Despre… bani

Acum zece ani m-am simţit ca la coridă. Am fost taurul în faţa căruia şi-a fluturat prima traducere cele 590 de pagini standard (2000 de semne, inclusiv spaţiile).

După ce-am scăpat cu viaţă din arena acelei prime lupte, m-am gândit că, poate, până atunci, tot căutându-mi loc de cort în tabăra autorilor, nu cântasem după partitura corectă. Că poate am mai mult har făcând aliaje din cuvintele mele şi poveştile altora. Că exista şi o miză, ca să zic aşa. Nu, nu vă duceţi cu gândul la cine ştie ce pricopseli, dar trebuie să recunoaşteţi că e mult mai avantajos să traduci contra unei sume modice, fie ea şi plătită cu întârziere, decât să scrii de-amorul artei pentru ziare şi reviste sau să iei premii onorifice pe la concursuri şi concursuleţe.

Cât despre mistuitoarea febră a creaţiei, eh, şi după ce traduci câteva ore-n şir îţi simţi mintea carcasă plină de scrum şi ai un şoc când îţi dai seama cum a trecut timpul pe lângă tine, cu câtă grabă ţi s-a-ndesat prezentul în nesăţioasa pâlnie dintre viitor şi trecut.

Aşa că toate bune şi frumoase, doar că uneori mă întreb dacă nu cumva am devenit un aparat care se priveşte-n oglindă fără se vadă, spunându-şi: „Da, sigur, o să-ncercăm să scriem mult visatul tău roman (în fine, unul sau altul dintre ele), dar mai amânăm puţin. Numai până când ajungi cu traducerile la zi. Fiindcă, acum şi aici, pentru tine e mai rentabil să traduci ce-au scris alţii. Nu vezi că până şi motanul a prins drag de portofel? 😛 ”

_______________
Apropo de ce-au scris alţii – aruncaţi un ochi şi-n tabelul lui Eddie.