Scrisoare din viitor

– pentru Jocul Cuvintelor nr. 231

Dicţionarul vostru online nu ştie ce-s alea pazvanterii. Nici noi, în secolul despre care presupunem că e al douăzeci şi cincilea, nu ştim. Mai sunt şi alte câteva cuvinte care ne bântuie fără să-şi dezvăluie înţelesul: ornamente, sentimente, şemineu, corifeu… Alte câteva, gen poveste şi descoperire, nu mai au sens decât pentru pătura intelectualilor. (Cică intelectualii îşi ţin pătura pe balansoar, ca să nu fie descoperit leagănul unor poveşti murdare, dar înţelesul acestui zvon le scapă multora dintre noi.)

Şi eu am scăpări, dar scap basma curată, că nu ţin nimic sub acoperirea ei. Am capul gol şi cana mereu plină. Beau cidru, dar nu şi plăcintă. Plăcinta nu curge. Ţi se pot scurge balele când nu ajungi la ea.

Şi eu am putut să mă scurg. Prin timp. Când am trecut pe lângă un balansoar, o scrisoare s-a scurs de sub pătură şi mi-a căzut, ca o bombă, pe bombeu. Pe urmă bombeul s-a bombat şi, când a explodat, am trecut cu scrisoarea în trecut. V-o las şi fug, că poate n-aveţi chef de oaspeţi. Da’ poate aveţi chef să citiţi. Vă cred în stare de orice!

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în elucubraţii și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Scrisoare din viitor

  1. Să oprim timpul, atunci, zic. Sau să-l dăm înapoi. Să coborâm înainte de împăturirea păturii intelectuale. Se poate?
    Azi mă întrebam unde au greșit părinții noștri, unde am greșit noi, de s-au pierdut bunele maniere nu numai ca „fațadă”, dar mai ales ca atitudine interioară. Unde au dispărut boierii aceia rafinați despre care ne povestește Cita, profesorii care șlefuiau oameni, domnii și doamnele care valsau prin viață cu eleganță desăvârșită?
    Aș coborî și eu, dar nu-mi găsesc stația… 🙁

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Nu ştiu… poate viaţa a devenit prea trepidantă, progresul tehnic e prea rapid, implică prea multe schimbări pe durata unei singure vieţi… În 1981, în primul meu an de serviciu, fabrica avea în dotare un computer care ocupa un etaj întreg. Acum ţin în geantă un telefon mobil mult mai performant decât calculatorul ăla. În goana asta a adaptării şi a achiziţionării de aparatură nouă, fiindcă se uzează moral de la un an la altul, nu mai avem timp pentru partea spirituală a vieţii, a fiinţei noastre. Suntem din ce în ce mai superficiali.
      Abandonăm până şi blogurile în favoarea unor postări de câte 2 rânduri pe Facebook sau a unor poze pe Instagram. Cât despre comentariile la articolele astea… azi am primit, la o poză, 2 comentarii scrise şi vreo 8 doar cu emoticonuri şi stickere… de parcă am regresa către intelectul copiilor de grădiniţă… 😦

      Apreciat de 1 persoană

      • Totdeauna am considerat că în educația unui copil e mai important exemplul personal dat de părinți decât discursul moralizator. Adică iei copilul de mână și te duci cu el la supermarket. Copilul vede că oferi locul în autobuz cui are nevoie, că dai bună ziua și mulțumești casierei că ți-a luat banii 😂, că rogi șoferul de taxi să te ajute la pus traistele în portbagaj… Și face la fel la rândul lui. Numai că acum lași copilul cu mama, cu bona sau la grădiniță, iar dacă îl iei pe undeva… e fiecare cu telefonul lui. Și ăla nu dă bună ziua, nu spune „te rog” sau „mulțumesc”. În schimb are multe poze drăguțe, din acelea de care ai primit tu în loc de comentarii. Văzusem postarea ta și m-am minunat și eu. Nici măcar nu m-am obosit să văd ce-or fi vrut să transmită cu ele.
        Nu cred că nu avem timp de dedicat părții spirituale sau intelectuale a existenței noastre. Cred că folosim prost timpul pe care îl avem. Cu rușine admit că n-am intrat pe Facebook de vreo săptămână și am pierdut lansarea duzinei cu numărul 233 și încă vreo câteva postări deștepte. Nu că aș fi studiat ceva minunat săptămâna asta. Am citit niște povești cu vampiri pe telefon, adică tot spălătură pe creier, dar erau în engleză și sper ca exercițiul acesta să-mi țină mintea teafără niște ani în plus, ca și joculețele logice cu care prăpădesc serile. În timpul ăsta crește teancul de cărți bune și noi, necitite de pe noptieră. 🙁 Norocul meu e că nu mai trebuie să iau copiii de mână la supermarket. Se duc singuri cu telefoanele lor, dar știu să zică mulțumesc și bună ziua, că au fost ultimii din clasele lor rămași fără mobile.
        Cu speranța că nu ne-om pierde prin împăturire, îți doresc spor la tradus și inspirație maximă la scrieri originale pe blog sau tipărite! Te îmbrățișez cu drag.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.