Ocolind sertarul bunicii

„Şi maia e ioabă, da’ n-aie ioată.”

Mi s-a spus că replica de mai sus îmi aparţine, că am rostit-o pe vremea când arătam ca-n poza din stânga şi „r” era litera mea tabu, cea care nu mi se desprindea niciodată de buze fără să se preschimbe în „i”.

Iar maia (bunica) se plângea într-adevăr uneori că munceşte „ca o roabă” şi, după cum se vede în aceeaşi fotografie, e la fel de adevărat că roată nu avea.

Se vede că nu era dotată nici cu sertar, şi trebuie să mă credeţi pe cuvânt că nici în folosinţă exclusiv personală nu avea niciunul – deşi n-am pretenţia că-mi amintesc de-a fir a păr cum stăteau lucrurile pe vremea aia.

Dar îmi aduc aminte câte ceva despre partea asta de glob [terestru], adică v-aş putea povesti că Herăstrăul se numea pe-atunci „Parcul Stalin” şi că statuia lui V.I. Stalin se vede în fundalul pozei, partial ascunsă de răbufnirea albă a fântânii arteziene.

Aş putea, fireşte, să exclud statuia, păstrând numai un pătrat (pe cel de jos) din poza dreptunghiulară, dar nu văd de ce m-aş osteni, fiindcă Stalin oricum nu are nimic în comun cu sertarul – în afară de iniţiala „s”. În plus, sertarul bunicii nici măcar nu există în amintirile mele, care au astfel de pierdut la capitolul romantism. Încerc uneori să compensez această lipsă cu câte o cataplasmă versificată, deşi gurile rele spun că mă-ntind mai mult decât mi-ajunge pătura şi/sau că n-am niciun arcuş prieten la cataramă cu vioara poeziei.

Dar lipsurile sunt greu de compensat. De pildă, dacă n-am biscuiţi la cafea, degeaba am pişcoturi, şi, dacă tot veni vorba de cafea, e naşpa s-o păstrez în vreun tub dacă n-am borcan.

Nici lipsa de inspiraţie n-am reuşit să mi-o compensez bătând aici câmpii, ca să am ce înscrie în tabelele jocului cu cuvinte.

Iar ca să compensez lipsa unui sertar al bunicii, vi l-am arătat pe al pisicii; adică pe al motanului, deh, cu menţiunea că-l puteţi vedea mai bine aici.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în reblog. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Ocolind sertarul bunicii

  1. cartim zice:

    N-ai batut campii, Vero 🙂 Griska e superb in sertarul sau 🙂 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. cita zice:

    Ca sa vezi! Cine a zis ca te intinzi mai mult decat plapuma la poezie… e doar gelos!
    Apoi… si bunica mea era Maia!
    Si nu bati campii deloc!
    O zi buna! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Cruci de piatră | verojurnal

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s