ROGVAIV

Motto:

„Din bucata mea de pâine
Am hrănit un om şi-un câine…
Câinele mă recunoaşte,
Omul nu mă mai cunoaşte.”

Desculţ, Pind călca pe vârfuri, inspirând cu teamă şi aruncând, jur-împrejur, priviri scrutătoare înainte de a îndrăzni să expire. Totuşi, îşi auzea răsuflarea şuierând ca Vântul Pustiurilor şi inima răpăind ca toba ce cântă războiul.

Se opri, profitând de adăpostul Nopţii Negre. Îşi lăsă tălpile să se lipească de dalele reci, de piatră prost şlefuită. Încet, răcoarea urcă, cuprinzându-i tot trupul, înfiorându-l mai întâi, apoi liniştindu-l.

De-atât amar de vreme aştepta Noaptea-Neagră, noaptea binecuvântată în care norii purtători de belşug alungă stelele şi luna!

„Iar de fi-va Noapte Neagră, ori Zi-Fără-De-Soare, în Casa-Rugăciunii adunase-vor Cei-Demni, implorând întru acelaşi glas Mila Divină; iar Cele-Nevolnice îngenunchea-vor în sălaşurile lor şi plânge-vor, şi apa ochilor lor momi-va apa norilor asupra ogoarelor stropite cu sudoare!”

Aşa suna cea de-a Treia Lege A Tuturor Cetăţilor – iar cel ce o nesocotea era Însemnat. Întotdeauna!

Şi el o nesocotea! Ba chiar era pe cale să facă mult mai mult decât să o nesocotească!

Nu mai riscase niciodată atât, dar asta era Marea Şansă! El, Pind, Al Şaptelea dintre Cei-Ce-Simt, ultimul primit, Cel-Violet, avea în sfârşit ocazia de a intra nestingherit în Casa-Celor-Care-Ştiu. Pentru că Pind dorea – şi trebuia! – să afle!

„N-au dreptul să păstreze numai pentru ei Tainele Celor-Vechi! N-au dreptul să ni le ascundă! Nu e numai moştenirea lor, e-a noastră, OMULE, a tuturor!”

Gândurile străine pătrundeau des în mintea lui Pind, întărâtându-l. Ştia de unde veneau. Le trimitea Cel-Verde, Al Patrulea dintre Cei-Ce-Simt în ierarhia Cetăţii Stâncoase.

„Centrele sunt la fel. În orice Cetate. Casele-Celor-Care-Ştiu sunt identice. Am să te-nvăţ cum să pătrunzi. Trebuie s-o faci, Pind! Eşti ultima speranţă! Cei care mai gândeau ca mine au pierit, iar eu sunt Însemnat, pribeag şi aproape de moarte! Mi‑am trimis gândul către toţi Cei-Ce-Simt, din toate Cetăţile, dar numai tu, Pind, l‑ai primit cu bucurie…”

Adunându-şi curajul, Pind porni din nou, alergând. Străbătu imensa curte pustie, se strecură grăbit printre clădirile turtite ale Centrului şi se opri, gâfâind, în faţa Casei-Celor-Care-Ştiu.

Şovăi – încă mai putea da înapoi, încă nu era prea târziu, nu încă! Cu inima îndoită, ezitând, se lipi de uşă şi-şi întinse lateral braţele, pipăind pereţii. Explorând prudente, degetele mâinii stângi dibuiră ceva, ca o umflătură minusculă, rotunjită .

„Începi prin a găsi pe amândouă umflăturile.”, îl sfătuise, în repetate rânduri, gândul Celui-Verde. „Cei-Care-Stiu le spun protuberanţe. Să nu le apeşi cumva fără noimă! Capcana e acolo, întotdeauna pregătită; te poţi trezi captiv la prima greşeală, oricât ar fi de neînsemnată!”

Imaginându-şi tot felul de capcane, Pind continuă să pipăie cu degetele mâinii drepte. Şi, într-un târziu, simţi şi cea de-a doua protuberanţă. Uşurat, abia acum realizând că îşi ţinuse răsuflarea, trase aer în piept şi apăsă de două ori, simultan, amândouă protuberanţele. Pe urmă o dată în dreapta, de trei ori în stânga, de două ori în dreapta, o dată amândouă, de cinci ori în dreapta, în stânga de două…

Simţind vibraţia uşii, Pind păşi, speriat, înapoi. Apoi auzi un zgomot firav, ca de adiere furişată discret printre frunze, şi mai mult ghici decât văzu, în faţa lui, căscată, o  gaură mai neagră decât noaptea. Intră, purtând în sine teama. Cu acelaşi zgomot de vânt, uşa se închise şi, făcându-l să tresară, lumina inundă, brusc, încăperea. Venea de nicăieri şi de pretutindeni, aşa cum îi spusese Cel-Verde, prietenul lui din gând.

Uimit, Pind conştientiză vastitatea spaţiului închis a cărui taină o violase – un paralelipiped imens, care ar fi putut înghiţi toată suflarea Cetăţii. Dar era pustiu; nu existau nici mobile, nici blănuri, nici ornamente, nici alte uşi în afara celei pe care intrase – conturul acesteia se distingea ca o tăietură în materialul necunoscut din care erau făuriţi pereţii, podeaua şi tavanul.

De-a dreapta uşii se zăreau, stinghere, două mici proeminenţe cilindrice; gândul celuilalt le numise butoane şi îl avertizase că cel de sus declanşa capcana, iar cel de jos deschidea calea spre Buncăr.

„Buncăr!” Nici Cel-Verde nu ştia ce era un buncăr, dar îl credea adăpostul care-i salvase pe Cei-Vechi de o moarte cumplită.

Pind apăsă butonul – şi, imediat, podeaua începu să coboare cu iuţeală. Îşi opri un ţipăt, dar senzaţia că se afla într-un soi de cutie ce se prăvălea în hău îi zbârli părul, iar temerea că greşise butonul, activând Capcana, îi goli obrajii de sânge.  Rămase ca înlemnit, realizând, ca prin vis, că viteza cu care cobora era din ce in ce mai mare, şi că fâşiitul, acelaşi fâşâit care însoţise mişcarea uşii, se auzea din nou, acum mult mai puternic.

Coborârea încetă la fel de brusc cum începuse. Şi, imediat, cu un zgomot ce aducea a scârţâit de balamale neunse, unul din pereţii de pe lungimea paralelipipedului începu să coboare; glisa încet, de parcă braţe vlăguite l-ar fi tras, cu greu, în străfunduri. Când dispăru cu totul, Pind, cu veneraţia şi sfiiciunea unui neofit căruia i se dezvăluie Sfintele Taine, trecu dincolo, în spaţiul întunecat pe care îl bănuia mult mai vast decât cel pe care îl părăsea cu inima strânsă. În urma lui, peretele prinse să se ridice şi, ca la comandă, o geană de lumină miji şi se lăţi, în acelaşi ritm în care peretele câştiga înălţime.

Dacă paralelipipedul i se păruse imens, acum se simţi ca o gâză în faţa căreia se aşterne, covârşitoare, parcă nemărginita incintă a cetăţii. Putea fi, deopotrivă, Sala Tronului din Palatul Uriaşilor din poveste, sau una din aşezările Celor-Vechi, a căror amintire distorsionată bântuia istorisirile despre Lumea-Pierdută, acele istorisiri stranii, pe care Pind le crezuse, până nu de mult, pure născociri ale unor oameni cu prea multă imaginaţie.

… va urma, cândva …

3 răspunsuri la ROGVAIV

  1. Pingback: Arcuşul fermecat | VERONICISME

  2. Pingback: Cugetările motanului Pandalie – 10 – Invidie pisicească | FLOAREA DE LOLDILAL

  3. Pingback: Ciot de… Ocom’Or | FLOAREA DE LOLDILAL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s