Nu mai ţin minte* când a fost adoptată „pe-un picior de plai” & „pe-o gură de rai” aşa-numita „oră de vară”. Eram în liceu, sau în facultate – oricum, încă la ai mei acasă. Şi era pe vremea lui Ceaşcă. Circula pe atunci o poezioară:
În lunga vară fierbinte,
Cu o oră înainte,
Muncim ca Kunta Kinte.
„Lunga vară fierbinte” şi „Kunta Kinte” sunt titlurile unor seriale TV difuzate la vremea respectivă – al doilea fiind despre sclavii negri din Statele Unite. Şi toată lumea înjura partidul şi guvernul pentru implementarea acestei porcării. Cred că prea puţini ştiau (eu oricum habar n-aveam) că ideea fusese preluată din pe atunci pentru noi mirificul Occident** şi că la noi mai fusese pusă în practică şi în alte vremuri, pre-socialiste (vezi link-ul de mai sus).
Dar anul ăsta, în vara asta ploioasă, fiind noi pensionari & liberi profesionişti, n-am dat ceasurile din apartament înainte (cu excepţia celor încorporate în computere personale şi telefoane mobile, care-şi iau indicaţiile de pe Internet). Trăim în respectând fusul orar în care ne-am născut, dar ţinem minte că alţii sunt cu o oră înainte.
Prin urmare, pisicile noastre iau prima masă nocturnă (din pliculeţ, căci cronţonele au mereu, la discreţie) între 1 şi 2 noaptea, ora noastră (sau între 2 şi 3, ora oficială). Cam pe la ora aia mi se culcă jumătatea conjugală, nu înainte de a mă trezi pe mine – dacă s-a întâmplat să adorm, cu vreo 2-3 ore înainte, tolănită la postul meu de lucru. 
(În poze nu e tolănit decât motanul Grişka. De la o vreme, a reînceput să doarmă foarte des pe măsuţa mea. Poate că abia acum s-a convins că tot ce i-a aparţinut în casa noastră înainte de apariţia Chiţurinei e intact; ea primeşte o altă porţie de dragoste, nu o servim din porţia lui.)
Pe la 4-5, ora noastră (sau 5-6 ora oficială), se pune în străchini a doua parte a mesei pisiceşti nocturne: tot haleală din pliculeţ pentru Ziţa/Chiţa/Chiţurina, dar ficat de curcan pentru Grişka (domnişoara nu mai pune boticul pe aşa ceva, dar pentru cotoşman e mâncarea preferată). Dacă între timp adorm cumva (în pat sau tot la postul de lucru), mă trezeşte Chiţurina, urcându-mi-se în braţe, în caz că nu i-o ia înainte Grişka, mieunând pe lângă frigider. 
Şi, dacă tot mă trezesc, ies pe balcon, cu telefonul. În zori, cerul e de obicei superb, merită fotografiat aproape în fiecare zi.
Şi chiar mă bate gândul să-l fotografiez în fiecare zi şi să pun pozele pe VeroJurnal.
* Noroc că ţine minte Wikipedia – a fost în ’79.
** Tot cu întârziere am aflat şi că treaba cu numai două zile oficial libere de Paşti şi de Crăciun se practică şi la… case [occidentale] mai mari. După părerea mea, e tot o tâmpenie. Ori respecţi oficial sărbătorile religioase în totalitate, ori nu. Aşa, e rahat amestecat. Dar nimeni nu-mi cere mie părerea. 😛 
VERONICISME 
Foarte frumoase culorile din prima poză cu cerul de dimineața.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi mie îmi plac în mod deosebit.
ApreciazăApreciază
Lunga vară fierbinte n-a fost serial ci film „artistic” (adică de sine-stătător) cu Paul Newman: The long, hot summer (1958).
Iar Kunta Kinte n-a fost serial, ci numele unui personaj dintr-un serial pe nume Rădăcini, ecranizarea cărţii lui Alex Haley: Roots.
Ceasul din dormitor a rămas pe „ora de iarnă” ca să nu uit complet aritmetica.
Pisicile mele mănîncă atunci cînd pot să le dau. Din păcate, cei cinci puişori ai Fetei Gri nu mai mănîncă nimic fiindcă i-au mîncat pe ei puricii definitiv şi acum se odihnesc în grădină lîngă Copilu, Corniţă şi Flocoşilă; patru dintre ei aveau doar cinci zile, al cincilea a supravieţuit opt pînă să-l scape mă-sa din bot pe marmura holului, ieri. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Lunga vară fierbinte” a fost/este atât film de sine stătător (1958) cât şi serial (1965). Vezi aici: http://www.cinemarx.ro/filme/The-Long-Hot-Summer-The-Long-Hot-Summer-422479.html
Am văzut cu siguranţă toate episoadele serialului. Nu mai ştiu dacă am văzut şi filmul – dar înclin să cred că da.
În privinţa lui Kunta Kinte, e foarte posibil să confund numele personajului principal cu titlul. Oricum, văd că pe net îi zice acum „Rădăcini – Kunta Kinte”. 😀
Îmi pare tare rău pentru puişorii Fetei Gri. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
OK, o fi şi serial primul dar sînt 99% convins că nu la el se referea „poezioara”, nu cred că a avut suficiente ecouri în vremea respectivă. În schimb, pe filmul cu Paul îl reţin şi eu, care nu eram nici măcar în proiect la vremea turnării lui, deci e posibil ca referinţele să fi fost făcute la el, nu la serial. Poate greşesc.
La vremea cînd a fost difuzat Roots pentru prima dată nu avea referinţe la numele personajului în titlu, dacă mi-aduc bine aminte. Astea probabil au fost adăugate ulterior pe net pentru a face legătura între nume şi serial.
Au fost mai multe ziceri populare la vremea respectivă care invocau numele Kunta Kinte.
N-ai idee cîte regrete am eu, adăugate la cele vechi care nu vor trece niciodată. Pe ultimul pui îl salvasem de purici făcîndu-i baie, era totul în regulă, dar mă-sa insista să-l mute din cutia de plastic pînă după sobă, în fiecare seară cînd mergeam la culcare, iar dimineaţa îl găseam căzut pe jos, îngheţat de frig şi trebuia să mut un sfert de cameră ca să ajung la el să-l pun la loc în cutia cu lînă la căldură. Îi luasem lapte special pentru pui de pisică (al naibii de scump dar nu contează), biberon, îmi asumasem grija lui şi se ataşase de mine atît de mult încît imediat ce-l luam în palmă înceta să plîngă. Dar a fost ziua de 13, un amic m-a ţinut la poartă la plecare ca ţăranii, iar la întoarcere cînd să intru în casă n-am putut decît să fiu martor la nefericitul sfîrşit al bietului puişor. A mai dat de două-trei ori din picioruşe după ce l-am luat în palmă şi apoi a plecat să se reîntîlnească cu frăţiorii lui. Iar eu îl botezasem Lucky sperînd să-i fie de bun augur. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poezioara se referea cu siguranţă la serial. Rulase cu foarte puţin timp în urmă la TVR1 şi îl urmărise aproape toată lumea, că pe vremea aia nu aveai la dispoziţie decât 2 posturi TV (iar TVR2 cred că nu putea fi prins decât în Bucureşti – oricum nu era disponibil în toată ţara). Eu una, dacă am văzut filmul, l-am văzut după serial, fiindcă, înainte de a vedea serialul, povestea nu-mi era cunoscută.
În privinţa lui Kunta Kinte e 99,999% posibil să ai dreptate. 🙂
Şi la ţară au murit 2 pisoi (leat cu Ziţa noastră, dar nu fraţi cu ea), fiindcă mama lor şi-a luat doi din cei 6 pui de 2-3 zile din pat, de lângă soacră-mea, şi i-a dus într-un colţ de cameră, opus sobei. Şi, cum bătrâna nu se putea da jos din pat şi stătea noaptea – şi nu numai noaptea – singură (bărbatu-meu încă nu se mutase la ţară), sărmanii au murit de frig până când a ajuns acolo vecina care se ocupa de soacră-mea. 😦 Din fericire, pisica n-a mai repetat figura şi cu ceilalţi 4 pui.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eh, cine ştie care o fi adevărul cu vara aia fierbinte, eu eram prea tînăr oricum ca să înţeleg ceva atunci. Am revăzut filmul mai de curînd, descărcat de curiozitate, dar de serial habar n-am avut pînă acum.
Pisicile au ele un instinct anume, nu mută pisoii degeaba, dar nu întotdeauna fac cea mai bună alegere. Şi nu toate au instinctul complet. Asta îi muta fiindcă simţea că puricii îi doboară, dar de ce l-a mutat pe ultimul care era cît de cît în siguranţă – asta nu mai înţeleg. Dacă-l lăsa în cutie aveam eu grijă de el şi poate apuca să deschidă ochii să vadă lumea, cu puţin noroc s-ar fi făcut mare şi şi-ar fi purtat singur de grijă. Dar noroc n-a fost să fie.
Poate că cei doi pui de care zici au murit în pat sau aveau alte probleme de care spera să-i scape mutîndu-i. Mai avem încă multe de învăţat în privinţa comportamentului lor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, până la urmă nici nu contează cum a fost cu vara fierbinte, n-are rost să pierdem vremea contrazicându-ne pe tema asta.
În privinţa pisicilor ai dreptate, nu suntem în stare să le înţelegem în totalitate. E posibil şi ca pisica despre care spuneam să fi luat pisoii din pat fiindcă erau deja morţi. Soacră-mea nu mai era în toate minţile ei, pe ceea ce povestea ea nu se putea pune bază.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mnoh, nu ne contrazicem – doar discutăm, facem schimb de informaţii aşa cum le-am perceput fiecare. 🙂
Cred că singurul lucru pe care chiar mi-l mai doresc cu adevărat în viaţa asta e să-mi pot înţelege „copiii” ca să-i pot ajuta la timp şi eficient atunci cînd au probleme. În rest fie ce-o fi de existenţa asta efemeră.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, schimb de informaţii e mai bine spus – adică aşa e de preferat să privim lucrurile. 🙂
Cred că, dacă ne dăm silinţa, putem ajunge să-i înţelegem destul de bine pe pisoii noştri. Sunt convinsă că preferă să hălăduiască liberi, dar nu ne putem ţine după ei şi nu-i putem apăra nici de maşini, nici de câini, nici de alte pisici, nici de răutatea vecinilor. 😦 Totul e la noroc.
Dintre cei patru pisoi supravieţuitori, rămaşi în pat în pruncie, în casa soacrei mai e acum doar motanul Zorro. Am scris despre el aici: https://anaveronica.wordpress.com/2018/01/20/si-din-cati-au-fost-aseara-am-ramas-numai-noi-trei/
Şi, tot în acelaşi articol (pe care l-ai citit la vremea lui) am scris şi ce s-a întâmplat cu ceilalţi trei (Samson, Tomiţa şi Punctuleţ) şi cu mama lor, Albăstriţa.
Oricum, acum vreo 3 săptămâni, când am fost ultima dată la ţară, cei rămaşi pe baricade (din articolul cu pricina) erau, din fericire, tot acolo, în casa lor de baştină, bine sănătoşi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, mă refeream la înţelegere „verbală”, la descifrarea dialectului sonor. Omul nu are fineţea auditivă necesară pentru a recunoaşte tonurile şi trilurile pisiceşti, or tocmai asta e problema principală. Dacă o „văicăreală” de foame ori sete mai poate fi ignorată pentru o vreme, una datorată unei răni sau suferinţe ar trebui înţelească şi acţionat imediat.
Acum îl am în braţe pe Dracu Gol, cu o infecţie la un picior, pe care am observat-o tîrziu fiindcă nu i-am înţeles „cuvintele” şi nici gesturile. Pe cînd aveau cu toţii acces în casă, cei cu probleme veneau şi plîngeau la uşa sufrageriei (cînd eram acolo) şi dacă insistau suficient îi băgam în seamă şi detectam necazurile. Acum că au interdicţie în casă, îi văd foarte rar şi îi aud şi mai rar, mai ales dacă am căştile pe urechi. Să-i verific pe toţi douăzeci zi de zi nu e fiabil. Şi uite aşa mai dispare unul, mai moare altul, se mai răneşte sau îmbolnăveşte altul…
Mnoh, gata cu văicăreala, că n-ajută la nimic. O seară plăcută şi spornică!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Seară plăcută şi sănătate ţie şi „copiilor” tăi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, cu întîrziere. Weekend plăcut vouă tuturor! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumim! (Tot cu oarece întârziere. 🙂 )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci toate pisicile mănâncă noaptea?… Credeam că numai a mea și că așa e ea, defectă. :))
Superbe, fotografiile matinale!
Numai bine, dragă Vero!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că toate pisicile mănâncă noaptea; e firesc, sunt animale nocturne.
Mă bucur că-ţi plac fotografiile.
Numai bine şi ţie, dragă Zina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pikinii pupă grishkinii cu drag! 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Grişkinii răspund cu pupicii lor la ai pikinilor! 🙂
ApreciazăApreciază
Am suferit si eu o vreme de boala pozelor matinale. De cum intram in bucatarie sa pregatesc cafeaua, ma lovea in ochi soarele care abia rasarea. Cum puteam sa rezist? Lasam orice treaba si fotografiam cerul. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am suferit de boala asta şi vara trecută. Iar acum n-a lovit din nou, mai grav! 😆
ApreciazăApreciază
Pingback: Asociaţie de idei (de la ale altora către ale mele) – 9 | VERONICISME
Am cautat pe net poezia urbana de mai jos si am ajuns aici.
Să dăm ceasul înainte
Să trăim ca Kunta Kinte,
Să dăm ceasul înapoi
Să trăim ca vechi ciocoi.
Am cautat-o pentru ca eram convins ca ora de vara a fost introdusa la noi (contrar opiniilor din presa) pe vremea lui Ceausescu. Se pare ca a mai fost si inainte de vremurile comuniste. Acest articol imi confirma ca am avut dreptate. thx. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poezia asta nu o ştiam. 🙂
Mulţumesc şi eu.
ApreciazăApreciază