Of!

Se pare că n-am fost deloc inspirată când mi-am pus pe blog poezia asta. Nu e o capodoperă, dar pare să aibă darul de a atinge o coardă sensibilă a… celor care preferă să-şi umple blogurile cu ce-au scris alţii, fără să ceară permisiunea autorilor.

E drept că pe blogul numit „La bunici”, unde-am găsit-o azi, e menţionat numele meu. Dar, fără un link către locul de unde a fost luată poezia, numele e frecţie la picior de lemn. Nu-s Veronica Micle, nu mă ştie toată lumea după nume! :mrgreen:

În plus, poezia a fost scrisă pentru bunica mea, nu pentru toate bunicile din lume, aşa că mă simt jefuită când e asociată cu poza altei bunici. Puteţi înţelege asta, dragi nostalgici iubitori ai bunicilor? Sper că-mi veţi şterge poezia de pe fieful vostru virtual, aşa cum v-am rugat.

cu bunica în Herăstrău (pe vremea când se numea Parcul Stalin)

 

ACTUALIZARE (24.01.2019-14:45)

Autorii blogului şi ai paginii şi blogului La bunici au şters postarea cu poezia mea, aşa cum i-am rugat. Au făcut-o destul de repede ca să nu mai am unde le da răspunsul de mai jos, fiindcă şi mesajul lor a dispărut.

Observ că am halit un cuvinţel, trebuia să fie „ceea ce nu vă aparţine”, nu „ceea ce nu aparţine”.  Da’ mănânc litere şi cuvinte şi când nu sunt atât de nervoasă ca-n momentul când am răspuns! :mrgreen:

Publicitate

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în despre lume şi viaţă :P, nemulţumiri și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Of!

  1. CARMEN zice:

    of, of, of! cat de trist ca nu exista o lege care sa actioneze imediat. cateva exemple concrete si cred ca jefuitorii virtuali ar invata lectia si ar intelege o data pentru totdeauna ca nici macar in blogosfera nu traim in jungla!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mă abţin. Că dacă-mi dau drumu’ e de rău. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Zina zice:

    Vero, uite aici un link spre un articol care te învață ce să faci dacă descoperi că ai fost jefuită pe blog: https://florinrosoga.ro/ce-faci-cand-cineva-fura-articole-de-pe-blogul-tau-plagiarism/#conceptii-gresite

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pingback: Buruiană rea | VERONICISME

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.