Asemănare nedorită

Mătuşa Pia era sora mai mică a mamei, despre care bunica spunea „asta cu linguriţa îţi dă miere şi cu coada-ţi scoate ochii”. Avea un suflet de aur şi o gură de cotoroanţă, pur şi simplu pentru că voia să le impună tuturor „binele” în versiunea ei.
Am învăţat însă multe lucruri bune de la ea, adică de la singura mea rudă pe care-am înjurat-o („Du-te-n ‘zda mă-tii!”) vreodată. Mi s-a întâmplat în adolescenţă, într-o seară când, fiind cu ea la mare, ţinea morţiş să-mi impună cu ce să mă îmbrac pentru obişnuita noastră plimbare pe faleză.
N-avea copii şi eu îi eram singura nepoată. De 5 sau 6 ani ai mei încolo, cu ea am mers vară de vară la mare (unde mă lăsa să mănânc doar ce-mi plăcea şi mă îngrăşam în 12-14 zile cu cca. 2 kg, spre mulţumirea întregii familiei, care considera că sunt prea slabă). Aşa că tot ei i-am dedicat una dintre primele mele poezii, după ce s-a împiedicat şi a căzut în timpul plimbării de seară:

Seara, când răsare luna,
Umbli şi tu ca nebuna
Şi caşti gura la vapoare,
Să-ţi rupi bietele picioare.

Şi îmi plăcea să dorm cu ea când nu-i era bărbatul acasă (trăiau în concubinaj, în casa lui, dar el pleca adesea „la ailaltă”, căreia îi cumpărase apartament), fiindcă îmi citea. Îmi citea poezii (Topârceanu, Coşbuc, Eminescu), mereu cam aceleaşi, care îi plăceau ei cel mai mult şi care au ajuns să-mi placă şi mie – le citea frumos, cu suflet. 🙂

I-am mai dedicat şi altă poezie – la care a strâmbat din nas unchi-meu, fratele tatei (cu care stăteam de vorbă „ca între noi, poeţii” 🙂 , pentru că n-am păstrat acelaşi ritm şi aceeaşi măsură,

Dar ce-mi veni să scriu acum şi aici despre ea?

Scriu pentru că-mi dau seama, cu stupoare, că încep să-i semăn din ce în ce mai mult.  Nu atât ca înfăţişare, ci în privinţa trăsăturilor de caracter care îmi displăceau la ea.
Am tendinţa să le impun altora „binele” în viziunea mea, găsesc cusururi la orice (de exemplu mouse-lui pe care mi l-a cumpărat ieri bărbatu-meu şi care azi îmi place 😀 ), le trântesc altora părerea mea în faţă fără menajamente – deocamdată doar pe net, pe bloguri şi FB, dar mă tem c-o să-ncep s-o fac şi în interacţiunile directe, punând oamenii pe fugă, cum cam făcea ea la bătrâneţe.
Şi zău că, din aceste puncte de vedere, nu-mi doresc să fiu ca ea!

Publicitate