De sezon, asezonate

Azi mă simt…
Nu, nu mă vă speriaţi, nu daţi alarma, că nu mă simt cineva!
Mă simt doar ca la cafenea, cu chef de pălăvrăgeală. Sau ca la o cană de vin fiert, cu chef de bătut câmpii.
Da’ mai bine intru în jocul cuvintelor,  al 203-lea pe numele său – cel cu tema „Împreună„.

Nu mă luaţi prea în serios, dar credeţi-mă că acest „împreună” m-a dus iute cu gândul la sindromul importatului valentine, căruia, când tradiţia strămoşească s-a simţit varză şi a prins să vază albastru spre negru înaintea ochilor,  i s-a anexat, prin alipire cu aţă albă, sindromul dragobetelui cu iz de naftalină. Ca urmare, acum, când vajnicii comercianţi iubitori de arginţi au izbutit, de ani buni, să le facă pe amândouă mai mult sau mai puţin virale, mi-am pus reticenţele pe liber şi mi-am îngăduit să mă las contaminată de suavul abur al isteriei generale şi să trec la atac. Dacă le-aş fi avut cu pictura, poate ieşea altceva, care să vă impresioneze ochii prin culoare şi armonie, dar, na, aveţi ghinion! Adică atac, manual, tastatura, spre a vă oferi oarece versuri care, cel puţin după părerea mea, se încadrează în context.

am preluat versurile de aici şi brizbrizurile de aici

Am şi câte ceva mai romantic, fireşte: aici, aici, aiciaici şi aici – şi prin alte părţi, dar nu le mai înşir, că oricum am vaga bănuială că nici pe astea n-o să le clicuiţi, deşi nu e greu, e de ajuns o atingere a ecranului cu vârful unui deget personal sau, dacă nu sunteţi genul care stă mereu împreună cu un aşa-numit smartphone, călărindu-l cu dăruire şi talent, ci navigaţi pe net-ul nostru cel de toate zilele cu un computer, puteţi încăleca mouse-ul cu palma, spre a-l altoi pe ‘mnealui cu un vârf de deget.

Sau puteţi încăleca pe un dragon.

O să străbateţi împreună văzduhul, topind gheaţa cu foc – dar s-ar putea să vă dăuneze grav dacă faceţi aşa ceva acum, în prag de încălzire globală… O să plătiţi daune la greu şi, după aia, n-o să vă mai dea mâna să zburaţi decât împreună c-o mătură! (Dii, dii, dii, păioaso, dii, na jăratic pe făraş, hai cu mâţa prin prin oraş!)

magazia de mături zburătoare  e aici

Oricum, facebook-ul şi un letopiseţ zic,  împreună, că, într-o zi ca asta, mâţele  le pot fi unora de mare folos!

Ei, dar, ca să închei într-o notă ce tinde asimptotic către standardele în vigoare, vă invit (pe bune şi fără mişto) să vă uitaţi cruciş până ce veţi descoperi inima ascunsă printre florile care se odihnesc, împreună, în stereograma de mai jos.

imagine de pe coperta Revistei Misterelor

Reclame

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în amintiri, de pe blogurile mele, reblog și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la De sezon, asezonate

  1. Mi-au plăcut stereogramele încă de cînd le-am descoperit. Cred că am (sau aveam) şi eu o revistă de-aia, primită de la un amic. Dar am găsit şi pe net, cu vreme în urmă, multe poze de gen.

    Undeva e un mic typo în prima poză, şi anume trebuia un Ţ în „ţicnită”. Ţicnit mi-s eu căutînd nod în papură, mai degrabă. 😀

    Poza cu mîţa molfăindu-l pe Cupidon e epică, da’ să fiu al paişpelea dacă pricep limba letopiseţului ăluia, după cît s-a chinut bietul Eminescu să ne lase o limbă „curată”. Se pare că unii au boala lu’ Tom Sawyer: „De ce simplu, dacă se poate complicat!?”

    P.S. Nu mai vreau „cu mîţa prin oraş” că deja am cheltuit prea mult pe taxiuri ducîndu-mi „copiii” şi „nepoţeii” la tratament. Şi al dracu’ taxi e mult mai scump decît o mătură. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Am pus în articol un link sau două la stereograme de pe net. Ştiu că sunt o grămadă.

      Am reparat ţicnita. Mulţam. 🙂

      Şi mie mi s-a părut bizară limba letopiseţului. Da’ altminteri are haz.

      Să-ţi fie „copiii” şi „nepoţeii” sănătoşi, ca să nu mai fie nevoie să-i plimbi cu taxiul!

      Apreciat de 1 persoană

      • Găsisem cîndva o stereogramă cu un păianjen pe pînza sa, mai greu de văzut dar superbă realizare. Nu ştiu dacă link-urile pe care le-ai dat duc într-acolo, dacă mai există online.

        Ţicneala-i mai mult a mea, că-mi sar în ochi paiele altora, nu bîrna mea. 😉

        Da, letopiseţul are hazul lui arhaic, de acord. De curînd, adunînd vechiturile din apartamentul mătuşii şi al bunicilor, am dat peste o carte foarte veche – biblie sau carte de rugăciuni – unde limba e mult mai „contorsionată” pînă la punctul în care nu înţelegi nimic deşi chipurile ar fi tot română. Cred că are şi chirilice dar nu sînt sigur. Va trebui s-o (re)găsesc (cîndva la vară) şi să scanez o pagină-două pentru exemplificare.

        Mulţumesc frumos de urare, sper şi eu să nu mai am probleme de sănătate cu copilaşii, măcar atît, că-n rest e urgie ce-i în casă. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Nu-mi amintesc de stereograma cu păianjenul, dar… sunt multe, prin multe locuri. Cred că pe la linkurile puse de mine nu e (nu m-am uitat la tot ce-i pe-acolo).

          Ţicneala ta mi-e de folos, îmi prinde bine dacă-mi spui ce greşeli fac.

          Aştept scanarea! 🙂

          O scoţi tu cumva la capăt şi cu urgia. Baftă! 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Am găsit-o, e „Eight legs” creată de 3Dimka. Aici şi aici. Un alt stil faţă de cel cu inimioare şi mai greu de focalizat, chiar şi pentru mine care la început am văzut-o destul de repede, dar merită efortul. Ideea e să priveşti la distanţă, în perspectivă, nu cruciş. Sper să reuşeşti. 😉

            Întotdeauna am căutat să-mi ajut prietenii semnalîndu-le greşelile. Nu pentru folosul meu, ci al lor, al – ca să zic aşa – frumuseţii şi perfecţiunii. O fac mai rar acum, doar cu cine ştiu sigur că îmi înţelege intenţiile. 😉

            Sper să apuc vara să pot răscoli printre zecile de cutii şi saci. Apoi vedem cum o fi şi cu scanarea. Poate o să găsesc mai multe lucruri interesante – cine ştie. 🙂

            Săru’ mîna! Tot ce-mi doresc e ca nepoţeii mei şi copila să fie sănătoşi şi să rămînă în viaţă. Ah şi, dacă se poate, să-mi ierte florile din ghivece, că au destulă grădină de tropăit şi rîcîit. 😀 Restul s-o rezolva cumva.

            Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              Mulţumesc. Am văzut-o. Aproape imediat. E mişto, ca stereogramă. Chiar prea reuşită, aşa că nu m-am uitat prea mult la ea, că nu-mi plac păiajenii. Îmi repungă. Nu doar ei, toate insectele, în general. Nu-mi place să le văd mărite.
              Nu mă uit cruciş la stereograme. Am zis de uitat cruciş, aşa, de dragul cuvântului. 😀
              Nu ştiu exact cum mă uit, dar, până acum, mai uşor sau mai greu, am reuşit să le văd pe toate cele la care m-am uitat. Pot să văd şi negativul, imaginea în relief întoarsă pe dos. L-ai văzut vreodată? E mai mic şi-ţi dă senzaţia că se află în faţa foii/ecranului. Îmi place să-mi trec mâna prin imagine – se strică şi se reface în urma degetelor mele.

              Sper să găseşti multe lucruri interesante când o să răscoleşti. Şi să pui poze sau imagini scanate pe blog, sau altundeva.

              Sper şi să se rezolve totul cu bine! 🙂

              Apreciat de 1 persoană

              • Mă bucur c-ai putut-o vedea. Trist dar eu nu mai reuşesc, nu azi cel puţin, nu ştiu de ce – poate vîrsta, poate ţuica, poate ochelarii, poate îşi bagă „frate-meu” coada… Dar mi-o amintesc şi da, e extrem de reuşită. N-am probleme cu insectele atîta vreme cît se află într-un spaţiu virtual, altfel nici mie nu mi-s prea dragi păianjenii şi alte specii. Reuşesc totuşi să fac separaţia real-virtaul, pentru a mă putea bucura de artă. 😉

                Nu cred c-am putut vedea vreodată „negativul”, sau cel puţin nu-mi aduc aminte acum. Poate că ai o particularitate a ochiului – sau de fapt a minţii – care-ţi permite să vezi asta. Depinde şi de imagine şi stilul în care a fost realizată, fiindcă unele se „destramă” imediat ce ai schimbat un pic unghiul privirii, darămite să mai treci şi mîna prin ele.

                Şi eu sper să găsesc ceva interesant, demn de menţionat. Mă întreb însă cui îi mai pasă de trecutul cît-de-cît apropiat…
                Cît despre mîţi… nu mai zic. 🙂

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Nu cred că e vorba nici de bătrâneţe, nici de ochelari. Sunt mai bătrână ca tine şi am ochelari pentru citit, nu mai pot citi fără ei scrisul nu doar mărunt, ci şi cel normal, din cărţi. Dar imaginile le văd şi cu ochelari, şi fără.
                Negativul l-a văzut o dată, din întâmplare, apoi am descoperit că-l vedea mereu. Uneori (rar) îl văd mai întâi pe el. Iar în celelalte cazuri, după văd imaginea 3D normală, închid pentru o fracţiune de secundă ochii şi-i deschid gândindu-mă că trag imaginea spre mine.

                Mie îmi pasă de trecut. Îmi place să-mi bag nasul peste tot. 🙂
                Iar de mâţi îmi pasă cu atât mai mult.

                Apreciat de 1 persoană

              • Aseară aveam ochii prea obosiţi; acum am reuşit să revăd păianjenul. DIn păcate, cu castelul n-am reuşit, oricît am redimensionat imaginea şi am modificat distanţa pînă la ecran. Eh, c’est la vie. 🙂

                Nasul mi-l bag din ce în ce mai rar şi, din păcate, n-am prea fost interesat de trecut pînă nu s-a întors să mă bîntuie.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                E bine că ai revăzut păianjenul. 🙂
                Mie imaginile de tipul celălalt mi se par chiar mai uşor de văzut decât stereogramele. Apar în faţa ecranului, mai mici decât pozele, dar cu toate amănuntele perfect şi tridimensional conturate.

                Apreciat de 1 persoană

              • Hehe, e bine că încă mai văd. Ceva, orice. 🙂
                Da’ cu pozele alea nu mă mai chinui, că deja mă doare capu’ (adică muşchii oculari) de cît m-am forţat. Asta e, doar n-o să am eu toate talentele din lume. 😛 😀

                Apropo de colegii de demult care nu vedeau stereogramele, cred că ar putea fi vorba de imposibilitatea de a trece la comandă mintea din raţional în afectiv. Oare ei puteau visa cu ochii deschişi privind pe fereastră undeva departe? Fiindcă e cam acelaşi lucru: să laşi ochii să se relaxeze iar mintea să se oprească din analiza imaginilor primite de ochi.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Tot ce pot zice, în cunoştinţă de cauză, e că aveam şi colegi care nu erau deloc genul care visează cu ochii deschişi privind în gol pe fereastră, dar totuşi vedeau stereogramele.
                Ştii când cineva le vede sau doar minte că le-a văzut. Fiindcă încântarea celui care le poate vedea e foarte greu de mimat. Presupun că nu-i reuşeşte decât unui actor excepţional.

                Apreciat de 1 persoană

              • Da, se poate ca ipoteza mea să fie greşită şi visarea să n-aibă legătură. Poate aveau şi ei ochii obosiţi după muncă sau poate erau cu totul alte motive.

                La început da, e mare şi autentică încîntarea – mai puţin poate pentru cei ce nu ştiu sau nu pot să-şi exprime sentimentele. Pentru cine e deja familiarizat cu asemenea imagini devine o rutină.
                Îmi aduc aminte că descărcasem cu ani în urmă foarte multe stereograme de pe cîteva site-uri găsite întîmplător şi odată ce le-am trecut în revistă mi-au devenit banale.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                La încântarea de la început mă refer. Acum 20 şi… de ani, colegii mei de birou (încă erau relativ mulţi) au văzut pentru prima oară stereograme când li le-am pus eu sub nas – pe hârtie, atunci n-aveam computer nici eu, nici ei.

                Apreciat de 1 persoană

              • La vremea respectivă probabil erau proaspăt inventate stereogramele sau încă nu le descoperisem noi. Şi computerele erau relativ rare pentru persoanele private. Eu am avut întîi un CIP01 în ’90 şi apoi un HC91 prin ’92-’93, ambele cu procesor Z80 şi după ce a plecat fosta-mi tovarăşă de viaţă cu HC-ul prin ’96 mi-am asamblat un 486 – nu mai ştiu exact dacă atunci în ’96 sau prin ’97. Internetul a fost însă ceva mai tîrziu, nici ăla nu mai ştiu exact cînd. Iar stereogramele le-am descoperit relativ recent. Prima a fost tot pe hîrtie, pe spatele revistei de care ai pomenit, primită de la un amic cîndva după 2009: un cal sau inorog, pe fond albastru. Nu mai ştiu pe unde e revista respectivă, în tot balamucul ăsta, dar îmi aduc aminte că am scanat imaginea respectivă acum cîţiva ani; evident, nici imaginea scanată nu mai ştiu unde e. Ce ziceam de nenea Alz…?

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Nu ştiu cât de recent inventate erau stereogramele, dar cert e că noi abia le descoperiserăm. Şi computerele personale erau o raritate. Noi l-am luat pe primul în 2000 (după ce mi-a căzut mie foarte tare cu troc computerul de la serviciu), iar la Internet ne-am abonat prin 2006, după ce m-am apucat de tradus. Până atunci intram când şi când, conectându-ne prin telefonul fix, şi plăteam pentru cât intram; şi conexiunea era înfiorător de lentă. Sau intram de la serviciu, unde între timp ne împuţinaserăm şi ajunseserăm să avem fiecare pe birou un computer conectat la Internet. Dar era nasol să caut în fiecare dimineaţă chestii pe care le găseam în ceea ce traduceam seara şi nu le pricepeam.
                Şi eu am un teanc de reviste din alea puse deoparte ca să scanez stereogramele; şi nu mai ştiu unde e teancul. Aveam şi unele scanate, dar nu mai ştiu unde le-am salvat (noroc că pe unele le-am pus pe blog). Or fi ajuns pe vreun CD când am trecut de la un laptop la altul, dar avem o droaie de CD-uri şi DVD-uri pe care nici eu, nici bărbatu-meu nu le învrednicim să le punem în ordine – şi să mai aruncăm eventual unele dintre ele.
                Aşa că… nu eşti singur în faţa nemernicului ăluia de Alz… 😆

                Apreciat de 1 persoană

              • Da, cred că Alz are predilecţie la Raci.
                La vremea cînd descărcam într-o veselie softuri, muzică, poze etc. de-a valma, aveam un program de catalogare şi cum ardeam un CD sau DVD cum îl băgam în catalog. Culmea e că pînă la un punct ştiam exact ce anume se află pe fiecare disc, nu aveam nevoie să consult catalogul. Apoi discurile s-au înmulţit, iar memoria a luat-o la vale.
                Acum nu mai găsesc DVD-uri marca TDK şi nu vreau să umblu cu nimic altceva. Ce-am mai luat a rămas pe HDD-uri, împrăştiate prin diverse „maşini”, că toate erau de capacitate mică. Evident necatalogate. Harababură maximă.

                Am umblat şi eu pe modem de 14400bps la începuturi, de atunci am început să prind „boala” nopţilor albe, că ziua mai avea maică-mea treabă cu telefonul şi tariful era mai mic după ora 21. Dar era jale să prinzi o conexiune la ora aia sau după, că se buluceau toţi şi nu mai era loc pe servere. Apăruseră şi nişte cartele cu minute gratuite, ceva cu ClickNet, parcă, dar mai erau şi altele. Totuşi, pe vremea aia nu erau paginile burduşite cu PHP, javascript, Java, Flash, CSS şi alte tîmpenii ca acum, altfel nu s-ar mai fi încărcat în veci la viteza aia.

                După o vreme a apărut o firmă de cartier şi am fost primul din bloc care m-am abonat, ba m-am urcat pe blocuri cu patronul ca să tragem cablurile. Nu era o minune, banda pe care o lua se împărţea la toţi abonaţii, dar peste noapte era totuşi mai liber şi mergea mult mai rapid decît pe modem. Îţi dai seama că eu din 2011 am revenit cam la viteza modemului de atunci, că îmi pică la 15000bps după ce „consum” cei 5GB de download alocaţi lunar? La cum sînt paginile de acum şi cît de „umflate” sînt softurile, plus incompatibilităţile dintre standarde şi lipsa driverelor pentru sistemele de operare vechi, mi s-a luat de Internet.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Da, cred că e nasol acum la tine cu Internetul. 😦

                Noi ne străduim să ţinem, pe cât posibil, pasul cu toate – computere, softuri, furnizorii mari de internet, telefoane. Dacă tot suntem contemporani cu ele, nu văd de ce nu le-am folosi, atâta timp cât ne-o putem permite.

                Apreciat de 1 persoană

              • O, subiectul ăsta e prea complex ca să-l epuizăm aici şi acum. Pot doar să spun că odată ce-am trecut prin Windows 95/98/ME, libertăţile îngrădite de sistemele mai noi – culminînd cu Win10, la paritate cu cele Apple şi cu Linuxul handicapat numit Android – m-au ţinut şi mă vor ţine cît de departe posibil de asemenea sisteme. Dacă mai plusez şi cu spionajul în timp real prin GPS (pe device-urile portabile) deja ajung la saturaţie.

                Teoretic aş putea adăuga o conexiune pe cablu/fibră în contractul cu RDS, dar nu văd la ce m-ar ajuta – în afară poate de piratare de filme la greu – ca să merite banii, odată ce am pierdut majoritatea contactelor vechi şi nu mai am decît vagi interese online – nici măcar blogul, din cauza modificărilor succesive ale WP din rău în mai rău, de trebuie să mă dau de trei ori peste cap ca să mă pot măcar loga. Însă ce m-a reţinut în principal a fost riscul unei descărcări electrice în apropiere care mi-ar distruge absolut toate maşinile, ele fiind conectate în reţea. S-a întîmplat aşa ceva cu cîţiva ani în urmă, de mi-a distrus complet montajul de interfon (partea din casă, nu cea de la poartă!) cînd a trăznit un brad înalt la cîteva case distanţă şi s-a propagat pe cablul interfonului (vreo 25m pînă la casă) care nu e altceva decît cablu UTP de reţea. Nu pot risca să pierd totul, atît hardware cît şi software.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Da, subiectul e prea complex. Şi modul în care priveşti tu lucrurile e prea complicat pentru mine, recunosc. 🙂

                Apreciat de 1 persoană

              • Haha, înţeleg că e cazul să nu-ţi mai răpesc şi mai mult din timpul preţios rămas. 😉 Scuze că m-am întins atît. 😳
                O seară cît mai plăcută! 🙂

                Apreciază

              • Vero zice:

                Nţ, nu-i asta. Unul dintre avantajele discuţiei în comentariile unui blog e că nu-i musai să răspunzi imediat, dacă nu ai timp. 🙂
                Dar tu ai motivele tale pentru care ai renunţat la wordpress, la yahoo.mail, la google (sau cu google n-ai avut niciodată de-a face?). Şi mie mi se pare că, într-un fel, te-ai autoexclus, ţi-ai refuzat nişte facilităţi – ca să le zic aşa. Şi, cumva, îmi vine greu să te aprob (deşi cred că, te înţeles, pot să te înţeleg) şi mi-e greu şi să continui discuţia despre lucruri pe care le privim din perspective diferite.
                În fine, nu ştiu dacă am reuşit să exprim corect ce-am vrut să spun. 🙂

                Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              Ai încercat să vezi din astea: https://www.deviantart.com/zour/art/Castle-Of-Eckberg-Stereo-3D-188271682?
              Acum le-am descoperit. 🙂 Aici chiar trebuie să te uiţi cruciş 😀 , şi imaginea e mică, dar faină!

              Apreciat de 1 persoană

  2. Am înţeles, nu-i bai, dar oricum îţi răpisem prea mult timp şi eram şi eu obosit. 🙂 Acum am venit cu forţe proaspete. 😛

    Am avut multe conturi de-a lungul anilor, şi la hotmail/MSN, şi la iahu şi la guglă şi la ICQ/AOL (ăla încă mai e), şi la Jabber plus MySpace, MyYearbook (dispărut de mult), chiar şi FB cînd abia apăruse, diverse forumuri şi altele de care nici nu-mi mai aduc aminte. Cred că primul cont de e-mail a fost la Mailsurf.com, dispărut şi ăla brusc de mulţi ani de zile. Încetul cu încetul toate au început să restrîngă posibilităţile de interacţiune ale utilizatorului cu serviciul respectiv invocînd „better privacy and security”. Bullshit! Apoi au apărut incompatibilităţile între standarde, cu avertismente gen „browserul tău e vechi, fă upgrade” şi apoi direct imposibilitatea de a mai vedea informaţiile de pe paginile respective, de a mă loga la diverse servicii etc. Însă un upgrade de browser presupune un sistem de operare mai nou, fiindcă cele vechi (XP deja e foarte vechi pentru ei, ce să mai zic de favoritul meu 98SE) nu mai sînt suportate. Dar un sistem de operare mai nou presupune un computer mai nou, fiindcă resursele celui actual sînt prea limitate („ce să fac eu cu procesor single-core, doar 1,2GB de RAM şi un amărît de HDD de 20GB, şi ăla împărţit în două?!”, ar zice sistemul de operare cel nou). Doar că eu nu vreau un alt computer, mă simt foarte bine cu cel actual – nu schimb obiectele ca pe ciorapi (de fapt şi pe-ăia îi schimb destul de rar). Nu doar fiindcă m-am ataşat de el – de ele, că-s mai multe – însă mizeriile chinezeşti fabricate recent nu au nici măcar pe sfert durata de viaţă a celor vechi, ceea ce m-ar arunca într-un ciclu interminabil de „upgrade-uri” distrugînd stabilitatea de care am neapărată nevoie pentru a funcţiona cît-de-cît corect.

    Revenind la software: timp de ani de zile am folosit Miranda IM pentru a comunica direct cu oamenii prin Instant Messaging pe protocoalele menţionate mai sus, într-o manieră mult superioară ergonomic faţă de aplicaţiile oficiale. Apoi providerii au început să bage beţe în roate, să modifice protocoalele pînă ce au ajuns imposibil de utilizat cu alte aplicaţii decît cele oficiale. Unele poate chiar au dispărut – nu ştiu. De ceva vreme au început să ceară numele complet, adresa, numărul de telefon şi altele, totul pentru un biet cont de e-mail – da’ ce, m-am tîmpit la cap să le dau informaţiile astea private duşmanilor lumii!? M-am autoexclus? Da, din rîndurile unei turme care n-a avut şi nu va avea habar că s-a putut cîndva şi s-ar mai fi putut dacă s-ar fi voit, să fie şi altfel, adică mai bine, mai simplu, mai elegant. Mi-am refuzat nişte facilităţi? Nu, m-am scutit de nervi franjuraţi în încercarea (futilă) de a aduce strîmbăturile actuale la o formă apropiată de cea dreaptă. Şi ar mai fi destule „amănunte” de menţionat, dar deja m-am întins iar mai mult decît acceptă bunul-simţ.

    Concluzia: Eu sînt genul de om care cînd mi se spune „bend over” nu execut, ci răspund „up yours”. Dar cum cu o floare nu se face primăvară, prefer să mă retrag la umbra amintirilor de odinioară.
    Un weekend cît mai plăcut!

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Eu n-am avut conturi în atât de multe locuri ca tine, şi oricum le-am şters fiindcă le-am considerat inutile.
      Acum am cont de FB, Twitter şi Google+ (care Google+ cică se desfiinţează peste cca. o lună) şi adrese de mail la yahoo şi gmail pe numele real, fiindcă îmi trebuie ca să ţin legătura cu colaboratorii. De câte ori mă loghez îmi apare o casetă care cere numărul de telefon, dar nu-l completez. Dau clic unde scrie că e OK aşa (sau ceva în genul ăsta) şi mă lasă în pace. Pe FB am pus la un moment dar nr. de telefon, din greşeală, când am intrat de pe mobil, dar am putut să-l şterg pe urmă. O fi rămas prin vreo bază de date, dar, la urma urmelor, n-am nimic de ascuns şi, atâta vreme cât nu mă sună nimeni aiurea, e OK.
      Şi eu mă ataşez de obiecte, ca şi de oameni. Când mi se pune pata pe ceva, rămâne acolo. Am o rochie de vară pe care-am purtat vreo 20 de ani; e încă în şifonier, stă doar acolo fiindcă acum crapă pe mine – la propriu, s-a rărit vizibil la cusături.
      Dar sunt obiecte şi obiecte. 🙂
      Am luat primul computer (desktop) în 2000 şi l-am ţinut până în 2008, când am putut să ne luăm un al doilea laptop. (De când m-am apucat de tradus, îmi trebuie unul doar pentru mine.) În 2008, computerul din 2000 (modest ca performanţe încă de când l-am cumpărat) era atât de uzat moral încât n-am găsit cui să i-l dăm nici măcar degeaba. Primul laptop s-a bulit fizic (îl luasem cu ocazia unei promoţii şi a avut bube în cap de la început). Pe ăla l-a vrut cineva (gratis), dar nu s-a mai putut repara, în final l-a aruncat.
      Ca sistem de operare, am avut XP până în 2014, când a început să facă figuri laptopul nr. 2 şi l-am luat pe nr. 3, ăsta căruia în tocesc acum tastele. Pe nr. 2 l-am reparat, în limita posibilităţilor, şi l-am dat de pomană unor rude de la ţară, cu patru copii – şi habar n-am dacă acum îl mai au sau nu. Bărbatu-meu a avut între timp un laptop, luat la mâna a doua. Şi ăla – ultimul compatibil cu XP-ul – s-a bulit destul de tare ca să nu-l mai poată repara nimeni, dar l-a făcut el bucăţi şi-l studiază când are chef. S-a bulit când avea treabă cu el, aşa că şi-a luat computer (desktop) tot la mâna a doua, de pe net, fără monitor, că foloseşte un televizor din dotare. Pe urmă i-a trebuit şi laptop, şi a luat la repezeală tot unul second hand, de la un magazin din vecini. Şi are şi adresă de mail şi cont de FB cu un nume aiurea şi fără să fi dat vreun număr de telefon.
      Oricum, trăim într-o societate de consum ajunsă probabil la apogeu şi într-o epocă a schimbărilor rapide (nu neapărat în bine). Poţi să le accepţi sau să te retragi. Am toată admiraţia pentru cei care nu acceptă compromisuri, dar, dacă aş fi avut copii, nu i-aş fi încurajat să le urmeze exemplul; şi nici eu n-o fac, pentru că mie nu-mi place să mă retrag. Vreau să încerc tot ce se poate (în limite legale, dar făcând abstracţie de legile absurde, şi la preţ – material şi moral – pe care mi-l permit/îngădui). Nu sunt genul care se bate cu sistemul (sau cu morile de vânt), dar trec pe sub gard cât de des pot (nu sunt destul de sus în ierarhia socială ca să trec peste gard). Şi, dacă nu se poate altfel, completez formularul necesar pentru permisul de intrare pe poartă – dacă e posibil lăsând rubrici goale şi/sau trecând date false, că nici să fiu monitorizată nu-mi place.
      Ştiu că s-ar fi putut/se poate şi altfel, mai bine, mai simplu, mai elegant. Dar pentru asta trebuie să pui turma în mişcare, şi n-am stofă de lider – nici de erou. (În tinereţe, la serviciu, n-am certat de vreo două ori cu şefu’ pentru binele turmei, dar turma a tăcut mâlc şi eu m-am ales cu sancţiuni, aşa că m-am lecuit definitiv.)
      Plăcut să-ţi fie şi ţie weekendul! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Da, trăim într-o societate de consum. Problema e că noi înşine sîntem marfa.
        Odată ce ţi-ai dat numărul de telefon – fie chiar din greşeală – ai fost înregistrată în sistem, se ştie exact cine eşti (e pe abonament, nu?) şi primul (dar nu singurul) interes e să-ţi livreze reclame „personalizate”. Nu se ştie pe viitor ce le mai trece prin cap, fiindcă ei întotdeauna fac planificări pe termen lung.

        Eu n-am înstrăinat nimic, încă am primul 486 (IBM Value/Point SX25) pe care am rulat Windows 3.1 şi mai tîrziu Windows 95, şi următorul, Pentium 200MHz pe care am avut Windows 98SE. Al treilea s-a defectat, era o placă Pentium III cu chipset SiS primită din Anglia de la un colaborator Miranda IM (tot cu Win98SE), aşa că am construit un altul, tot un Pentium III cu placă Soyo (şi tot cu Win98SE), care a rulat timp de zece ani (!!!) încontinuu, adică 24/7, pînă acum un an şi ceva cînd sursa a început să scîrţîie şi l-am oprit. Dar am de gînd să-l repar şi să-l repornesc, fiindcă deja face parte din familie şi nu mă simt bine fără el. Ăsta pe care scriu e un HP Vectra VL-420 (procesor Intel P4 1.8GHz, 1.2GB SDRAM PC133, video nVidia GeForce 5700 AGP, HDD Seagate 20GB). Tastaturile mele au fost întotdeauna IBM Model M, originale, fabricate pe la sfîrşitul anilor ’80, din alea care clicăie la fiecare apăsare (sistem brevetat buckling spring), fiindcă am nevoie de feedback audio ca să ştiu ce am tastat. Nu mai găseşti aşa ceva în ziua de azi, iar laptop-urile în special sînt oribile în ce priveşte tastaturile, nu aş putea lucra pe aşa ceva nici cu pistolul la tîmplă.

        În spatele meu am un computer mult mai nou, un Intel dual-core 2×1.6GHz cu 2GB DDR2 pe o placă ASUS care deja are doi condensatori umflaţi gata să explodeze. Îl mai pornesc uneori ca să văd un film codat cu un codec prea greu pentru maşina asta. Dar nu m-aş putea baza niciodată pe maşina aia să ruleze 24/7 cum face asta de cînd am oprit-o pe cea cu 98SE.

        Vezi, (dez)avantajul meu e că am lucrat în electronică vreo 25 de ani, am învăţat cum e cu computerele şi părţile componente pe partea hardware dar şi pe software odată ce m-am iniţiat în programare. Ştiu foarte bine ce spun, nu bat cîmpii ca alţii care au diverse interese sau doar le place să se audă/vadă vorbind.Iar utilizatorul de rînd nu va avea nicicînd habar ce se ascunde în spatele combinaţiei hardware + software pe care o utilizează. Pînă cînd va fi prea tîrziu.

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Dacă te pricepi să le repari singur, mi se pare normal să nu le înstrăinezi. (Dacă am fi locuit în acelaşi oraş, ţi le-aş fi adus şi pe ale mele la reparat. 🙂 )
          Oricum am Internet cu abonament, se ştie cine şi unde sunt. Cât despre reclame, personalizate sau nu, m-am învăţat să mă uit la ele fără să le văd.
          Cât despre tastaturi, după ce am avut maşină de scris, nu electrică, de-ailaltă, pe care trebuia s-o altoieşti sănătos pe taste, toate tastaturile mi se par silenţioase. Nu puteam folosi maşina de scris după 10 seara, de frică să nu mă trezesc la uşă cu vecini scoşi din sărite.
          Combinaţia hardware + software pe care o utilizez îmi oferă ceva care, în copilăria şi tinereţea mea, era de domeniul SF-ului. Şi ştiu că nimic nu e gratis, aşa că… las sistemul să mă spioneze (dacă nu mă pot fofila) şi să profite. Iar laptop mi-am dorit de când am aflat că există. Poate să mă şi înjure când tastez – o să mă-nvăţ şi cu asta, 😆 Cheia fericiri/supravieţuirii e adaptarea la mediu. Mă străduiesc să mă adaptez. :mrgreen:

          Apreciat de 1 persoană

      • Pînă şi faptul că intru în spam e o dovadă că javrelor nu le convine ceea ce spun fiindcă e adevărul curat.

        P.S. Era vorba de IBM PS/ValuePoint, probabil printre primele maşini cu interfaţă PS/2 pentru tastatură şi mouse.
        P.P.S. Am avut şi eu multe articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de care nu mă puteam despărţi, în copilărie dar şi mai apoi, doar că unele mai rămîn mici, altele se cam duc dînsei de suflet de atîta purtat. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          În spam îmi intră şi alţii, care fac comentarii cu totul inofensive pentru „javre”.
          Şi atâta vreme cât te găsesc şi te pot scoate de acolo, e încă OK. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Doar nu crezi că „spamangeala” e aleatorie – au ei criteriile lor, strict bazate pe ceea ce scrii plus „rating-ul” valid vs blocat adunat de la restul adreselor pe unde ai comentat. O întreagă inginerie. 😉

            Toate computerele mele sînt construite din bucăţi sau primite „cadou” ca atare – nu mi-am permis să cumpăr o maşină „completă”, „de-a gata”. Şi, sincer să fiu, nici n-aş face asta, fiindcă ştiu cum funcţionează sistemul: combină ceva bun cu ceva prost, ca să ajungă la o medie „rentabilă”. Dacă ai o placă de bază bună, n-ai CPU sau HDD sau video sau RAM; dacă ai RAM n-ai HDD sau CPU sau video; dacă ai video n-ai HDD sau RAM sau CPU. Dacă ai CPU n-ai… înţelegi ce vreau să zic. Aşa că decît să dai bani aiurea pe ceva gata construit care sigur are cel puţin un punct slab, mai degrabă îţi construieşti singur maşina cu piesele pe care ţi le permiţi, cunoşti compatibilitatea, driverele etc. şi iese ceva la care te aştepţi. Dar nu oricine poate face asta.

            Mi-ar fi plăcut să te pot ajuta cu maşinile defecte. Nu pot descrie senzaţia cînd pui mîna pe ceva ce pare mort şi îl readuci la viaţă. „Ridică-te şi umblă, Lazăre!” 🙂

            Reclamele nu sînt atît de inofensive dacă nu ştii să le dai la cap. Eu ştiu şi mă ajută foarte mult faptul că am un sistem de operare care nu e creat special ca să facă loc reclamelor aşa cum e Win10. Orice chestie care nu se încadrează în ceea ce am eu nevoie pe moment e o distragere a atenţiei, iar mie nu-mi place să mi se distragă atenţia. Dacă le văd, după două-trei clickuri nu le mai văd… niciodată. Dar tot îmi ronţăie cîţiva neuroni între timp. Din păcate nu prea cred că e posibil pe Win10.

            Fosta mea concubină avea o maşină de scris mecanică aşa că ştiu cum sună. Iar tastaturile astea de care zic au şi ele sunetele specifice (deşi foarte mult atenuate), însă tocmai de asta am nevoie. Nu pot lucra pe tastaturi silenţioase şi unde tastele sînt foarte aproape una de alta. Trebuie să aud în mod distinct fiecare apăsare. Iar pe piaţa românească nu mai există de mult aşa ceva. De-aia ţin cu dinţii de tastaturile mele (şi fac spume că am distrus una cînd mi s-a vărsat din greşeală un PET de bere pestea ea).

            Şi mie mi s-a părut SF cînd am dat peste primul aşa-zis computer (acel CIP01 – Calculator de Instruire Personală) deşi mătuşă-mea a lucrat la Centrul de Calcul unde aveau computere zdravene cu mare putere de calcul combinată. Dar nu m-am lăsat sedus de toate minciunile ulterioare care promiteau marea cu sarea şi tot ce făceau era să fure din puterea utilizatorului, odată ce au trecut de la Win9x la NT. Şi nu, nu-i las să mă spioneze, din principiu.

            Din cîte ştiu, omul e singura fiinţă terestră care adaptează mediul la propriile nevoi, nu invers. Se pare că s-au mai schimbat unele lucruri între timp. Nu în bine, din păcate.

            Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              Nu cred că „spamangeala” e aleatorie, sunt sigură că există un algoritm în spatele ei, dar nu cred că algoritmul ăla ştie ce scrii tu, fiindcă tot acolo ajunge şi cineva care-mi scrie, de exemplu, doar ceva gen „Interesant articol. Să ai o zi minunată.”
              Şi tastatura laptopului ţăcăne, dar foarte discret, comparativ cu maşina de scris. Şi nu contează cât de apropiate sau depărtate sunt literele, după câteva zile în care traduc câte 15 pagini, mă obişnuiesc cu ea. (Haios e că pot să scriu bine mersi fără să mă uit la tastatură, până când mă prind că scriu fără să mă uit la tastatură. Dacă vreau s-o fac conştient, greşesc.)
              N-am Win 10 (am auzit că e naşpa), am Win 7. N-am luat niciodată computer cu sistem de operare gata instalat. Adică, dacă nu mă-nşeală memoria, doar al doilea laptop era cu Linux, dar nu l-am păstrat.
              Referirea la mediu era o… alegorie; pentru oameni, e vorba de adaptarea la societatea în care se-ntâmplă să trăieşti, gen „când eşti la Roma, faci ce fac romanii”. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

              • Algoritmul ăla nu numai că ştie ce scrii dar ştie cine eşti, de unde eşti şi cît de rapid ai postat un comentariu faţă de altul. Şi dacă eşti pe oarece listă neagră ca text, nickname, e-mail sau locaţie, ori te-ai mişcat prea repede faţă de cum consideră el că ar trebui să se mişte o fiinţă umană, automat te bagă la zu-haus. So much for the freedom.

                Deşi au trecut amar de 20 de ani, tot nu pot scrie fără să mă uit la tastatură. Partea bună e că, auzind cum sună, ştiu imediat dacă am greşit ceva şi corectez fără să mă uit pe ecran (de cele mai multe ori). De-aia am zis că sunetul tastelor e esenţial pentru mine.

                Win10 e o mizerie, îi plîng pe cei ce au făcut greşeala asta. Pentru un profan poate părea o minune, dar crede-mă, pentru un cunoscător – nu neapărat programator – e un coşmar. Şi hai să dau exemplul meu: cu o conexiune de 15kB/s în cea mai mare parte a timpului, în cît timp crezi că şi-ar putea face update la mine mizeria aia blestemată care are vreo 6GB la fiecare update (o dată la şase luni)?

                Referirea la mediu e exact ce am gîndit şi eu. Ce-ar fi dacă am fi noi cei care să dicteze cum să arate şi funcţioneze mediul, în loc să ne lăsăm sodomizaţi de către cei ce creează un mediu ostil? Că vezi, nu prea sîntem în Roma ci mai degrabă în Sodoma.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Abia acum ţi-am descoperit comentariul în spam.
                Ai dreptate cu Sodoma. Din păcate. 😦

                Apreciat de 1 persoană

              • Păi cînd zic ceva de rău despre stăpînii noştri automat intru la puşcărie. Ce altă dovadă mai vrei?
                A, dacă ţii cu tot dinadinsul îţi fac un log cu toate apelurile trimise de un Win10 către „nava-mamă” şi alţi „sateliţi”, că tocmai mi-am luat un laptop second-hand şi are Win10 pe HDD. Cum vrei: pe secundă sau pe minut? Că pe oră ar ieşi MULT prea mare fişierul. Cum ţi se pare să dezinstalezi Candy Crush şi peste un minut să reapară în listă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat? Sodoma all the way.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Da’ de data asta totuşi ai scăpat, nu te-au băgat după gratiile spam-ului. 😆

                Şi nu, nu ţin cu tot dinadinsul, adică nu ţin deloc. 😀 Te cred pe cuvânt. 🙂

                Apreciat de 1 persoană

              • Mnoh, se prefac şi ei că ar fi aleatorie treaba. 😉
                Ei, hai să te iert de stres de data asta. 😀

                Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.