Tot de-ale mele – cu întârziere, arhivele lunii iunie 2019

dimineaţa, pe răcoare

Ziţa/Chiţa/Chiţurina la păşune

Grişka pe măsuţa din sufragerie

 

Reclame

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de pe blogurile mele, de-ale mele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Tot de-ale mele – cu întârziere, arhivele lunii iunie 2019

  1. Se vede în ochii lui o agresivitate latentă născută din teama înrădăcinată cu atîţia ani în urmă datorată chinurilor la care a fost supus atunci. Unele suferinţe nu trec niciodată.
    Ziţa n-are gară, pozează un pic plictisită.
    De avioane sînt sătul, trec destule pe deasupra mea, doar că nu mai am de mult timp să stau cu ochii pe sus.

    Sănătate şi zile senine vouă tuturor!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Da, Grişka e fricos (sau doar prudent); şi e agresiv când nu i se face pe plac. De exemplu, dacă îl laşi jos din braţe înainte de a vrea el, te zgârie, sau cel puţin încearcă (îi cunoaştem obiceiul şi ne ferim). Şi visează des urât (mârâie şi/sau scânceşte în somn), iar după ce îl trezeşti (sau se trezeşte) se duce glonţ la mâncare. Însă visele lui urâte s-au rărit de când a apărut Ziţa.
      Ziţa n-are gară? N-are zgardă, fiindcă a tras de ea până a reuşit să o salte şi să şi-o blocheze în botul deschis. Noroc că eram acasă, nu dormeam şi am auzit-o când se străduia zadarnic s-o scuipe. Aşa că ei îi punem acum picături pe ceafă. În poza cu iarba e mai mult chioară de somn decât plictisită.
      Am filmat avionul de dragul dârei care se lungea, completând tabloul cu nori.
      Sănătate şi zile senine şi ţie şi pisoilor tăi!

      Apreciat de 1 persoană

      • Bietul copil, a rămas cu sechele. 😦 Ai mei, din fericire, nu au asemenea coşmaruri deşi unii au trecut prin experienţe urîte. Au rămas însă cu o teamă de automobile, cel puţin Adelin – care-a fost lovit (din nou, după fractura de acum cîteva luni) în faţa mea – şi Ceacîru care la ora actuală are două fracturi şi-o deplasare de bazin (sau ceva de gen). Am prea multe probleme cu copiii ca să povestesc aici, am spus mai în detaliu undeva la Ruxandra (zorele.wordpress.com).

        „N-are gară” e o expresie echivalentă cu „n-are treabă” sau „nu se sinchiseşte” (dar cred că ştiai asta deja). În ce priveşte zgarda, am avut şi eu probleme de gen cu vreo doi-trei copii, era prea largă şi unul şi-a pus-o zăbală ca Ziţa, ceilalţi şi-au băgat piciorul (la propriu 🙂 ) şi au ajuns cu „diagonală” ca ofiţerii. Problema e că sînt greu de prins atunci cînd se află în dificultate într-o situaţie de gen. În casă n-o fi complicat, dar la mine la curte nu-i prinzi uşor.

        Mai sînt şi avioane care lasă chemtrails, dar asta e o cu totul altă discuţie. 😉

        Săru’ mîna de urare, şi ei şi eu avem nevoie de oarece senin, că-i cam înnorat acum în toate sensurile.

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Nu, nu ştiam expresia „n-are gară”. Aşa că, fiindcă literele din gară se regăsesc în zgardă, am dus răspunsul în direcţia asta. 😀

          Zgărzi le-am pus şi noi pisoilor de la ţară, care umblau prin curte şi prin afara curţii. N-au păţit nimic, dar, mai curând sau mai târziu, s-au întors în casă fără ele. 😀

          Ei, să nu ne gândim acum la chemtrails, iar tu şi copiii tăi să aveţi parte de cât mai mult senin, cât mai des!

          Apreciat de 1 persoană

          • A thorn in your side zice:

            A, mă bucur c-am putut ajuta la dezvoltarea vocabularului „popular”. 🙂 Nu mai ştiu de unde am cules expresia cu gara – poate de la Brăila, poate de la noi din găzărie… Neimportant.

            Şi ai mei au pierdut multe zgarde (zgărzi? cum o fi corect?), majoritatea în joacă probabil; au fost însă unele care n-aveau cum să se desfacă aşa uşor şi nici nu erau largi ca să le iasă pe cap. Mister.
            Adelin mi-a fugit din casă acum vreo două-trei zile şi tocmai ce-i slăbisem zgarda că-mi părea prea strînsă, abia mai tîrziu am observat că stătuse cu gîtul strîns şi o lărgisem prea mult, dar n-am apucat s-o fac la loc. Dacă mai dă pe acasă (nu l-am mai văzut de atunci), e foarte probabil să n-o mai aibă. Da’ măcar de-ar veni sănătos şi întreg, că găsesc eu una de rezervă.

            Mulţumesc de urare, la fel şi vouă. 🙂

            Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              „Zgărzi” – zice DEX-ul, ăla online. Am observat că multe sunt făcute astfel încât să se rupă sau să se desfacă dacă, la gâtul pisicii fiind, se agaţă de ceva.
              Sper să se întoarcă Adelin cu bine!

              Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Mnoh, nu prea-mi place cum sună zgărzi, da’ cine-s eu să contrazic dicţionarul – că doar nu poporul face limba, nu…? 🙄

                Am avut şi de-alea elastice şi/sau demontabile dar au fost şi unele fixe, din împletitură textilă sau din piele, cu cataramă.Ultimele n-aveau voie să se desfacă şi să se piardă şi totuşi s-a întîmplat. De-aia ziceam că-i mister.

                Şi eu sper să se întoarcă Adelin, măcar la mîncare ca şi ceilalţi. Dar dacă trebuie să treacă iar strada pentru asta atunci prefer să rămînă pe unde hălăduieşte şi să sper că se descurcă de mîncare şi adăpost. Pînă la urmă, tot la mîncare venea cînd a fost lovit în faţa mea, aşa că…

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Din păcate, n-ai cum să-i porţi de grijă unei pisici care umblă liberă. Pleacă şi vine când vrea, se duce unde vrea… Nu e câine, să rămână în curte.
                E bine când stai la capăt de sat, la poale de deal, cum stă cumnatul meu. Singura maşină care îi intră pe uliţă e a lui – că puţinii vecini nu au aşa ceva. 🙂 Acolo pisicile hălăduiesc în siguranţă, deşi i s-au pripăşit pe lângă casă şi mai mulţi câini.

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Da, mă bate gîndul de mult să las oraşul în spate, dar mi-e teamă că n-aş rezista prea mult de unul singur printre străini. Iar o asemenea mutare ar fi mare deranj pentru rmine care-s extrem de static şi conservator în privinţa locului unde-mi duc traiul. Chiar nu ştiu ce să fac.

                Mă rog, în clipa asta ştiu: merg la nani, că dimineaţă ar trebui să mă trezesc foarte devreme să merg după nişte acte (program 9-12, doar lunea şi miercurea!!!)

                Noapte bună! 🙂

                Apreciat de 1 persoană

  2. Suzana zice:

    Cred ca este (aproape) un deliciu sa le vezi zilnic in diverse ipostaze! 🙂
    In ultimul an la Lidl apar din ce in ce mai multe accesorii pentru animalute: cosulete, jucarii, perii si chiar aspiratoare mai mici cu accesorii pentru parul de animalute. Se vand destul de repede, asa ca prieteni pufosi sunt peste tot. E adevarat nu stiu cat sunt de bune! 😀
    Pozele sunt un deliciu! 🙂
    Numai bine si multe zambete!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Da, pisicile din apartament sunt un fel de „Animal Planet” la purtător. 🙂
      În privinţa accesoriilor, pisicile sunt în stare să se joace cu aproape orice şi de multe ori o simplă cu cutie de carton le place mai mult decât orice coşuleţ. 😀
      Zâmbetele multe şi numai bine îţi doresc şi eu, dragă Suzana!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.