- Floarea de loldilal
- VeroJurnal
- Micile Mizerii
- VeroVers
- Idei Înghesuite
- Mustăţi lungi, gheare lungi
- Vero Versiuni
norii de azi
seninul de ieri
ce e nou şi motanului îi place
CÂRŢULIILE MELE CU POVESTIRI
PAVCON
PAVCON
NEMIRA
Comentarii recente:
Vero la Umbre pe alei Suzana la Umbre pe alei Vero la Umbre pe alei CARMEN la Umbre pe alei Vero la De-ale lunii mai vax-albina la De-ale lunii mai Paul la Sărbători fericite!
VERONICISME 
Ptiu, beleaua, i s-a făcut de scăldat acu’ în buza iernii? 😛
Nah, e doar senzaţia de nou, de curat. Şi poate ceva mai mult de atît, că şi Copilu’ avea tendinţa să se aşeze pe folii/pungi/saci de plastic ori rafie. Mai ales pe birou în dormitor, printre ghivecele cu flori pe care le mai şi „altoia” din cînd în cînd. 🙂
Bag samă că eşti mai bătrînă decît mine pe WP, io abia la sfîrşitu’ anului (pe 31) fac nouă ani. Pfuai, cît a trecut! Parcă ieri o ardeam pe Yahoo360°…
Hai, mulţi înainte, cu spor şi inspiraţie! Şi senin măcar în suflet, de n-o fi şi afară! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, asemenea. 🙂
De fapt, am început-o cu blogăritul din 2004. Pe weblog. Blogul mai există, dar s-a stricat când şi-au „îmbunăţit” ăia platforma. Nu-l mai pot accesa decât pe articole, la pagina principală (aşa-numita home) nu vrea să se ducă.
Acolo am scris pentru prima oară despre Grişka. 🙂
http://vero1.weblog.ro/2006/07/18/cadoul/#axzz4OgKVwLpW
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, „îmbunătăţesc” ăştia tot ce prind şi al naibii ghinion că toate „îmbunătăţitele” se fac praf imediat. 😦
Am încercat şi eu „home” şi primesc eroarea „The page you are trying to view cannot be shown because it uses an invalid or unsupported form of compression.” Lemne şi pietre după ei, imbecilii naibii!
Bietul Grişka, ce speriat o fi fost de n-a ieşit din magazia aia decît tîrziu, de foame. Bine că a dat peste oameni buni ca voi şi acum huzureşte prin sertare şi ligheane şi unde vrea musteţile ‘mnealui. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Grişka era, şi încă este, foarte sperios.
Mai întâi a mieunat câteva nopţi pe sub maşinile parcate în faţa blocului, până când bărbatu-meu, care până atunci nu fusese de acord să ne luăm pisică, ca să n-o chinuim ţinând-o închisă în apartament, a zis: „Gata, pe ăsta mă duc să-l iau.” Şi s-a dus, dar n-a putut să-l scoată de acolo. A văzut doar că e „o frumuseţe”. Şi i-au spus nişte copii că nici ei n-au putut să-l prindă şi că-i duc mâncare. Iar peste o zi sau două Grişka a început să miaune în magazia aia, şi l-am pus pe bărbatu-meu să spargă lacătul, că-mi spuseseră vecinii că proprietarul nu-i acasă. Dar era. 😛 Noroc că nu s-a supărat. Încercase şi el să scoată pisoiul şi spunea c-o să-l otrăvească dacă altfel nu poate scăpa de el. Iar jivina mititică (şi mie mi s-a părut o frumuseţe), cocoţată de scânduri, prea departe ca să se poată ajunge la ea, mieuna de-ţi rupea inima.
Cred că toate zilele alea în care a mieunat ascuns l-au afectat cumva. Visează foarte des urât, scânceşte cu disperare în somn. Iar după ce-l trezim se duce glonţ la străchinuţa cu mâncare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Povestea ta m-a dat peste cap, că aşa a fost şi cu Copilu’: a mieunat de dimineaţă pînă seara în grădină şi eu tot mă ţineam băţos că nu mă interesează, nu-mi trebuie blănoase în casă, o fi al cuiva din vecini şi o să vină după el etc. Şi cînd am văzut că se înserează, se strînge de furtună şi n-a venit nimeni, nu m-a lăsat inima să-l ignor în continuare şi m-am dus să văd unde şi cine e. Şi de cum l-am luat în braţe, moale ca o cîrpă de foame şi sete şi atîta plîns, am ştiut că va rămîne la mine. Am sperat totuşi că va dura mai mult, mult mai mult. Dar a fost doar un an, fix un an! 😥
Şi el mai visa urît, ofta în somn. Dar mîncare avea mereu, nu ducea lipsă. Cred că de companie avea nevoie cel mai mult, iar eu în ultima vreme devenisem prea „ocupat”. Unele lucruri n-am să mi le iert niciodată. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi pare rău, n-am vrut să te dau peste cap cu povestea despre Grişka, dar cred că aşa e cu toţi, sărmanii, când se trezesc deodată singuri, în locuri necunoscute.
Şi toţi au nevoie de companie mai mult decât le putem oferi, dar facem ce putem… Încearcă să te ierţi, nu cred că trebuie să te simţi vinovat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lasă, nu-ţi face probleme, mă apucă din cînd în cînd, apoi mă lasă. Nu se poate altfel.
De iertat mi-e cam greu, chiar şi pe mine însumi, cînd s-a depăşit punctul acela variabil pînă la care o mai pot face. Numai timpul rămîne să le aşeze cum ştie el mai bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai mare dreptate, timpul rezolvă totul, chiar dacă rezolvarea nu ne place întotdeauna.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani insoriti, Vero! Nu stiam ca te-ai „nascut” pe wordpress c-un an mai devreme decit mine 😆 Ma simt june si ferice, desi nu ma cheama Vasile 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
Mulţumesc încă o dată! 🙂
ApreciazăApreciază