De la dreapta la stânga

În poză, de la dreapta la stânga, sunt: mama, sora ei mai mare şi sora ei mai mică, despre care am scris pe blogul ăsta numind-o mătuşa Pia. De fapt o chema Olga.

M-au părăsit în ordinea asta, de la dreapta la stânga. Ultima, Olga, a plecat acum exact şase ani.

Reclame

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în amintiri, de-ale mele, mătuşa Pia și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la De la dreapta la stânga

  1. Cudi zice:

    Să le fie țărâna ușoară!
    Îmi imaginez cât e de veche poza asta și e remarcabil cât de bine ai păstrat-o.

    Apreciat de 1 persoană

  2. A thorn in your side zice:

    Odihnească-se în pace cu toatele. Drăguţe au fost de copile.
    Mi se strînge inima cînd văd poze vechi, simt cumva contrastul izbitor, din multe puncte de vedere, între copilul de atunci şi adultul/bătrînul de acum (sau de dinainte de Marea Trecere, după caz). De-aia evit pînă şi să mă uit în oglindă (dacă mă întrebi cum mă bărbieresc, atunci, îţi răspund simplu că n-o fac).

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Când mă uit la pozele din copilărie ale unor oameni deja maturi când m-am născut eu, am cumva impresia că mă uit la nişte străini. Şi că mi s-a luat ceva: timpul de dinainte de a mă naşte. Lumea pare stranie, greu de înţeles… Poate că nici nu vreau s-o înţeleg… Poate că nici nu trebuie… Poate că întrebările fără răspuns trebuie date deoparte…

      Eu mă uit în oglindă. Nu sunt mai tânără dacă nu mă văd. 😀

      Să deduc că ai barba până la brâu? 😆

      Apreciat de 1 persoană

      • A thorn in your side zice:

        Da, exact aşa simt şi eu: că mi-a fost refuzat un trecut pe care mi l-aş fi dorit, poate. De multe ori m-am imaginat într-un alt timp de demult şi mi-am dorit să fiu acolo. Poate chiar am fost, cîndva şi e vorba doar de amintiri dintr-o altă viaţă…? Întrebările fără răspuns mă copleşesc, nu le pot da deoparte ca pe o pînză de păianjen pe cînd orbecăi prin pod.

        Cred că oglinda forţează cumva sufletul să revină într-o matcă în care nu se simte confortabil, de aceea o evit. Mulţi au zis înaintea mea că mai important e cum se simte sufletul, nu ce scrie în actul de identitate. Dacă te vezi fizic aşa cum eşti, pierzi ceva din tinereţea eternă a sufletului, zic eu. Şi nu vreau să mă pierd, nu vreau să devin acel bătrîn ursuz care aş putea fi.
        Nu, nu am barba pînă la brîu dar aş putea concura cu un popă de ţară de pe vremuri, sau măcar cu un dascăl. 🙂 Cîndva aveam părul pînă mai jos de brîu, mă invidiau şi femeile, dar asta a fost demult, la începutul anilor ’90. Cred că eticheta cea mai potrivită pentru mine ar fi „nonconformist”. 😉

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.