Guest post: Dialog cu toamna

Un dialog cu toamna a mai purtat, cândva, cineva: un greier. Sau un greiere?

Greier, greiere, creier, creiere.

Greier, greieri, creier, creieri.

Nu sună a melodie, este?

Normal că nu sună a ce nu este.

Nu e melodie, e acces de pandalie.

De pandalie, nu de poezie.

Hai, gata, nu plecaţi, că-mi trece. Accesul. Accesul da, pandalia ba. Fiindcă mă cheamă Pandalie. Este, doamnă Toamnă?

Hai, zi şi tu ceva, Toamno! Conform titlului, trebuie să fie dialog – ca la teatru. Nu monolog – ca la teatru.

Sigur, dacă ai vorbi, m-aş speria – nu doar în  forul meu interior.

Şi totuşi… Ai zis cumva să-l pun pe jupân Google să caute temperare spaimă”? Sau vrei să te pictez cu tempera? Da’ şi de pictat te-a mai pictat câte cineva. O dată, şi încă o dată, şi…

Şi cică să laşi pomii verzi. Da’ nici să nu-ţi treacă prin gând! Nici în cele mai negre vise nu te vreau fără culorile tale!

Ştii, aş putea să bat câmpii aşa pe mai multe pagini. Muuulte. Îndeajuns ca să pavez cu ele un tunel. Tunelul dintre răsărit…

…şi asfinţit.

Tunelul căruia i se spune zi. Celui dintre asfinţit şi răsărit i se spune noapte.
Ţi-aş arăta Bucureştiul noaptea, dar n-am la-ndemână decât o fotografie dintr-o urbe provincială. Şi din faptul serii.

Ai întrebat ceva despre răsărit? Cine răsare? Păi nu ştii? Ia zi, chiar nu ştii cine răsare în fiecare zi?

Nu, nu iarba mâţei…

… nici trandafirul motanului.

Soarele.

Te-a colorat frumos în ziua echinocţiului, Toamno! Mă crezi pe cuvânt, sau vrei să-ţi trimit, într-un plic, poza asta?

Ţi-o trimit când vrei, prin curier, fără ramburs. Da’ dă-mi adresa. Şi numărul de mobil.

Dacă nu mi le dai, te alegi doar cu linkul din tabelul Jocului Cuvintelor cu numărul 225.

Am scris acestea eu, motanul Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (deschideţi volumul Floarea de Loldilal la pagina 316 şi gata, sunteţi în vizită la mine!)
Din când în când, scriu şi cugetări, ţin şi un jurnal… Îmi găsiţi însemnările aici, înşiruite şi linkuite – nu linchite! 😛 )

Despre motanul Pandalie

Fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului "Floarea de Loldilal")
Acest articol a fost publicat în reblog. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Guest post: Dialog cu toamna

  1. Popa Cornelia Crina zice:

    Frumoase ganduri ii bantuie dlui Pandalie prin creierasul de motan… Are dreptate cu toamna, nu m-as putea lipsi de culorile ei.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dintr-un tunel în alt tunel
    ne duce timpul după el
    și ne rămân superbe poze
    cu cerul înmuiat în roze
    și niște cărți pe raftul vieții
    în care ne-am prăjit toți creții
    de neuroni, cei creatori
    și de-ncântări aducători. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.