Aceeaşi publicaţie, altă traducătoare, aceeaşi opinie:
Şi încă una, în esenţă similară:
Aş crede, dacă n-aş fi constatat pe pielea personală că nu e adevărat. Traiul nu se poate numi prost şi nu eşti nevoit să accepţi chiar orice, absolut de la oricine şi în orice condiţii. Iar uneori nazurile („pe ăsta nu-l mai traduc”) au darul să aducă contra acceptării o mărire de tarif care se menţine pe urmă (mi s-a întâmplat). În plus, în calitate de angajat, ai chiar mai puţin de ales: faci ce-ţi cere şeful/angajatorul, sau îţi cauţi altă slujbă.
În concluzie, sunt sigură că nu sunt beată şi nu pricep de ce-mi spun doi trei să mă duc să mă culc. 😀
Şi gata, consider subiectul închis, adică promit că nu mai scriu despre asta. 🙂 Din acelaşi motiv, aici comentariile sunt închise.
VERONICISME 
Pingback: Cum se face omleta cu brânză… | VERONICISME