Amintiri despre Nemira

NEMIRA. Nu muntele, editura. CĂRŢI. VECHI. Adică dinainte de anul de graţie 2004. De ce an de graţie? Habar n-am – adică o fi având el ceva aparte dacă organizatorii concursului anunţat pe blogul editurii l-au ales drept limită pe axa timpului. O oarece explicaţie, plus toate celelalte condiţii, pot fi găsite, fireşte, aici.

Beleaua e că eu vreau să scriu despre trei cărţi care au o semnificaţie deosebită pentru mine – şi. dacă asta vreau, asta fac, cu speranţa că n-o să încalc regulamentul concursului :mrgreen:

Încep cu imaginea scanată a copertei prmei cărţi la care m-am gândit (de fapt sunt două coperte, fiindcă e vorba despre un roman în două volume), apoi o să înşir povestea – pentru oricine e dispus să-şi cheltuiască timpul citind-o.

DUNE1-nr.6 DUNE2-nr.7

Da, este chiar Dune, primul roman din renumita serie scrisă de Frank Herbert, apărut pentru prima oară la noi în anul 1992, în colecţia Nautilus (numerele 6 şi 7), într-o foarte frumoasă traducere (cel puţin după părerea mea) semnată de Ion Doru Brana.

De ce am ales tocmai această carte? Fiindcă, pe lângă faptul că e unul dintre romanele mele preferate, are, pentru mine, o semnificaţie deosebită. E prima carte pe care am câştigat-o ca premiu la un concurs – în fine, ca adaos la premiul în bani, fiindcă festivitatea de premiere a coincis cu lansarea celor două volume.

Mă refer la Concursul de Literatură Fantastică şi Science Fiction “Vladimir Colin” (care, în anii următori, l-a pierdut pe “Vladimir Colin” din coadă, din motive ce nu îmi sunt cunoscute).

Pentru mine a fost un eveniment cu totul şi cu totul aparte.  Era prima mea povestire (ei, aici mint într-o oarecare măsură, am mai scris una prin liceu, dar mi s-a părut atât de proastă încât am făcut-o bucăţi fără să stau prea mult pe gânduri şi fără păreri de rău) şi am trimis-o la concurs la îndemnul soţului din dotare. Să nu vă închipuiţi că o citise. Nicidecum, primii mei cititori au fost membrii juriului. Dar treceam printr-un soi de depresie. Lumea mea se năruise relativ de curând – în 1989. A nu se înţelege că aş fi fost vreo comunistă înfocată (reuşisem chiar să mă fofilez fără să ajung membră de partid, tot mulţumită soţului, care a avut la un moment dat posibilitatea să mă şteargă de pe o listă cu propuneri), dar pierdusem siguranţa zilei de mâine în ceea ce privea serviciul pe urma căruia îmi câştigam pâinea – o siguranţă ce înseamnă foarte mult pentru o creatură comodă ca mine, mare amatoare de lucruri care merg în virtutea inerţiei :)

Oricum, la data respectivă aveam un salariu prăpădit, conducerea fabricii la care lucram era pusă pe restructurări şi concedieri masive, absolvisem un curs intensiv de contabilitate din care nu înţelesem mare lucru… Aşa că într-o bună după-amaiză m-am apucat să plâng cu sughiţuri, bâiguind printre lacrimi că nu sunt bună de nimic…

Întâmplarea a făcut ca mica mea criză de isterie să aibă loc la câteva zile după ce aflasem despre concursul organizat de Nemira, aşa că acelaşi soţ, care ştia că îmi place SF-ul şi că îmi place să scriu (zice-se că ideea însurătorii a început să prindă un prim şi vag contur în mintea lui după ce i-am arătat poeziile mele din liceu), a propus să o mai pornim şi pe alte cărări, trimiţând amândoi câte un text la respectivul concurs…

Povestirea lui n-a luat nici un  premiu – i-am rescris-o peste câţiva ani, până ce a ajuns la forma în care se poate citi aici. Eu m-am ales în schimb cu un neaşteptat premiu II.

Concurs Nemira 1992 Paradisul Barbatilor - premiul II - 1992

Aproape că nu mi-a venit să cred. Am aflat rezultatele concursului dintr-o revistă SF – am uitat din care, e posibil să fi fost Jurnalul SF, dar ţin minte că m-am grăbit să dau telefon la editură, ca să mă asigur că nu era cumva vreo greşeală… :twisted:

Festivitatea de premiere a concursului & de  lansare a romanului Dune mi s-a părut ceva cu desăvârşire  ieşit din comun, fiindcă recunosc că până atunci nu mai asistasem la nici o lansare şi nu mai văzusem niciodată un traducător în carne şi oase. Iar atunci am întâlnit doi: pe Ion Doru Brana, căruia nu i-am vorbit, dar pe care l-am ascultat vorbind despre Dune, şi pe Ştefan Ghidoveanu, cu care am stat de vorbă şi care părea încântat fiindcă printre câştigători şi afla şi cineva (adică eu) din Focşani, oraşul copilăriei lui.

Ei, şi aşa ajung la cea de a doua carte despre care vreau să scriu câte ceva aici, Vânătorul de Recompense, de Philip K. Dick, numărul 1 din colecţia Nautilus (foarte dragă mie), a cărei valoare a crescut, pentru mine, după ce exemplarul meu s-a îmbogăţit cu autograful mai sus-amintitului Ştefan Ghidoveanu, unul dintre traducătorii pe care îi prefer.

Cred că e momentul potrivit şi pentru a spune că am aflat de existenţa editurii Nemira ca urmare a faptului că am cumpărat Vânătorul de Recompense, o carte pe care am citit-o cu extrem de multă plăcere, umplându-mă de speranţe în privinţa deliciilor pe care avea să mi le ofere colecţia Nautilus – speranţe ce nu mi-au fost nicidecum înşelate.

Vanatorul de Recompense Nautilus-nr.1 Autograf SG

Revenind la premiu, nu mai ţin minte nici care a fost valoarea bănească, îmi amintesc doar că, la data respectivă, depăşea salariul meu (de inginer) pe o lună . Şi îmi amintesc că mi-am cumpărat aproape imediat un borcan cu ness – altminteri nu m-aş fi îndurat să-l iau din puţinii noştri bani (aveam şi pe vremea aceea cafea primită cadou).  Apoi, la sugestia Piei, mătuşa mea şi pe atunci dornică să-şi impună punctul de vedere, dar încă întreagă la minte), i-am dat restul banilor mamei, rămasă văduvă cu un an în urmă, ca să-şi achite apartamentul (pentru cei prea tineri ca să-şi aducă aminte, ţin să spun că, în perioada respectivă, mai toată lumea îşi cumpăra apartamentul în care locuise cu chirie). Mi i-a înapoiat când a putut şi i-am transformat pe toţi în cărţi – SF, în marea lor majoritate din colecţia Nautilus… :)

Povestea care mi-a adus premiul, “Paradisul Bărbaţilor“, a fost tipărită abia în luna martie a anului 1995, în numărul 110 al Jurnalului SF – cu oarece greşeli (mai ales ultima frază e o nenorocire), dar m-am bucurat mult când am văzut-o publicată. Oricum, între timp mi se mai publicaseră şi alte povestiri şi, printre alte premii pentru proză scurtă SF, mai obţinusem încă două la concursurile organizate de Nemira. (Îmi pare rău că nu mai ştiu exact cine au fost ceilalţi câştigători – n-am păstrat decât un scurt articolaş despre a treia ediţie a concursului.)

Premiu 93 Premiu 94 Concurs-ed.III

Şi, şi aşa ajung la cea de a treia carte editată de Nemira înainte de 2004 despre care îmi face plăcere să-mi amintesc. De fapt sunt două cărţi într-una singură – fiindcă este vorba despre antologia bilingvă (română-engleză) apărută în 1996, căreia i s-au atribuit două numere din colecţia Nautilus: 102 şi 103.

Antologie 1996 Nautilus 102 Anthology 1996 Nautilus 103

Este o antologie la care ţin mult dintr-un  motiv foarte lesne de înţeles: e singura carte apărută la Nemira în care îmi apare numele în calitate de autor, nu de traducător – conţine povestirea mea intitulată “Sfinte Dumnezeule!“, recompensată cu premiul II la a doua ediţie a concursului, în 1993.  (Nu pot să nu spun şi că “Sfinte Dumnezeule!” e una dintre povestirile pe care le-am scris cu cea mai mare plăcere – m-am distrat, printre altele, anagramându-mi numele ca să botez un personaj secundar, Marana Cerioniacev, o cucoană planturoasă căreia i-am atribuit teoria mea despre explorarea trecutului şi lumile paralele.)

Antologia include şi câteva rânduri care m-au amuzat grozav – şi anume cele referitoare la mine însămi:

AVM-ro AVM-en

Adevărul e că “feministă înfocată” n-am fost de când mă ştiu. Tema textului “încriminat” mi-a fost sugerată de Voicu Bugariu, care dorea să-l includă în antologia “Alte Românii”. Însă se pare că nu am izbutit să dau dovadă de înfocarea necesară pentru a scrie o povestire cu adevărat reuşită, fiindcă, în final, nu şi-a găsit locul în antologia în cauză.

Cât despre cea de a treia povestire a mea premiată de Nemira, “Ghinion“, cu care am avut norocul de a lua în sfârşit un premiu I în 1994, a fost publicată în numărul 539 al revistei Anticipaţia, apărut în decembrie 1996.

Acestea sunt cărţile şi, ca să zic aşa, evenimentele din viaţa mea despre care mi-a adus aminte acest “concurs al amintirilor”, iar toate cele de mai sus reprezintă unul dintre motivele pentru care colaborez acum cu plăcere cu Nemira în calitate de traducător – e ca şi cum mi-aş fi regăsit un vechi prieten, alături de care mi-ar plăcea să rămân măcar până ce voi ajunge la vârsta pensionării :D

About Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
This entry was posted in amintiri, despre mine, lumea cărţilor, surprize plăcute and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

32 Responses to Amintiri despre Nemira

  1. mircea says:

    N-am cuvinte. Eu ţi-aş da premiul I fără clipire. :)

    Like

  2. Vero says:

    Mulţumesc, Mircea! La urma urmelor, fiecare apreciere favorabilă e prin ea însăşi un premiu, nu? :)

    Like

  3. balinferi says:

    Superbă aducere aminte! Felicitări Vero!

    Like

  4. voicunike says:

    Intr-adevar cartile erau nitelus cam scumpe dar am scos fara ezitare banii din buzunar si am cumparat PKD si DUNE ! Sunt carti de capatai pentru oricine are microbul sf !Frumoasa poveste! :)

    Like

  5. Armand Sperlea says:

    va rog sa-mi scuzati intruziunea…
    doresc sa iau legatura cu dumneavoastra in legatura cu ceva proza sf care-mi apartine… ma simt pierdut pe web si mai ales pe bloguri, nu mi-a dat prin minte alta cale… ati putea sa va rapiti putin timp pentru o discutie?
    va multumesc anticipat

    Armand Sperlea
    armand.sperlea@gmail.com

    Like

  6. doru says:

    Parca nu erau mai scumpe decit sint astazi!

    Like

    • Vero says:

      Cred că nu, dar eu aveam bani mai puţini :twisted:
      Plus că scumpirea cărţilor a fost un şoc, înainte de ’89 erau foarte ieftine (e drept că în perioada 81-89 nu prea se găseau, trebuia să ai pile la librărie, dar preţul îi era accesibil oricui).

      Like

  7. stefan ghidoveanu says:

    Draga Vero,
    Felicitari pentru aceasta evocare plina de culoare. Si multumesc pentru vorbele frumoase pe care le ai la adresa subsemnatului. E reconfortant sa stii ca la un anumit moment din viata, actiunile tale au influentat in bine evolutia cuiva. Asa nu ai senzatia ca ai trait degeaba. Am trecut si eu prin asta, asa ca stiu ce vorbesc. Va doresc – tie si sotului tau, plus motanului – numai succese, liniste si sanatate. Ca despre banii din traduceri, mai bine sa nu mai vorbim… Iti tin pumnii si sper sa iei premiul I la concurs!

    Like

  8. Vlad Puescu says:

    Foarte frumoasa povestea! Iar descrierea e criminala, ce-am mai ras: “putini au vazut-o in carne si oase … se pare ca este o feminista infocata” :)

    Like

  9. tusha vero, mi-ai amintit si mie de vremuri tinere :) si de speranta cu care ajungeam de fiecare data la sediul JSF, sperind ca poate-poate ajung sa mai cunosc vreun scriitor dintre cei pe care-i stiam din antologii si reviste… si de o alta poveste de-a ta, de “rayadatys”… si de scrisoarea pe care ti-am trimis-o acum vreo… 12 ani, aia cu colaborarea la fictiuni? gizas, ce mai trece timpul :)

    Like

  10. “ardent women-lib fighter”!!!! loooool!

    Like

  11. Dragos says:

    @ Puescu ^Eu si cu Vlad vom alege o coperta insotia de cea mai interesanta/nastrusnica poveste a cartii si o vom premia ^

    ^daca ii stii deja sau ai sa le urmaresti activitatea pe viitor lui Nicu si Bebe, cred ca ai sa fii de acord cu mine ca ceea ce fac ei e foarte frumos si in beneficiul intregii comunitati de iubitori de SF. In spatele sirului de fotografii ‘impersonale’ se ascund doi oameni extraordinari care au multe de povestit.^
    – amintirea fansf nu e despre o carte
    – ce prezinta nu e o amintire personala ci istorie
    – daca au foarte multe de povestit atunci e pacat ca nu au facuto
    Ati facut doua greseli: – ati eliminat din concurs alte texte pe motiv ca nu se incadrau dar ati premiat exact una care e pe langa cerinta voastra
    – daca premiul la-ti dat pentru asta ^daca ii stii deja sau ai sa le urmaresti activitatea pe viitor lui Nicu si Bebe, cred ca ai sa fii de acord cu mine ca ceea ce fac ei e foarte frumos si in beneficiul intregii comunitati de iubitori de SF. In spatele sirului de fotografii ‘impersonale’ se ascund doi oameni extraordinari care au multe de povestit.^ atunci a-ti facut enuntul gresit. Puteati zice ca vreti sa dati un aparat de fotografiat lu fansf pt calitati deosebite si nu avea nimeni nimic de zis. Concurs de poezie si castiga premiul o sculptura pe motiv ca sculptorul e om bun.
    Acum stiu de ce nu merita participat, pe mine nu ma cunoasteti ca sa puteti aprecia cit sint sau voi fi de valoros.

    Like

    • Vero says:

      Dragă Dragoş, n-aş băga mâna în foc că am înţeles de ce-ai plasat comentariul ăsta aici. Cred că locul lui era pe blogul editurii – plus că ar fi fost mai avantajos şi pentru tine, pentru că blogul lor e, fără îndoială, mult mai citit decât al meu şi pentru că acolo mesajul tău ar fi ajuns cu siguranţă sub ochii celui căruia i l-ai adresat. Aici e… “la ghici” :)

      Like

    • Vero says:

      Între timp, urmărind comentariile de pe blogul editurii, am înţeles de ce a ajuns mesajul tău aici.

      Like

  12. silviu says:

    @dragos
    A fost o neintelegere, am vorbit cu Vlad. Ai parerea mea pe blogul editurii.

    Like

  13. v says:

    ah, sa-mbratisam o fata draga, cu care compatimim cel putin intr-ale comoditatii si iubitului de virtuti inertiale! :)

    Like

  14. icedune says:

    frumoasa povestirea “sfinte dumnezeule” mi se pare foarte reala nu stiu de ce probabil pentru ca sunt imbinate elemente reale cu unele fictive , cu toate ca povestea a fost scrisa mai de mult isi are pastrata in ea sf-ul superba imbinarea de sf cu sentimentul de DEJA vu

    Like

  15. Pingback: Sfinte Dumnezeule! – 1 « VERONICISME

  16. Pingback: Cuvinte din trecut – 8 august 2007 | VERONICISME

  17. Pingback: Super Interviu cu ANA VERONICA MIRCEA « Blog-ul fanului science fiction

  18. Pingback: După douăzeci de ani… | VERONICISME

  19. Pingback: Duzina de cuvinte – Despre cuvintele mele scrise | VERONICISME

  20. Pingback: Pe mine cine mă opreşte? | VERONICISME

  21. Pingback: După [aproape] douăzeci de ani | VERONICISME

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s