Zuma – Zoom – Zuma

Pustietatea urbană nocturnă ar fi fost dezolantă dacă n-ar fi apărut un biciclist stingher.

20210327_004952

În poză (cea de sus) e fantomatic, n-am reuşit să-l captez mulţumitor de clar, poate fiindcă pedala în draci, pesemne fugărit de toate virusurile noctambule ce rătăcesc pe bulevard, căutând disperate o gazdă primitoare.

Să sperăm că nu l-au prins. (Dacă o fi avut asupra lui o declaraţie pe proprie răspundere completată conform standardelor în vigoare, a scăpat cu siguranţă!)

În altă ordine de idei, „virusul rătăcitor” mi se pare un titlu mişto. Sau poate sună mai bine „virusuri boschetare”.

Asta a fost azi-noapte.

Pe urmă, ziua, pe lumină, a fost aşa.

20210327_150311

Niciun nor. Ce e cu ei? Se tem că-i infestăm când răsuflăm şi, fiindcă au aflat noi ieşim numai ziua, ies ei numai noaptea?

Cine poate şti?

Nu ştim, doar simţim – unii, uneori, de tot mai multe ori – că duhneşte ceva. A putreziciune. Nu în Danemarca lui Hamlet. Ceva e putred, sus sau jos. Sau şi sus şi jos. Nu sus, adică în cer, şi nu jos, adică pe pământ. Sus şi jos în ierarhia minunatei societăţi moderne. In the brave new world..

Beleaua e că, dacă putregaiul se scurge din cupolă şi infestează fundaţia, se surpă şandramaua. Fisurile radiază, cu fiecare dintre noi în centru, ca o biată monstruozitate speriată, ţinând isonul facţiunii cu care se identifică, temătoare. Temătoare de căderea într-un hău sau altul, cădere de care se apără aruncând cu pietre în toate părţile.

fisuri1

Zuma! Zuma! Zuma!

Zoom! Zoom! Zoom! Fiecare în pătrăţica lui, în mascarada unui puzzle virtual.

Zuma! Luna! Noaptea, printre gratii, luna.

20210327_192427

Zuma! Păzea! Spaima vine din hăul gândirii altora, când îl luăm cu ardoare în braţe pe „crede şi nu cerceta”.

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P, reblog și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.