Nu mai sunt singur…

Mustăţi lungi, gheare lungi

Adică nu mai sunt singura lor pisică!  Bipezii mi-au adus pe cap o belea!

“Pe cap” e un fel de a spune, un mod de exprimare jalnic de necorespunzător! De fapt o interesează coada mea! O crede jucăria ei!

Mai crede şi că eu dau lapte!

Şi-şi face de cap în cutia mea

… pe biblioteca mea

… pe traducerile mele!

Vezi articol original

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, reblog și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Nu mai sunt singur…

  1. Cudi zice:

    Vero, greșesc eu când îmi amintesc că nu te omori cu ordinea prin casă? Înțeleg că asta nu se aplică și în cazul cărților, pe care le văd în filmulețe aranjate perfect, pe colecții, pe numere, pe mărimi. Iar Zița o să fie catalizatorul care o să scoată la iveală atletul din Grișka, o să vezi!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      La cărţi, ordinea nu e greu de păstrat. Nu-i mare lucru să pui o carte sau două la loc, în golul pe care l-a lăsat, şi să nu tulburi praful aşternut peste celelalte. Nasol e cu alte obiecte, pe care nu ne vine să le punem în dulapuri/sertare doar ca să le scoatem peste o zi sau două (plus că dulapurile sunt ticsite şi nu se-ndură nimeni să ia la mână tot s-a adunat prin ele şi s-arunce ceea ce nu mai e de folos). Tot nasol e şi cu patul, pe care ce rost are să-l faci dimineaţa numai să-l pregăteşti iar de culcare în fiecare seară – sau chiar mai devreme, când ai un bărbat îndrăgostit de aţipelul de după-amiază? În plus, acelaşi bărbat adoră căldura, aşa că masa lui de lucru e aia din bucătărie, fiindcă acolo e cel mai cald. Şi a umplut cămara cu scule printre care se descurcă numai el, eu plâng în faţa rafturilor dacă sunt singură acasă şi am cumva nevoie de o biată şurubelniţă… I-am spus că, dacă-i adevărat că oamenii dezordonaţi sunt inteligenţi, eu nu depăşesc spectaculos de scandalos media, dar el e cu siguranţă un geniu! 😆

      Apreciază

    • Vero zice:

      Şi Grişka era atlet în copilărie, dar el a crescut repede, când avea vârsta de acum a Ziţei se făcuse deja ditamai cotoşmanul (pe urmă i s-au mai lungit doar picioarele), nu mai avea loc pe rafturile alea de sus, pe care merge ea de-a-ndăratelea. 🙂

      Apreciază

  2. Suzana Miu zice:

    Cred ca vor face o pereche adorabila!
    …mesaj pentru Griska: „Draga Griska, spune tu sincer, nu ti-ar placea sa fii mentorul unei astfel de frumuseti? Sa o inveti toate cele ce inca nu le stie? Sa explorati impreuna noi universuri… literare?
    Miauuuuu!”

    Vero draga, daca vreodata ne vom hotari sa luam o pisicuta, micul nostru apartament chiar trebuie rearanjat! La cate prostioare zac peste tot (la vedere), nici nu pot sa-mi imaginez ce s-ar intampla.! 😀

    Have Fun! Si sa ne tii la curent, cand ai chef si daca ai chef!
    Spor la toate!

    Apreciat de 2 persoane

    • Vero zice:

      Şi eu tocmai am dat jos toate prostioarele de pe rafturile de sus ale bibliotecii, le-am înghesuit într-o vitrină, fiindcă Ziţa mi-a trântit o mică vază cu vreo 2 floricele artificiale. Din fericire, vaza nu s-a spart, dar cred că zgâtia de pisicuţă a pocnit-o înadins (a luat probabil drept jucărie), nu din greşeală. A dărâmat şi ghiveciul cu aloe de pe pervazul geamului din dormitor… 🙂
      Spor şi ţie, dragă Suzana!

      Apreciază

    • Griska zice:

      Miao,ce frumuseţe? E ţicnită! Şi a prins curaj, când are chef de joacă-mi sare-n cap!
      Iar dacă nu-mi înfulec pe foc delicatesele, nu le mai găsesc, vine fuga să le halească ea, după ce dă gata porţia ei!
      Aseară a fost niţel mai cumsecade, m-a spălat pe sub urechi – dar nu se mai oprea, aşa că am înjurat-o scurt şi am plecat.

      Apreciază

  3. Zina zice:

    Vero, e atât de scumpă, are niște ochi atât de frumoși și un botișor nemaipomenit! Parcă văd că devine stăpâna absolută a casei. 🙂 A lui Grișka inclusiv!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Da, e o zgâtie foaaarte simpatică. Şi nu-i e frică deloc de Grişka, deşi e cam de patru ori cât ea. 🙂 Îi sare-n cap ca să-l provoace la joacă. 🙂
      Nici în braţe nu stă dacă n-are chef (şi n-are decât dacă e moartă de somn). Nu zgârie, ca Grişka, dar se zvârcoleşte pân-o laşi jos. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. Pingback: Întâmplare cu final nefericit | Iubesc Viaţa

  5. Vero, urmează un roman amoros. Presimt!
    Știi ce m-a durut? (ca mamă de băiat!) Unde zici că până a apărut duduca asta, Griska era cel mai catifelos de pe lume. Și acum, prin comparație cu ea, pare aspru.
    Revino-ți! Doar n-o să fii tu soacra aia ideală care-și iubește mai mult nora!!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Cei doi n-au şanse să aducă pe lume progenituri cu coadă înnobilatoare, aşa că nema căsătorie. Se vor lua curând măsuri pentru ca duduca să devină neprihănita lui soră. Mezina familiei. Şi mezinii nu se mulţumesc să aspire la dragostea clanului, chiar o aspiră.
      Oricum, Grişka îşi apără porţia de tandreţe cerând mai des să-i fie săltate în braţe cele aproape şapte kile, pe când zgâtia nu vrea decât joacă şi mâncare. Şi somn oriunde se întâmplă să pice lată. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s