Însemnări de traducătoare zurlie (din pauza de lucru)

În dimineaţa asta, la un moment dat, m-am trezit. Nu ştiu în ce moment, pentru că nu m-am uitat la ceas. M-am uitat pe geam, către un petic de cer roz. Sau cel puţin roz mi s-a părut în secunda în care m-am gândit să ies pe balcon să-l fotografiez. În secunda următoare nu mi s-a mai părut de nicio culoare, fiindcă am un defect: nu pot să văd cerul când dorm.

În al doilea moment al zilei de azi pe care mi-l amintesc, am aruncat o privire spre ceas – era nouă fără douăj’cinci – înainte de a mă uita pe geam. Nimic de fotografiat, lumina zorilor (roz sau cum o fi fost ea), plecase de ceva timp către Occident.

Pozele astea…

…sunt de la ora şase fără douăj’cinci (postmeridian; carevasăzică le-am captat în lumina după-amiezii târzii, şi ea pe picior de plecare către Occident*.). Ca ataşament la imagini, ar trebui să vă urez o seară frumoasă, dar pe urmă poate că unii ar simţi nevoia să-mi întoarcă urarea, şi aici nu se poate comenta (pentru că mi-e lene şi să citesc comentarii, şi să răspund. :mrgreen: )

_________
* „Pe globul cel de tină asupra cărui dânsul domneşte pe deplin**”, o nouă zi din calendarul omului începe în Extremul Orient. Tot acolo începe şi o nouă noapte. Carevasăzică, atât lumina cât şi întunericul vin din Orient către Occident. Ăsta e mersul lumii. 😛

_________
** Cu tot respectul pentru Eminescu, chestia asta, cu domnitul pe deplin, pare cel puţin îndoielnică***. Cum domneşte pe deplin când, într-o epocă a progresului ştiinţific & tehnic rapid, tremură de frica unui virus care-şi răspândeşte în voie tulpinile? 😆

_________
*** Apropo, tot ce începe cu steluţe e #dinHăulGândirii – ca să nu-i zic puţ. Dacă vi se pare cel puţin îndoielnic, nu ţin să-mi explicaţi unde-i buba (e al doilea motiv pentru care aici nu puteţi comenta).

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, elucubraţii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.