Elucubraţie…

… pentru Jocul Cuvintelor (nr. 181)

Uneori am chef să scriu. Orice, oricum, oricât… în fine, nu prea mult, că, vorba aia, ce e prea mult degenerează în muncă.

Aşadar… încep. Deschid supapa, să scap de presiune. (Nu-i vina mea dac-or scăpa şi gaze de eşapament. Poluarea e involuntară. Ca o poluţie, carevasăzică.)

A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Eu am fost. Voi fi. Sunt. Că, dacă n-aş fi, nu aş povesti.

Sunt, şi spun o poveste. Despre… circuitul sufletului în natură.  Circuit nu vine de la circular*, vine de la încercuit. E traseul sufletului încercuit de trup. De trupuri. Traseu din trup în trup, din gazdă în gazdă, în neştire. Trecând prin nefiinţă şi neştiinţă. Ca o picătură scursă din vas în vas, cu memoria ştearsă de căderea prin aer. Pic, pic, pic… în bătaia vântului. Ploaie de suflete. Asta suntem? Sau, mai poetic, rouă pe frunzuliţe?

Poetic pe naiba! Diminutivele nu fac casă bună cu poezia. V-am spus că nu-mi plac diminutivele?

Am bănuiala că le-am detestat în toate trupurile. Toate… câte? O pădure?

La mijloc de codru des, toate păsările sufletele ies…

Bat câmpii. Oricum, sper că nu vreţi cifre. Nici măcar aproximative. Nu ştiu nici măcar ordinul de mărime.

Dar tabloul ăsta  mi-aduce aminte, vag, de ceva.

Oare Albin Veselka m-a întâlnit în altă viaţă? When Adam delved and Eve span…

Mă chema Eva şi aveam o roată de tors? Sau mă chema Adam şi o sorbeam din ochi pe Eva, cu tot cu roata ei de tors? Sau eram mâţa/fetiţa pe care n-o lăsau să se joace cu roata de tors? Sau…?

Cine ştie?

În urmă, totul e zgomot alb. În urma din trecut şi în cea din viitor. Fiindcă timpul nu există, e o iluzie – zice, de o vreme încoace (sic!), fizica cuantică. Deşi inexistenţa lui pare de neimaginat… Ca şi spaţiul cvadridimesional. Un spaţiu cvadridimensional infinit, care cuprinde o infinitate de spaţii tridimensionale infinite… Pentru că orice spaţiu n-dimensional infinit cuprinde o infinitate de spaţii (n-1)-dimensionale infinite…

Ce tot spun? Nimic, sau totul. Vă povestesc despre un zgomot alb pe care nu îl înţeleg, aşa că nu contează dacă nu înţelegeţi.

Dar, dacă tot nu mă înţelegeţi, nici n-are rost să mai continui, nu-i aşa?



* Şi totuşi, poate că periplul începe şi se termină într-un trup de pisică. Nu într-una neagră cu ochi galbeni, ci în asta, care s-a strecurat pe pereţii facebook-ului:

Reclame

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în reblog. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Elucubraţie…

  1. M-am pierdut printre randurile tale 🙂 dar m-am regasit cand am vazut poza „pisicii” care se joaca cu Australia.
    Zi frumoasa iti doresc!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cudi zice:

    E unul dintre cele mai frumoase articole ale tale. Sau, poate, am nimerit la timpul și în locul potrivit, nu știu. Trec printr-o perioadă mai proastă, ca să zic așa. La mijloc de codru des, toate sufletele ies. Nu știu de ce am tresărit când am citit asta.
    Of.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.