Fragmente în avanpremieră din „Războiul la lumina zilei” (Peter V. Brett)

Pe lângă fragmentul de mai jos, mai găsiţi aici unul (în versiune neredactată).

Blog-ul fanului science fiction

Prin amabilitatea editurii Nemira, un fragment în avanpremieră din Războiul la lumina zilei, de Peter V. Brett, al treilea volum al seriei Demon (traducere de Ana-Veronica Mircea). Cartea poate fi comandată de aici.

PROLOG

INEVERA

300 D.Î.

„Inevera şi fratele ei, Soli, stăteau în lumina soarelui. Ţineau între tălpile goale rama câte unui coş, răsucind-o cu abilitate în timp ce degetele mâinilor împleteau. La acea oră înaintată a zilei, în cortul lor nu era decât o fâşie îngustă de umbră. Mama celor doi, Manvah, stătea acolo, împletind la rândul ei un coş. Mormanul de ramuri tari, de curmal, din centrul inelului format din ei trei se micşora fără încetare pe măsură ce lucrau.

Vezi articol original 1.130 de cuvinte mai mult

Anunțuri
Publicat în reblog, Traduceri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Toamnă şi pisici – mai ales pisici

VeroVers

A ruginit frunza din vii


Şi rândunele-au plecat;
Pisicile s-au camuflat,


Sau torc, visând la ghiduşii.

La umblătoare când mă duc
Pisicile mă simt şi vin;
Ştiu că nu le-am adus tain
Dar umblă-n urma mea buluc.

E Albăstriţa-n fruntea lor,


Cu ochi de-azur mă tot măsoară;


Mascatul Zorro mă-nconjoară,


Pân’ mi se freacă picior.

Tomiţa seamănă cu el,
În alb şi negru-nveşmântată,


Dar ea-i fetiţă, delicată
Şi când înşfac-un şoricel.

Bogat în alb e Punctuleţ,


Iar coada-i e bogat tărcată,


Şi-i stă pe-urechi câte o pată,


Adic-un punct color, răzleţ.

Buric e-un pic handicapat,


Cu-a lui hernie-omnilicală.
Dar e vioi, te bagă-n boală.

E un pisic… de operat.

Doar ei pe urme mi-au umblat,
Prin bolovani, spre umblătoare,
Când Scopiuţa torcea-n soare,


Pe un pat vechi şi desfundat.

Nici pe Mămoasa în alai
Nu am avut-o; sta pe masă,


Sau poate lâng-o ceafă groasă,


Spunând: „Te-ador, da’ lapte-mi dai?”

Vezi articol original 18 cuvinte mai mult

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, din tot sufletul, Help me! Please!, reblog | Etichetat | Lasă un comentariu

Tot de-ale mele – arhivele lunii septembie 2017

Pisicile de mila cărora mi se frânge inima (pentru că „nu poţi salva toţi copii Africii, gen„):

 

„Moşia” – nici măcar în proporţie de o treime renovată -, în curs de cedare în schimbul îngrijirii soacrei şi a libertăţii noastre de mişcare:

 

Biroul meu mobil de la „moşie”:

ziua

noaptea

 

Vedere de la birou:

pe scândura din stânga coboară neamul pisicesc din pod

 

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, Help me! Please! | Etichetat | 12 comentarii

Şi-au rămas doar nouă…

Doar nouă pisici în căutare de stăpâni iubitori.

Pe cea mai mică am rezervat-o pentru noi, s-a împrietenit cu Grişka.

Asta e vestea bună, pe care n-o dau pentru prima dată. Vestea rea e că motănelului Samson i-a retezat zilele o Dalilă cu coasa. 😦 L-am găsit mort în faţa unei porţi de vizavi. Fără urme de lovituri, de muşcături de câine, de sânge. L-a îngropat bărbatu-meu în curte.

Şi toţi ceilalţi pot să sară gardul şi nu le e frică de maşini. Nici de oameni.

Asta-i viaţa – iar comentariile nu-şi au rostul. Nici nu vreau să-i vină cuiva ideea să dea vreun like, aşa că… nema buton.

Apropo de „asta-i viaţa”. Peste 50 de „iubitori de pisici” au dat like pe facebook pentru ochii frumoşi ai lui Grişka, care nu cere nimic. Dar, pe lista mea de prietenii mei de-acolo, nu s-au găsit nici măcar 10 care să distribuie postarea despre pisicile care riscă să rămână ale nimănui (numărul distribuirilor e mai mare fiindcă vreo doi sau trei au distribuit-o de mai multe ori şi fiindcă a fost preluată şi de pe grupurile de „pisicari”). Oare n-or fi vrând să-şi pună pe „perete” pisici fără coadă de soi bun?
Întrebarea e retorică, iar ăsta nu e un reproş – doar o simplă constatare.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat

„Nu poți salva toți copiii Africii, gen”

Da, e plină lumea de pisici fără adăpost, de câini fără adăpost, de copii fără adăpost… Şi da, nu-i poţi salva pe toţi…

Dar, când copiii tăi, câinii tăi sau pisicile tale sunt în pericol să ajungă în stradă, faci tot ce poţi ca să împiedici asta. Iar prietenii, atâţia câţi ai, te ajută cum pot, fie şi numai cu o încurajare.

Asta-i viaţa.

Publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat | 11 comentarii

„Om bun, deschide-ne poarta…”

Purtătorul de cuvânt al pisoilor îşi cere scuze, tot umblând pe la porţi a răguşit…

Detalii aici.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, Help me! Please! | Etichetat | 21 comentarii

Mai multe poze în loc de una

Azi-dimineaţă, din galeria portretelor celor 11 pisici în căutare de aparţinători  nu mai lipsea decât poza Pufăciosului.

Aşa că, imediat ce l-am reperat…

… a devenit protagonistul unei şedinţe foto – prin geam.

Fiind singurul motan adult din şleahtă, e, până una-alta, cel mai oropsit dintre membrii ei. N-are deloc acces în camerele revendicate de Grişka, ca să nu fim cumva martori la o jumuleală motănească.

Oricum, Grişka înaintează – cu paşi foarte mici,  e drept – pe calea readaptării la convieţuirea cu semenii săi. Poate vom reuşi totuşi să i-o facem de pitica Zgămâiţa colegă de apartament.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, Help me! Please! | Etichetat | 9 comentarii

Unsprezece pisici au mare nevoie de ajutor

UPDATE: Cu nr. 11 s-a rezolvat, se împacă bine cu motanul nostru, vor fi colegi de apartament.
UPDATE (25.09.2017) – Pe nr. 5 l-am găsit mort în faţa unei porţi de vizavi. Fără urme de lovituri, de muşcături de câine, de sânge. 😦
UPDATE (26.09.2017) – Nr. 7 a fost adoptată de vecina îngrijitoare a mamei soacre.

V-am mai vorbit, aici, despre moştenirea noastră: casă bună de băgat în reparaţii capitale, soacră, câine bătrâior, 11 pisici (4 mari şi 7 mici).

Recent, lucrurile s-au schimbat – s-a agravat starea soacrei.

Nu, nu e pe moarte. E doar mai puţin mobilă, are nevoie de cineva puternic şi priceput care s-o poată sălta, spăla, schimba. N-avem bani pentru azil sau pentru plata unui ajutor, dar am găsit o rudă de departe – şi vecină de aproape – cu experienţă şi apetenţă pentru casă.

Prin urmare, îi lăsăm pe mână soacra, casa, câinele şi pisicile – pentru care nu are o apetenţă deosebită. Am stabilit c-o să le hrănească (o să avem grijă şi noi s-aducem daruri comestibile pentru ele când vom vizita soacra) şi-o să le lase în camera soacrei şi în pod, la căldura hornului. E o viaţă ceva mai bună decât a unei pisici maidaneze/tomberoneze – sau cum vreţi să-i spuneţi.

Dar…

Dar, spre ghinionul micilor mustăcioase, e foarte posibil ca vecinei să-i fie mai uşor s-o îngrijească pe bătrâna de 89 de ani mutând-o peste drum, la ea acasă. Caz în care pe pisici le aşteaptă o iarnă în care poate că vor primi mâncare, dar nu şi căldură.

Pentru cele 11 (unsprezece) pisici, siguranţa zilei de mâine e un castel de nisip. Unsprezece pisici (blânde, prietenoase, drăgăstoase şi deloc mofturoase) au mare nevoie de cineva care să le iubească, să le hrănească, să le adăpostească. Unsprezece pisici au nevoie de prieteni sinceri.

Cele trei pisici adulte femele (două de un an şi ceva şi una de vreo patru-cinci ani) sunt sterilizate. Motanul, tot în vârstă de un an şi ceva, nu este. Pisicile mici nu au decât trei-patru luni, încă nu au ajuns la vârsta sterilizării.

Iată câteva dintre pisici în acţiune:

 

 

 

Urmează pozele membrilor hoardei de pisici.

1. Pufăciosu (mascul în vârstă de un an şi câteva luni, acum „liber şi ferice” dar în pericol să-şi piardă fericirea devenind al nimănui):

2. Cea mai vârstnică dintre pisici (are patru sau cinci ani), mama Pufăciosului şi a Scorpiei:

3. Albăstriţa (pisica adultă cu ochi albaştri, în vârstă de un an şi câteva luni):

4. Scorpia (pisica adultă, în vârstă de un an şi câteva luni. Cu personalitate – face numai ce vrea ea):

5. Samson (cel mai voinic dintre motănei):

UPDATE (25.09.2017) – L-am găsit mort în faţa unei porţi de vizavi. Fără urme de lovituri, de muşcături de câine, de sânge. 😦

6. Motănelul Zorro:

7. Pisica Tom (iniţial a fost luată drept motan):

UPDATE – A fost adoptată de vecina îngrijitoare a mamei soacre.

8. Motănelul Punctuleţ:

împreună cu pisica Tom

9.  Mămoasa (cea mai drăgăstoasă pisicuţă – cred că e pisicuţă):

10. Buric (motănel cu hernie ombilicală – dacă e adoptat înainte de a fi operat, sponsorizăm operaţia lui):

11. Zgămâie, cea mai firavă dintre pisoi (cu siguranţă fetiţă):

UPDATE – Cu ea s-a rezolvat, s-a împrietenit cu Grişka (aseară s-au jucat o jumătate de oră fugărindu-se prin casă), prin urmare, dacă totul merge cum am plănuit, va deveni colega lui de apartament.

Pe ea am încercat, începând de alatăieri, s-o adaptăm la convieţuirea cu Grişka. Deocamdată e interesată de mâncarea lui (se îndoapă cu o frenezie perpetuă şi fără nazuri – după mâncarea pisicească – umedă sau conţonitoare –, continuă cu lapte, brânză, carne, salam, ce-o fi şi ce s-o găsi), iar el e interesat s-o adulmece în jurul cozii (sper că nu veţi auzi la ştirile radio-TV scandaloasa poveste a unui motan pedofil). În plus, ea în dă câte o lăbuţă în joacă, iar el crede că-l altoieşte. Din fericire nu ripostează – strânge din ochi şi se trage înapoi.

După o noapte petrecută de Zgămâie în casă, în camerele revendicate de motanul nostru de 11 ani şi aproape jumătate, am constatat că ea se adaptează (ştie şi să folosească tăviţa cu nisip), dar se pare că Grişka nu. Zgămâie i-a mâncat haleala pe care e obişnuit s-o lase să aştepte (ştiind că n-are comenseni), fără să protesteze el într-un fel. Pe urmă ea a dormit în pat, cu noi, iar el s-a foit toată noaptea – a venit de vreo două ori s-o miroasă pe micuţă, apoi a plecat.

Dimineaţă ea s-a cerut afară, iar el rămas ca speriat de bombe, gata să se ascundă dacă intră alte pisici, dacă se aud prea multe zgomote, se aude uşa, dacă ne calcă pragul vreun vecin.

Mă tem că prea bătrân ca să se obişnuiască să trăiască în casă cu altă pisică şi n-aş vrea s-o iau la Focşani pe Zgămâie (sau pe altă pisicuţă), doar ca să mă văd nevoită s-o aduc înapoi, derutând-o de tot. Îmi vine să plâng de ciudă, dar… mă tem că n-am de ales. 😦

Cu speranţa că astfel voi avea mai mulţi cititori, înscriu acest articol în jocul cuvintelor.

Cele unsprezece pisici pentru care rapsodia toamnei e cel puţin boemă se află în Mănăstirea Caşin (jud. Bacău) – la cca. 15 km de Oneşti.

Dacă doriţi să-i oferiţi unuia dintre cei unsprezece eroi de rapsodie [sper că numai deocamdată tristă] o viaţă frumoasă, vi-l putem aduce pe micul blănos preferat la Oneşti, Adjud, Focşani, Râmnicu-Sărat, Buzău, Bucureşti.
Doritorii sunt rugaţi să lase un comentariu aici sau să trimită mesaj privat pe facebook – pentru Ana-Veronica Mircea.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, Help me! Please! | Etichetat | 26 comentarii

Nema rapsodie

Mă simt de parcă viaţa m-ar fi abandonat în nisip, cu fiecare picior liber să mi se afunde, mai mult sau mai puţin, într-o continuă căutare a unui sprijin mai ferm.

Poate că toată lumea îl caută… Şi poate că în fiecare clipă îl găseşte câte cineva, trecând printre învingători. Nu şi printre eroi, că ăia sunt morţi, nu mai auzi de ei nici măcar la radio – pentru că nu-ţi mai pleci urechea decât la noua magie, numită Internet.

Revenind la sprijinul dorit, nici măcar nu ştiu ce însemnă…

  • Prieteni?
  • Noroc chior, care să nu uite niciodată să mă iubească?
  • Inspiraţie pe tavă când vreau să scriu, de pildă, o rapsodie?

De-asta, de la punctul al treilea, cu siguranţă n-am. Nu acum. Jocul cuvintelor n-are decât să se mulţumească cu nişte zdrenţe de toamnă uitată în poezele vechi, scoase nu pentru prima oară de la naftalină.

Adică trebuie să le scoateţi de aici şi de aici, dacă nu vă lipseşte cheful de clicuit.

Mie-mi lipseşte total cheful de răspuns la comentarii, aşa că mai jos nu puteţi comenta.

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , ,

Cadouri

În cinstea onomasticii mele de azi, am luat ieri poza unui trandafir

şi am pus-o în caleidoscop:

Dar metamorfoza nu i se poate urmări pe blog, ci pe facebook.

Tot ieri am primit un accesoriu al aspiratorului comandat online.

Adică un accesoriu de a cărui lipsă mă plânsesem cu vreo 8 zile în urmă.

Vreau să zic că ieri s-au îndurat ăia de la magazin să sune ca să mă-ntrebe dacă m-am uitat în curul aspiratorului. Nu mă uitasem, că-n prospect nu scrie unde locuieşte împricinatul 😛 , iar despre spiritul meu de observaţie am mai scris pe-aici. Dar m-am uitat ieri şi, ce să vezi? Obiectul chiar stătea acolo

… frumuşel, „mititel cât un cercel” [pliat – sau pliant].

Publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P | Etichetat , , , , | 16 comentarii