preluat de aici
„… then his chest opened up in an explosion of blood…”
Cele mai multe dintre romanele pe care le-am tradus mustesc de violenţă – dezastre, atrocităţi, sânge, moarte, eventual câte o „drăgălaşă” de descriere amănunţită a unei autopsii. Nu s-ar spune că sunt genul de cărţi cu a căror lectură mi-aş fi dorit să mă îndeletnicesc şi le traduc, într-un fel, ca nesimţita. Totul e să nu le citesc înainte, ci doar pe măsură ce le traduc, pitrocind fiecare frază – să sune bine şi să aibă sens, restul alunecă pe lângă mine ca apa pe lângă penele de gâscă. Şi mă bucur fiindcă noaptea nu visez urât.
Şi Grişka a fost violent astăzi, la ţară. L-am scos din camera unde tocmai intraseră şi vreo doi dintre cei cinci motani ai soacră-mii, pentru că ştiu că face urât la ei – mârâituri, stupituri, coadă zbârlită, tot tacâmul. Şi a făcut urât la mine 😛 , a sărit pe antebraţul meu, sub formă de represalii, furios, cu urechile date pe spate, agăţându-se cu ghearele şi cu colţii. L-am plesnit, l-am aruncat jos şi, fiindcă se pregătea să sară din nou, am mimat o lovitură de picior şi l-am ameninţat cu o sticlă goală de apă minerală – că aia era la-ndemână. Şi s-a ghemuit imediat, cu botul pe labe, strângând din ochi spăsit şi speriat – o postură înduioşătoare, care te face să ţi se rupă inima de mila micii sălbăticiuni pocăite. L-am lăsat singur şi, peste nici un sfert de oră, în locul fiarei care-mi umpluse mâna de sânge l-am regăsit pe Grişka cel mămos, care mi se freacă de picioare, îmi linge degetele torcând şi dă să se urce pe mine ca să-l iau în braţe.
Pingback: psi-words » cuvinte din trecut- amor cu un muribund (1)
Pingback: ACID SULFURIC – repostare « Tiberiuorasanu's Blog
eu îmi amintesc zilele când maya, aproape sălbăticită şi cu încrederea zero în oameni a poposit în casa noastră. avea ochii tulburi de spaimă, de nelinişte şi am început povestea noastră cu un atac violent generat tocmai de teamă. astăzi, chiar acum când scriu, mă uit la ea şi nu îmi vine să cred. se joacă fericită în jurul meu. şi îmi amintesc că mi-ai spus că aşa va fi, că ea va veni în viaţa mea… mă iartă, atunci nu te-am crezut. mă durea prea tare. doare şi astăzi, dar maya mă ajută…
vă îmbrăţişăm cu drag.
ApreciazăApreciază
Mă bucur că maya te ajută, mă bucur că e fericită 🙂
Eu am constatat că durerile trec întotdeauna, cu timpul – deşi lasă în urmă, undeva, în adânc, cicatrice uneori dureroase la atingere. Dar şi momentele în care ajungem la ele se răresc cu timpul – probabil că altfel n-am putea trăi.
Îmbrăţişări şi din partea noastră!
ApreciazăApreciază
Bietul Grişka. Îşi apăra teritoriul, sărăcuţul… 🙂
Exact acum, comentezi tu, la mine! 😀
ApreciazăApreciază
Da, cred că sărmanul motan a crezut că l-am scos din teritoriul disputat fiindcă m-am aliat cu duşmanul 🙂
Iar simultaneitatea comentariilor e o coincidenţă plăcută, un soi de „gând la gând cu bucurie”, nu? 🙂
ApreciazăApreciază
DA! 🙂
Zi faină în continuare!
ApreciazăApreciază
Pingback: cuvinte din trecut “aprind in jurul meu lumini” « ECLIPSA DE MARTE
Incep sa fiu geloasa pe voi, cei ce aveti pisici! 🙂
ApreciazăApreciază
Presupun că nu e o problemă să ni te alături: îţi poţi lua oricând o pisică! 🙂
ApreciazăApreciază
numai sa nu fie chinuita de micutii mei nepoti 😦 E tot ce ma opreste!
ApreciazăApreciază
Mda, depinde cât de înţelegători şi cât de ascultători sunt micuţii…
ApreciazăApreciază
Sărmanul Grişka !
Astă vară am luat la mine acasă pisica fostului meu soț. O prinsese o furtună cumplită, singură într-o casă goală, în urma căreia se spărseseră geamuri și era foarte speriată. Se uita atât de furios la mine încât mi-era o teamă cumplită de ea. Într-o dimineață, când am vrut s-o mângâi, m-a zgâriat atât de rău c-am pierdut o jumătate de litru de sânge.
Am mers la medicul veterinar, nu era cel pe care-l cunosc eu, și l-am întrebat dac-o să mor.
A râs copios pe seama mea.
ApreciazăApreciază
😀
În Grişka se ascunde şi o mică fiară – uneori mă gândesc că are personalitate dublă! 😀 M-a mai atacat de vreo două ori (vezi aici), tot când l-am dus la ţară, unde îl incită probabil mirosurile altor motani şi al câinelui.
ApreciazăApreciază
Pingback: Când m-am supărat eu pe Dumnezeu « Dictatura justitiei