Na, c-am adormit sub punte! Şi tu, Doamne apără şi păzeşte – piei, drace! – ce arătare mai eşti? Neagră tuci, cu ochi ca două văpăi, cu coadă şi mustăţi?
Coadă şi mustăţi… Da coarne n-ai!!! Slavă ţie, Doamne – slavă ţie că m-am speriat singur, ca un prost, mi-a sărit inima degeaba! Eşti mâţa babei Gherghina, nu mi-a ieşit în cale Ucigă-l Toaca! Nu, nu, nu!
Miorlăi, ai? Ăi fi zicând ceva, da, deh, noi doi nu suntem făcuţi să ne-nţelegem, io nu pricep limba asta, a ta, cum o pricepe baba!
Da poate oi fi pricepând-o tu pe-a mea! Dacă-nţelegi, scurmă cu laba stângă aici, pe malu’ gârlei, în nisip!
Hopa, na, c-ai scurmat! O văzui şi p’asta! Da pe nepurcei şi pe babă nu i-am mai văzut de-atâta timp! Să tot fie vreo lună, aşa cred…
Mda… Mi-aduc aminte că m-am dus la gară, să-l văd pe ăla, pe tartorul zombilor, pe Plutind Gol. Şi îmi aduc aminte că l-am văzut, că era un cap mare – un cap şi-atât – un cap arămiu, da transparent! Puteai să te holbezi în el – şi înăuntru n-avea nimic! Adică era gol. Gol – şi plutea! Plutind Gol, de-aia îi zice Plutind Gol, mâţo, pricepi?
Pricepi, că ai scurmat din nou… Aşa că, uite, pe urmă ştii ce am păţit? Mi-nchipui că nu ştii, fiindcă nu ştiu nici eu! Nu-mi mai aduc aminte ce s-a-ntâmplat la gară, da îmi aduc aminte că după aia am umblat prin sat. Pe toate uliţele, de bezmetic, şi nu ştiam unde mă duc, şi încotro s-o iau… M-am rătăcit, de parcă satul ar fi fost un labirint… Şi-mi mai aduc aminte că am ajuns într-un târziu la mine-acasă, că m-am uitat pe geam, să văd dacă mai e vreun zombi din ăla prin bucătărie – da-n geam nu m-am zărit decât pe mine, parcă m-aş fi uitat într-o oglindă! Da asta numai până când s-a deschis! L-a deschis soacră-mea – chiar ea! A scos limba la mine – şi-n spatele ei ţopăiau zombii ăilalţi, toţi ăilalţi unşpe, gaşca ei! Îmi dădeau toţi cu tifla, iar deasupra mesei plana chiar ăla – Plutind Gol!
Aşa că am fugit, am alergat într-una, câteva ceasuri bune, până am nimerit să ies din sat şi să m-ascund aci…
Da tot e bine că m-ai găsit, pisico… Hai, ia-o înainte, du-mă direct la cotoroanţă, la Gherghina, ori la ailaltă, la Marghioala, înţelegi? Că poate-o ştii vreuna dintre ele să facă vreun descântec, ca să-mi aduc aminte tot ce s-a-ntâmplat!Citiţi aici episoadele precedente.
-
***
CÂRŢULIILE MELE CU POVESTIRI
-
***
LOCUL MEU DE MUNCĂ
Versurile mele
-
***
ÎNCEPUTURI DE ROMAN
***
-
***
-
Alătură-te celorlalți 989 de abonați.
-
***
Comentarii recente:
-
***
Ce vă interesează?
Categorii
Arhive
ptiu! ce cosmar avusi, pacatele mele! da’ las’ ca trece. ia de fa o fertura de buruiana si priveste-n lumina. asa uiti. si-ti aduci aminte. 😆
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază
:)) iete ca a aparut soacraaaa….
ApreciazăApreciază
Da, m-am gândit că lumea i-o fi ducând dorul… 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte-In realul ireal. « Cataratorii
da ce dor ne fuse de soacră şi de nepurcei, vero!
pricepu mâţa, pricepu… că de-aia îmi place mult cum şi ce scrii. :))
ApreciazăApreciază
Păi mâţele pricep şi sunt pricepute, nu? 😀
ApreciazăApreciază
aşa-i vero! se pricep ele…
te.am citit şi tot nu m-am săturat de nepurcei, soacră şi zombi… aşa că am mai trecut pe-aici în lecturare…
fusei la gherghina? ce zise?
ApreciazăApreciază
Păi încă nu ştiu… Depinde de cuvintele din duzina următoare… 😆
(Acum câteva zile tocmai mă gândisem să continui povestea fără cuvinte impuse, sau impunând eu însămi unele. Dar am ajuns la concluzia că pentru mine n-ar mai fi avut nici un haz. Îmi place să mă apuc de scris fără să ştiu ce voi scrie, având în faţă doar cele douăsprezece cuvinte! :))
ApreciazăApreciază
ştiu. înţeleg. aşa e şi la mine. de-aceea când papa a propus să preia altcineva provocarea pe perioada plecării lui, eu am refuzat în mintea mea. ador să nu ştiu ce va ieşi, numărând cuvinte… 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: duzina de cuvinte- alter ego « psipsina
Pingback: Gândul teiului « Gabriela Elena
Pingback: testament « Rokssana's Blog
hm, pai, da! Matele sunt foarte pricepute si stiu mai multe decat arata 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt întrutotul de acord! 🙂
ApreciazăApreciază
ma bucur sa vad ca mai gandesc si altii ca mine. si eu as fi vrut sa scriu, ma mancau degetele, insa parca nu era asa incitant fara provocare.
bine ca s-a intors baba, sa vezi de acum urmariri cu nepurceii! da-i cu ascolecitina, poate rasare vreun gand uitat 😀
ApreciazăApreciază
Mă mulţumesc cu stimulentele strict naturale – cu duzina de cuvinte 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Poveste de vis (34) « Teo Negură
Pingback: Ieşeau din mine « Blog de furăciuni 2
Pingback: provocarea turbanului negru (2) « psipsina
Pingback: duzina de cuvinte- alter ego | psi-words
Pingback: provocarea turbanului negru (2) | psi-words