Amintire feisbuchită

Îmi plac amintirile servite de Facebook – mi-aduc aminte ce-am îndrugat sau ce poze am afişat pe acolo cu exact n ani înainte (unde n face parte din mulţimea numerelor întregi şi e mai mare sau egal cu 1).

Iată o mostră, din 13 iulie 2020:

„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă…” (M. Eminescu – Melancolie)

Ţineam minte versurile, dar pentru titlul poeziei am apelat la jupânul Google.

Învăţ uşor versuri, şi versuri am învăţat pentru bac, ca să pot da citate. În rest, mă bazam pe papagalul de serviciu. Şi la oral mi-a căzut Sadoveanu! Aşa că bietul papagal a dus tot greul, mai ales că n-aş putea zice că Sadoveanu s-a numărat vreodată printre autorii mei preferaţi. Am citit cu chiu, cu vai, „Fraţii Jderi”. Cu „Nicoară Potcoavă” a mers mai bine. Iar „Baltagul” şi „Divanul Persian” chiar mi-au plăcut. Şi cam atât. Altele încă mai aşteaptă să fie citite, se prăfuiesc în bibliotecă alături de romanele lui Alexandre Dumas (tatăl), pe care le-am citit şi răscitit în primele trei sferturi ale adolescenţei (cred că am început chiar de prin clasa a 3-a).

operele lui Sadoveanu din biblioteca mea

Dacă ar fi fost în versuri, probabil aş fi ştiut „Cei trei muschetari” pe dinafară. „Cei trei muschetari” şi „Winnetou”.

Revenind la sărmanul papagal, s-a descurcat nesperat de bine, deşi ţin minte că a pus placa aia fumată, cu „dulcele grai moldovenesc”. Apoi, întrebat fiind de unde ştie bucureşteanca de mine că e dulce graiul moldovenilor, a răspuns, prompt, că tata e moldovean – în ciuda faptului nu m-am prins că vorbea oarecum moldoveneşte până când nu s-a întâmplat să-l aud vorbind la radio.

Cât despre „dulcele grai”, la începutul şederii mele în Focşani remarcam că mai toată lumea vorbeşte cu „pi” şi „di”, ceea ce mă enerva grozav. Acum nu mai sesizez acele „pi” şi „di”. Chiar mă-ntreb dacă nu vorbesc şi cu aşa şi mă bucur când mă surprind trântind câte un „pă” şi „dă”, ca mai toţi prietenii mei din copilărie şi colegii mei de şcoală. Iar când, înainte de ’89, am auzit, într-un autobuz din Focşani, un soldat vorbind zgomotos cu maică-sa, probabil venită de departe ca să-l vadă, în repezitul grai oltenesc, Doamne, ce dulce a putut să-mi sune! Aşa vorbea bunica mea, cea care m-a crescut.

Publicitate

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în amintiri, de-ale mele și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Amintire feisbuchită

  1. Drugwash zice:

    Un petec de cer, deşi nimic nu cer… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. vax-albina zice:

    Pe 12 iulie a fost ziua Sfintei Veronica. La mulți ani cu întârziere. Și cu scuze.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Suzana zice:

    Eu stiam ca azi e ziua ta de nastere, sper ca nu am gresit!
    Asa ca iti spun La Multi Ani cu sanatate si multe bucurii!
    Si inca o data La Multi Ani de ziua numelui!
    Iar norii cu portile lor sunt chiar superbi!
    Imbratisari, cu drag! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  4. Drugwash zice:

    Că bine zice Suzana! Era să uit, de foame.
    La mulţi ani cu sănătate şi spor în toate cele bune şi de folos! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.