Parfumul liliacului din noiembrie…

Mi-aduc aminte de un alt noiembrie, la fel de frumos şi de călduros ca acesta – cel din 1989. Am făcut atunci o excursie la Mănăstirile din Nordul Moldovei. Nu era o excursie organizată, am plecat pe cont propriu, eu şi jumătatea mea conjugală, îmbarcaţi amândoi în Dacia noastră roşie (luată la mâna a doua şi botezată Mariţa) în al cărei portbagaj erau două canistre mari, pline cu benzină adunată cu greu. Printre altele, ne duceam la Bucureşti cu trenul şi ne întorceam aducând în valiză o canistră de 10 litri, umplută cu benzina pe care ne-o cumpăra un prieten.

Dar n-am început să scriu aici cu gândul la benzină, ci la ceea ce ne-a arătat, la Moldoviţa, o măicuţă bătrână: un liliac înflorit. Ne-a spus că nu mai văzuse în viaţa ei una ca asta, dar că acea reînflorire la sfârşit de toamnă era un semn. „O să se-ntâmple ceva”, a prezis bătrânica. Şi s-a întâmplat – în decembrie.

Nu mai ţin minte mirosul florilor apărute – împotriva firii – într-un noiembrie de la sfârşitul mileniului trecut. Dar azi mi-a revenit în minte (chemat de „parfumul florii de noiembrie”, tema sugerată de Minnie şi abordată pe bloguri de membrii unui club din care face parte) şi m-am întrebat dacă nu miroseau cumva, oricât de vag, a praf de puşcă…