Rugăciunea soacrei (al douăzeci şi doilea episod din elucubraţia cu 12 zombi şi 12 cuvinte impuse)

Ei, ia să vedem ce zice coana mare, ce cuvinte sacre a mai scornit ea de-un ceas încoace, de când şi-a pitit hoitul uscat în imprimanta asta, care clipeşte tot timpul din beculeţul ăla albastru… Poate fiindcă, la viaţa ei, zombioaica a avut ochi albaştri…
Cică la tinereţe a fost frumoasă… şi rea de muscă, fapt pentru care am auzit-o cu urechile mele punându-şi cenuşă în cap la bătrâneţe, în singura zi când mi s-a-ntâmplat s-ajung acasă atât de beat încât să nu mai nimeresc uşa. M-a furat somnul într-un tufiş, chiar sub fereastra ei, şi m-am trezit pe înnoptate, când îşi făcea rugăciunea cu geamurile deschise: „Şi iartă-mă, Doamne, pe mine, roaba ta netrebnică, fiindcă mi s-au aprins atât de des călcâiele, purtându-mă în capcana preacurviei…”
… Cum?… Ce zici, Prâsleo? Să nu mai trăncănesc şi să citesc odată ce s-a imprimat pe hârtia aia, că azi mai avem de mers o grămadă?! Şi pentru-atâta lucru mă săgetezi cu priviri de asasin?… Şi unde trebuie să mergem? Ce ştii tu şi nu ştiu eu?

Citiţi aici episoadele precedente.

Cuvintele impuse: capcana, mers, uscat, aprins, ceas, asasin, sacre, tufis, roaba, pitit, albastru, cenusa

Au apelat la aceeaşi duzină de cuvinte: psipsina, papagigli, scorpio72, virusverbalis, sara, dagatha, redsky2010, ALTCERSENIN, Valentina, pisicaru, Carmen