Vioara fermecată a literaturii

– pentru jocul cuvintelor nr. 230

La lansarea de carte de astăzi am de gând să spun ceva de genul celor cuprinse în clipul reblogat mai jos – cu următoarea menţiune:
Sub denumirea „ficţiune speculativă” sunt incluse mai multe genuri ale literaturii fantastice: science-fiction, fantasy, horror, literatură stranie (weird), utopie, distopie, ficţiune apocaliptică şi post-apocaliptică, istorie alternativă, ficţiune bazată pe supereroi, ficţiune bazată pe supranatural.

Dacă spuneţi că nu vă place, că nu o înţelegeţi, sunteţi probabil victimele unei idei preconcepute. Căci, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, cu toţii am făcut cunoştinţă cu literatura începând cu componenta ei fantastică, cu ficţiunea speculativă. Ce altceva credeţi că sunt poveştile? Făt-Frumos a fost supereroul preferat cândva de noi toţi, iar bidiviul lui înaripat şi mâncător de jăratic ne-a adus în contact cu supranaturalul, ajutat de toate obiectele fermecate care netezesc calea spre nunta de trei zile cu Ileana Cosânzeana.

Ficţiunea speculativă e „vioara fermecată” a literaturii. Nu cunoaşte limite în timp şi spaţiu, nu se supune legilor materiei. E terenul infinit de joacă al imaginaţiei, e locul unde gândurile sunt cu adevărat libere.

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Recunosc că am minţit exagerat puţin… puţintel.  În sensul că am scris şi oarece versuri (rămâne de văzut dacă sunt sau nu publicabile – pe banii unei edituri, nu pe ai mei. :mrgreen: )

Cât despre viitor…. am pus acolo un „probabil niciodată”, pentru că… „never say never”. 🤣 Îmi place să-mi las portiţe deschise. 🙃

Vezi articolul original

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele, lumea cărţilor, reblog și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Vioara fermecată a literaturii

  1. Suzana zice:

    Fictiunea speculativa imi place mult ca termen si idee. Poate cuprinde orice iti trece prin minte si e tare bine asa! Mie imi ramane doar sa te citesc… Iar voua va urez o zi plina de frumos si… vanzari de carti, evident cu autograf!
    Imbratisez cu drag! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. psi zice:

    corect, vioară fermecată! voi fi cu sufletul alături de voi și cu multă bucurie!

    Apreciat de 1 persoană

  3. cartim zice:

    Imi plac supereroii 😛 si acest gen de literatura 😛

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mi-a plăcut ficțiunea speculativă de când am descoperit-o, iar în ultimii ani aproape că nu mai pot citi alt fel de proză. (Și cu filmele e cam același lucru.) E atâta libertate de gând în acest gen artistic, deschide atâtea posibilități în a reda… natura umană! Cum să n-o iubesc?
    Și cum să nu iubesc poveștile – voiam să spun închise între copertele cărților tale? Dar numai închise nu sunt, căci sunt porți spre lumi în care e loc de joacă și de visare cu ochii deschiși. Cum să nu le iubesc, dacă după ce le-am citit pe nerăsuflate, n-am putut să nu împărtășesc din înțelepciunea lor oricui era dispus să mă asculte? Pentru că dincolo de fantezia debordantă e totdeauna un tâlc. Și e o încântare să faci cunoștință cu lumile inventate de tine și, în același timp, să rămâi ancorat în tot ceea ce e omenesc.
    Mult succes și călătorie îndelungată în cât mai multe case, inimi și minți cărților tale! Spor și inspirație la tradus, ca să ai timp și de alte scrieri originale! Cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Diana zice:

    Imi place literatura fantastica in general; cel mai mult fictiunea bazata pe supranatural.
    Am si invatat ceva nou azi: genurile literaturii fantastice. 🙂 Multumesc!
    Succes in continuare! Si spor la lucru! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Cita zice:

    Sunt si eu pe aici si … te admir!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.