Tocmai am aflat că ieri a fost ziua scrisului de mână şi mi-am adus aminte de articolul ăsta:
Ştiu că există oameni – citiţi de mine una cu plăcere – care preferă să scrie cu stiloul/pixul/creionul pe hârtie şi să transcrie apoi pe computer.
Lăsând deoparte faptul mă feresc de eforturile suplimentare/inutile ca dracu’ de tămâie 
– din care motiv nu înţeleg de ce preferă cei mai sus-amintiţi să facă o muncă-n plus – eu sunt în culmea încântării fiindc-am scăpat de scrisul de mână, căci iată o mostră (i-aş putea zice chiar monstră 😛 ) din manuscrisele povestirilor mele:
pagini de manuscris („Râpa Amăgirilor”, pag. 181 din volumul Floarea de Loldilal)
Găsiţi alte două exemple aici.
VERONICISME 
la mine e simplu: nu sunt corecturi pe text. 🙂 rar de tot apar ele.
și da, sunt bucăți pe care nu le mai scriu de mână și am descoperit că vine muza și așa. dar starea de flux e condiționată (încă) de stilou. de aceea îl mai folosesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E firesc să-şi respecte fiecare obiceiurile/tabieturile. 🙂
La mine e întotdeauna cu corecturi. Scriu cum nimeresc şi pe urmă descopăr că altfel suna mai bine. Sau îmi vine ideea să intercalez ceva, mai ales dacă scriu o povestire mai lungă.
ApreciazăApreciază
Am avut atîtea feluri de scriere cîte stări sufleteşti. Unele ilizibile. La un moment dat scriam STAS. Adică aproape perfect, de tipar – deh, în armată am fost furier, aveam de scris zilnic ordinul de zi.
Acum nu îmi mai aduc aminte nici cum să semnez, darămite altceva. La ce-mi trebuie? Am computer, am diacritice încă din anul 2000, totul e simplu şi uşor.
Numai că nu mai am chef de scris, nu mai am ce spune şi cui. Mai bat cîmpii pe aici, prin comentarii, cînd îmi aduc aminte. Şi-aia e.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mi-am scris STAS (cu scrierea STAS din desenul tehnic) tot proiectul de diplomă. A fost un chin.
Din 2000, de când avem computer, nu mai scriu nici eu de mână decât dacă trebuie să completez vreun formular sau să-mi notez ceva la repezeală. Mai scriu de mână şi lista de cumpărături, când plec la piaţă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut desenul tehnic în liceu şi eram bunicel. Din fericire am scăpat de proiect de diplomă.
Lista de cumpărături e rară la mine, dar cînd e mi-e ruşine s-o arăt cuiva. 😀 Şi din păcate observ că am o coordonare psiho-motorie din ce în ce mai proastă, care se vede de multe ori chiar şi în ceea ce tastez. Bătrîneţea, taică! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu-i arăt lista de cumpărături nimănui, decât bărbatului meu, când se duce singur să facă aprovizionarea. Altminteri e pentru mine, că, apropo de bătrâneţe, când am de luat mai mult de 3-4 articole, uit cel puţin de unul. Dar şi mai trist e când uit lista acasă. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uai, chiar aşa?! Naşpa! Io uit abia de la cinci articole în sus. 😛 Da’ cînd vreau să citesc lista… cine mai înţelege? 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
Ei, numărul e aproximativ, n-am făcut o statistică riguroasă. Şi depinde de cât de obosită/distrată sunt şi de cât de mult mă interesează pe mine personal ceea ce vreau să cumpăr (de exemplu, nu uit de ciocolată, dar uit de pâine 😀 ).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eh, la mine ţine de numărul degetelor de la o mînă, că cealaltă duce paporniţa. Şi un deget e rezervat pentru orice eventualitate – care deget, depinde de eventualitatea ivită. 😀
Îţi dai seama că bat cîmpii acu’, nu? 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
Trebuie bătuţi şi câmpii ăştia, altfel dispar sub praful uitării…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ca pe covoare – mama lor de cîmpi…
Na-vă, mă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
ApreciazăApreciază
Eu, pe lângă faptul că scriu tare urât de mână, mai scriu și încet. Dacă mă grăbesc, uneori nu mai înțeleg nici eu ce-am scris. Plus durerea de mână.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De când cu computerul, şi mie mi se întâmplă să nu-mi mai înţeleg propriul scris de mână când notez câte ceva în grabă. Trebuie să nu uit să-mi impun să scriu citeţ.
ApreciazăApreciază