Câh

cah

Pe următorul care-mi mai trânteşte comentarii de genul ăsta îl bag în aia mă-sii înainte de a-i eticheta „opera” drept „spam”.

Dacă-mi urmăriţi blogul, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, o faceţi din proprie iniţiativă. Nu vă datorez nimic în schimb şi n-aveţi dreptul să-mi comandaţi mie ce să urmăresc şi ce nu. Blogăreala nu e troc – cel puţin nu pentru mine.

Şi, în altă ordine de idei, cât de chior trebuie să fii ca să nu observi că, în orice text tipărit*, între paranteză şi cuvintele din afara ei există câte un spaţiu liber, ca şi între virgulă/punct şi cuvântul care urmează după ea/el?


* – nu în cele de pe bloguri, unde ortografia şi punctuaţia  (şi nu numai) lasă uneori (adică destul de des 😛 ) de dorit

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de pe blogurile mele, nemulţumiri și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Câh

  1. Am primit exact acest tip de comentariu azi. De la o ea. La fel de zbârcit cu punctuația. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mami zice:

    :)) si eu am primit de curand si l-am sters, dar era de la altcineva. Vezi ca ti-am dat comentariu, astept sa il returnezi =))

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.