Ţicnita de mine (3) – Veroversiuni

Un şurub şi un fasung sunt rude de… filet şi au în comun cuplarea prin înşurubare.

Să vorbim mai întâi despre fasung.

Cunosc unul care a scuipat zilele trecute un bec, după ce-l susţinuse eroic, vreme îndelungată, sub casca de sticlă ca un potir de floare gălbuie, transparentă, dintr-un vârf de ramură – lustra mea e salcie cu trei crengi arcuite graţios ca să privească spre mochetă. Sigur, fiecare creangă de lustră e, de fapt şi de drept, un fel de carapace – pentru un cablu cu rol de albie prin care se scurge curentul electric. Mi-l închipui uneori prelingându-se ca un lichid, picătură după picătură, inseraparabile, hrană pentru filamentul minuscul. Hrana care ucide în cele din urmă (trăim într-o lume unde moartea e  literă de lege). Filamentul despre care vă povestesc răposase, becul pentru totdeauna stins purta fasungul ca pe o brăţară inutilă, şi l-am văzut legănându-se în ea când lustra a primit o lovitură (unii nu se uită în sus când mută mobila). La a doua lovitură l-am auzit căzând şi spărgându-se, şi ştiu că şi-a lăsat în fasung o rămăşiţă captivă. Oare l-o fi durut când s-a frânt?

Despre durere pot să vă spun că e un şurub – pentru c-am zis c-o să vorbim despre şuruburi, şi pentru că aşa o simt, ca pe un şurub înfiletat la nesfârşit în măsea. Se duce în sus, şi mi-aş dori ceva, poate un soi lubrefiant uleios, care să-i uşureze înaintarea… Am încercat cu ţuică. Nu, nu e uleioasă, nici n-are căldura vinului fiert, cu zahăr şi scorţişoară, dar are iz de prună şi efect… temporar. Îi dă pauză durerii, iar eu îi dau pauză traducerii…

Sigur, n-ar trebui, iar au intrat zilele-n sac, dar fără pauze totuşi nu se poate, şi pentru pauze am găsit întâmplător o jucărie, un progrămel pe care nici nu ştiam că-l am.

Şi am dat în boala caleidoscoapelor, le-am împrăştiat peste tot.

Dar de ce să stea împrăştiate?

De ce, când ştiam că am un blog ascuns, un loc de antrenament într-ale wordpress-ului, cu un nume pesemne predestinat: veroversiuni?

Aşa arată acum, scos la vedere, ca ca adăpost virtual pentru versiuni ale fotografiilor (personale sau de împrumut) modificate de caleidoscop, sau altcumva, după cum vreau eu.

Poate vor fi şi fotografii (personale) neprelucrate şi, cine ştie, poate-o să conţină şi texte, versiuni ale realităţii în viziunea mea, sau păreri de-ale mele despre realitate. Om vedea – adică o să vedeţi, dac-o s-aveţi curiozitatea să trageţi cu ochiul.


Curioşilor trebuie să le spun, până una-alta, că duzina de cuvinte îngroşate de mai sus e protagonista celei de a 48-a ediţii a jocului găzduit de Eddie.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, elucubraţii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ţicnita de mine (3) – Veroversiuni

  1. Pingback: La ce foloseşte internetul | VERONICISME

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s