Un dialog cu toamna a mai purtat, cândva, cineva: un greier. Sau un greiere?
Greier, greiere, creier, creiere.
Greier, greieri, creier, creieri.
Nu sună a melodie, este?
Normal că nu sună a ce nu este.
Nu e melodie, e acces de pandalie.
De pandalie, nu de poezie.
Hai, gata, nu plecaţi, că-mi trece. Accesul. Accesul da, pandalia ba. Fiindcă mă cheamă Pandalie. Este, doamnă Toamnă?
Hai, zi şi tu ceva, Toamno! Conform titlului, trebuie să fie dialog – ca la teatru. Nu monolog – ca la teatru.
Sigur, dacă ai vorbi, m-aş speria – nu doar în forul meu interior.
Şi totuşi… Ai zis cumva să-l pun pe jupân Google să caute „temperare spaimă”? Sau vrei să te pictez cu tempera? Da’ şi de pictat te-a mai pictat câte cineva. O dată, şi încă o dată, şi…
Şi cică să laşi pomii verzi. Da’ nici să nu-ţi treacă prin gând! Nici în cele mai negre vise nu te vreau fără culorile tale!
Ştii, aş putea să bat câmpii aşa pe mai multe pagini. Muuulte. Îndeajuns ca să pavez cu ele un tunel. Tunelul dintre răsărit…
…şi asfinţit.
Tunelul căruia i se spune zi. Celui dintre asfinţit şi răsărit i se spune noapte.
Ţi-aş arăta Bucureştiul noaptea, dar n-am la-ndemână decât o fotografie dintr-o urbe provincială. Şi din faptul serii.
Ai întrebat ceva despre răsărit? Cine răsare? Păi nu ştii? Ia zi, chiar nu ştii cine răsare în fiecare zi?
Nu, nu iarba mâţei…
… nici trandafirul motanului.
Soarele.
Te-a colorat frumos în ziua echinocţiului, Toamno! Mă crezi pe cuvânt, sau vrei să-ţi trimit, într-un plic, poza asta?
Ţi-o trimit când vrei, prin curier, fără ramburs. Da’ dă-mi adresa. Şi numărul de mobil.
Dacă nu mi le dai, te alegi doar cu linkul din tabelul Jocului Cuvintelor cu numărul 225.
Am scris acestea eu, motanul Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (deschideţi volumul Floarea de Loldilal la pagina 316 şi gata, sunteţi în vizită la mine!)
Din când în când, scriu şi cugetări, ţin şi un jurnal… Îmi găsiţi însemnările aici, înşiruite şi linkuite – nu linchite! 😛 )
Frumoase ganduri ii bantuie dlui Pandalie prin creierasul de motan… Are dreptate cu toamna, nu m-as putea lipsi de culorile ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt încântat când îmi apreciază cineva ideile!
Mii de miaulţumiri!
ApreciazăApreciază
Dintr-un tunel în alt tunel
ne duce timpul după el
și ne rămân superbe poze
cu cerul înmuiat în roze
și niște cărți pe raftul vieții
în care ne-am prăjit toți creții
de neuroni, cei creatori
și de-ncântări aducători. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe lângă asta, mie îmi rămân, aici, în comentarii, versurile tale – pentru care îţi mulţumesc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pandalii de toamnă, bag samă… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană