N-ar trebui să-mi folosesc acum timpul ca să scriu aici, dar nu mă pot abţine 
Iată un scurt citat din cartea căreia tocmai îi recitesc traducerea:
„Celula e mică, trei metri pe trei…”
Ei bine, vasăzică eu şi jumătatea mea conjugală dormim de ani de zile într-o cameră cât o celulă mică 😛 – fiindcă dormitorul apartamentului nostru are exact trei metri pe trei! 😆
VERONICISME 
Pai, tusa Vero, spre deosebire de romani care cred ca evolutia consta in a face economie, alte tari au inteles ca exista progres si se concentreaza pe imbunatatirea vietii, nu pe gasirea unor modalitati de a te obisnui cu privatiunile. In timp de criza, o firma din Romania va incerca sa isi micsoreze cheltuielile, iar una din SUA va incerca sa isi mareasca profitul. Cu alte cuvinte, in Romania nu vor fi niciodata camere la apartamente atat de mari cat sunt in SUA – chiar daca ne-am permite, am considera ca e risipa… Ideea de a trai bine nu e tocmai caracteristica romanului, i se pare ceva rusinos sa traiesti in lux, chiar daca il meriti.
ApreciazăApreciază
Da, ştiu că aşa stau lucrurile – dar contrastul dintre concepţiile lor şi ale noastre rămâne hilar!
Cel mai mult mă şochează un obicei des întâlnit – din câte am constatat eu – la ţară, mai ales la bătrâni: au case frumoase, cu camere curate, frumos mobilate, dar le păstrează aşa, de muzeu, pentru D-zeu ştie ce ocazii deosebite, şi ei îşi duc traiul alături, într-o chichineaţă dărăpănată…
Iar ceea ce spui tu mi-a adus aminte de mama. Ea zicea că, dacă nu-ţi ajung banii, nu trebuie să-ţi micşorezi cheltuielile, trebuie să căştigi mai mult. Şi ai mei chiar au reuşit să ducă o viaţă fără privaţiuni. E drept că n-au avut niciodată nici un ban pus deoparte, dar n-au avut nici datorii!
ApreciazăApreciază
Sunt f incantat ca imi impartasesti opiniile – de obicei sunt luat la rost cand zic astfel de lucruri:). Dar nu cred ca am ajuns in secolul XXI pt a ne zgarci la fiecare banut si a ne uita urat la cei care traiesc frumos pe bani castigati cinstit, cred ca meritam mai mult dupa atatea milenii de evolutie. Si mai cred ca atat timp cat Universul e infinit si majoritatea resurselor sunt oricum reciclabile, sa faci economie e cel putin nenatural…:) (Desigur ma refer ca principiu general – sunt si cazuri in care trebuie sa faci economie, dar acestea trebuie sa ramana exceptii, nu principiu de viata calauzitor…)
P.S. Nu l-a vazut niciodata pe Picard spunandu-i lui Riker ca consuma prea multa apa sau ca sunt prea mari cabinele ofiterilor, si stim doar cate a realizat!:)
ApreciazăApreciază
Da, şi eu cred că sunt cazuri când economiia e necesară – nici risipa fără rost nu trebuie încurajată – dar de aici până la a ne molipsi de… sindromul Hagi Tudose, privându-ne de bucuriile vieţii, e-o cale atât de lungă… 🙂
ApreciazăApreciază
Tushica deja e foarteeee micaaaa celula 😀 😀 , auzi tu la ei 3 metri pe trei! Are dreptate Oliviu, hai sa ne schimbam optica nitel, eu unul am dormitorul si mai mic decit celula cu pricina 🙂 dar nu ma mai pling. Btw cind este gata? mi-e lene sa mai caut acum 🙂
ApreciazăApreciază
Zău că nu mă prind ce-nseamnă btw! 😀
ApreciazăApreciază
By the way.
ApreciazăApreciază
😆 Eu mă străduiam să pricep ce titlu de carte o fi fiind!!!
Dacă te refereai la „The Power of Six”, am predat traducerea luni 🙂
ApreciazăApreciază
Sarumina tushica! ramin profund recunoscator pentru lucrurile bune pe care le faci pentru noi. Uraaaaa! de abia astept sa citesc “The Power of Six”.
ApreciazăApreciază
Spre deosebire de celula despre care citeai, care era rece si ostila, celula voastra conjugala, cred ca nu realizeaza spatiul fizic, ci doar pe cel al sufletelor unite prin dragoste, iar acesta este nemarginit. 🙂
ApreciazăApreciază
Asta e o altă faţă a lucrurilor, pe care n-am luat-o în considerare aici.
Dar ai dreptate, fireşte. Încă de când eram mai tânără decât eşti tu acum m-am gândit că, dacă o să găsesc un bărbat care să mă iubească şi pe care să-l iubesc, o să fiu foarte fericită chiar şi trăind cu el într-un bordei 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Nu ucide! « Gabriela Elena