Despre traducători şi – evident! – despre mine

Rândurile de  mai jos ar fi trebuit să fie un răspuns la un comentariu, dar, fiindcă m-am lungit atât de mult, am ajuns la concluzia că e cazul să scriu un nou articol! 🙂

Eu una pot spune, din proprie experienţă, că un traducător trebuie să fie meticulos, conştiincios, să ştie foarte bine nu limba din care traduce, ci limba în care traduce, să stea relativ bine la capitolul logică şi aibă o spoială ceva mai grosuţă de cultură generală! 😛

Astea sunt armele cu care m-am apucat eu de tradus. Engleză am învăţat la şcoală, din clasa a V-a până într-a XII-a inclusiv, şi chipurile, doi ani în facultate. Spun „chipurile” pentru că aveam un singur curs pe săptămână şi învăţam termeni tehnici, nu subtilităţile limbii. Dar oricum nu mi-au intrat în cap termenii ăia, fiindcă notele le luam în urma unor lucrări pe care ni le corectam între noi – adică îi dădeam colegului care corecta pixul sau stiloul cu care scrisesem, şi ăla „corecta” greşelile în aşa fel încât să se pară că nu existaseră niciodată, şi toată lumea lua  numai 9 şi 10!

Pe urmă am luat pauză – nu tu citit, nu tu vorbit, noroc că mă uitam la filme şi ascultam muzică, ocazie cu care mi-a mai intrat în cap câte ceva 🙂 

Apoi, cred că prin ’91, când eram in my early thirties (apropo de expresii specifice care mă enervează când trebuie să le transpun în traducere literară), la fabrica unde lucram s-au organizat (gratis) cursuri de limbi străine, aşa că m-a grăbit să mă înscriu la engleză şi franceză avansaţi şi la germană începători. Minunea asta a ţinut vreo 3 luni, dar mi-a prins bine, atunci am băgat la cap o serie de subtilităţi legate de timpurile verbelor, de care habar nu avusesem.

Şi a urmat altă pauză, până în ’99, când am avut ocazia să traduc o povestire pentru Almanahul Anticipaţia 1999-2000. Pe vremea aia n-aveam Internet, n-aveam nici măcar PC, aveam numai o maşină de scris şi un prăpădit de dicţionar vechi şi unul de expresii argotice (de la Nemira) pe atunci ceva mai nou. Bineînţeles că n-am găsit în acele două cărţulii toate cuvintele pe care nu le ştiam, dar, din fericire, am descoperit că o mare parte dintre ele (cred că erau, printre altele, nişte chestii cu noduri marinăreşti) se găseau în dicţionarul tehnic din biblioteca fabricii. Pentru mica parte care nu apăreau nici acolo, am intrat într-o librărie cu autoservire şi am consultat dicţionarele expuse (buzunarul nu-mi permitea să cumpăr unul).

Şi mi-a mai rămas un singur cuvânt, pe care, din lipsă de experienţă, nici nu l-am omis, nici nu l-am ocolit, ci l-am lăsat netradus şi evidenţiat în text, cu speranţa că o să-l traducă redactorul – ceea ce nu s-a întâmplat, traducerea a fost tipărită aşa, cu cuvântul ăla lăsat în engleză, şi mie mi-a venit să muşc din almanah de ciudă! Dar, per ansamblu, a ieşit bine, cred că e una dintre traducerile mele cele mai frumoase, poate şi fiindcă povestea e foarte frumos scrisă 🙂

Aşa, şi după aia am luat iar pauză, până în 2005. Mă rog, în pauza asta am mai ciripit din când în când cuvinţele în engleză, eram trimisă în fiecare an (fiindcă aveam unde să dorm în Bucureşti, nu trebuia să se plătească pentru cazarea mea de hotel) la TIB, târgul de produse industriale, unde stăteam poponete pe scăunel la standul fabricii. Oricum, ca să vă daţi seama cât de „şcolită” eram, dau un singur exemplu: trebuia să cerem cărţi de vizită de la persoanele cărora le dădeam cataloage, iar eu uitasem (sau nu ştiusem niciodată?) cum se spune în engleză carte de vizită, aşa că am întrebat un străin care vorbea în engleză, şi care a scos din proprie iniţiativă o asemenea bucăţică de carton, cum se cheamă obiectul ăla! 😛

Iar în 2005, după ce am primit de tradus prima carte (am scris aici în ce împrejurări) m-am gândit, după ce am tradus câteva pagini, că sunt cu desăvârşire inconştientă fiindcă m-am apucat de aşa ceva şi m-am temut c-o să predau traducerea cu vreo două luni întârziere – cel puţin! Dar am reuşit s-o termin exact la termen şi zic eu că nu mă laud spunând că e traducere bună – destul de bună pentru ca persoana care mi-o încredinţase şi care ştia cât de firavă (sau mai bine zis aproape inexistentă) era experienţa mea în domeniu (dar nu şi câte lacune aveau cunoştinţele mele de limbă engleză 😛 ) să se felicite în primul rând pe sine însuşi pentru flerul de care dăduse dovadă transformându-mă aproape peste noapte în traducătoare, fără să mă fi pus să dau vreo probă. Dar îmi citise şi redactase povestirile SF şi se convinsese că ştiu bine limba română şi că sunt destul de chiţibuşară ca să-l întreb de ce-mi scosese o virgulă dintr-una dintre ele! 😆