Este cartea unchiului meu, a doua care vede lumina tiparului – presupun că se va întâmpla înainte de a se încheia luna august a anului în curs.
Între timp o să postez aici şi coperta cărţii (mai corect spus, coperta I & coperta IV).Scurte fragmente din cărţile lui nepublicate găsiţi aici, aici şi aici.
Despre prima carte care i-a fost scoasă în lume, via editura Pavcon, am scris mai jos.
Aşa arată, în biblioteca mea, scrierile unchiului meu, Dumitru V. Curcăneanu. (Eu îi spuneam „nenea Mitu”.) Sunt dactilografiate pe foiţă subţire şi legate între coperţi de carton.
Există o sigură excepţie – intitulată „Ştefan cel Mare” şi lăsată să doarmă în pace într-un dosar cu şină.
Dar, adeverind zicala „cei din urmă vor fi cei dintâi”, poemul epic „Ştefan cel Mare” a văzut primul lumina tiparului.
S-a întâmplat azi şi sper că li se va întâmpla şi celorlalte scrieri, celor străjuite de sobrul verde noptatic al coperţilor groase.
Din biblioteca mea lipsesc poeziile lui scurte, dar mi-a rămas în minte o strofă care-mi plăcea la nebunie în tinereţe:
„Eu ştiu că a iubi înseamnă
Să rupi din suflet şi să dai,
Cum primăvara te îndeamnă
Să faci cu florile de mai.”
Acum mă gândesc mai ales la al doilea vers: „să rupi din suflet şi să dai” şi ştiu că…
Vezi articolul original 141 de cuvinte mai mult
Ce deosebita avanpremiera ta!
Astfel de vesti sunt minunate. Sunt deja curioasa ce se afla intre paginile alea.
Multumesc draga Vero, pentru acest ‘altceva’ atat de deosebit!
Un final de saptamana cu bucurii! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere, dragă Suzana!
Şi multe bucurii în weekendul tău! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană