De-ale mâţelor

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la De-ale mâţelor

  1. A thorn in your side zice:

    Văd că aia mică e sămînţa naibii! 😛 Grişka e mai telectual, aşa… 😆

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Aia mică e zărghită rău. 🙂
      Din câte pisici erau la ţară, am luat-o pe cea mai ţicnită! 😀
      Dar şi Grişka e de vină, asta i-a plăcut lui. 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • A thorn in your side zice:

        Păi cam aşa merge treaba: opposites attract (ca-n vechiul clip al Paulei Abdul). 😀

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Sunt la poli opuşi ca vârstă şi sex. Altminteri, şi Grişka era zurliu la vârsta ei. Dar recunosc că ea îl întrece. (Mă aştept să aterizeze cât de curând în WC, e extrem de interesată când se trage apa. 😀 )

          Apreciat de 1 persoană

          • A thorn in your side zice:

            Puşca şi cureaua lată,
            Ce mîrtan ai fost odată,
            Grişka! 😆

            Şi Lily era interesată de apa de la WC dar am învăţat-o (întrucîtva) cu „nu e voie” şi „gunoi” şi cu timpul s-a obişnuit că unele lucruri sînt „off-limits” pentru ea. 😉

            Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              Eu sunt tentată să răsfăţ pisicile, nu prea sunt în stare să le impun limite. 🙂
              Da’ o să mai încerc. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Eu sînt imparţial: o şi alint, o şi altoiesc (verbal) – după cum merită pe moment. 😉
                Dar ca să înveţe de „nu e voie” trebuie două-trei palme la fund imediat după ce a făcut vreo boacănă relativ mare. După două-trei altoieli de-astea, cu tonul ridicat şi autoritar, se învaţă şi e suficient să-i spui mai tare ca să ştie că trebuie să se oprească din intenţie. Într-unul din filmuleţele cu Copilu’ e o demonstraţie în sensul ăsta, poate ai văzut deja. Treaba e s-o înveţi de foarte mică, dacă e mare nu prea mai „prinde” figura.
                Pe Lily n-am prea învăţat-o corect, mai are scăpări, dar ascultă de un „dă-te jos” mai răstit. 🙂

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Verbal îi mai altoiesc şi eu. Şi Grişka de obicei se ceartă cu mine: mia-mia-mia, mia-mia-mia. Iar aia mică (care tocmai a făcut 6 luni, sau face peste o zi sau două) nu se sinchiseşte, la ea totul e joacă. 🙂
                Bărbatu-meu l-a altoit pe Ghişka fizic, de câteva ori, când s-a obrăznicit prea tare.
                Eu nu l-am altoit nici când a sărit pe antebraţul meu cu ghearele şi cu dinţii (la ţară, după ce l-am luat din camera unde începuse încăierarea cu alt motan). L-am ameninţat doar cu o sticlă de plastic goală, când a vrut să sară din nou, şi s-a pus imediat cu botul pe labe, cu o privire atât de speriată şi de spăsită încât mi s-a făcut milă de el, deşi-mi umpluse mâna de sânge.

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                „Dacă-i dai nas lu’ Ivan ţi se urcă pe divan”, aşa zicea bunică-mea cîndva. 😉
                Pe Ziţa trebuie neapărat s-o dresezi cît de repede, altfel o să ai viaţă grea.
                Cu Grişka nu mai ai şanse, e prea tîrziu. Ştiu episodul cu pricina, ar fi fost o bună ocazie dar ai pierdut-o.

                L-am luat şi eu pe Copilu’ de vreo două-trei ori din grădină, în miez de noapte, cînd făcea concurs de urlete cu cîte cineva dar nu s-a opus nici o clipă. E adevărat că nu se angajase în păruială, poate atunci s-ar fi comportat urît şi el. Oricum, îi vorbeam blînd cînd îl luam de acolo, nu mă răsteam, ca să ştie că nu-l cert. Nu m-a zgîriat niciodată voit, nici n-a muşcat. Nici Lily (încă 🙂 ).

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Ştiu zicala. Am asociat-o întotdeauna cu motanul unei mătuşi – nu-l mai ţin bine minte, eram foarte mică. ştiu doar că era roşcat şi mi-a rămas în amintire drept cel mai mare motan pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi dormea pe pat (adică pe divan). 🙂

                M-am ramolit, trebuie să-mi notez ce povestesc şi cui îi povestesc. 😀

                Nici eu nu-am răstit la Grişka atunci, l-am săltat doar de subţiori, din spate, şi l-am dus în camera alăturată.

                Dar Grişka zgârie şi muşcă de felul lui, dintotdeauna. Ziţa n-are obiceiul ăsta, însă se foloseşte de gheruţe ca să se urce pe oameni ca pe copaci.

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Pe roşcatul motan îl chema Ivan sau… Garfield? 😆
                Nu-ţi face griji de poveşti, eu mai prind şi „cu panoul”, adică din comentariile către ceilalţi. 😉 Şi chiar dacă mi-ai povestit mie direct, peste o săptămînă sau o lună uit, iar peste un an îmi aduc aminte. Nenea Alz, fir-ar el să fie! 🙂

                Copilu’ era extrem de atent să nu-mi facă vreun rău, dacă nu putea obţine sprijin fără gheare sărea înapoi jos. Şi Lily a început să aibă simţul ăsta. Le-am spus, fiecăruia la vremea sa: „nu băga gheruţele, că doare”. Se pare că au înţeles, cumva.

                Zilele trecute Lily a avut nişte aşchii de lemn înfipte între degete sau cumva în tocul unghiei, la mînuţa stîngă. Nu ştiam de ce stă aşa cuminte pe scaunul de pe hol. Mi-am luat ochelarii de aproape şi lupa şi le-am scos, cu ceva efort. N-a zis nimic, deşi a durut-o un pic – am simţit-o.
                Cred că e foarte important să le vorbeşti, cald şi deschis, cum ai vorbi cu propriul copil – căci pînă la urmă cam asta sînt pentru noi.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Cam aşa încerc să le vorbesc…

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Păi atunci… baftă la dresaj şi la comunicare! 🙂

                Apreciat de 1 persoană

  2. Vero, ar trebui să ne naștem de 100 de ori, ca să-i înțelegem pe pretenii noștri cu coadă.
    Coabiantul îl strigă pe Mili – MERȚAN, de ieri. L-am întrebat ce-i veni. Zice că botul lui seamănă perfect cu sigla lui Mercedes. Am verificat. Așa e! Avem două Opele second hand în parcare și un Mercedes în balcon. Zi și tu, dacă nu suntem ăi mai fericiți de soartă!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.