Duzina de cuvinte – Bloguri şi comentarii

Blogurile sunt case.

Case cu acoperişuri simbolice, din nuiele ce se împletesc lăsând goluri largi, prin care se vede, în întotdeauna seninele nopţi virtuale, un cer plin de stele. Iar lumina zilei virtuale oferă un spectacol cu nori prinşi în dansul vântului, după muzica pe care le-o cântăm în fiecare vis.

Case cu grinzi solide, din cuvinte. Case [de obicei] fără porţi şi fără uşi, pentru ca oaspeţii să intre după bunul plac, privind cu ochi dornici de culoare nouă nu doar petecele de cer strecurate prin bagdadie, ci şi interiorul care se schimbă cu fiecare articol (nu prea-mi place să-i zic „post” sau „postare”, mă duce cu gândul la zilele de post 😛 ).

Unii îşi fac griji fiindcă li se înscriu  prea puţine comentarii în cartea oaspeţilor. Nici la mine nu-s prea multe. Dar ce contează? Scriu, în primul şi în primul rând, pentru propria mea plăcere!

__________________
Casa duzinii de cuvinte e la psi. Acolo o să daţi şi peste un tabel cu uşi. Toate se deschid cu un clic şi vă lasă să pătrundeţi în câte-o altă casă unde veţi regăsi cele 12 cuvinte evidenţiate mai sus.

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de-ale mele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Duzina de cuvinte – Bloguri şi comentarii

  1. Scorpio zice:

    :)))) tu zici de comentarii? Eu nici oaspeti nu prea mai am….

    Apreciază

  2. psi zice:

    deci când postăm nu postim ,da? 😀

    Apreciază

  3. Pingback: Duzina de cuvinte – Fantezie-n LE | Tiberiuorasanu's Blog

  4. Aşa e: blogurile sunt case. Case în care regula o face proprietarul, adică truditorul NU privitorul sau comentatorul. Am avut ceva controverse pe această temă, cu cei care pretind că un blog este un spaţiu public în care fiecare nepoftit poate să facă şi să spună ce vrea, nestingherit. Eu acestora le dau un ban şi-i poftesc să-şi vadă de drum 😀

    Apreciază

  5. Gabriela zice:

    Blogurile sunt case, cu coperisuri de nuiele, din care razbate lumina, ce destrama intunericul. Insule de lumina in noapte, pentru calatorul singuratic ce cauta cauta piatra cunoasterii si a lumii. Intra sfios, ori furtunos, dupa cum e felul omului, se incarca de stralucire si pleaca mai departe… cautand, sper alta casa, lasand cateodata, pe masa din incapere, cate o frunza verde, pe care scrie cu litere de argint: „am fost, am vazut, am plecat”!

    Apreciază

  6. Călin zice:

    cât timp faci cu plăcere ce faci, cât timp pui suflet în ceea ce aduci pe blog, nu cred că numărul comentariilor poate fi principala ta preocupare 🙂

    Apreciază

  7. Tudor zice:

    Sunt case calde si case reci. Case in care esti intampinat inca de la intrare de o adiere de buna dispozitie si case in care esti bombardat cu frustrari si egosim. Puterea cuvantului scris pe blog este la fel de importanta ca cea a cuvantului rostit. Tind sa cred ca este chiar mai importanta. Un cuvant rostit este ascutat de cei prezenti o singura data. Un cuvant scris pe blog este citit / rostit in gand de cei care poposesc in pagina respectiva. Cati il citesc? Cand il citesc? Doar Providenta poate sti. Fiecare cuvant scris pe blog aduce caldura vastu in casa.

    Apreciază

    • Vero zice:

      Puterea cuvântului scris a fost întotdeauna mai mare decât a cuvântului rostit, în primul rând fiindcă „verba volant, scripta manent”, nu? 🙂 Iar cuvântul scris pe un blog public e încă şi mai mare, fiindcă poate fi citit de oricine are acces la Internet, cu condiţia să înţeleagă limba respectivă (sau măcar traducerea oferită de jupânul Google 😛 ) Iar în casă aduce tot felul de… călduri – de exemplu, poate trata un anumit subiect astfel încât să te înfierbânţi de furie! 😆

      Apreciază

    • psi zice:

      tudor, o singură completare aș avea la cele scrise de tine: eu numesc cuvânt ceea ce scriu și vorbă ceea ce rostesc. și iubesc cuvintele. 🙂

      Apreciază

  8. Pingback: Duzina de cuvinte- Dureri elementare | Cățărătorii

  9. Pingback: Confesiuni confetti | Alma Nahe

  10. SimonaR zice:

    Nici eu nu număr comentariile. Cine vrea să spună ceva, poate să spună liniștit. Cine nu, nu. Eu scriu pentru starea de după postare, de liniște și calm și suflet descărcat. Atât 🙂

    Apreciază

  11. Dana Lalici zice:

    Vero (si Scorpio, ca te-am vazut si pe tine prin idee) nu ai poate oaspeti multi (depinde ce intelegeti prin multi) sau comentarii multe, dar de azi te-ai ales cu unul in plus, Dana pe numele meu, care cometez cand imi place ceva si duzina asta mi-a placut. Si casa ta, cum bine-ai spus este una solida, cu grinzi viguroase. Iar eu m-am simtit bine in ea. Multumesc. Mai vin. 🙂

    Apreciază

  12. Pingback: Duzina de cuvinte (1) Incatusarea lui Miriam « Insemnari …

  13. cita zice:

    Buna seara, Vero. Uite ca se mai intreaba si altii ca si mine!
    Cand te-am citit am crezut ca de mine era vorba! 🙂
    Nu atat lipsa comentariilor ma deranjaza si nici vizitele putine cat formalismul si un soi de indiferenta pe care o inghit greu , recunosc. 🙂
    In atata vreme se pare ca nu am reusit sa ne si imprietenim sau cel putin sa ne pese unii de altii!
    FB este un site de relatii intre cunoscuti in mare parte. Noi suntem anonimi si doar pasiunea pentru cuvinte ne leaga; insa dincolo de ele este si viata si viata s-a lasat adesea intrevazuta.
    In fine, asta e lumea si nu ai ce-i face.

    Mi-a placut iar conciziunea ta ca si ideea pe care ai dezvoltat-o printre 12 cuvinte! 🙂
    Seara buna si merci pentru incurajare!

    Apreciază

    • cita zice:

      ups! cred ca trebuie spus bunadimineata! 🙂

      Apreciază

      • Vero zice:

        Seară, dimineaţă, bună să fie! 🙂
        Internetul, această aşa-zisă lume virtuală, e o lume stranie, mai ales pentru noi, cei care ne-am maturizat într-o societate a relaţiilor mult mai directe. Aici n-avem nici chip – dacă nu punem fotografii, nici nume – dacă folosim pseudonime. Probabil că asta ne face mai indiferenţi. Totul e ca un fel de interacţiune cu personajele dintr-o carte…
        În plus, blogăritul cere timp: timp ca să scrii, timp ca să citeşti, timp ca să comentezi. Şi, de exemplu, eu, când intru în criză de timp, tai de pe listă mai întâi comentariile. Apoi vine cititul: ignor pe toată lumea, mă mulţumesc doar să scriu eu ce am scris. Iar când e groasă mă rup de tot, răspund numai dacă mi se adresează cineva direct.
        Şi presupun că mai sunt şi alţii care procedează la fel ca mine…

        Apreciază

        • cita zice:

          Tu esti minunata pentru ca desi esti amatoare de fantastic esti extrem de fireasca!
          Sunt de acord cu tine. Cred ca ai dreptate cand spui ca ne este mai greu noua, celor care am apucat si alt tip de relatii interumane, sa luam comunicarea asta moderna „a la legere”!
          Poate de aceea ma si intreb daca pot face fata acestui stil.
          In fin…

          Apreciază

  14. alma nahe zice:

    Pe mine subiectul ăsta mă oboseşte, zău! 🙂

    Apreciază

  15. Eu scriu pentru că aşa mi s-a întâmplat. Nu mi-am dorit niciodată să fiu poetă. Nici nu-mi sună bine cuvântul acesta când face referire la mine. Blogul e cartea mea deschisă oricui crede că merite să-şi risiească din timp pe acolo.
    Am citit răspunsul tău pentru Cita. Aşa procedez şi eu, uneori din lipsă de timp, alteori de oboseală. Şi am mustrări de conştiinţă, mă simt vinovată ca şi cum nu mi-aş fi respectat o promisiune.

    Apreciază

    • Vero zice:

      Ştiu cum e cu mustrările de conştiinţă… Dar, din păcate, timpul nu e elastic. Şi există lucruri care trebuie făcute neapărat . Pe celelalte le amânăm, le anulăm… Ceea ce implică, bineînţeles, compromisuri, sacrificii, suflete mai sensibile rănite… Eu cred că trebuie să ne înţelegem unii pe alţi, să nu cerem prea mult unii de la alţii şi să nu uităm că prietenia nu înseamnă neapărat un schimb zilnic/periodic de mesaje, comentarii şi aşa mai departe.

      Apreciază

  16. Pingback: Duzina de cuvinte – Renovare | innerspacejournal

  17. Pingback: Desenele străzii | Cioburi de chihlimbar

  18. Pingback: psi-words – psiluneli: desenele străzii

  19. lili3d zice:

    Îmi plac aceste case! 🙂

    Apreciază

  20. Alexutza zice:

    Ce comparaţie frumoasă, chiar nu m-am gîndit la bloguri aşa, uite că am o perspectivă cu totul nouă şi asta pentru că îmi face plăcere să mă prezint în vizită din cînd în cînd 😀 Eu îmi închipui că blogul dvs. are şi flori, o grădină maaaaare şi vioaie care zumzăie de activitate 😀

    Apreciază

  21. NONO zice:

    Case de nuiele, zici?! Aa!… Mie Dacti nu mi-a făcut niciun fel de casă. La mine e un singur perete: spătarul canapelei. Practic, blogul meu e o casă cu un singur zid, îmbrăcat în cârpă, cu vedere la sufragerie, în special la calculator şi la televizor, că ştii că io-s dependent de televizor.
    Cât despre postări sau posturi (cumplit cuvânt!)… io le zic însemnări.
    Cu musafirii stau bine. Am musafiri puţini, da’ buni. Câteva doamne drăguţe (tu, inclusă 🙂 ) , câţiva domni tăcuţi şi un texan care intră călare pe cal în sufragerie, ca Domnul Mihai Viteazu, numai că din cu totul alte motive, nu de încoronare.
    Am atât de puţini musafiri, încât, trebuie să recunosc, nu mă vizitează decât prietenii. Da’ zi tu, Vero: nu e mai plăcut aşa?

    Apreciază

    • Vero zice:

      Îţi mulţumesc că m-ai inclus, Nono! 🙂
      Şi ai dreptate, e mai plăcut aşa. Ca în viaţa din afara Internetului – în vizită ne vin prietenii, oameni dragi care ne preţuiesc şi pe care-i preţuim 🙂

      Apreciază

  22. Pingback: Aiureli amestecate

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.