Ţicnita de mine (4) – Ce fac eu în loc să traduc!!!

În primul rând, în loc să traduc, scriu aici – dar nu pot să mă abţin, bărbatul meu îşi face aţipelul şi motanului îi vorbesc degeaba, şi trebuie să-i spun cuiva!!! Musai.

Să-ncepem cu începutul.

Deoarece noul meu super-scaun de birou măsuţă…

… stătea în mijlocul sufrageriei ca o puţă de căţel, aseară, pe la nouă, mi s-a pus pata şi l-am mutat pe alt perete – o rocadă relativ simplă între măsuţe şi fotolii, mai toate pe rotile.

Beleaua? Nu mi-a încăput acolo şi lampadarul (i se vede tija vernil în poza de mai sus), aşa că l-am înlocuit cu o veioză fără abajur (spart de multă vreme), atârnată ca o puţă de căţel de un tablou – scuipă lumină, dar e o puţă mai… discretă decât super-scaunul. 😛

Pe urmă am trecut la programul obişnuit – culcat târziu, trezit târziu, ajuns la locul de muncă de la măsuţa din sufragerie pe la ora zece a.m., aprins puţa de căţel – fiindcă afară era nor iar noul loc al laptopului meu e unul dintre cele mai întunecoase din cameră.

Pe urmă: tradus câteva rânduri, uitat pe geam, căzut privirea pe peretele de deasupra geamului, văzut pete – bănuit că de umezeală.

Pete pe peretele văruit acum o lună?! Luat scaun din bucătărie, urcat, pipăit pete. Părut mai umede decât restul, da’ nu cine ştie ce.

Sunat bărbat la serviciu, raportat misterioasa apariţie a petelor bizare – deasupra geamului şi a caloriferului.

EL: Inundaţie. De la vecinii de sus, poate s-au făcut probe la calorifere.

Urcat un etaj mai sus, sunat la vecini, găsit vecin acasă.

Vecinul – mirat. Nu s-au făcut probe la calorifere şi n-are inundaţie. Dar poftit nebuna (trebuie să fi zis el în gândul lui) în sufragerie să vadă.

Pipăit parchetul vecinului. Parchetul uscat. Chemat vecinul jos, să vadă şi el petele.

Venit vecinul, văzut, nu priceput de unde sunt petele.

Sunat bărbat la serviciu, dat noul raport – completat ulterior cu poză trimisă pe mail.

El (la telefon): Nu poţi să pui aeroterma să bată acolo sus?

Eu: Nu pot, cum să bată tocmai acolo?

El: Urcă-te cu ea pe scaun.

Eu: Nu pot s-o ţin, mă urc cu foehnul.

Urcat pe pe scaunul de bucătărie cu foehnul, pornit foehnul/trezit motanul, suflat într-un colţ de pată până amorţit braţul. Colţul de pată bine mersi.

Lăsat baltă, tradus oarece.

Stins puţa de căţel înainte de a pleca la piaţă. Uitat la pete. Nu văzut pete. S-au uscat singurele? Sau e lumină prea puţină?

Era lumină prea puţină. Venit de la piaţă, aprins puţa de căţel, văzut pete.

Venit bărbat de la serviciu. Văzut pete.

El: Diseară duc soldatul (dulapul îngust din colţul sufrageriei) acolo şi urc aeroterma pe el. Până atunci fă o probă cu Savo (antimucegai) pe un colţ de pată, că absoarbe umezeala.

Mâncat; bărbat şi motan trecut la aţipel.

Eu urcat pe scaunul de bucătărie, dat cu Savo, udat colţul petei pe care-ncercasem dimineaţă să-l usuc.

Trecut la tradus, la lumina puţei de căţel.

Întunecat afară.

Uitat în sus, văzut pe tavan umbra lustrei stinse …

… cu petele în prelungirea ei, pe perete! 😛

Gândit: Ce chestie! Apoi, în următoarea fracţiune de secundă: Tot umbre sunt şi ele!!!