Despre oarece seminţe

De ce îmbătrânesc, de-aia am mai multă sămânţă de arţag; şi o plantez pe unde se nimereşte. Pare-se că, în privinţa asta, semăn din ce în ce mai mult cu cea pe care am numit-o aici mătuşa Pia.

Am avut şi sămânţă de covid. Acum pare-se că nu mai am, căci testul rapid fuse negativ ieri (azi aflai de la o prietenă doctoriţă că după 10 zile se negativează la toată lumea). Deci se duse sămânţa asta, da’ luă cu ea şi mirosul meu (gustul e bine mersi). Nu-mi mai miroase nici măcar urina motanului, aia de-o face pe pungi de plastic. (Mai nou, dacă tot are damblaua asta, îi pun câte o pungă într-o tavă, lângă cea cu nisip, şi uneori – nu prea des – o onorează cu produsele dumisale lichide.)

În locul mirosului mi-a rămas olecuţă de tuse seacă – nu-i bai, îmi rămâne după orice soi de gripă. În copilărie şi adolescenţă, bunica râdea de mine: „Parc-ai fi o găină cu ţâfnă!”

Jumătăţii mele conjugale i-a rămas o tuse mult mai urâtă şi oarece febră – deşi iniţial a părut să scape de boală mai uşor ca mine. Şi nu vrea să mai discute cu doftoriţa de familie, l-a enervat că l-a expediat prea repede şi cam tăios când a anunţat-o la telefon de testele noastre pozitive, după ce, cu două zile înainte, într-o sâmbătă, o sunase ca s-o-ntrebe ce să ia pentru amigdalită. „Paracetamol, molekin şi aspenter, nu luaţi antibiotic.” Dar a luat, am luat apoi şi eu, ospen prescris de o farmacistă, ceea ce ne-a scăpat de durerea din gât.

Cât despre prescripţia  doftoriţei, nu s-a schimbat după ce a aflat de testul pozitiv. I s-au adăugat doar 5 zile de stat în casă.

Poate că doamnei nu-i plac pacienţii cu covid – că nu pot trece pe cabinet să-i lase ciubuc. Mi-aduc aminte de prima mea întâlnire cu ea, proaspăt repartizată la cabinetul medical al fabricii. Bărbatu-meu făcuse o criză de lumbago, era în pat, acasă, iar eu la cine era să cer ajutor? M-am dus la ea şi, după ce i-am povestit ce şi cum, s-a uitat chiorâş la mine înainte de a mă întreba, cu o ridicare din umeri: „Şi ce să-i fac eu?”

Pe vremea aia n-aveam prea multă sămânţă de arţag, în loc de răspuns am scos tradiţionalul plic. După care a vorbit tot ea, pe ton dulceag: „Haideţi să-l văd. Mergem cu maşina mea.”

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în amintiri, de-ale mele, despre lume şi viaţă :P și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

102 răspunsuri la Despre oarece seminţe

  1. Mugur zice:

    Vă doresc însănătoșire grabnică, fără urmări nedorite!

    Apreciat de 1 persoană

  2. ioansperling zice:

    Daca ai doar sămânță e bine, eu sunt arțagul in persoană din rădăcină până la ultima frunză!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Drugwash zice:

    Şi zi aşa: eşti ţîfnoasă, ha!? 😛 😆
    Păi cum nu, cu asemenea hahaleră de doctoriţă!

    Cît despre gripă – trece, dă-o… cui a inventat-o. Recomandarea mea: cît mai multă vitamină C, preferabil naturală, din fructe.
    (Mie în copilărie îmi dădeau Eritromicină, da’ degeaba, că tot se făceau gîlcile cît ou’ de porumbel şi mai devreme de o săptămînă nu ieşeam din casă)

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Am avut şi gripe mai urâte, cu concediu medical şi stat în pat. Asta a fost de dus pe picioare, cu gâlci mai mărunţele decât spui tu, care-au cedat în 2 zile. Numai că nu se face să umbli teleleu prin lume când ştii că ai o boală molipsitoare. Am stat în casă o săptămână, conform recomandărilor oficiale.
      Beleaua la covidul ăsta e că, în loc să fii consultat ca lumea de medicul de familie şi să ţi se recomande un tratament care să ţină cont de predispoziţiile tale la alte boale şi belele, eşti tratat ca un ciumat şi ţi se dă o reţetă standard, şi aia ca vai de capul ei. (De exemplu, în prospectul acelui molekin scrie clar că e contraindicat dacă eşti predispus la litiază renală, iar bărbatu-meu a fost internat pentru aşa ceva, a şi eliminat un pietroi a cărui poză e pe undeva, pe blogul ăsta. Coana doftoriţa trebuia să se uite în fişa lui medicală înainte de a-i da reţeta.) Eşti lăsat să te descurci cum oi putea, apelând la prieteni şi cunoştinţe care te pot ajuta într-un fel sau altul.
      Şi oamenii – unii – s-au ţicnit de tot, i-a înnebunit frica. Altminteri de ce ar întreba cineva care tocmai s-a pricopsit cu covid dacă şi când poate face a treia doză de vaccin? După ce primele două i-au fost de tot atât folos ca frecţia la picior de lemn!

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Nu’ş ce să mai spun, că-mi sar şi mie seminţele cît colo. Asemenea aşa-zişi medici sînt, poate, parte din motivul pentru care mulţi oameni recurg la automedicaţie. Şi pentru care unora li se scîrbeşte absolut de tagma medicală.

        De evitat contactul social la boală molipsitoare e cam de bun-simţ, nici nu trebuie restricţii oficiale şi amenzi pentru asta. Mai greu e pentru cei singuri şi neputincioşi care nu se pot aproviziona şi/sau îngriji singuri.

        Măgăria cu înţepăturile e că au spus de la început că „nu te fereşte de boală da’ o iei mai puţin”, ca să o poată da cotită la nevoie. Şi mulţi pun botu’, că atîta-i duce capu’.
        Acu’ să-mi fie iertat cinismu’ mizerabil, da’ după atîtea cîte mi-a fost dat să văd şi aud în viaţă sînt de părere că proştii needucabili trebuie să dispară, altfel media intelectului speciei umane scade iremediabil sub cea a ovinelor. Persoana de care faci vorbire poa’ să se ducă să-şi ia cinci doze deodată, la ofertă cu reducere. De zile.

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Vorba aia: „Proşti, da’ mulţi!” Mult mai mulţi decât aş fi crezut înainte de mascarada asta!

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Mm, de fapt vorba de mai sus – în umila mea opinie – ar trebui să aibă o conotaţie pozitivă, în sensul că o masă mare (şi hotărîtă) de oameni ar putea devia sensul unei acţiuni – sau iniţia una – spre folosul lor. După cum văd eu lucrurile ar fi mai degrabă „Mulţi, da’ proşti!”, care implică imposibilitatea celor mulţi de a-şi vedea interesul şi a se urni întru îndeplinirea lui.

            Eh, e doar semantică pînă la urma urmei, că de făcut nu face nimeni nimic oricum. 😦

            Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              Da, sensul citatului (din nuvela lui Negruzzi) e cel pozitiv, subliniat de tine. Eu m-am gândit că merge, în cazul de faţă, să-i dau o conotaţie negativă.

              Şi ai dreptate, oricum nu face nimeni nimic. 😦

              Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Poate lucrează niscai extratereştri, din umbră.
                Pardon: poate ne… 🙄

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Tot ce se întâmplă e atât de aberant, încât e din ce în ce mai tentant să te duci cu gândul la amestecul unor extratereştri – al unora despre care nu se poate spune că ne vor binele.

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Ei, treaba cu extratereştrii o spun mai mult la glumă. Nu că n-ar fi o opţiune posibilă. Dar prefer să rămîn mai realist şi să consider că omenirea în frunte cu „aleşii” pur şi simplu a înnebunit – fie din cauza prea multor interferenţe electromagnetice, fie din cauza erupţiilor solare, fie c-aşa ne e soarta… Nici nu contează, pînă la urmă.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                N-aş zice că au înnebunit – doar s-au ticăloşit cu desăvîrşire. Îşi doresc o lume mai puţin populată, stăpânită de o elită deloc numeroasă, slujită de bunăvoie, cu drag şi zel, de restul îndobitocit al omenirii. Iar îndobitocirea e un proces în plină desfăşurare, până una alta încununat de succes.

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                În opinia mea şi ticăloşia e tot o formă de nebunie. Dar nebunia aia mare e la masele – după cum ai zis – îndobitocite.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Bun si ridic si eu la fileu (sunt cu cele trei bucati de feline la vet la vaccin si ca de obicei intarzie tartorele): e asa de rau sa se intample asa un plan? Suntem semnificativ supranumerari si populatiei ii place indobitocita fiindca vine cu o dulce doza de lipsa de responsabilitate. In opinia mea nu poti indobitocii pe cineva daca ala nu se lasa si nu-i si convine. Asadar, o directie a umanitatii in care suntem mai putini si prostanacii sunt si serviabili si cuminti e ceva care mi se pare incantator. Mai ales ca de fapt e doar o forma de acceptare a unei stari a lucrurilor care exista de extrem de mult timp: cand de-alungul istoriei cunoscute chiar a decis pulimea pentru ea insasi? (sau macar a vrut sa o faca, ca veni vorba).

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                Da’ chiar, de ce ne batem capu’? Chiar dacă ne-am trezit şi ne e foame (de adevăr şi libertate), luăm o gură de apă amară (realitatea) şi ne culcăm la loc (forţaţi „legal”). Mulţi nu se mai trezesc niciodată, da’ ce să-i faci – c’est la fuckin’ vie.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Ma indoiesc ca multi chiar vor libertatile alea, ca vin cu indatoriri si raspunderi. Mai ales a propriei persoane si propriilor esecuri si chestia aia ca nu e nimeni de vina, e doar vina ta e greu de gerat. Las’ ca e mai simplu cu mai putini si mai ascultatori din astia de vor tatuca. Cine chiar vrea si chiar poate duce libertate o poate obtine.

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                Acu’ intrăm în detalii. Cred că cel mai important lucru ar fi să avem dreptul de a alege. Da, chiar şi acela de a fi sau nu sclavi la „tătuca”. Pe mine unul mă scîrbeşte doar ideea, dar dacă altuia îi convine atunci fiecare ar trebui să putem decide noi înşine cum să ne trăim viaţa. Live and let live, cum se zice. Dar cum „tătucilor” le e o frică groaznică de oamenii treziţi au hotărît să ne adoarmă pe toţi de-a valma, fără discernămînt. Şi cu asta nu mai sînt de acord cîte zile oi avea (care cred şi sper că n-or mai fi multe).

                În ce priveşte ultima frază – singurul mod, pentru omul de rînd, de a obţine libertate reală în ziua de azi e atîrnînd de funie sau făcînd baie în lac cu piatra de gît. Sau privind cerul dintre şinele de cale ferată. Ei, asta da libertate de a alege! 🙄

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                pai dreptul de a alege (si aici ma refer la ala legat de ala serios de a alege chestii importante, nu culoarea la canapea) e o iluzie si nimeni care e parte dintr-un sistem nu-l poseda total. Unii au mai multa „alegere”, altii mai putina (si in general chestia e cam direct proportionala cu dreptul de a decide), dar nimeni n-are libertati totale atat timp cat e in cardasie cu altii care au si ei alegerile lor. Nici macar cinicii care manipuleaza boborul n-au dreptul total de a alege ca si ei sunt bagati in afacere cu altii.
                Live and let live e foarte problematic, daca modul tau de viata il deranjeaza pe al altora (e un tu generic). Un exemplu foarte pueril ar fi ca nu ma deranjeaza ca un prostanac sa asculte manele atat timp cat le asculta pentru el si nu-i aud si eu muzica. Cand o aud dreptul lui de a alege inceteaza ca ma duc sa-i sun la usa si ii mai bag si doi pumni daca situatia nu se schimba. Live and let live nu functioneaza intr-un sistem in care trebuie sa tii seama si de altii, mai ales unul aglomerat cu densitate mare de umani. Cu cat suntem mai multi, cu atat pierdem libertati de alegere.
                In legatura cu ultimul paragraf, nu sunt de acord. Bine-nteles ca poti sa te rupi de sistem daca chiar vrei. Unii o fac de zeci de ani, vezi comunitatiile de apatrizi din Copenhaga, SUA, desi si ei se adapteaza la regulile sistemului lor. Insa exista un creier al muntilor pentru oricare dintre noi si nimeni nu ne opreste sa mergem acolo daca ne tin curelele. Nu mai esti intr-un sistem, esti singur -> ai libertati cat poti duce. Dar alegerea trebuie facuta cu mare grija, ca esti singur responsabil de ea. Nu poti sa incerci, sa ratezi si pe urma sa astepti sa te salveze sistemul. Nu mai poti da vina pe nimeni pentru alegerile facute. Dar daca chiar vrei, poti, sistemul nu te poate tine cu forta (si nici nu vrea ca sunt putini dispusi sa renunte la confortul dat de un sistem si aia sunt neglijabili). Ce nu poti e sa fii, vorba frantuzului si cu untul si cu banii de pe unt). Nu poti sa profiti de sistem dar sa ai si cate libertati de alegere vrei tu. Vrei in oras, casa, scoala, ajutor de somaj, acces la medici? Platesti cu alegerile, ca nah trebuie sa te adaptezi sistemului fiindca dreptul tau de a alege nu e important daca lezeaza sistemul sau pe altii din el.

                Apreciat de 2 persoane

              • Vero zice:

                La noi nu e cu unt, e cu slănină: nu se poate şi cu slănina în pod, şi cu buzele unse. 😀

                Iar eu una părerea despre libertate mi-am spus-o aici: https://verojurnal.wordpress.com/2021/04/22/uneori-sad-si-cuget/

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Achiesez. Ai descris mult mai coerent si estetic ce voiam eu a spune 😀

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Pentru toate situaţiile „complicate”, fie ele puerile au ba, există două atribute interconectate care le pot rezolva: bunul-simţ şi discuţia sinceră. Dar pentru ca lucrurile să meargă cu adevărat „unse” – cu unt sau vaselină, nu contează 😀 – trebuie schimbări profunde în modul de funcţionare al societăţii, schimbări pe care „ăştia” nu le vor nici în ruptul capului fiindcă şi-ar pierde atuurile: putera şi faima (sau mai degrabă notorietatea).

                Să-ţi dau un exemplu: dacă vecinul te deranjează cu manele la maxim îi sugerezi la o bere să-şi ia o pereche de căşti bluetooth ultramoderne şi ultraperformante. Asta presupunînd că ascultă de unul singur, nu la chefuri cu amicii. Dar aici intervine problema costului, că poate nu-şi permite. Ei, dacă n-ar exista banii – sau orice altă metodă echivalentă de înrobire – atunci s-ar duce pur şi simplu şi şi-ar lua ce-i trebuie, ar rezolva problema imediat şi aţi fi amîndoi fericiţi. Care e deci cheia fericirii? Să moară bancherii! 🙂

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Eu nu ştiu care e cheia fericirii. Dar cauza nefericirii e lipsa bunului simţ, o consecinţă directă a egoismului propriu firii umane, peste care e destul de greu de trecut.

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Cel puţin una dintre cauze, da.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Umanul e animal competitiv, nu-i place egalitatea, bancherii apar ca ciupercile dupa ploaie in orice sistem 😀 Sunt ca raia.

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                Există unguent pentru „rîia bănească”: benzina. După activitatea de ungere te simţi atît de bine încît – ca şi după sex – aprinzi imediat o ţigară. Şi dacă se întîmplă s-o arunci neglijent în apropiere… 🙄

                Dar da: ce te faci cu animalu’ uman…

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Păi, Vladen, stând strâmb şi judecând drept/sincer, în opinia mea lucrurile stau cam aşa:
                Planul/scenariul e chiar super-mişto dacă faci parte din ceea ce am numit „elit㔺i dacă poţi privi cu nonşalanţă restul lumii ca pe o masă de manevră şi ca pe obiectul unor statistici. Însă dacă nu faci parte din elită, n-ai cum să te strecori în rândurile ei şi nu vrei să te laşi îndobitocit, e super-nasol.

                Până la urmă, ce-are elita cu mine dacă nu vreau să fac un vaccin care şi-a dovedit ineficienţa?
                Ce-are elita cu mine dacă nu vreau să mă alătur corului care scandează „slava Ucraina”? Dacă nu nutresc convingerea că Jelenski (cum îi spune cineva pe un blog) e un soi de arhanghel şi Putin un soi de demon? Dacă mi se pare aberant să pui pe lista neagră literatura şi muzica rusească şi artiştii de origine rusă din cauza actualului război? Dacă logica îmi spune că sancţiunile împotriva Rusiei sunt totuna cu a-ţi tăia craca de sub picioare ca să le dai duşmanilor cu ea în cap?
                Ce-are elita cu mine dacă tot logica îmi spune că nici maşinile electrice, nici îngurgitatul gândacilor nu salvează planeta? Şi dacă tot logica îmi spune că LGBTQIA+ e o comunitate de indivizi bolnavi la cap? (Pentru simplul fapt că le lipseşte instinctul de perpetuare a speciei, despre care se ştie că-l bate pe ăla de conservare a individului.) OK, nu-i băgăm nici la balamuc, nici la închisoare, nu-i marginalizăm, dar de ce trebuie să facă parade peste parade şi să-i pupe toată suflarea în cur? Pe ei, pe negri, pe imigranţii musulmani şamd?
                Iar acum e mai supărătoare ca oricând pulimea care nu vrea să decidă singură şi acceptă tot ce i se serveşte, şi cu fanatism pe deasupra. Că dacă pun pe FB tot ce-am scris mai sus, îmi ridic juma’ din lista de prieteni în cap – în afara cazului fericit în care mă blochează fără să mă-njure în prealabil. :mrgreen: Şi beleaua e că din jumatea de listă respectivă fac parte şi ăia care-mi dau de tradus. Deşi cred că unii s-au cam lămurit în ce ape mă scald, dar mă tolerează atâta vreme cât postez pisici şi nori. 😛 😀

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Pai stai asa, cine nu te lasa? N-a incolonat nimeni toata populatia la vaccinat. Esti vaccinata? Nu. Uite ai putut alege. Dar alegerile au consecinte + nu te poti astepta ca aia care nu gandesc ca tine sa nu aiba o parere despre alegerea ta. Orice decizi are consecinte si daca tu ai decis sa nu te vaccinezi, dar sistemul a decis ca aia ca tine au statistic mai multe sanse sa infecteze pe altii…. nu mergi la mall/zbori cu avionul/etc. Stiai asta si ai considerat ca sa nu faci vaccin merita pierderea libertatii asteia. Asta e libertate de a alege si ai ales cu consecintele de rigoare. La fel si cu Putin and co, esti libera sa nu inghiti propaganda oficiala, nu te obliga nimic, consecinta e ca vor stramba din nas unii, multi, spre tine (ce-ti pasa? Nu-ti pasa). Cu lgbt aia asisderea. Nimeni nu te opreste sa ai parerea ta, dar atat timp cat ei platesc taxa sa-si faca parada, nah, e dreptul lor ca si ei au dreptul de a alege sa se duca sa racneasca pe strazi fix ca galeriile de fotbal. Si da, ambele iti pot leza timpane sau sensiblitati (apropo de cum libertatea altora de alegere o loveste pe a noastra), dar nu te forteaza nimeni sa strigi cu suporterii sau sa te alaturi carelor cu curcurbei.
                Deci libertatea ta de alegere exista, dar daca opinia sau alegerea nu corespunde cu a majoritatii, exista consecinte. Si asta de cand lumea. Ca au fost si crestini aruncati la lei ca nu se rugau la Jupiter. Situatia e asa de cand exista oranduire sociala. Si fiindca parerea majoritatii din sistem da tonul atunci e important sa manipulezi parerea asta in directia intereselor tale daca vrei sa fii conducator. Fiindca iti face viata mai comoda.
                Acum, nitel offtopic, nu trebuie cazut nici in extrema cealalta sa crezi ca daca cineva are si pareri mainstream cu care nu esti de acord e neaparat manipulat si fraier. Un exemplu personal: eu am doar masini electrice din 2017, n-are nici o legatura cu salvat planeta (si mi se si falfaie daca unii ar putea crede asta), are legatura cu faptul ca-s grozave, silentioase si doamnei nu-i e greata in ele ca-n alea cu combustibil :D. La fel si cu vaccinurile, avem 3 doze, doamna e cu biologia moleculara eu am facut modelari stiam din start ca nu vor fi eficiente, dar marcar ajuta un pic pe termen scurt care e mai bine decat de loc. Evident ca n-am scapat ca vaccinul era vechi, stiam ca nu scapam. Si cand s-o duce imunitatea naturala din urma bolii o sa ne vaccinam din nou cu, sper, o versiune mai noua. Ca n-avem nimic de pierdut si eu am ales sa pot calatorii si merge prin mall-uri si cel putin intr-o perioada nu se putea face asta fara certificat. Nu am umblat si n-o sa umblu sa propavaduiesc insa cuiva, fereasca sfantul, sa ia masina electrica sau sa se vaccineze ca fiecare, mai ales astia destepti, ne-am asumat ce ne-am ales. Nu am catusi de putin mai putin respect fata de aia care au ales exact cealalta optiune si suporta consecintele asumate. Cum esti tu, ai respectul meu maxim pentru convingerea alegerilor (mai ales cand agresezi mahalagioaice marlance „yogine” cu aspiratii de guru financiar), ca sistemul trebuie zgandarit. Macar ca distractie :D.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Vladen, eu zic că noi doi ne numărăm printre oamenii cu bun simţ. Putem discuta susţinându-ne părerile contractorii fără să ne supărăm sau să ne purtăm pică pentru asta.

                Bineînţeles că fiecare poate alege o cale sau alta, suportând consecinţele. Însă ostentaţia cu care sistemul susţine acum o anumită cale (pro vaccin, anti Rusia, pro maşină electrică, pro gândaci, pro curcubei) e exact ca pe vremea hulitului comunism/socialism, de care tu, mai tânăr fiind, nu ştiu în ce măsură îţi aduci aminte. E ceva de-a dreptul greţos, de care eu una, în… naivitatea mea, credeam că am scăpat. Credeam că acum avem măcar dreptul de a lătra, chiar dacă ursul trece nestânjenit de lătrăturile noastre.
                Însă în prezent tot ce se abate de la linia oficială e „fake news”. Şi nimeni nu te contrazice cu argumente logice, ţi se lipeşte doar eticheta: înapoiat, medieval, antivaccinist, putinist, rasist. homofob, spălat pe creier, sclavete şamd. Eventual, indiferent în ce tabără te afli, ţi se urează să mori dracului mai repede, de prost ce eşti.

                Nu mai vorbesc despre deciziile noastre în materie de politică. Înainte de ultimele alegeri, la un miting de lângă blocul meu, PNL-iştii zbierau „muie PSD” şi „ciuma roşie” de zăngăneau geamurile. Şi acum guvernează fericiţi împreună şi speră să le meargă tot aşa şi după alegeriile viitoare. 😛

                Cât despre refugiatul în creierii munţilor, deh, ăştia s-au cam împuţinat. Înainte de ’89, de-aici o tuleai în vest, dacă-ţi dădea mâna, dacă aveai destul curaj… Însă acum e cam la fel peste tot şi aia cu „opriţi planeta, vreau să cobor” rămâne de domeniul fantasticului.

                Mahalagioaica „yoghină” mi-a făcut sămânţa de arţag să rodească din plin 😆 , că abera prea tare. Am făcut şi eu yoga vreo 2 ani (bărbatu-meu vreo 4) şi avem pe-acasă tot felul de cărţi (pe care e drept că din scoaţă-n scoarţă le-a citit el, nu eu, dar mi-a împărtăşit ideiile şi principiile de bază).

                Maşinile tale sunt electrice-electrice, sau hibrid? Că, măcar în România, dacă-ţi ei una doar electrică presupun că petreci mai mult timp împingând-o până-n vreun loc unde să-i încarci bateria decât mergând cu ea. 😀

                Apreciază

              • Vladen zice:

                Cu asta sunt total de acord si mie mi-e greata de drept-credinciosii unei cauze care cred cu tarie ca detin adevarul absolut. De fapt nu greata, mila sau sila. De cele mai multe ori sila. Asa ca asta inteleg. Ca nici eu nu incerc vreo clipa zilele astea sa explic ca o situatie pe care nu o cunosti (tu generic) si pe care ti-o explica altii care nu o cunosc si care au si interese in afacere, e evident mult mai complexa decat poti sa-ti inchipui. N-o fac fiindca e inutil si am ajuns zgarcit cu timpul meu + mi-a trecut iluzia datoriei mele de a educa pe careva.
                Electrice-electrice, am un bmwi3 (Dasha) si un taycan (Elsa). In norvegia merita fantastic fiindca nu platesti tva si taxele sunt extrem de reduse (pana acum 2 ani erau inexistente). E mai ieftin decat echivalentul pe benzina sau hibrid. Eu o incarc acasa, dar e plin orasul de borne (si rapide si lente) si la fel si drumurile intinse (ai cam la 30 de km una, mai rar in nordul extrem). Dar aici aproape toti au macar o masina electrica (unii au si pe combustibil si pe electrica, dar incetul cu incetul toti renunta la combustibil). Raza de actiune nu e rea deloc. Chiar si iarna vad la ambele peste 300 de km range. Cu incalzire si radio ca eu nu-s ecolog ca am fost fortat la economii de planeti in copilarie :D. Vara e mai bine.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Ei da, în condiţiile astea merită să-ţi iei maşină electrică. 🙂

                Dar într-o ţară unde nu există facilităţi similare îndemni degeaba oamenii să-şi cumpere maşini electrice, servindu-le textul cu salvarea planetei. În România, poate că-şi cumpără şi una de-asta, din pur snobism, nişte indivizi care n-au ce face cu banii, dar unul de-alde mine îşi ia doar dacă e mazochist. 😀

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Acum daca m-ai provocat, nah ca-mi dau drumul: trebuie sa fii genul ala de prost sinistru caruia sa-i fi facut ma-sa temele la fizica si matematica cat sa ia 5 sa treaca clasa (ca nici mama-ta nu era premianta pe subiect la vremea ei) si sa nu mai fi inteles nimic de la melcul de la zoologie ca sa-ti inchipui ca masinile electrice, brazii de plastic si inchis lumina 1 ora de ziua pamantului salveaza o planeta aflata bien merci pe orbita de vreo 4.5 mld ani si cu viata de vreo 4mld. Acum, cine inghite ideologia, isi merita soarta de prost cronic.

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                E totuşi ceva ce dă de gîndit în afacerea cu vehiculele electrice – ca în orice afacere de fapt. Vezi ce zice nenea ăsta aici şi urmăreşte filmuleţele.

                Apreciază

              • Vladen zice:

                Majoritatea chestiilor de le zice acolo sunt neinformate (din auzite probabil) si nu din experienta. Ceva exemple: nu iau mai des foc masinile electrice, dimpotriva. Incarcarea ia maxim 45 de minute la bornele rapide si cam 6 ore la priza normala (de la 10 km pana la full), adica o lasi peste noapte cand n-o folosesti. Daca conduci cam 30-50 km pe zi ca mine o incarci o data cam la 4-5 zile ca eu n-o las sa ajunga pana la minim. Stilul in care e subventionata genul asta de masina e in general subventionata prin taxe scazute sau scutiri de tva (mai rar, Norvegia e un exemplu de asa ceva). Valoarea data de companii este pentru modul eco si pentru ala este perfect fix asa cum zic. Daca n-o conduci eco e nitel mai mic range-ul (nu mult, maxim 30 de km, adica cam 320 de km in loc de 350 daca ti se falfaie de economie (mie mi se falfaie). In general scara de kilometraj se ajusteaza in functie de cum conduci si consumi (se intampla sa pornesti cu 250 si sa te trezesti ca dupa 20 de km tot 250 ai fiindca ai condus mult mai eficient decat fata de ultima estimare). Treaba cu plozii din Congo nu o pot comenta ca nu o stiu dar nu prea o cred. Chiar daca ar fi asa ma bucur ca are gura alora manca o paine decat sa nu fie lasati sa munceasca si sa crape de foame. Treburile ce ti le zic sunt din experienta mea directa cu 4 tipuri diferite de masini electrice in ultimii 5 ani. Ala nu stiu daca vorbeste din auzite sau e rau intentionat, dar e clar articol anti ca sa se dea destept si e dedicat alora de n-au avut masina electrica si ar putea sa-l creada.

                Apreciat de 2 persoane

              • Vladen zice:

                A da, am ratat una: care centrale cu carbune in tarile care-s doar pe nucleara ca Elvetia? Vorbeste si ne-a Ion ala ca si el e om… Nu zic aici catusi de putin ca-s ecologice (mi se rupe de parametru) ce zic e ca la momentul asta sunt cel putin la fel de bune (ba as zice ca anumite modele mai bune si mai fiabile) ca cele cu combustibil. Daca esti si intr-o tara care-ti ofera conditii bune pentru incarcare esti prost sa mai iei clasice. Evident, ca orice scula, au limitele lor. Nu le recomand in fata alora clasice pe combustibil in tari fara conditii de incarcare (borne dese si bine raspandite), cu conditii extreme de clima (astea din Norvegia nu pun probleme, dar nu as lua una in Siberia) sau daca stai la bloc la etaj (pana la urma cea mai comoda incarcare e acasa am constatat). Acum nu fac prozeliti, fiecare face fix ce vrea, doar zic ca e pacat sa nu hotareasca omul incercand ci tinand seama de articolele unora care fie vorbesc din burta fie flexeaza adevarul sa faca antireclama fie ca au ei o idiosincrazie cu ideea de masina electrica fie ca fac un ban.
                Altfel, evident ca e o afacere cu ele, asa e cu orice industrie, nimeni nu o face cu poezia ci cu profitul in inima. E la latitudinea clientului sa decida ce tip i se potriveste in functie de nevoi si conditii, ca nici astia pe combustibil nu produc masini de dragul nostru ci de al lor. Nici eu nu luam electrica in Romania sau Rusia. Dar in Elvetia si Norvegia e mai avantajos la ce-o folosesc eu.

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                Cred că omu’ se referă la hamericani în principal, ştiu că a locuit pe acolo cu ceva ani în urmă. Am văzut şi eu în Planet of the humans cam cum stă treaba cu ecologia asta şi „avantajele” de a fi „verde”, apropo de centralele cu cărbune. Mă rog, dacă minte filmul mint şi eu.

                Oricum, am dat link-ul ca să aflu şi o părere la mîna întîi de la un utilizator direct de auto electrice. Altfel eu nici pe bicicletă nu m-am mai urcat de vreo patru ani, de fapt ies din casă doar o dată sau de două ori pe lună pînă la poartă să văd de facturi. Pe stradă muuuult mai rar.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Mai, mie imi plac (altfel n-as fi luat sau n-as fi re-luat) ca-mi servesc in conditiile in care stau aici sau in elvetia + doamnei mele nu-i e rau in ele (are o problema cu benzina). Categoric n-as lua in Est ca nu exista infrastructura si nu intentionez sa ma chinui ci sa-mi fie usor (eu-s lenes). Altfel, ce ma irita pe mine e ca trebuie schimbate des (aici optim pret calitate e sa n-o tii mai mult de 3 ani daca o iei de noua) si eu ma atasez de masina. Daca vrei ceva ne-ecologic asta e. Sigur ca e vanduta la aia de cumpara mana a doua. Dar cine vrea o baterie de 7-8 ani vechime? Ca sa nu zic de 20-25…cand o fi timpul.

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                A ajuns să schimbe omu’ maşina mai des decît ciorapii. Aşa merg toate afacerile, de fapt, de cînd s-a activat planned obsolescence. Şi eu mă ataşez de diverse obiecte, oricît de insignificante ar părea altora şi mă enervează la culme cînd se defectează efectiv stînd nefolosite – şi nu mă refer doar la electronicele unde se usucă condensatorii.

                Consumul lunar cu încărcarea îmi pare destul de mare. Eu m-am străduit teribil să scad la 60kWh ca să fie mai acceptabil pentru cine îşi face pomană să-mi plătească facturile. Sigur, poţi spune că cine munceşte are bani să plătească, dar consumul ridicat parcă nu se încadrează în „sugestiile” recente ale „şefilor” europeni care ne sfătuiesc insistent să strîngem cureaua la serviciile de gen (gaze, lumină, apă). Ca să nu mai spun de mult-prea-desele „avarii” cînd se opreşte curentul tam-nesam la te-miri-ce ore din zi sau noapte. A lăsa maşina la încărcat nesupravegheată timp de ore bune parcă invită la necaz. Nu vreau să cobesc dar mi se pare nesigur.

                Şi apropo de timpul de încărcare se pare că Eufrosin are dreptate cînd compară cele cinci minute de alimentare la combustibil „clasic” cu orele de încărcare la electric. Pînă la urmă cel mai preţios lucru din viaţa omului e timpul, şi nu poţi întotdeauna planifica situaţiile excepţionale.

                Plus bornele de încărcare diferite – nu mai ştiu în ce film am văzut asta cu maşina închiriată care avea o mufă de tip vechi şi tipa nu găsea bornă compatibilă, cineva avea un adaptor dar costa bani şi n-avea sau ceva de gen… (cred că a fost un episod dintr-un serial cam sci-fi) Mi se pare că apar din ce în ce mai multe complicaţii care vor fi exploatate în defavoarea omului de rînd, ca de obicei.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Hehehe, masina ca masina, dar toata casa noastra (din Norvegia) e pe electrica :)). Incalzirea (in podea cu apa dar centrala de incalzeste apa asta e electrica), apa (de la dus si chiuvete, e pe alta centrala, evident si tot electrica), plita, cuptorul, etc. Tot. Chiar glumeam cu doamna ca daca vine apocalipsa am cacat drapelu’ trebuie sa ne mutam :)). Acum nah, noi oricum ne mutam de felul nostru (e un fel de blestem care ne afecteaza pe amandoi si care ne face sa vrem cu ardoare si patos sa schimbam locul daca nu si tara la cam 5 ani), deci poate cumparam alta care sa aiba si un semineu pe lemne, macar sa avem unde ne incalzi si gati la ceaun, postapocaliptic :D. Glumesc eu acum, dar da, ai dreptate, sa fii doar pe curent e un risc. La noi nu s-a cerut economie de curent inca si nici nu s-a scumpit sa si simti (probabil nici nu se va intampla ca nu e tara UE si are petrol propriu si infrastructura necesara sa-l si foloseasca in zona asta), dar in caz ca o iau razna din solidaritate cu coana europa, noi am decis ca ne intoarcem la matca, in geneva. Acolo e nucleara si ffff ieftina. Si ei nu-s solidari :D.
                Da, incarcatul e categoric mult mai lung decat la combustibil. De aia zic ca trebuie sa gandesti bine daca corespunde cu stilul de viata. Dar cred ca asta e o problema care pare mai mare decat e. Sunt teribil de multe electrice in Norvegia (majoritare) si vad ca lumea s-a adaptat bine, de fapt foarte rar ai nevoie sa incarci rapid. De cand am acasa cred ca am incarcat la rapida doar de 3 ori. E foarte usor de planuit si in fapt esti mereu plin (cat de greu e sa o pui la 2-3 zile noaptea in priza, ca atunci nu-ti trebuie 5 ore si daca ai nevoie de ea ai oricum suficienti km). Ce vreau sa zic e ca, cu un stil de viata obisnuit, nu deranjeaza. Bine la noi si autobuzele sau salvarile sunt pe electrica, n-am auzit sa injure aia, da’ nici n-am cautat.
                Solutia de fapt e sa nu o lasi niciodata sa scada sub jumatate. Orice urgenta iti e acoperita in aia 160-200 de km pe care-i ai oricum (nimeni nu asteapta sa ajunga la 30 de km ramasi). Dar, inca o data, e un parametru de considerat in alegere (da’ zic ca ii e exagerata importanta).
                Adaptoarele nu-s o problema, toate bornele au ambele cabluri mai nou plus extra borne. Cred ca a fost un episod din Black Mirror, nu? Cu aia care voia inchiria un apartament dar avea nevoie de scor mare pe social media? 😀 Hehehe, grozav episod!
                Cu schimbatul obiectelor mi-e usor, dar masina are personalitate :). Si sunt fete. E greu :D.

                Apreciat de 2 persoane

              • Drugwash zice:

                Necazu-i că şi eu tot pe full-electric sînt cu casa, numai că mă folosesc doar de strictul necesar, care la mine înseamnă MULT mai puţin decît la un om normal, fiindcă nu-mi permit cheltuiala. Nu dau amănunte că e jenant.

                Nu ştiu prin restul lumii cum e dar în oraşul ăsta „avariile” la reţea sînt suspect de dese şi lungi, uneori la ore complet nepotrivite – cum ar fi ora de trezire dimineaţa pentru cei ce merg la muncă, sau seara cînd încep filmele la TV (pentru cine are aşa ceva). Iar şocul revenirii tensiunii afectează de multe ori aparatele casnice conectate permanent. Spre exemplu mie mi-a luat-o razna afişajul la imprimantă după o asemenea cădere+revenire, iar un încărcător de telefon a căzut sub limita de tensiune necesară, devenind astfel inutil. Prinde orbu’, scoate-i ochii. 😦 Treaba e că astfel de probleme pot afecta şi maşina în sine dacă e conectată. A, dacă vine şi apoca – că lipsa deja a sosit, se pare – atunci chiar nu mai contează, că 98% dintre noi o să dăm ortu’ popii din pură neştiinţă a artei supravieţuirii în natură.

                Da, ai ghicit: din Black Mirror era episodul ăla. La cîte filme şi seriale am văzut şi văd la „foc continuu” am ajuns să nu le mai deosebesc şi amestec acţiunile şi personajele. De cele mai multe ori reţin doar un rezumat al ideilor principale şi eventual cîte o scenă mai frapantă precum cea povestită mai sus cu adaptoarele.

                Mie mi-a fost greu să mă despart de tramvai deşi l-am condus doar vreo trei luni (alte cîteva luni au fost îngrijire în depou). Dar pînă şi un pix „ordinar” poate avea o însemnătate deosebită, dacă e cadou de la cineva apropiat sau ceva de gen. Plus că pentru mine cu memoria din ce în ce mai defectă obiectele sînt „ancore în trecut” (chiar am scris mai demult un articol cu titlul ăsta), adică prin simpla lor prezenţă mă ajută să-mi amintesc de oameni şi/sau evenimente pe care altfel le-aş fi uitat definitiv. Într-o casă „minimalistă” – adică goală – aş înnebuni.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Păi da, dar se pare că băieţii şi fetele actualmente la cârmă ne cred pe toţi genul ăsta de proşti siniştri. Şi eu n-am copii şi nepoţi, dar, din ce aud, am impresia că şcoala acum nu prea mai are menirea de a te scoate din ipostaza asta. Pe măsură ce ne ducem noi ăştia, mai bătrâni, procentul de proşti siniştri creşte vertiginos.

                Şi nu e vorba doar de fizică şi matematică. Uite, am zis aici de cartea aia cu poemele unchiului meu, care tocmai a apărut. Ei, dacă aş fi fost cardiacă, presupun că, la vederea corecturii, m-aş fi ales cu un infarct. Femeia aia care-o făcuse n-a auzit în viaţa ei de licenţe poetice, de rimă şi ritm. Da’ ştie ea, de exemplu, că nu se zice „asemeni”, se zice „asemenea”. Şi ce dacă, spre deosebire de „asemeni”, „asemenea” nu rimează cu „oameni”? Nu contează, înlocuim. Şi altele de genul ăsta. Mi-a luat două zile ca să repar ce stricase ea.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Sper sa nu-ti stric vreo chestie diplomatica (ca daca da, sterge), dar eu am mai vazut corecturi de la Siono si nu stiu daca le face acelasi uman (sper ca da, nu vreau sa cred ca-s mai multi), dar ala/aia de le face este si proasta butuc si are si niste lipsuri (de literatura romana) de ramai tablou (cred cu tarie ca am citit eu mai multa literatura romana decat a citit individul/individa). Faptul ca nu pricepe cum sta treaba cu poezia, rima si stilul nu ma uimeste de fel. Ar trebui pedepsita cinic prin punere la citit :)). Gaitele de exemplu… 🙂

                Apreciat de 2 persoane

              • Vero zice:

                E una pe care-o cheamă issabela (sau aşa îşi zice pe computerul ei). Că până la urmă mi-au dat fişierul în word, cu track changes, ca să scot de-acolo modificările, că-n pdf înnebuneam marcând la ele.
                În fine, pe chestia asta m-am ales şi eu cu 5 cărţi gratis, trei ale unchiului şi alte două. Că nu-s eu moştenitoarea unchiului, exemplarele cuvenite autorului le-a primit văru-meu. Sigur, şi el mi-ar fi dat câteva exemplare, dar aşa i-au rămas toate.

                Apreciază

              • Vladen zice:

                ia sa aflu daca tot issabela era si gasca in chestiune :).

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Ai văzut Official secrets? Dacă nu, poate îl nimereşti vreodată deşi a trecut de mult valul ideii principale.
                E acolo însă un moment cheie care se leagă poate direct de ce spui apropo de cartea respectivă şi ca replică sună, sec şi cu o naivitate copilărească, aşa: „I ran it through the spellchecker”. N-am să divulg acţiunea, nici momentul respectiv.
                Poate şi tipa de care zici a făcut corectura prin aceeaşi metodă ineptă: autocorectarea din ce soft o fi folosit ea.

                Am mai zis-o dar nu pot să n-o repet: dacă vezi în ce hal arată unele subitrări de filme aflate pe site-urile de specialitate îţi vine să urli şi să te urci pe pereţi. Evident sînt făcute cu guglă translate sau ceva la fel de oribil. Fiindcă „generaţia Tefal” – aşa cum spunea cineva recent pe undeva (la Petru Racolţa, parcă) – trece prin învăţăturile de bază ca gîsca prin apă. Iar unii, poate mulţi, din cei mai bătrîni ajung să recurgă şi ei la aceleaşi metode fiindcă nu-i mai ţin puterile – de orice fel: fizice, psihice, financiare – ca să mai muncească cu atenţia şi dedicaţia necesară.

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Hm, a dispărut complet mesajul ăsta, nici măcar moderare nu-mi arată – o fi în spam? Încerc să repostez, pentru orice eventualitate, că prea am muncit să bat în taste. 🙂

                Ai văzut Official secrets? Dacă nu, poate îl nimereşti vreodată deşi a trecut de mult valul ideii principale.
                E acolo însă un moment cheie care se leagă poate direct de ce spui apropo de cartea respectivă şi ca replică sună, sec şi cu o naivitate copilărească, aşa: „I ran it through the spellchecker”. N-am să divulg acţiunea, nici momentul respectiv.
                Poate şi tipa de care zici a făcut corectura prin aceeaşi metodă ineptă: autocorectarea din ce soft o fi folosit ea.

                Am mai zis-o dar nu pot să n-o repet: dacă vezi în ce hal arată unele subitrări de filme aflate pe site-urile de specialitate îţi vine să urli şi să te urci pe pereţi. Evident sînt făcute cu guglă translate sau ceva la fel de oribil. Fiindcă „generaţia Tefal” – aşa cum spunea cineva recent pe undeva (la Petru Racolţa, parcă) – trece prin învăţăturile de bază ca gîsca prin apă. Iar unii, poate mulţi, din cei mai bătrîni ajung să recurgă şi ei la aceleaşi metode fiindcă nu-i mai ţin puterile – de orice fel: fizice, psihice, financiare – ca să mai muncească cu atenţia şi dedicaţia necesară.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Am scos cele 2 mesaje din spam.

                Nu am văzut Official Secrets.

                Nu cred că a făcut corectura automat incluzând mesaje de genul: „nu înţeleg ce-a vrut să spună aici” sau „nota de subsol trebuie trecută la cuvântul următor, nu ştiu cum s-o schimb”.

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Ah, nu era nevoie de ambele ci doar de primul, că informaţia e absolut aceeaşi.

                Dacă are note adiţionale atunci da, e posibil să fi făcut corectura manual. Deşi nu se ştie niciodată – poate a făcut-o automat apoi a trecut la o verificare vizuală şi a dat de „perle”. 🙂

                Apreciază

              • Vero zice:

                Păi lenea a zis că-mi ia mai puţin timp să le scot de-acolo pe amândouă decât să le citesc! 😆

                Dacă s-a apucat să facă la versuri corectură automată, tot bătută-n cap e!

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Lenea asta, bat-o vina! 😀

                D-apoi ce, poezia nu-i tot un borsch de litere…?
                Îmi aminteşte de o întîmplare de acum mulţi ani cu Petrică, unu’ din nebunii oraşului. Îl dirija pe un şofer de TIR să dea cu spatele.
                Dă-i, că merge! Dă-i, dă-i, dă-i!

                Trosc!
                Acu’ dă-te jos, să vezi ce-ai făcut.
                🙄 😆

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                😆
                Când te laşi dirijat de nebuni îţi asumi riscurile! 😀

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Cam aşa-i. Numa’ că bietu’ şofer nu ştia. 🙂
                Oare traducătoarea după cine s-o fi luat…? 😉

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Corectoarea (nu e traducătoare) s-a luat probabil după capul ei, fără să ştie că nu e bun. 😛

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                Apoi, capu’ face – capu’ trage. Aşa zicea bunica. 🙂

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Habar n-am dac-o fi tras ceva.

                Apreciat de 1 persoană

              • Drugwash zice:

                F’o răceală măcar… 🙄 😆

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Despre ultima parte: pai toti postam pisici si nori ca nu vrem discutii interminabile cu fanaticii (indiferent pe ce parte a galeriei s-ar afla), zau asa. E si cazul meu, mai ales in ultima juma’ de an. Da’ acum de ce am vrea scrie ce credem? Ca nu e ca si cum ai putea vreodata educa sau convinge vreun fanatic. Acum nah, uneori e placut de bagat batul printre gratii, dar daca consecinta e ca pierzi chestii importante nu prea merita :). Deci vezi libertatea de a alege exista mereu, libertatea de decide care-s libertatile, nope, aia exista doar la nivel de sistem nu la nivel de individ :). Dar altfel lasa-i, fanatici si manipulabili, de ce ti-e mila?

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Când ai dreptate, ai.
                E de preferat să-ţi vezi de ale tale şi să te descurci cât mai bine poţi. Aşa am scos-o la capăt şi în anii ’80, când înnebunise de tot nea Nicu al nostru.

                Apreciază

              • Vero zice:

                Întrebările de mai sus sunt retorice.
                Ştiu ce are elita cu mine. Nu corespund, nu mă încadrez în tiparul pulimii obediente, deci fac parte din pleava care trebuie dată deoparte – măcar cu dreptul la cuvânt tăiat.

                Apreciat de 1 persoană

            • Vladen zice:

              @Drugwash, uite pe link un snapshot din aplicatie a uneia dintre masini (bmw i3 care e cea mai ieftina si cu raza mai mica dintre cele doua), acum cateva minute (parcata in garaj) ca sa vezi niste parametrii in timp real: https://ibb.co/MgNhJsY

              Apreciat de 2 persoane

              • Vladen zice:

                Bine, vorba vine timp real, update-ul e de ultima data cand i s-a intamplat ceva (adica dupa ce am fost azi la vet). Estimarea kilometrajului ramas e facuta, cum ziceamm pe baza ultimului stil condus (care nefiind pe autostrada are probabil ceva penalitati). Ultima data ma incarcat-o Duminica la 11:02, 20 kWh si a durat pana la full 5h si 46 de minute (acasa, unde am o borna speciala -> viteza ceva mai mare decat daca as baga-o intr-o priza normala -> „priza” masinii si bornele speciale au format special, dar exista is cabluri care au un capat cu stecher normal si poti baga in orice priza). https://ibb.co/z65N96S

                Apreciat de 2 persoane

              • Vero zice:

                Vladen, bărbatu-meu întreabă cât durează încărcarea.

                Apreciază

              • Vero zice:

                Scuze, acum văd că ai spus cât a durat.

                Apreciază

              • Vladen zice:

                Depinde unde si de la cat o incarci. As zice ca intre 6 si max 8 ore presupunand ca vrei sa ajunga la 100% (cum ziceam viteza de incarcare variaza) la o priza de apartament chiar si de putere mare. MULT mai rapid la o borna rapida. Acolo ajungi de la cam 10% la 100% in 45 min- 1 ora (mai depinde si de modelul masinii si tipul de borna rapida). Timpii de ii dau sunt pentru un bmw i3 2021

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                De aia de-acasa lumea incarca peste noapte. Trebuie planuit pentru timpii de alimentare, de exemplu cand mergem pe undeva mai departe de casa si se cere un incarcat, planuim sa mancam pe la vreun restaurant cat se incarca la o rapida. Daca te grabesti e nasol ca 45′ tot stai daca o vrei la maxim (ca poti opri altfel cand ajungi la 80% si te scoti in 15′). Dar nu mi s-a intamplat cu o singura exceptie cand voiam lua pe cineva de la aeroport si uitasem sa o incarca inainte. Am bagat fix cat stiam ca-mi trebuie, am pierdut vreo 7 minute de prost :).

                Apreciat de 1 persoană

              • Vladen zice:

                Si inca o precizare: dupa 80% incarcarea devine uber lenta ca sa protejeze celulele de de supraincarcare. Deci timpul de incarcare daca o pui de la 10%, 20%, 30%, 50% pana la 100 nu e cat te-ai astepta de diferit (in fapt este uimitor de apropiat, ca se incarca foarte rapid la inceput si apoi scade viteza substantial) Avantajul sa ai borna ta sau ale alora rapide e ca se opreste automat incarcarea la 100%. La priza sau borne ieftine poti sa o prajesti daca in mod constant o lasi dupa 100% (isi roteste ea celulele la incarcare, dar in timp o busesti).

                Apreciat de 2 persoane

  4. Suzana zice:

    Noul cuvant la fiction este ‘seed’! 😀 In capul meu se invart niste idei, dar la ‘samanta de artag’ nu ma gandisem… Desi se insinueaza si chestia asta dupa ce am vazut doua ore un documentar horror.
    Va urez insanatosire grabnica. Iti las un titlu de plafar adus de instinct in fata ochilor:
    https://www.daciaplant.ro/vitamina-d3-zinc-si-quercitina-30cpr.html
    Poate ti se pare util.
    ‘Si ce sa-i fac eu?’ – nu prea pare comentariu de doctor, dar ce sa zic, formatia mea tehnica este uneori carcotasa…
    Sa aud numai vesti bune, te rog frumos! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Nu ştiu de unde am rămas în cap cu sămânţa de arţag, că nu cred că e invenţia mea! 😀

      Mulţumesc pentru recomandarea de la plafar şi promit să mă străduiesc să-ţi îndeplinesc rugămintea de la finalul comentariului! 😀

      Noapte bună şi zi faină mâine, dragă Suzana! ❤

      Apreciat de 1 persoană

      • Suzana zice:

        Aseara eram cam adormita si am uitat de asta:

        gargara cu apa oxigenata. Se gaseste 3% concentratie si o diluezi la 1.5% La orice semn in gat am practicat-o. E bine de avut in casa. Eu o diluez cu apa, nu cu apa de gura pe care nu o suport principial.
        Legat de pastilute, vausem o recomandare a unui dr. care pe langa cele trei amintite mai avea si vit. C. Aici am gasit fara ea, insa mi se pare mai ok de luat din lamaie, de exemplu.
        Sanatate maxima! ❤

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Mulţumesc mult, dragă Suzana! ❤

          Eu sunt aproape bine, mai ţuşesc aşa, din an în Paşti, şi nu mai am febră. Doar mirosul e încă aproape inexistent. Dar soţul meu, deşi iniţial a părut să-şi revină mai repede decât mine, a reînceput de duminică să tuşească urât şi seara temperatura îi sare de 38. Nici nu mă înţeleg cu el, vrea să ţină musai tot postul Sfintei Maria. Azi eu am mâncat supă de pui şi el ardei umpluţi cu soia. Zice că mâncarea de post favorizează scăderea febrei, dar eu cred că nişte supă grasă i-ar face foarte bine. Mie mi-a făcut.

          Seară frumoasă şi noapte bună!

          Apreciat de 1 persoană

  5. miniaturile zice:

    Sănătate multă!!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Aldus zice:

    Așadar, cei care au spus că tonul face muzica au uitat să precizeze că uneori plicul face tonul. 🙂

    Cred că eu am avut o formă ușoară, care a rămas în gât. Adică s-a oprit la nivelul gâtului, că de trecut, a trecut repede. Dar e doar o bănuială, că nu m-am testat.

    Aș zice că dacă nu te-ai vaccinat și nu te internezi, ești relativ safe. 🙂 Partea bună este că devii imună la variante similare ale virusului (cu adevărat imună, nu ca la vaccinare, și pe o perioadă mult mai îndelungată).

    Apreciat de 2 persoane

    • Drugwash zice:

      Să înţeleg că urarea „sta-ţi-ar covidu-n gît!” ar fi de bine…? 😛 😆

      Apreciat de 1 persoană

      • Aldus zice:

        Depinde cum o formulezi. Căci, tonul face muzica. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        • Drugwash zice:

          Aici în online mai greu cu auzul, aşa că echivocul e la el acasă. 😉

          Apropo, uite o te(r)orie care m-a plesnit adineauri cînd mă hrăneam: nu cumva „cineva” ne ia, rînd pe rînd, simţurile primare pentru a ne pregăti pentru ascensiunea conştiinţei? Întîi mirosul, apoi gustul, apoi auzul… sau în oricare altă ordine. Că deh, cînd eşti energie pură nu mai ai acces la niciuna dintre astea şi s-ar putea s-o iei cu căpuţu’. Da’ stai că atunci nici capete n-o să mai avem. Pfuai, complicată treabă! 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Aldus zice:

            Păi m-ai întrebat despre cum este („ar fi”) urarea respectivă, nu despre cum pare. Iar ea este după cum e tonul și intenția celui care o spune. Că tonul este mai greu de auzit din spatele ecranului, asta-i cu totul altceva. Înseamnă că natura reală a urării este mai puțin vizibilă, mai greu de descifrat. Dar, vizibilă sau nu, urarea este așa cum o lansează autorul ei. 😉

            Nu știu ce vorbești cu simțurile – ale mele sunt bine-mersi la locul lor. Iar simțul cel mai afectat la ora actuală pe glob este, imho, nu gustul sau mirosul, ci bunul simț. 🙂 Ceea ce nu ne ajută deloc să ascensionăm cu conștiința, ci dimpotrivă, să ne prăbușim moral și intelectual.

            Apreciat de 2 persoane

    • Vero zice:

      Faza cu plicul mi s-a întâmplat de mai multe ori. Cel mai frumos a fost când a făcut bărbatu-meu nişte proceduri, tot pentru lumbago. Mergeam cu el, că nu-i pria să conducă maşina. Ei, în prima zi cred c-a durat vreo 2 ore până ce a reuşit să intre în toate cabinetele. Dar când a intrat, a cotizat. Şi în următoarele dăţi, ce să vezi? Numai ce ne făceam apariţia în sala de aşteptare, că se şi găsea câte-o asistentă care să strige: „A venit domnu’ Mircea!” – de parcă ar fi sosit cine ştie ce celebritate. Şi imediat se făcea un loc liber pentru el, apoi repejor altul, în alt cabinet, şi tot aşa.

      Aldus, bănuiesc că eşti cu ceva anişori (destul de multişori) mai tânăr decât mine, deci e normal să fi făcut o formă mai uşoară – dacă o fi fost covid.
      (Eu mă uit la statistici. Presupunând că sunt corecte, în actualul aşa-numit val, 99,9% din decedaţi au comorbidităţi şi sunt trecuţi de 60 de ani, cu menţiunea că grosul, o covârşitoare majoritate, e alcătuit din oameni săriţi de 80 de ani.)

      De vaccinat nu m-am vaccinat, iar, indiferent de diagnostic, de internat mă internez dacă şi numai dacă sunt sigură că rămânând acasă n-am nicio şansă să scap cu viaţă.

      Apreciat de 1 persoană

      • Aldus zice:

        Eh, riscul de complicații sau forme severe este, chiar și la persoanele vârstnice, mic. Iar dintre cei cu forme severe, puțini își iau adio de la lume. Este firesc să simți o strângere de inimă – am simțit-o eu, care sunt mai tânăr – dar să nu ne facem prea multe gânduri negre, zic. Bagă doi căței de usturoi pe zi, macerați în apă de seara pe dimineața – am auzit că fac minuni pentru sistemul imunitar – și s-auzim de bine! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  7. Vladen zice:

    Tocmai ce l-am avut si noi. Eu l-am scuturat mult mai repede decat ea si am avut simptomele ca tine. Ea, ca domnul. Lipsa de miros (dar gust foarte bun) o sa dureze cateva zile 4-5 dupa ce inceteaza orice simptom (cu exceptia tusei, ca aia ai zis ca-ti ramane oricum un timp). Dar si cand incepi sa simti din nou mirosul ce misto e!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Parcă încep să am ceva miros. Mi-am pus parfum pe tricou şi am simţit mirosul când mi-am lipit tricoul de nas. Dar dacă mă adulmec sub braţ imediat ce dau cu deodorant nu simt nimic.
      Gustul într-adevăr n-a fost deloc afectat.
      Şi afurisita de tuse în seara asta mă cam gâdilă iar cam prea mult prin gât, deşi răguşeala aproape c-a dispărut şi febră n-am. (Trebuie să-mi scot din cap ţicneala cu febra – acum îmi tot pun termometrul.)

      Oricum, din ce-am văzut pe FB şi am auzit prin jur, foarte multă lume a făcut covid în perioada asta. Da’ chiar nu ştiu de unde l-am luat noi, că nu ne-am foit prin aglomeraţie.

      Apreciază

      • Vladen zice:

        Nu stiu daca la tine tine, dar la noi amandoi a tinut: chestia cu gadilatul din gat e mai usor gerabila cu pastilele alea mentolate Strepsils. La noi se numesc Repsils si desi nu-s decat cu mentol (sau ceva similar) si nimic anti-bacterian, mentolul chiar ajuta cu senzatia aia din gat (si cu raguseala cat de cat). Alta chestie care pe mine m-a ajutat a fost sa beau foarte multe ceaiuri calde (vorba vine ceai, ca era infuzie de musetel cu lamaie, nu ceai-ceai) si sa-mi fie extrem de cald (gen sweater gros si sub patura). Chestia cu extrem de cald e grozav de enervanta, dar cum functiona, am prestat-o cuminte. Doamna a fost mai nedisciplinata (probabil si de aia a dus-o mai lung si inca tuseste), dar cand o prindeam si puneam piatra pe ea functiona negresit si nu mai tusea. Cum dadea din nou de frig cum se redeclansa. Ah si ceaiurile cand zic ca baut mult zic mult la standarde rusesti :). Adica litri peste litri, nu doua canute gingase englezesti :D. Acum insa, daca o intrebi pe doamna zice ca orice cercetator adevarat, citez „eeeete nah, si cu tratament si fara tot 7 zile dureaza” :)) Fatalismul stiintific.

        Apreciat de 1 persoană

  8. Vladen zice:

    Oricum ultimele variante de omicron prefera sa stea in caile aeriene superioare spre deosebire de versiunile de la inceput. De unde durerile de gat si mai ales, ce m-a scos pe mine din sarite, raguseala… La forma initiala de omicron pierderea de gust si miros era cevasilea mai rara decat la vechile versiuni (a, b, d) dar pare-se ca la forma curenta de omicron revine in tromba partea cu pierderea de miros (dracu’ sa-l ia, ca asta chiar am simtit-o sub centura…)

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Treaba cu mirosul e chiar nasoală, fiindcă Grişka al nostru, necastrat fiind, are momente când îşi înseamnă teritoriul (mai des de când a îmbătrânit şi o are pe Chiţurina colegă de apartament). Adică stropeşte prin cotloane greu accesibile, pe care de obicei le depistăm imediat, dar numai după miros. Şi mai are şi otită cronică, îi curge o ureche. S-a învăţat să stea să-l cureţe bărbatu-meu, dar uneori secreţia aia miroase urât, şi-atunci îl ducem la vet.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.