Pseudo-metamorfoză

Aşa cum am mai spus, îmi place când mi se da atenţie. E ca şi cum m-aş fi transformat dintr-odată în lebădă, deşi în oglindă o văd tot pe „răţuşca cea urâtă”…

Azalee

N-am mai primit cafea – am primit flori! Îmi place grozav culoarea asta!

Cornul abundenţei, sau blestemul cafelei?

Beau cafea în fiecare zi. Una. Mare, slabă şi dulce.  Sorb din ea pe îndelete, vreme de mai multe ceasuri.
De fapt, prefer să beau ness. E mai uşor de făcut şi nu trebuie să spăl ibricul sau filtrul.  Îmi ofer luxul ăsta sâmbăta şi duminica. În restul săptămânii îmi fac cafea – ca să scap de ea! Pentru că, deşi n-am mai cumpărat de vreo zece ani, nu-mi  lipseşte din casă. Nu apuc s-o termin înainte de a primi cadou alt pachet. Uneori îl dau, la rândul meu, altcuiva. Degeaba. Mă pricopsesc cu altul, aproape imediat
La un moment dat, acum vreo cinci ani, am crezut că s-a rupt lanţul. Dar nu era aşa. Aveam un pacheţel neînceput, rătăcit printre nişte farfurii. Imediat ce l-am găsit şi l-am desfăcut, am primit pachetul următor

Ariton despre “Turbion”

Recunosc că urmăresc blogul nemirabooks din motive de… feedback: caut recenziile cărţilor traduse de mine, fiind curioasă dacă spune cineva ceva despre calitatea traducerii – de bine sau de rău
Iar azi am primit un răspuns indirect, ca să zic aşa – dat de Nicolae C. Ariton, care îşi începe una dintre fraze după cum urmează: „Turbion, editura Nemira, 2008, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu…”

De aici am tras, într-o primă etapă, 3 concluzii (rămânând să mai cuget, în timpul meu liber, asupra corectitudinii fiecăreia dintre ele ):
1. cititorii nu dau cine ştie ce atenţie numelui traducătorului;
2. nu trebuie să-mi treacă prin cap că am şanse să mă ridic deasupra statutului de „lelea nimeni”;
3. dacă traducerea mea pare să-i aparţină lui M. D. Pavelescu (care a obţinut de două ori, la RomCon, premiul pentru cel mai bun traducător), e cazul să fiu încântată şi să mulţumesc pentru compliment

 

ACTUALIZARE:

Am tăiat a doua concluzie – nu-şi are locul aici (şi, apropo de locuri, până la urmă, anonimatul e un loc călduţ )

Hahalera din mine…

Când citesc (nu numai aici ci şi pe alte bloguri, la care nu fac legături din lipsă acută de timp) cum a fost la Bookfest 2009, îmi pare rău că eu n-am ajuns pe-acolo…
Îmi promit c-o să mă duc la Gaudeamus… Dar şi c-o să mă duc la Bookfest îmi promisesem şi nu m-am ţinut de cuvânt…
Probabil că tata ştia el ce ştia când spunea că sunt o hahaleră

Într-o bună zi…

Mi-am propus să ajung într-o bună zi şi la cenaclul ăsta. Poate în august, poate în septembrie…

Binefacerile traducerilor sau Ce-am mai învăţat

Habar n-aveam că knockout a intrat în DEX-ul nostru sub forma cnocaut. Dar de-acum ştiu!

Ce-am mai aflat…

Am mai aflat, de data asta direct de la editură, că RAO a scos de la tiparniţă şi o altă traducere de-a mea care işi aştepta cam de multişor rândul: Natură Moartă cu Ciori, de Douglas  Preston şi Lincoln Child. Din câte am înţeles, se găseşte la standul RAO din Bookfest.
La mine va ajunge abia săptămâna viitoare

E o carte de aventuri antrenantă, am tradus-o cu plăcere.

“Meşteşug de tâmpenie”

Anunţ tipizat trimis de Facebook:

Popescu de asemenea, a comentat la starea lui.

Nu ştiu dacă e de râs sau de plâns. Presupun că e vorba de o traducere generată automat – „cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”- dar zău c-ar fi cazul s-o corecteze cineva …

Unora le place Clive Cussler…

“Clive Cussler is the author of sixteen consecutive New York Times bestsellers“, scrie pe coperta trei a cărţii pe care o traduc. S-ar părea că are fani şi la noi, pe vechiul blog m-a întrebat cineva despre apariţia următorului său roman tradus în româneşte.
Ce să zic, presupun că merge să-l citeşti, în concediu sau în vacanţă, dacă îţi plac romanele de aventuri superficiale – care nu dau dureri de cap. Supereroul şi gaşca lui salvează lumea de tentaculele aparent omnipotente ale “băieţilor răi”, după un set de peripeţii spectaculoase, mai mult sau mai puţin trase de păr.
Dar eu îmi promit că e ăsta e ultimul lui roman pe care-l traduc (mai am la activ alte două) – cu excepţia cazului în care o să am de ales între a mai traduce încă unul şi a muri de foame. Căci numitul Clive Cussler pare-se că e mare amator de aeronave, ambarcaţiuni nautice, automobile – în general, de tot soiul de mobile. Şi durerea mea e că ţine să menţioneze, uneori în amănunt, cum funcţionează şi cum se manevrează fiecare. Dacă descrie o urmărire, e musai ca cititorul să ştie de câte ori schimbă eroul principal vitezele şi ce manevre face în acest sens. Dacă protagonistul trage cu pistolul, trebuie să aflăm neapărat şi cum funcţionează arma în cauză. Iar când e penurie de detalii tehnice – de exemplu în cazul vreunei amărâte de bărci cu vâsle – trebuie să ni se aducă la cunoştinţă baremi cât e de lungă. (Transformările din inch şi picioare în metri încep să-mi devină o a doua natură şi am momente când mă întreb de ce n-o fi scriind omul ăsta cărţi de popularizare a ştiinţei. ) În plus, am impresia că şi-a propus să nu omită marca nici unui obiect amintit în roman – fie el avion, pistol automat, pereche de pantofi, cămaşă sau periuţă de dinţi.
Mai am de tradus o sută de pagini şi abia aştept să mă văd scăpată de ele!