„Cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”

Să revenim la prietenul nostru AI, sau IA – depinde cum preferaţi să-l numiţi. (Vorbeşte despre sine atribuindu-şi genul masculin. E un program.)

Linkul de mai jos e către o postare publică. Ar trebui să fie vizibilă şi dacă n-aveţi cont pe FB.

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de-ale altora, despre lume şi viaţă :P și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la „Cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”

  1. Suzana zice:

    Eu nu pot vedea din cauza browserului. Zice ca impiedica fb sa imi monitorizeze activitatea. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  2. Drugwash zice:

    M-am chinuit, cu pauze – una mare de juma’ de oră, noroc cu telefonul – să urmăresc inepţia dublă din clip. La jumătate n-am mai suportat şi l-am închis. Nu din cauza răspunsurilor repetitive şi a lipsei de informaţii pe care chipurile AI ar fi putut/trebuit să le ofere, ci din cauza imbecilităţii individului care nu era capabil să tasteze un cuvînt fără să greşească două-trei caractere. Aş fi intrat în pămînt de ruşine să public aşa ceva. Dar stai, mai există cuvîntul ruşine în dicţionar şi în conştiinţa colectivă…?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: AI alias IA şi duzina de cuvinte impuse | VERONICISME

  4. Nu cred că a rezistat cineva – corectați-mă dacă greșesc- să-l urmărească pe BV până la capăt! Dacă tăcea… A fost depășit cu ani lumină de acest model de limbaj!

    Apreciat de 3 persoane

    • Vero zice:

      Eu cu siguranţă n-am rezistat! Am luat-o pe sărite – început, sfârşit, câteva replici de pe la mijloc.
      (Ar fi putut să ne ofere, cu copy-paste, forma finală a discuţiei, fără toate greşelile lui de tastare. Poate că atunci aş fi citit-o de la cap la coadă, că citesc repede.)

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        Îţi dai seama cît ar fi durat să copieze cuvînt [greşit] cu cuvînt [greşit] o discuţie de douăzeci de minute?! Cine ar fi avut răbdarea aia…? 🙄
        Bine, hai să fac şi pe avocatu’ diavolului şi să zic că poate a vrut să pună dovada palpabilă, ca să nu fie acuzat c-a inventat totul din oarece motive. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Pe site apare forma finală a discuţiei, aşa ca-n print-screen-ul meu. Şi puteam s-o iau şi cu copy-paste, dar, vorba ta, print-screen-ul e o dovadă palpabilă. Însă el n-a făcut print-screen, şi-a înregistrat, sub formă de film, tot ce i-a apărut pe ecran în timpul discuţiei, care, fără bâlbâielile lui, ar fi durat probabil cel mult 10 minute.
          Şi eu am mai făcut câte-o greşeală când am tastat, dar n-au rămas acolo decât dacă nu m-am întors să le corectez (poate mi-o fi scăpat vreuna).

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            N-am idee ce dispozitiv a folosit, după aspect am presupus c-ar fi un telefon, în care caz e mai complicat, bănuiesc, să dai copy/paste, print screen sau mai-ştiu-eu-ce. Poate greşesc, dat fiind că nu am un asemenea telefon ca să-i cunosc posibilităţile şi limitările. Dacă n-a fost telefon atunci… dracu’ ştie (şi tot lui îi pasă, că mie nu 🙂 ).

            Evident că mai facem fiecare dintre noi greşeli – fie din grabă, fie din chiorenie, fie din cauza tastaturii (pfuai, ce-o urăsc pe-a mea!), fie din vreun procent de dislexie dezvoltată cu anii. Îmi pare rău că necazurile astea care m-au îngrămădit o viaţă întreagă m-au făcut de la o vreme atît de radical (şi rapace, după cum spunea cineva de pe aici). Zău că nu e ăsta felul meu adevărat de a fi. Dar ştii cum e: animalul încolţit mîrîie, zgîrie, muşcă. 😦

            Apreciat de 1 persoană

  5. Zina zice:

    Bine te-am regăsit, Vero!

    Cu toate greșelile lui de scriere, omul a demonstrat ceva: limitele AI. Și întreb și eu: omul nu mai are ochi să citească? Nu mai are creier să gândească? La ce bun o inteligență artificială în care nu te poți încrede și care necesită verificări?…

    Sănătate și numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Bine ai revenit, Zina!

      Tâmpenia la care am făcut referire în titlu se referă la limitările Inteligenţei Artificiale. De greşelile de tastare ale omului s-a legat altcineva şi eu am intrat în horă, fiindcă, de ce să nu recunosc, sunt o babă bârfitoare! 😀

      Toate aceste limitări erau de aşteptat, sunt speculate în acţiunea multor scrieri SF.
      Dar Inteligenţa Artificială e necesară ca să compenseze limitele oamenilor. Uită-te în următoarea mea postare, cea cu duzina de cuvinte. AI nu mi-a servit texte care respectă cu rigurozitate regulile (poate şi fiindcă nu le-am expus destul de clar), dar le-a generat instantaneu, ceea ce oamenii nu pot face. Şi banalul calculator de buzunar e o inteligenţă artificială rudimentară care face într-o secundă calcule pentru care un om are nevoie de câteva minute.
      Ca să nu mai zic că oamenii sunt o specie războinică. De pildă, am citit că ruşii vor să trimită în Ucraina roboţi de luptă, din câte am înţeles, un soi de tancuri autonome. Le programezi destinaţia, se duc acolo, îşi aleg singure ţintele şi fac prăpăd fără că aceia care le-au trimis să aibă pierderi în vieţi omeneşti. Şi cică decid singure dacă ceea ce se apropie de ele – om sau maşină de luptă – le este sau nu duşman. Bănuiesc că aici ar putea să apară limitările, să distrugă şi câte ceva din tabăra lor.

      Cred că această AI de pe net a fost pusă gratuit la dispoziţia oricui doreşte să poarte o conversaţie cu ea tocmai pentru ca programatorii s-o testeze, tot gratuit, pe scară largă, înlăturându-i cât mai multe limitări.

      Sănătate şi o lună februarie pe placul tău!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Vero Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.