Era frumoasă ca visul unei nopţi senine de vară. Pleoapele pe veşnicie lăsate asupra ochilor ei albaştri sunt coşmarul nopţilor mele de iarnă.
Fiecare îşi plânge şi îşi comemorează morţii aşa cum poate şi aşa cum ştie. Nu ştiam de ce am scris microtextul de mai sus – cu două zile în urmă. Acum ştiu: fiindcă, dacă ar mai fi trăit, mătuşa mea, sora mai mare a mamei, ar fi împlinit astăzi 94 de ani. A murit cu o lună şi jumătate înainte de împlini 93, fără să-şi fi pierdut vreodată frumuseţea senină a ochilor albaştri…
VERONICISME 
Uff!Vremurile cind femeile erau frumoase doar pentru ca erau frumoase!Cind le iubeai doar pentru ca erau frumoase!Cind frumusetea era inca senina!Portret de dragoste cu ochi albastri!
ApreciazăApreciază
Poate o sa razi dar mie mi se pare ca doamna din fotografie (matusa ta) are ceva din Greta Garbo – frumusetea aceea misterioasa, visatoare si inaccesibila.
Imi pare rau pentru pierderea ta. Niciodata nu suntem gata sa ne impacam cu gandul ca cineva drag nu mai este… apare in schimb un dor imens…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate asa erau toate femeile inainte de razboi (nu stiu din ce an e fotografia, dar banuiesc ca cel mult din 1935) – misterioase, visatoare si inaccesible, dar de o frumusete senina, care se cerea iubita. Poate femeile din generatiile urmatoare au pierdut, cumva, cea mai incitanta parte a feminitatii lor 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si mama avea ochi albastri. Nu era tot atat de frumoasa ca sora ei mai mare, dar ochii erau mai frumosi, aveau ceva, o lumina aparte… In cei 15 ani scursi de cand a murit, n-am visat-o de prea multe ori dar, aproape de fiecare data, i-am vazut in vis albastrul ochilor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mmmm… chiar ca era frumoasa…
ApreciazăApreciază
Pingback: Ochi albaştri « Idei Înghesuite
Pingback: Vacanţă nedorită – 1 « VERONICISME
Era superba… orice alt atribut ar complica inutil o frumusete atat de pura.
ApreciazăApreciază
Vero, foarte frumoasă femeie a fost mătuşa ta. Sunt impresionată.
Ochii mei sunt mai mult cenuşii, dar mama şi bunica au avut ochi albaştri.
ApreciazăApreciază
A fost chiar şi o babă frumoasă 🙂 Toată lumea rămânea cu gura căscată când auzea că are 90 de ani! Şi, la 90 de ani, făcea piaţa, gătea spăla, dădea cu aspiratorul…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Cuvinte din trecut – 25 ianuarie 2008 (comemorare) | VERONICISME
și frumusețea interioară se citește în priviri …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, avea un suflet frumos…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Sastisire | ropot de secunde...
Pingback: Mama | VERONICISME
Despre această mătușă frumoasă, cu ochi albaștri nu mai ai și alte postări?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar cel scris la moartea ei
unde ea e „T” iar „O” e Pia (pe care o chema, în realitate, Olga);
Şi unul scris în amintirea ei, fără prea mare legătură cu ea, aici:
ApreciazăApreciază
Pingback: Parfum… | ropot de secunde...
Pingback: De la dreapta la stânga | VERONICISME
Pingback: Comemorare – din nou | verojurnal
Eu nu pot sa fac astfel de comemorari. Nu stiu de ce…
A fost o femeie superba. Ma uit la poza si parca nu imi pot desprinde ochii de la ea.
Fotografiile din trecut, in nuantele alea specifice, mi se par fascinante.
Are o simplitate eleganta pe care nu o mai regasesc in zilele noastre.
Sper ca acum este intr-un spatiu luminos si ochii ei albastri te vegheaza, anuland cosmarul.
Senin in suflet, draga Vero! ❤️😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiecare în comemorează pe cei dragi pierduţi în felul său. Unii o fac doar în inima lor.
Eu am fost „fetiţa cu patru mame”: mama, bunica (mama mamei) şi cele două mătuşi (surorile mamei), care nu au avut copii. Şi mătuşile au rămas cel mai mult aici, cu mine. Stăteau împreună, în Bucureşti. Mergeam la ele ca acasă, chiar şi cu motanul Grişka. 🙂
Dar de la dispariţia mătuşii cu ochi albaştri s-au scurs deja 16 ani. Nu mai există niciun coşmar, doar o caldă nostalgie.
Să ai o primăvară senină, dragă Suzana! ❤️😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană