prea] e corect să profit de jocul iniţiat de Zina ca să vă bag pe gât un citat din cărţulia mea – şi anume din povestirea „Revelion cu scăunel şi pisică” – dar conţine o întrebare (formulată de motanul Pandalie, după puterile dumisale) pe care mi-o pun adesea şi care, într-un fel, a inspirat textul, şi mi-ar plăcea să aflu ce răspuns îi dau alţii.

Găsiţi întrebarea pe blogul dedicat cărţii. Sau aici.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, elucubraţii, lumea cărţilor | Etichetat , | 5 comentarii