Lumina e de anul trecut. 
Salutul e de două mii de ani şi un pic. 
Ouăle sunt (dacă nu mă înşel) dintre ultimele încondeiate de soacra mea.
Muzica e… pe placul meu.
Masa încărcată (nu de mine, am şutit poza unei rude) e pentru cei care văd în aceste trei zile de sărbătoare în primul rând un prilej de delectare a papilelor gustative şi de distracţie.
Ouăle cu mutră extraterestră sunt rezultatul unei îndeletniciri distractive pentru mine.
Urarea e pentru toţi cei care o văd.
De comentarii nu e nevoie. Un „like” poate ţine cu succes locul urărilor tradiţionale.
Zorii sunt ai zilei de azi. (Nu m-am trezit cu noaptea în cap, am făcut fotografii înainte de a mă duce la culcare.)
5:34
5:51
VERONICISME 
Pingback: Jurnal de pandemie cu cântec – Cui îi fac semafoarele cu ochiul? – 18.02.2020, ora 3:15 (guest post) | ropot de secunde...