Răspuns „necurat” şi versificat

“Ce credeţi că face Diavolul în acest moment?”

Aceasta e întrebarea, pusă pe blogul editurii Nemira. Răspunsul meu a ieşit în versuri, mai mult sau mai puţin proaste, pur şi simplu fiiindcă aşa mi s-a năzărit. N-aş zice că sunt încântată de rezultat, dar, fiindcă şi-a vârât dracu coada şi am scris cele ce urmează în loc să-mi văd de tradus, le şi pun aici, măcar să ştiu de ce-am pierdut vremea! 😈

Unii ar dori să spun

Ce face Dracu’ acum,

Ce-o mai fi punând la cale

În pucioasa dumisale,

Unde îşi mai bagă coada,

Unde mai stârneşte sfada…

Păi de unde să ştiu eu

Treaba asta, frate-meu?

Ia-i şi tu un interviu,

Îmi şopteşte-un gând candriu.

Mda, dar unde să-l găsesc,

Cum să fac să-l „spovedesc”?

Pe ce cale s-o apuc

Sau aici cum să-l aduc?

Ia-o, zău, pe ”calea rea”

Şi-o să-l ai în coasta ta,

Zice gândul fistichiu

Şi atunci, deodată, ştiu!

Păi tu, gândule ciudat,

Mi te zbenguieşti prin cap

Fiindcă te-a trimis, anume,

Tartorul ăl mare-n lume.

Şi apoi, să vezi trăsnaie,

Îl şi văd, ca-ntr-o văpaie,

Negru, cum e orice drac,

Dar cu papion şi frac.

Deh, s-a pus la patru ace

Ca să nu îi zic: „Piei, drace!”

Cred că-l simte şi motanul

Fiindcă miorlăie, sărmanul,

Dă urechile pe spate,

Se zbârleşte peste poate

Şi, ca-mpins de un păcat,

Se repede drept sub pat!

Scaraoţchi chicoteşte,

Ţopăie, se învârteşte…

– Ptiu, câte făpturi nebune

S-au îngrămădit în lume!

El zurliu, tu ţăcănită –

Ce pereche potrivită!

– Păi de asta mi-ai venit

Tu încoace, crai smolit?

Bagi în draci un biet pisoi,

Eşti mojic şi râzi de noi?

Scaraoţchi-şi cere scuze,

Le rosteşte-n vârf de buze,

Dă din coadă, îşi muşc-o gheară...

– Vezi c-acuş se face seară.

Nu am timp de spânzurat.

Întrebi, răspund – şi am plecat.

– De ce minţi, drace, mereu?

Poţi să-mi dai tot timpul tău.

Te-ai fălit c-o să poţi sta

Zi şi noapte-n coasta mea.

– Am glumit, of, da, pe bune…

Crezi că eşti singură-n lume?

Ştii, e criză şi la noi…

Draci puţini, clienţi puhoi…

Vin cu sufletu’ în mână,

Cer câte-n stele şi-n lună…

Cumpărăm suflete mii

Şi nu ştim cum le-om plăti…

Am făcut un împrumut.

L-a cerut chiar Belzebut.

A plecat, doar c-o umbrelă,

Într-o lume paralelă.

Fiindcă-n Iadul ălora

Ploaia e acas’ la ea.

N-au foc, smoală şi pucioasă,

Doar o apă puturoasă,

Revărsată cu mânie

Ca să sape-n carne vie.

Iar dobânda, vai de mine,

Ce să spun, e o ruşine!

Vor doar suflete curate

Albe, albe, nepătate!

De-aia, aburcaţi pe cai

Mergem la furat în Rai!

Când ne vede Sfântu Petre,

Îngerii ne bat cu pietre

Muiate-n miere şi lapte

Un eon şi jumătate.

Gata, încalec pe-o şa!

Plec să spun şi altora

Balada mea de maestru.

Salutări lui Vlad Puescu!