În lunga vară fierbinte, cu o oră înainte…

Nu mai ţin minte* când a fost adoptată „pe-un picior de plai” & „pe-o  gură de rai” aşa-numita „oră de vară”. Eram în liceu, sau în facultate – oricum, încă la ai mei acasă. Şi era pe vremea lui Ceaşcă. Circula pe atunci o poezioară:

În lunga vară fierbinte,
Cu o oră înainte,
Muncim ca Kunta Kinte.

„Lunga vară fierbinte” şi „Kunta Kinte” sunt titlurile unor seriale TV difuzate la vremea respectivă – al doilea fiind despre sclavii negri din Statele Unite. Şi toată lumea înjura partidul şi guvernul pentru implementarea acestei porcării. Cred că prea puţini ştiau (eu oricum habar n-aveam) că ideea fusese preluată din pe atunci pentru noi mirificul Occident** şi că la noi mai fusese pusă în practică şi în alte vremuri, pre-socialiste (vezi link-ul de mai sus).

Dar anul ăsta, în vara asta ploioasă, fiind noi pensionari & liberi profesionişti, n-am dat ceasurile din apartament înainte (cu excepţia celor încorporate în computere personale şi telefoane mobile, care-şi iau indicaţiile de pe Internet).  Trăim în respectând fusul orar în care ne-am născut, dar ţinem minte că alţii sunt cu o oră înainte.

Prin urmare, pisicile noastre iau prima masă nocturnă (din pliculeţ, căci cronţonele au mereu, la discreţie) între 1 şi 2 noaptea, ora noastră (sau între 2 şi 3, ora oficială). Cam pe la ora aia mi se culcă jumătatea conjugală, nu înainte de a mă trezi pe mine – dacă s-a întâmplat să adorm, cu vreo 2-3 ore înainte, tolănită la postul meu de lucru.

(În poze nu e tolănit decât motanul Grişka. De la o vreme,  a  reînceput să doarmă foarte des pe măsuţa mea. Poate că abia acum s-a convins că tot ce i-a aparţinut în casa noastră înainte de apariţia Chiţurinei e intact; ea primeşte o altă porţie de dragoste, nu o servim din porţia lui.)

Pe la 4-5, ora noastră (sau 5-6 ora oficială), se pune în străchini a doua parte a mesei pisiceşti nocturne: tot haleală din pliculeţ pentru Ziţa/Chiţa/Chiţurina, dar ficat de curcan pentru Grişka (domnişoara nu mai pune boticul pe aşa ceva, dar pentru cotoşman e mâncarea preferată). Dacă între timp adorm cumva (în pat sau tot la postul de lucru), mă trezeşte Chiţurina, urcându-mi-se în braţe, în caz că nu i-o ia înainte Grişka, mieunând pe lângă frigider.

Şi, dacă tot mă trezesc, ies pe balcon,  cu telefonul. În zori, cerul e de obicei superb, merită fotografiat aproape în fiecare zi.

Şi chiar mă bate gândul să-l fotografiez în fiecare zi şi să pun pozele pe VeroJurnal.



* Noroc că ţine minte Wikipedia – a fost în ’79.

** Tot cu întârziere am aflat şi că treaba cu numai două zile oficial libere de Paşti şi de Crăciun se practică şi la… case [occidentale] mai mari. După părerea mea, e tot o tâmpenie. Ori respecţi oficial sărbătorile religioase în totalitate, ori nu. Aşa, e rahat amestecat. Dar nimeni nu-mi cere mie părerea. 😛 :mrgreen:

Reclame
Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | 13 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii mai 2019

#

#

#

#

#

#

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Colaj pe teritoriul cărţilor de joc

N-am mai intrat de multă vreme în Jocul Cuvintelor. O fac acum. 🙂

Dragi prieteni*, eu n-ajung la Bookfest nici anul ăsta**.

Dar, dacă aţi trecut deja pe-acolo, s-ar putea să mă fi văzut totuşi, fără să mă recunoaşteţi. 😛 Ca să nu li se întâmple asta şi celor care vor vizita târgul de carte pe viitor – adică până duminică (2 iunie a.c.) inclusiv, m-am gândit să ofer oarece indicii, fără să sar – sper! – peste unamim recunoscutele bariere ale realităţii palpabile.

Mă găsiţi la Bookfest sub forma unui colaj palpabil de traduceri, clocite, total sau parţial, în tărtăcuţa mea personală şi trimise apoi pe drumul către ceea ce s-ar putea numi finalitate, adică spre statornicirea între coperţi clocite de alţii.

Colajul e divizat***, o parte stă pe teritoriul Casei Editoriale Art

… iar o alta pe teritoriul Editurii Nemira.

Dar se află în totalitate pe teritoriul cărţilor de joc – al cărţilor în care se joacă imaginaţia****, zburdând în deplină libertate!



*  Nu râdeţi pe sub mustăţi, n-am îmbătrânit chiar de pomană, nu trăiesc cu iluzia că toţi cei care trag cu ochiul pe aici îmi sunt prieteni.

** Nimic nou în cosmos! Probabil vă miraţi – măcar pe ascuns – dacă ajungeam!

*** Asta e viaţa, există cumul de funcţii, cumul de colaborări… şamd. 🙂

**** Imaginaţia mea personală se joacă, neafectată de niciun traducător trădător, în două cărţi apărute relativ recent la editura Pavcon – care nu are stand la Bookfest.  Dar, dacă doriţi, le puteţi achiziţiona cu câte un simplu clic pe imaginile de mai jos. (Povestea care dă titlul volumului „Întoarcerea vrăjitorului” ar putea fi instructivă, în contexul scrutinului de duminica trecută – veţi afla cum se desfăşoară un referendum prin alte lumi de soare verde pline.)

Publicat în de-ale mele, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Bless the Beasts and the Children

Totuşi, crusta nu e compactă: descrierea suferinţelor copiilor şi animalelor încă mă mai răneşte, uneori chiar până la lacrimi. Dar e oare firesc să traduci fără nicio tresărire pasaje care vorbesc cu lux de amănunte despre crime atroce şi să te răscolească adânc o scurtă referire la răstignirea unui şoricel?

Citatul e de aici şi mi-am adus aminte de el fiindcă…

Fiindcă am văzut azi cel mai recent difuzat episod din GoT / Game of Thrones /Ghemotron /Urzeala Tronurilor. E primul episod pe care l-am văzut de una sigură, cu sonorul la căşti, pen’ că jumătatea mea conjugală a zis, cu hotărâre, „pas” după episodul anterior. Adică pas-pas-pas,  pentru ultimele trei episoade ale serialului.

captură de ecran – GoT, sezon 8, ep. 4

M-am uitat la episodul ăsta şi, toate ca toate, da’ mie mi-a părut tare rău că a murit dragonul, bietul Rhaegal… Dacă moare şi al treilea dragon, cred c-o să plâng. Dragon sau şoricel (ca să revin la citatul de la început), ce contează?

Dacă există rai şi iad, nu mă-ndoiesc că toate animalele merg în rai. Iadul e numai pentru oameni. Pentru că răutatea gratuită e doar apanajul oamenilor. Câinele, de pildă, atacă atunci când îl asmute stăpânul. Ca şi dragonii din poveste, care scuipă foc la poruncă.

Şi, apropo de stăpâni şi de poveste: De ce, când, profitând de avantajul surprizei, are cele mai mari şanse să ucidă primul dragon în care trage, Euron îl alege pe ăla fără călăreţ, nu pe celălalt, care o poartă pe Daenerys, rivala lui Cersei la Tronul de Fier?

Oricum, eu nu zic „pas”. Am de gând să mă uit şi la următoarele episoade.

În paranteză fie spus, şi lui Grişka îi plac dragonii:


Asta a fost partea cu „the beasts”. Despre „the children” vorbim altă dată.

Publicat în de-ale mele, lumea cărţilor | Etichetat , , , | 13 comentarii

Norii de ieri şi de azi, plus personajul pozitiv

Cerul senin e frumos, dar e mereu acelaşi. De ce ne-am osteni să-l fotografiem? Sau, oricum, n-are niciun haz să-l tragem în poză, din acelaşi loc, zi de zi. O singură dată e prea de-ajuns. Însă dacă se înnorează… e altceva. Norii sunt cei care schimbă văzduhul, aduc pe paleta locului mereu alte culori.

La fel e şi cu poveştile. Scriem despre vremuri tulburi, cu personaje negative care mânjesc seninul vieţii. Ca să aibă personajele pozitive motiv să limpezească văzduhul.

La mine, personajul pozitiv a fost un pui de somn adânc. A înseninat ca prin farmec cerul. De ce am dat importanţă unei tâmpenii?

Publicat în de-ale mele, lumea cărţilor | Etichetat , , , | 2 comentarii

Uite popa, nu e popa!

Uite popa, nu e popa! Uite aşa:

Am făcut un printscreen (pe care am subliniat cu galben obiectul pe post de popă) când am avut pe monitor lista asta, adică aseară, pe la nouă fără zece. Şi bine am făcut, fiindcă altminteri, peste vreo oră (sau cam aşa ceva), când povestirea mea a dispărut din listă, aş fi crezut că am avut vedenii.

Prin urmare, partea bună e că nu-mi fac griji în privinţa sănătăţii mele mintale.

Partea naşpa e că apucasem deja să scriu pe facebook că-s pe lista cu pricina. Postarea fusese văzută, avea câteva like-uri şi un comentariu cu felicitări, dar am şters-o. Am considerat că e cel mai corect lucru pe care-l pot face. Iar acum mi s-a năzărit că nu strică o justificare a ştergerii. Altminteri n-aş fi  cu nimic mai bună decât băieţii care s-au jucat cu lista.

Cât despre RomCon, m-au mai dezamăgit şi alţi băieţi din ăştia, responsabili cu organizarea, cu altă ocazie. Nu ştiu dacă vreunul dintre cei de atunci se regăseşte printre cei de acum. Da’ or fi ştiind ei.


ACTUALIZARE (09.05.2019)

clic pe imagine pentru mărire

(Oare ar trebui să mă bucur că unii mă urmăresc din umbră şi ţin minte mai bine decât mine ce şi când am publicat pe blogul ăsta? :mrgreen: )


COMPLETARE (12.05.2019)

Mi-am propus cu mult timp în urmă să adaug aici un comentariu despre ROMCON-ul din acest an, dar abia acum mă învrednicesc s-o fac:

 

Publicat în ciudăţenii, despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri | Etichetat , , | 2 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii aprilie 2019

Scuze pentru neclaritatea ultimelor două imagini. M-am grăbit ca s-o prind pe Ziţa/Chiţa/Chiţurina la înălţime. 😀

NEMIRA

PALADIN

NEMIRA

T
R
A
D
U
C
E
R
I

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , , , , , , , | 3 comentarii

16+20+19=55

Această galerie conține 16 fotografii.

Inițial publicat pe Vero-Versiuni:
Am trei cărţi publicate pe hârtie. Trei volume de autor cu povestiri SF (unde SF e speculative fiction – ficţiune speculativă). Trei cărţi cu Vero Versiuni ale lumii. Sau cu Vero-Viziuni Virtuale. . Contin 16+20+19…

Galerie | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Prima zi de Paşti

Lumina e de anul trecut. 

Salutul e de două mii de ani şi un pic.

Ouăle sunt (dacă nu mă înşel) dintre ultimele încondeiate de soacra mea.

Continuă lectura

Publicat în din tot sufletul | Etichetat

Simbolul regăsit

– pentru Jocul Cuvintelor nr.  211

A fost, odată ca niciodată, un maraton. Unul, şi altul, şi altele.

Maraton lângă maraton, de la scobit la săpat, de la peşteră la turlă, de la coş la valiză, de la pustiu la aglomerat, de la veşmânt la echipament special, de la haos la structură

A fost şi o scurtă alergare – o sută de metri garduri –  de la simbolul pierdut la simbolul regăsit. Simbolul pierdut într-un spaţiu fără de timp (numit de unii „uitare”, de alţii „renegare”, de alţii „negare”…) e candela. Simbolul regăsit nu e maratonul de la candelă la candelabrul electric. Nu e nici candelabrul. E bolovanul. Bolovanul sub care e îngropată candela, bolovanul care striveşte candelabrul.

Bine aţi revenit în epoca de piatră!!!

mostră de culoare locală, preluată de aici

Publicat în elucubraţii | Etichetat , | 2 comentarii