Reeditare & divagare

 

După cum se vede mai sus, contribuţia mea la traducerea acestei cărţi e infimă; volumul conţine una sau cel mult două strofe (am uitat exact câte ) din poemul Childe Roland to the Dark Tower Came, tradus de mine. Am fost încântată că, pentru atâta lucru, numele îmi apare pe carte şi pe site-ul editurii.

Dar se pare că, după o bilă albă, urmează adesea una neagră, mai mare. Ultimul volum al seriei Turnul Întunecat conţine, în anexă, traducerea integrală a poemului cu pricina, la care am muncit cum nu mi s-a întâmplat de prea multe ori. Nu sunt super încântată de rezultat – pe care-l puteţi citi aici; dacă n-aş fi lăsat traducerea (cu excepţia celor 3 sau 4 strofe apărute în romanele anterioare) pentru ultima sută de metri (ceea ce înseamnă 2 zile în care m-am scremut aproape pentru fiecare cuvinţel), mi-aş fi dat, poate, în final, nota 9 – că 10 echivalează aici, în viziunea mea, cu utopica perfecţiune. Dar pe deplin nemulţumită am fost când am văzut că, de data asta, editura a păstrat tăcerea în ceea ce priveşte traducerea celor 34 de strofe – adică nu-mi apare numele pe nicăieri. Mi s-a promis că această „scăpare” va fi eliminată la reeditarea cărţii, pe care o aştept, aşadar, cu interes.

Poate că, pe durata aşteptării, o să citesc şi ultimele 6 romane ale seriei (nu l-am citit decât pe primul :mrgreen: ). Dar nu sunt singurele cărţi necitite din biblioteca mea şi recunosc că sunt mai nerăbdătoare să aflu ce se ascunde între coperţile altora. Până una-alta, tocmai am început Greva Păcătoşilor; m-au făcut curioasă cele două recenzii oarecum nefavorabile lansate în word wide web de Blogosfera SF&F. (De unde se vede forţa publicităţii negative; probabil că aş mai fi lăsat cartea să vegeteze în raft dacă recenziile în cauză nu i-ar fi găsit niciun cusur. )

Reclame
Publicat în de-ale mele, nemulţumiri, Traduceri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

M-am jucat

Jocul e ăsta:

Am luat primele două strofe din „Luceafărul” şi primele zece versuri din „Zdreanţă„. Şi iată ce-a ieşit:

Luceafărul

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Au fost o poveste o dată.
Nu se va întâmpla niciodată.
Strămoș,
E frumoasă.

Acesta este unul pentru părinți.
Sunt mândru de tot.
Cum este una dintre fecioarele Fecioarei?Luna stelelor.

 

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
L-ai văzut?
Unul cu un înger?
E un câine rău
Am auzit asta, dar e frumoasă.
Ca petiția lor
Pentru a preveni această problemă.
Heng Peifen
În nas,
Față și management,
Pare să iasă din mâini.
Publicat în elucubraţii, Traduceri | Etichetat | 2 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii iunie 2018

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Nunta de coral

Cică aşa se cheamă aniversarea când anii împliniţi sunt 35 (treizeci şi cinci).


(Nu sărbătorim. Avem în plan să mergem prin târg, după haine de vară negre. Mâine e înmormântarea mamei-soacre.)

Publicat în amintiri, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat | 11 comentarii

La ora 03:33:30

Secundarul mă dă de gol. Am trişat puţintel. Am adus prinos pe altarul simetriei 18 secunde. Sper că-mi acordaţi circumstanţe atenuante.

Aşadar, la ora asta, pisica mea veghează asupra traducerilor mele.

Motanul preferă verdeaţa.

Asupra lui veghează floarea deja ofilită a zilei de ieri şi floarea încă abia îmbobocită a zilei de mâine.

Floarea zilei de ieri a fost frumoasă.

Cred că şi soacra mea a fost frumoasă, în vremuri despre care nu ne mai poate povesti, fiindcă  a plecat pentru totdeauna în „loc cu verdeaţă, unde nu-i durere, nici întristare, nici suspin…”

Iar asupra locului neînsufleţirii ei va veghea un trandafir cu flori menite să desfete ochiul mai mult decât o singură zi – până în ziua când, veşted, va pleca pe acelaşi mitic tărâm înverzit.

Publicat în de-ale mele, Traduceri | Etichetat , , , , | 6 comentarii

Elucubraţie…

… pentru Jocul Cuvintelor (nr. 181)

Uneori am chef să scriu. Orice, oricum, oricât… în fine, nu prea mult, că, vorba aia, ce e prea mult degenerează în muncă.

Aşadar… încep. Deschid supapa, să scap de presiune. (Nu-i vina mea dac-or scăpa şi gaze de eşapament. Poluarea e involuntară. Ca o poluţie, carevasăzică.)

A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Eu am fost. Voi fi. Sunt. Că, dacă n-aş fi, nu aş povesti.

Sunt, şi spun o poveste. Despre… circuitul sufletului în natură.  Circuit nu vine de la circular*, vine de la încercuit. E traseul sufletului încercuit de trup. De trupuri. Traseu din trup în trup, din gazdă în gazdă, în neştire. Trecând prin nefiinţă şi neştiinţă. Ca o picătură scursă din vas în vas, cu memoria ştearsă de căderea prin aer. Pic, pic, pic… în bătaia vântului. Ploaie de suflete. Asta suntem? Sau, mai poetic, rouă pe frunzuliţe?

Poetic pe naiba! Diminutivele nu fac casă bună cu poezia. V-am spus că nu-mi plac diminutivele?

Am bănuiala că le-am detestat în toate trupurile. Toate… câte? O pădure?

La mijloc de codru des, toate păsările sufletele ies…

Bat câmpii. Oricum, sper că nu vreţi cifre. Nici măcar aproximative. Nu ştiu nici măcar ordinul de mărime.

Dar tabloul ăsta  mi-aduce aminte, vag, de ceva.

Oare Albin Veselka m-a întâlnit în altă viaţă? When Adam delved and Eve span…

Mă chema Eva şi aveam o roată de tors? Sau mă chema Adam şi o sorbeam din ochi pe Eva, cu tot cu roata ei de tors? Sau eram mâţa/fetiţa pe care n-o lăsau să se joace cu roata de tors? Sau…?

Cine ştie?

În urmă, totul e zgomot alb. În urma din trecut şi în cea din viitor. Fiindcă timpul nu există, e o iluzie – zice, de o vreme încoace (sic!), fizica cuantică. Deşi inexistenţa lui pare de neimaginat… Ca şi spaţiul cvadridimesional. Un spaţiu cvadridimensional infinit, care cuprinde o infinitate de spaţii tridimensionale infinite… Pentru că orice spaţiu n-dimensional infinit cuprinde o infinitate de spaţii (n-1)-dimensionale infinite…

Ce tot spun? Nimic, sau totul. Vă povestesc despre un zgomot alb pe care nu îl înţeleg, aşa că nu contează dacă nu înţelegeţi.

Dar, dacă tot nu mă înţelegeţi, nici n-are rost să mai continui, nu-i aşa?



* Şi totuşi, poate că periplul începe şi se termină într-un trup de pisică. Nu într-una neagră cu ochi galbeni, ci în asta, care s-a strecurat pe pereţii facebook-ului:

Publicat în reblog | 4 comentarii

Crazy me (trilingv)

De la „a vrea” până la „a face”… „e-o cale atât de lungă”…

Cale lungă – fără drum de fier.

Cât despre „să fac ce mi-am propus, măcar de ruşine”… Mno, promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois.

Yours truly,
Crazy Me

VERONICISME

Puteam să intitulez articolul planuri pentru 2015, dar…

Dar adevărul e că îmi propun – că vreau – să mă-ntorc la tine, scrisule offline! 🙂

Vreau să las blogăritul pe ultimul plan – dac-o mai fi timp şi pentru el, bine; dacă nu, tot bine.

Vreau să micşorez întârzierile la predarea traducerilor sau – de preferat! – să scap definitiv de ele.

Vreau să reîncep să scriu povestiri SF sau să scriu o dată romanul ăla (adică pe ăsta, sau pe ăsta, sau pe ăsta, sau pe ăsta, sau pe ăsta, sau pe ăsta, sau pe ăsta, sau pe ăsta, sau…) Chiar nu sunt în stare să scriu unul? Fie şi unul prost? Măcar ar fi un punct de plecare, ceva de îmbunătăţit, de adus pe linia de plutire…

Şi am înşirat aici cele de mai sus ca să-mi ajute – sper! – să…

Vezi articolul original 9 cuvinte mai mult

Publicat în de-ale mele, nemulţumiri, reblog | Etichetat , | 2 comentarii

Chiţurina, şobolanul şi lumina căzătoare neidentificată

Am surprins-o pe Ziţa/Chiţa/Chiţurina iubindu-se cu unul dintre cei doi şobolani primiţi cadou de motanul Grişka pe când ea încă nu se născuse.

Şi am mai surprins ceva: un soi de bilă luminoasă, pe care-o veţi vedea, mai jos, picând la cumpăna secundelor 23-24.

În cameră nu eram decât eu şi pisica. Zgomotele din fundal vin din bucătărie, unde jumătatea mea conjugală se ocupa de îmbunătăţirea mutrei şi fasonului balconului nostru, scop în care ciopârţea nişte scândurele.

Am zărit lumina căzătoare la periferia câmpului meu vizual, dar, pe moment, n-aveam ochii decât pentru pisică. Nu i-am dat importanţă şi am dat-o uitării până când i-am arătat filmuleţul jumătăţii mele conjugale, care m-a întrebat:

— Ce lumină se vede aici?

Am râs şi i-am răspuns, într-o doară, că avem fantome.

Adevărul e că habar n-am ce poate fi. Nu-mi vine să cred că e un fir de praf în lumina bliţului, cum mi s-a sugerat pe facebook – e prea mare şi prea cade ca o ghiulea. Dar îmi place să-mi imaginez că a trecut pe la noi sufleţelul altei pisici. Poate al motanului Baghi, sau al motanului Iţic. Sau al motănelului Samson, coleg de creşă & grădiniţă cu Chiţurina.

Iată trecerea luminii bizare, redată cu încetinitorul:

Jumătatea mea conjugală zice că e totuşi un banal fir de praf, probabil căzut din tavan, care-a trecut prin faţa obiectivului, foarte aproape. Ceea ce ar însemna că eu am văzut de fapt lumina pe ecran, nu cu coada ochiului.


COMPLETARE:

Cornelia Crina mi-a atras atenţia că în secundele 2-3 apare, dispare şi iar reapare o altă luminiţă, una mai palidă, care trece în diagonală, de la stânga la dreapta, pe deasupra pisicii. Mai jos o puteţi vedea şi pe ea în mişcare încetinită.

De fapt, cred că sunt 2 luminiţe care se mişcă pe traiectorii diferite.

Publicat în ciudăţenii, de-ale mele, elucubraţii | Etichetat , , | 8 comentarii

M-am interesat pentru dumneavoastră

Ei, ştiu că nu m-a rugat nimeni, dar aşa mi-s io, săritoare: sar calul aruncând păreri încoace şi încolo.

De data asta, beneficiarii caritabilei mele fapte sunt editorii* & scriitorii care (în „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”, unde multe azi ne dor) cred (cu convingere, după cum bag de seamă) că orice text în care-au fost îndesate minimum 40.000 de cuvinte poate fi scos în lume cu eticheta „roman” pe copertă & comp.

Apăi, dragii babei, io zic să nu mai puneţi computerul la numărat, ci mai bine să încărcaţi în memoriile personale, montate de mama natură la purtător, ceea ce am extras pentru dumneavoastră din DEX-ul nostru [care-ar trebui să fie] cel de toate zilele, uşor de consultat online:

ROMAN = Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice.

SCHIȚĂ = Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje.

NUVELĂ = Specie literară a genului epic, mai amplă și mai complexă decât schița, mai scurtă și mai simplă decât romanul, care înfățișează un episod semnificativ din viața unuia sau mai multor personaje (prezentate în mediul lor social).

NUVELETĂ = (Rar) Nuvelă de proporții mai reduse.

POVESTIRE = Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate.

Consultaţi cu încredere şi Wikipedia. O să v-ajute să nu vă mai minţiţi singuri şi să nu vă mai amăgiţi cititorii vânzându-le drept roman, în cel mai fericit caz, o nuvelă luuungă.


* Am început cu editorii pentru că ei sunt cei responsabili de scoaterea cărţilor în lume, la vânzare. Şi ar trebui să le privească obiectiv, fiindcă, spre deosebire de scriitori, n-au de ce să fie afectaţi de sindromul şi-cioara-crede-că-puiul-ei-e-frumos.

Publicat în lumea cărţilor, nemulţumiri | Etichetat , , | 7 comentarii

Tot de-ale mele – arhivele lunii mai 2018

când se-ngână ziua cu noaptea şi se trezeşte Chiţurina

De dormit, Ziţa/Chiţa/Chiţurina doarme oriunde. Ca şi Grişka, de altfel. 🙂

   

    

Dar nu sunt toţi pisicii la fel norocoşi. Unii se culcă flămânzi. 😦

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , , | Lasă un comentariu