Tot de-ale mele – arhivele lunii decembrie 2016

 

Grişka e nebun. Mănâncă beteală. De-aia ăla micu”, bradu’, ăla pe care l-am cumpărat anul trecut gata împodobit, stă, ca şi anul trecut, sus, pe bibliotecă, într-un loc ceva mai greu accesibil pentru motănimea sa. Sper să scape teafăr, ca şi anul trecut.

Dar tac-su biped (al motanului, nu al bradului), care trebuia să vină azi din piaţă doar o creangă de brad, ca să miroasă şi la noi în casă a conifer autentic, a venit cu un brăduţ întreg. Avem beteală din belşug, dar ne-am gândit că e mai sănătos (şi pentru motan, şi pentru brad) să n-o folosim. Globuri nu prea mai sunt, câteva au izbutit  să se spargă stând la păstrare, şi la 10 seara nici n-aveam  de unde cumpăra. Instalaţie de pom este, dar n-am avut chef s-o îmbârligăm printre crengi, şi oricum are lumină ăla micu’ de pe bibliotecă, cu mai multe variante de clipoceală – dar mie-mi place varianta care nu clipoceşte. 😛

Aşa se face că ăla relativ mare e împodobit mai ales cu ghirlande de hârtie şi din poleială. Am învăţat să fac aşa ceva vremuri, când sărbătoream Crăciunul la serviciu. (Nu muncea nimeni, dar trebuia să facem act de prezenţă; şi se lăsa cu mâncare şi băutură, uneori şi cu dans.) Între timp am uitat meşteşugul ăsta, dar am păstrat oarece ghirlande de atunci.

Grişka a muşcat totuşi din brad şi dintr-o ghirlandă hârtiicioasă, apoi s-a potolit.

griska_brad

Aşteptăm cu interes episoadele următoare. :mrgreen:

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii, Traduceri | Etichetat , , , , | 24 comentarii

Tot pe catchy.ro

clic pe imagine ca să citiţi toată povestirea

 

Publicat în elucubraţii | Etichetat , , | 5 comentarii

Iaca şi SF-ul

SF-ul despre care vorbeam aici:

clic pe imagine ca să vedeţi ce aveam pe ecran când am „capturat-o”

Publicat în elucubraţii | Etichetat , , | Lasă un comentariu

De ce nu?

Oportunista din mine s-a gândit că, dacă pe Catchy sunt scoase în văzul lumii virtuale şi SF-uri, de ce să nu trimit şi io oarece?

Ei, sigur, o să ziceţi că asta nu e SF, dar n-au intrat zilele-n sac, iar în sacul cu poveşti încă mai e câte ceva. 😛

Publicat în de-ale mele, elucubraţii | Etichetat , | 5 comentarii

De ce?

De ce scriu, de la o vreme, pe bloguri, mai ales despre ce nu-mi convine, despre ce mă enervează? S-a aprins ceva în mine, s-a accentuat ceva? Mi se pare mai uşor să semăn vânt? Îmi doresc să culeg furtună de dimineaţa până seara? Mi se pare că zen-ul, a cărui pomenire e la modă, impune haine prea strâmte? Simt că scriu ca o cizmă dacă încerc să văd doar imaginarii căţeluşi cu covrigei în coadă şi săculeţul cu dulcegării? Au rămas muzele în pană de bunătăţi şi m-au aprovizionat doar cu venin, şi-a început să-mi placă să-mi împroşc cu el ecranul laptopului, fără să-mi pese cum îmi sunt primite micile atacuri mai mult sau mai puţin ironice, lansate în blogosfera noastră cea de toate zilele? :mrgreen:


Am scris pentru jocul cuvintelor (şutind colţii de aici), deci nu mă luaţi [prea] în serios.
Deşi… 😈

Publicat în de-ale mele, nemulţumiri | Etichetat | 46 comentarii

N-am să înţeleg niciodată…

Interesante idei,
frumoase imagini,
dar
n-am să înţeleg niciodată
de ce
aşa-numitele versuri albe
sunt considerate poezie,
şi nu
poem în proză
inegal sacadată,
căci,
la urma urmelor,
orice proză
bogată
(sau nu!)
în metaforice (sau nu!) imagini poetice
se poate împărţi
(după cum se vede!)
în versuri fără rimă
şi ritm.
😛

Publicat în de-ale mele | Etichetat | 37 comentarii

Aprinderea iluminatului Ornamental

Cu alte cuvinte, eroul principal al poveştii, sau al romanului, sau mai bine al trilogiei, se numeşte Ornamental. Pentru că aşa vrea autorul să-l boteze mama lui. 😛

Ornamental ar putea fi un iluminat: iluminatul Ornamental. Dar asta numai şi numai dacă îl aprinde cineva – în sens metaforic, of course, carevasăzică în cursul acţiunii! :mrgreen:

Şi gata, oarece afişe aflai că există, nu mai rămâne decât să scrie cineva povestea/romanul/trilogia, cu menţiunea „după o idee de…”. Cu menţiunea că nu ştiu din ce minte [i]luminată s-a desprins iniţial ideea.

Publicat în despre lume şi viaţă :P, elucubraţii, nemulţumiri | Etichetat , , | 10 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii noiembrie 2016

Tuşa Muţunachi

 

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Apropo…

Apropo de vechituri:

Pe astea…

… le ştiu de când mă ştiu. Le ţinea mama în vitrină. Nu-mi amintesc să le fi folosit vreodată. Îmi amintesc însă că am întrebat-o la ce servesc. Şi nu mai ştiu ce mi-a răspuns, dar mi-a rămas  întipărită în minte ideea că-s pentru sardele.

Îmi plăceau sardelele. Ţin minte conserva plată, ovală, însoţită de cheiţa aia care prindea tabla de deasupra, jupuind-o destoinic şi făcând conţinutul accesibil.

Nu ştiu de ce nu mâncam sardele din ele, din drăgălaşele farfuriuţe ovale. Întotdeauna mi s-au părut drăgălaşe. Şi niciodată nu m-am întrebat de ce nu le scoatem din sanctuar când mâncăm sardele. Şi nu, nu ştiu de ce nu m-am întrebat. Presupun că, pe vremea aia, aveam preocupări mai elevate. 😛

Nici acum nu le scot. Poate pentru că acum nu mai mănânc sardele. Pentru că n-am chef să mănânc sardele. Nici nu ştiu dacă se mai găsesc sardele aşa, în conserve ca alea din copilăria mea.

Dar, după cum presupun că aţi dedus deja, „drăgălaşele” se găsesc la mine în vitrină – mi le-a pasat mama după ce m-am măritat.

Cum s-ar zice, s-au mutat dintr-un soi de panou de onoare în altul. Stau, înghesuite ca sardelele, printre pahare, ceşcuţe şi alte purtătoare ale unor stropi de culoare locală din alte vremuri, inutil tezaur portabil, teleportat (cu trenul sau în colet poştal, de curier rapid încă nu se auzise „in patria nostra”) din aceeaşi sursă – ba nu, mint, am pe-acolo câte ceva şi de la mătuşi. Aranjamentul nu ţine cont  de criterii estetice (oricum uşile îl ascund în bună parte) şi nici măcar n-a fost nevoie de o matură chibzuinţă ca să ridic la rangul de semizeu principiul „valorificării superioare a spaţiului disponibil”. Suspendată între alte corpuri ale bibliotecii, vitrina (pe care de fapt aş prefera s-o umplu tot cu cărţi – volum lângă volum)  e un soi de depozit pentru obiecte cu valoare sentimentală pe care praful se aşterne în voie, fiindcă le folosesc din an în paşti. De pildă, am scos de vreo două ori o „drăgălaşă”, ca să-i dau mâncare din ea motanului – aşa mi s-a năzărit! Şi, fiindcă, deh, cine se aseamănă (la capitolul caracter) se adună, jumătatea mea conjugală mi-a povestit că, la rândul său, l-a ospătat pe Motănimea Sa Grişka dintr-una – fără să ştie că eu avusesem cu oarece vreme înainte aceeaşi idee.

fularul

fularul

Apropo de teleportarea prin colete, pe vremuri nu le primeau la mesagerie decât bine şi frumos legate de jur împrejur cu sfoară. Iar eu m-am gândit, într-o zi de iarnă, că de sfoara aia pot să-mi leg fularul, în chip de cablu de remorcare, ca să duc pachetul târâş, pe zăpadă, de la oficiul poştal până în apartamentul unde  stăteam în gazdă. Numai că, după vreo zece-cincisprezece minute, biata sfoară a făcut pesemne o fatală criză acută de reumatism deformant şi s-a rupt. Şi, într-un amurg ruginiu*, am rămas pe o străduţă, în faţa unei porţi, uitându-mă cu jale la pachetul destul de greu ca să nu mă încumet să-l iau în braţe, deşi până la destinaţie nu mai aveam de mers nici cinci minute. Dar prost să fii, noroc (şi mutră expresivă) să ai! Dincolo de poartă era – evident – o casă şi în casă stătea [şi] o femeie care tocmai venea de la cumpărături. Şi presupun că aveam o figură atât de nenorocită, încât, deşi nu mă cunoştea, n-a răbdat-o inima să nu mă întrebe ce-am păţit şi să nu m-ajute să-mi duc pachetul până la uşă.

Şi toate astea pentru că, în dimineaţa acelei zile, i-am spus actualei mele jumătăţii conjugale, care pe-atunci nu-mi era decât coleg de serviciu & prieten:

— Mi-a trimis mama un pachet.

— Miau, a zis el, ceea ce însemna că eu miorlăi, nu vorbesc.

Şi am miorlăit continuarea:

— M-ajuţi după-masă să-l iau de la poştă?

mobila

asta e din altă iarnă, când căra mobila – pe scări, până la etajul 5, că liftul încă nu fusese pus în funcţiune

N-a mai zis „miau”, a rânjit galeş pe sub mustăţi:

— Dacă mă rogi frumos…

Şi, fiindcă ironia sorţii m-a blagoslovit chiar atunci cu unul dintre rarele mele accese de orgoliu feminin, pur şi simplu n-am avut chef să-l rog frumos – adică n-am avut chef să-l rog în niciun fel.

Dar l-am rugat când a sosit următorul colet.


* Habar n-am ce culoare avea amurgul, dar m-am jucat aici de-a „duzina de cuvinte” şi trebuia să-l pun şi pe „ruginiu” undeva. 😛

Publicat în amintiri, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , | 13 comentarii

Probleme traducătoriceşti

“He [Burrich] would not have wanted you to cut your hair.”
She [Molly] lifted a self-conscious hand to her head. “What would you know about it?” she demanded indignantly.
“The first time he saw you, long before he took you from me, he commented on your hair. ‘A bit of red in her coat’ is what he said.”

citat de aici

Conştiincioasă cum mi-s 😛 , m-am uitat în [romanele din] urmă, să văd ce-a zis Burrich (în engleză şi în română).

Am căutat pe bâjbâite, că autoarea, pare-se mai puţin conştiincioasă decât mine, a citat din memorie. 😛

Şi am găsit, în engleză:

„Red glint to her coat?”

Şi în română (nu în traducerea mea):

„Are laţe roşcate?”

Şi uite aşa mi-am pierdut eu timpul degeaba, că laţele nu se potrivesc în context – adică de ce să nu fi vrut Burrich să-şi tundă Molly nişte laţe, fie ele roşcate au ba?

Concluzia?

Fi-mi-ar conştiinciozitatea de râs – ca şi nevoia de a scrie aşa ceva pe blog! :mrgreen:

Publicat în de-ale mele, lumea cărţilor, nemulţumiri, traducatori, Traduceri | Etichetat , | 4 comentarii