De fapt nu am scris acum, ci cu mulţi ani în urmă. E vorba de una dintre poveştile mele care n-au apărut în volumul „Floarea de Loldidal”, inclusă acum în numărul 18 al fanzinului „Gazeta SF”, aici. (O puteţi lua şi la pachet :), în format pdf, de pe site-ul fanzinului sau de aici.)
COMPLETARE ULTERIOARĂ: Iar aici găsiţi o părere despre povestirea mea.
PAVCON
PAVCON
NEMIRA
Câmpul alb, oile negre… VeroJurnal Eu despre mine – prin prisma lecturilor mele Ropot de secunde Idei înghesuite Mustăţi lungi, gheare lungi Chiţurina Din hăul gândirii VeroVers Vero-Viziuni Virtuale Vero Versiuni Micile mizerii Blogul motanului Grişka Iubiri înghesuite Multe şi mărunte CUM VĂ PLACE
PAVCON
PAVCON
PAVCON
TEXAROM
VREMEA
TRACUS ARTE
MILLENNIUM BOOKS
MILLENNIUM BOOKS
MILLENNIUM BOOKS
NEMIRA
NEMIRA
NEMIRA
PALADIN (ART)
NEMIRA
NEMIRA
PALADIN (ART)
CURTEA VECHE
LEDA
VOYAGER PREMIUM BOOKS
VOYAGER PREMIUM BOOKS
800 pagini standard
VERONICISME 
Vă mulţumim pentru text!
ApreciazăApreciază
Cu multă plăcere! Şi, la rândul meu, vă mulţumesc pentru că l-aţi publicat! 🙂
ApreciazăApreciază
Vaaai, cred că nu mai avem mult pînă să fim pedepsiţi pentru că nu sîntem fiare. 😀
Să văd ce va spune psi cînd va vedea cum şi-a cîştigat Kill primul punct. Sau ştie deja?
ApreciazăApreciază
Nu ştiu dacă psi a citit povestea… 🙂 Oricum, am scris-o ca replică la agitaţia stârnită de nerespectarea drepturilor omului, de îngrădirea libertăţilor… M-am întrebat cum ar fi o lume în care omului i s-ar recunoaşte dreptul de a ucide şi unde ar avea libertatea s-o facă oricând…
ApreciazăApreciază
Păi, noi am trecut printr-o astfel de lume în anii obsedantului deceniu şi pare-se că ne îndreptăm cu viteză către o astfel de lume, iar. În fine.
Povestea mi-a plăcut tare mult şi ştii ceva? uneori îmi vine să cred că mi-ar plăcea şi mie să am o jucărică d’aia. 😀 Măcar să-i bag în sperieţi pe unii. Ştiu eu care-s aceia. 🙂
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Felicitari…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc…
ApreciazăApreciază
…Și taaare ne-am bucura dacă v-am găsi mai des prin cele reviste… 🙂 Nu neapărat cu texte de ultimă oră. Bune sunt și cele risipte prin gazetele acelor ani grei și frumoși, când nu aveam nevoie de ochelari ca să citesc (vorbesc în numele meu, desigur), iar de glicemie, HTA și toate cele nici că-mi păsa vreun piculeț…
ApreciazăApreciază
Mă bucur că există oameni pe care i-ar bucura acest lucru 🙂 Însă cele reviste doresc de obicei texte inedite, iar eu nu prea mai reuşesc să-mi fac timp pentru scris… 😦
Totuşi, o mare parte dintre textele risipite prin gazetele despre care vorbiţi au fost adunate în volumul „Floarea de Loldilal”, apărut acum două luni la Nemira.
ApreciazăApreciază