Traducere pentru editura Paladin (Art) – Preludiul Fundaţiei

Această galerie conține 5 fotografii.

Inițial publicat pe Câmpul alb, oile negre…:
Preludiul Fundaţiei (Prelude to Foundation) al şaselea roman din ciclul Fundaţia (Foundation) de Isaac Asimov Domeniu: Science-fiction Colecţie: Serie de autor Isaac Asimov Format: hardcover, 576 pagini ianuarie 2017 Redactor: Iulia Pomagă, Ela‑Evelina Jianu…

Galerie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Oficializare

   – zice cineva pe facebook.

Numai la unul?! Eu lucrez la vreo 8 sau 9, de vreo 20 de ani – neoficial până acum şi oficial de-acu întru mulţi ani!


Mi-am „răpit” avatarul creator  ( 😛 ) de aici.

Publicat în de-ale mele, elucubraţii | Etichetat | 10 comentarii

Fiindc-aflase dintr-o carte… (3)

Pentru ediţia de azi a jocului iniţiat de Zina vă ofer un citat gata spicuit de altcineva:

Iată…

Publicat în despre lume şi viaţă :P, lumea cărţilor | Etichetat , , , , | 13 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii februarie 2017

 

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele | Etichetat , | Lasă un comentariu

Fiindc-aflase dintr-o carte… (2)

Fiindcă atunci când a început jocul cu citate favorite, iniţiat de Zina, psi a spus că se aştepta la ceva din Words of Radiance (al doilea tom din seria „Arhiva Luminii de Furtună”, semnată de Bandon Sanderson), vă ofer, cu ocazia unei noi reprize a jocului mai sus amintit, un fragmenţel pe placul meu din acest roman al cărui titlu în limba română nu s-a stabilit încă, fiindcă nici traducerea nu e încă terminată.

PALADIN (ART)

Să trăieşti însemna să fii un crâmpei din cosmer* care se experimenta pe sine însuşi.

— Chiar ai de gând să-mi dai o pereche de pantofi! zise vagabondul. Degeaba?

— Nu degeaba, mi-ai spus povestea ta, îl contrazise Ym, punându-i în picior un alt pantof pentru probă.

Renunţase să-ncerce să-i deprindă pe micii vagabonzi să poarte ciorapi.

— De ce?

— Pentru că tu şi cu mine suntem Una, răspunse Ym.

— O ce?

— O făptură, spuse cizmarul. Puse pantoful deoparte şi scoase altul din raft. Cu multă vreme în urmă, nu era decât Una. Una care ştia totul, dar nu experimentase nimic. Aşa că Una a devenit mai mulţi – noi, oamenii. Una, care e, în acelaşi timp, bărbat şi femeie, a făcut asta ca să experimenteze toate lucrurile.

— Una.  Adică Zeul?

— Dacă vrei să-i spui aşa. Dar nu e întru totul adevărat. Nu accept existenţa zeilor. Noi suntem irali şi o parte din Lunga Cale, din care acesta e Al Patrulea Tărâm.

— Vorbeşti ca un preot.

— Nu-i accept nici pe preoţi, zise Ym. Sunt de pe alte tărâmuri şi vin să ne predice nouă. Iralii n-au nevoie de predici, numai de experienţe. Fiecare experienţă e altfel, duce către întregire. În cele din urmă, totul va fi pus înapoi, laolaltă – când se va dobândi al Șaptelea Tărâm – şi vom redeveni Una.

— Adică tu şi io…, spuse vagabondul. Noi doi suntem acelaşi lucru?

— Da. Două minţi ale unei singure făpturi, trăind vieţi diferite.

— Asta-i o prostie.

— E pur şi simplu vorba doar de perspectivă, sublinie Ym, pudrând picioarele băiatului punându-i din nou o pereche de pantofi de probă. Mergi puţin cu ăştia, te rog.

Băiatul îi aruncă o privire stranie, dar se supuse, făcu câţiva paşi. Nu mai şchiopăta.

— Perspectivă, repetă Ym, ridicând o mână şi mişcându-şi degetele. Privite de foarte aproape, degetele unei mâini par diferite şi despărţite unele de altele. Într-adevăr, degetul mare nu pare să aibă mare lucru în comun cu cel mic. Dar, când te uiţi din perspectiva potrivită, îţi dai seama că degetele fac parte din ceva mult mai mare. Că sunt într-adevăr Una.

Băiatul se încruntă. Ceva din toate astea îi depăşea probabil puterea de înţelegere.

„Trebuie să vorbesc mai simplu şi…”

— De ce trebuie să fii tu degetul cu inel scump, zise vagabondul, făcând câţiva paşi în altă direcţie, iar eu cel mic, cu unghia ruptă?

Ym zâmbi.

— Ştiu că pare nedrept, dar nedreptatea n-are cum să existe, fiindcă, la sfârşit, suntem toţi la fel. În plus, eu n-am avut întotdeauna atelierul ăsta.

— Nu?

— Nu. Ai fi surprins dacă ai afla de unde am venit. Aşază-te din nou, te rog.

Copilul se aşeză.

— Leacul ăla lucrează într-adevăr bine. Da, cu adevărat bine.

Ym îi scoase pantofii şi se folosi de pudră, care se ştersese pe alocuri, ca să-şi dea seama cât de bine i se potriveau. Apoi alese o pereche de pantofi gata făcuţi şi se concentră asupra lor câteva clipe, îndoindu-i în mâini. Ar fi vrut să pună un soi de branţ moale pe talpa celui pentru piciorul rănit, ceva care să se poată scoate peste câteva săptămâni, după vindecare…

— Lucrurile astea despre care vorbeşti, spuse băiatul. Mie mi se par tâmpenii. Adică, dacă am fi cu toţii aceeaşi persoană, n-ar trebui s-o ştim deja?

— Când eram Una, am ştiut adevărul, dar acum, fiind mai mulţi, ignoranţa e necesară. Există o atât de mare diversitate de vieţi ca să poată fi experimentate tot felul de gânduri. Asta înseamnă că unii dintre noi ştiu, iar alţii nu trebuie să ştie – aşa cum unii trebuie să fie bogaţi şi alţii trebuie să fie săraci. Ym mai meşteri puţin la pantof. Cândva chiar au ştiut-o mulţi. Nu se vorbeşte despre toate astea atât de mult cât ar trebui. Uite, hai să vedem cum îţi vin ăştia.

Îi întinse pantofii băiatului, care îi încălţă şi le legă şireturile.

— Viaţa ta ar putea fi neplăcută acum…, începu Ym.

— Neplăcută?

— Bine. De-a dreptul groaznică. Dar o să-ţi fie mai bine, tinere. Ţi-o garantez.

— Credeam, spuse copilul, bătând cu piciorul sănătos în podea ca să încerce pantoful, c-o să-mi zici că viaţa asta e groaznică, dar în cele din urmă nu contează, pen’ că mergem în acelaşi loc.

— E adevărat, încuviinţă cizmarul, dar, în clipa asta, nu e un gând prea încurajator, nu?

—Nu e.

Ym se întoarse la masa lui de lucru.

— Încearcă să nu te sprijini prea tare pe piciorul rănit, dacă poţi.

Vagabondul o porni spre uşă cu paşi mari, dintr-odată grăbit, ca şi cum ar fi fost nerăbdător să plece înainte să se răzgândească Ym şi să-i ia pantofii înapoi. Dar se opri totuşi în prag.

— Dacă suntem cu toţi doar aceeaşi persoană care încearcă tot soiul de vieţi, spuse, nu e nevoie să le dai altora pantofi. Pen’ că nu contează.

— Nu ţi-ai trage singur un pumn în nas, nu-i aşa? Dacă fac viaţa ta mai bună, o fac mai bună pe a mea.

— Asta-i o aiureală, răspunse băiatul. Io cred că eşti, pur şi simplu, un om bun.


* Universul fictiv în care se derulează poveştile istorisite de Brandon Sanderson în romanele sale (Elantis, Născuţi din Ceaţă, Arhiva Luminii de Furtună şi altele).

Publicat în despre lume şi viaţă :P, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , , | 37 comentarii

Avanpremieră – prima pe anul ăsta

avanpremiera           

Publicat în Traduceri | Etichetat , , | 7 comentarii

แม่ค้าใจดีหน้าหมวย

Sunt mie-n sută convinsă că voi savura acest blog! Daaa! 😛 Cu nepreţuitul ajutor al minunatului translator Google, bun cunoscător al limbii thailandeze:

  • แม่ค้าใจดีหน้าหมวย = Lucru bun pentru pagina de box
  • สมุนไพรสลายไขมัน (สูตรเข้มข้นพิเศษ) มี 2 สูตรค่ะ สูตรต้นตำรับเข้มข้น และสูตรแรงและเข้มข้นพิเศษ สูตรเร่งรัด เพื่อคนดื้อยา ลดยาก รีวิวล้นเลยค่ะ เยอะมากๆค่ะ = Slăbire pe bază de plante (Formula speciala) sunt doua concentrație retete reteta originala. Formula concentrată și formula și pentru a accelera reducerea dur rezistent la medicamente pentru ea se revarsă foarte mult
  • เกี่ยวกับ =despre

:mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

Publicat în ciudăţenii, de pe blogurile mele, despre lume şi viaţă :P, Traduceri | Etichetat , | 10 comentarii

Fiindc-aflase dintr-o carte… (1)

Un articol de pe unul dintre blogurile pe care le cutreier m-a dus cu gândul la un scurt episod dintr-o carte  – Preludiul Fundaţiei (Isaac Asimov).

Redau episodul cu pricina mai jos, cu ocazia unei noi reprize a jocului cu citate favorite, iniţiat de Zina.

— Tot ce e interzis devine atractiv din punct de vedere sexual. Te-ar mai interesa sânii femeilor dacă ai trăi într-o societate în care sunt tot timpul în văzul tuturor?

— Cred că s-ar putea.

— Nu eşti cu mult mai interesant când sunt ascunşi în permanenţă, ca în majoritatea societăţilor din prezent?… Uite, să-ţi povestesc ce mi s-a întâmplat mie. Mă aflam într-o staţiune balneară, pe malul unui lac, acasă, pe Cinna… Presupun că şi pe Helion aveţi staţiuni balneare, plaje, lucruri de genul ăsta.

— Bineînţeles, răspunse Seldon, uşor iritat. Ce crezi că e Helion, o lume stâncoasă, plină de munţi, cu apă numai în fântâni?

— N-am vrut să te jignesc, Hari. Am întrebat doar ca să mă asigur că înţelegi esenţa întâmplării. Pe plajele noastre, de pe Cinna, suntem foarte libertini, nu ne preocupă ce purtăm… sau ce nu purtăm…

— Plajele sunt pline de nudişti?

— Nu tocmai, deşi presupun că, dacă şi-ar scoate cineva toate hainele, n-ar atrage cine ştie ce atenţie. Se obişnuieşte să purtăm un minimum impus de decenţă, deşi trebuie să recunosc că astfel nu lăsăm prea multe ascunse, ca să-nfierbânte imaginaţia.

— La noi, pe Helion, spuse Seldon, avem, cumva, standarde ale decenţei mai înalte.

— Da, îmi pot da seama după atenţia cu care te porţi cu mine, dar, în fine, fiecare respectă ceea ce a ajuns să-i stea în obicei. Oricum, eu mă instalasem lângă lac, pe un scaun, când s-a apropiat de mine un bărbat tânăr, cu care mai stătusem la taclale cu o zi înainte. Era un tip decent, nu remarcasem la el absolut nimic dubios. S-a aşezat pe braţul scaunului meu şi, ca să-şi poată ţine echilibrul, şi-a pus mâna dreaptă pe coapsa mea stângă, care era goală, fireşte…

După ce am vorbit cam un minut şi jumătate, mi-a spus, ştrengăreşte: „Ia te uită. Abia dacă ne cunoaştem şi mie mi se pare cât se poate de firesc să-ţi pun mâna pe coapsă. Mai mult decât atât, şi ţie ţi se pare la fel de firesc, fiindcă s-ar părea că puţin îţi pasă dacă rămâne acolo.”

Şi abia atunci mi-am dat cu adevărat seama că-şi sprijinea mâna pe coapsa mea. Pielea dezgolită în public îşi pierde o parte din sexualitate. După cum spuneam, esenţial este să fie ascunsă.

Şi-a dat şi el seama de asta, fiindcă a adăugat: „Totuşi, dacă ne-am fi întâlnit în împrejurări mai protocolare şi ai fi purtat o rochie, nici măcar prin vis nu mi-ar fi trecut că m-ai putea lăsa să ţi-o ridic ca să-mi pun mâna exact în acelaşi loc.”

Eu am râs şi am continuat să vorbim vrute şi nevrute. Bineînţeles că, după ce-mi atrăsese atenţia asupra poziţiei mâinii sale, a considerat că nu se mai cuvenea s-o lase acolo şi şi-a retras-o.

În seara aceea m-am îmbrăcat pentru cină cu mai multă grijă decât de obicei şi mi-am făcut apariţia într-o ţinută mult mai ceremonioasă decât a celorlalte femei. L-am găsit pe tânărul respectiv. Era aşezat la o masă. M-am apropiat, l-am salutat şi i-am spus: „Iată, acum port rochie, dar, sub ea, coapsa mea stângă e goală. Îţi dau permisiunea să-mi ridici rochia şi să-ţi pui mâna exact acolo unde ai pus-o mai devreme.”

A încercat. Trebuie să recunosc asta. Dar toată lumea se uita la noi. Eu nu l-aş fi oprit şi sunt sigură că nu nici altcineva nu l-ar fi împiedicat, dar pur şi simplu nu s-a putut convinge să-şi transforme intenţia în faptă. În jur nu era mai multă lume decât pe plajă şi, de fapt, de faţă erau cam aceeaşi oameni. Şi era clar că iniţiativa îmi aparţinea, că nu aveam nicio obiecţie, dar el nu s-a putut decide să facă un gest considerat necuviincios. După-amiază, pe plajă, fuseseră condiţii favorabile pentru mâna-pe-coapsă, însă seara nu mai erau, şi asta atârna mai greu în balanţă decât orice i-ar fi spus propria logică.

Publicat în despre lume şi viaţă :P, lumea cărţilor, Traduceri | Etichetat , , , , , , | 16 comentarii

De-ale traducătorilor

Aş putea scrie exact aceleaşi lucruri despre traducerea în română. Dacă nu ştiţi franţuzeşte… regret, dar n-am timp (şi nici chef) să traduc articolul. Am dat peste el încercând să descopăr cum s-a tradus „words of radiance” în franceză. 🙂 Fac colecţie, ştiu deja cum i s-a a spus în spaniolă şi italiană. 🙂

Publicat în Traduceri, traducatori, etc | Etichetat , | 15 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii ianuarie 2017

duminicalul pustiu provincial

 

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii, Traduceri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu