Drumul de întoarcere a fost interesant… O experienţă nouă, plăcută mai ales în ultima parte, cu el după ceafă şi cu ea pe genunchi. Nu, n-am nicio fotografie din acel răstimp; dacă m-aş fi mişcat, i-aş fi deranjat. L-aş fi deranjat pe el, pe Grişka, zis Grishuna, care, când nu stă aşa:
…preferă să stea lungit pe umeri mei, împănat între ceafa mea şi spătarul scaunului.
Şi aş fi deranjat-o pe ea, pe Ziţa, zisă Zitzura, care, aflată la primul ei drum cu maşina, s-a foit, ce s-a foit, a mieunit – pardon, a chiţăit cât a chiţăit (mai ales la trecerea peste hârtoape), apoi a cam aţipit.
Descinderea în noua sa locuinţă nu a speriat-o pe domnişoara chiţătoare (în vârstă de aproape 5 luni); nici măcar n-a intimidat-o. A trecut, cu mare curaj, ca să nu zic cu tupeu, la explorarea noului domeniu. Şi a găsit în ce cotloane inaccesibile lui Grişka să se strecoare ca să scape de el, când în venerabilul domn s-a încins tărâţa şi a vrut s-o prindă, înamorat, de ceafă. Sau, în lipsă de cotlon, a preferat să se trântească cu burtica-n sus şi să-l dea lui câteva lăbuţe delicate peste bot. (Dacă-i fac cont pe FB, o să fie şi ea activă în campania #metoo. 😛 )
În dimineaţa asta, don’şoara a ocupat postul de observaţie al venerabilului.
El s-a mulţumit cu hashtagul #înnumeletrandafirului – japonez, că nu degeaba sunt ei Grishuna şi Zitzura, sau cuplul mătă-san. (Până acum vreo lună, mângâiam cu încântare blăniţa lui mătăsoasă; acum, pe lângă a ei, a lui mi se pare aspră. 😀 )
Ceva mai târziu, ea a trecut la explorarea bibliotecii. Pentru că… Grişka. Adică o să vedeţi imediat unde era Grişka.
Iată şi cum s-a terminat:
Grişka a protestat de vreo trei ori consecutiv, miorlăind scurt, indignat de invadarea ermitajului său. Pe urmă, dincolo de zidul de cărţi s-a lăsat liniştea. Pentru vreo 10 minute, după care au coborât. Mai întâi ea, urmată la scurt timp de el.
De-atunci şi până acum, au mai urcat acolo de două ori. Mai întâi ea, urmată la scurt timp de el.
Presupun că, pentru Ziţa, locul e similar cu podul din casa natală. Nu-i lipseşte decât scara mâţelor.
Apropo de casa natală, Ziţa nu e cea mai frumoasă din gaşca băştinaşă. După standardele mele, “Miss Podul” e pisicuţa Tomiţa.
Dar am ales-o pe Ziţa în pentru că era cea mai firavă şi, nu în ultimul rând, fiindcă acceptat-o Grişka.
La prima înfăţişare, venerabilul motan a părut să le accepte pe amândouă. Însă Ziţa a ştiut cum să se lipească de el. Încă de la a doua ei intrare în camerele revendicate de oaspete, s-a apropiat săltăreaţă şi l-a mirosit în bot. Un alt mod de a spune: “A, ce bine că eşti încă aici, tataie!”
Tomiţa n-a fost la fel de lipicioasă. (Nu cu el; cu noi, bipezii, ea e cea mai prietenoasă din colecţia de iniţial 11 felis catus.) Ca urmare, venerabilul s-a deprins să mârâie la micuţa alba-neagra.
Mă opresc aici, silită de împrejurări – ca să n-o trezesc din somn pe protagonista Zitzura, care doarme [şi visează] pe pervaz, lângă iarba galbenă din noua ei casă.
VERONICISME 
Cred că doarme liniștită și mulțumită de ceea ce a găsit în bibliotecă.Nu se va plictisi la iarnă 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
Iar Grişka îi va recomanda cele mai interesante cărţi. Şi pe cele mai instructive – pentru pisici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bien sûr 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Se poate spune că aţi avut cu toţii noroc. 🙂
La mine e mai complicat, că pe lîngă Ursu care se credea şeful curţii a mai apărut şi Bianca, albă şi cu constituţie solidă ca Ursu, care după vreo trei zile şi-a adus şi cele două progenituri să mi le prezinte. Din păcate e prea insistentă, cerşetoare, se bagă peste Lily, îi fură mîncarea şi de vreo două ori a sărit pe ea s-o zgîrie, aşa că a trebuit să le impun embargou şi lui Bianca şi lui Ursu.
Să le fie convieţuirea într-un ceas bun şi fără probleme pe viitor! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumim şi miaulţumim! 🙂
Relaţiile între pisici sunt dificile – ţin la teritoriu, se acceptă greu dacă nu se ştiu de mici…
Cât am stat la ţară, Ziţa a fost singura admisă permanent şi fără rezerve în cele trei camere revendicate de Grişka (cele în care a avut el acces de fiecare dată când l-am dus acolo). Toţi ceilalţi „băştinaşi” au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu camera soacră-mii. Şi cu podul. Şi cu curtea.
Bucătăria (improvizată) şi o cameră goală au fost „no cat’s land” – teritoriu tampon, sau sas. Ambele tabere mieunau la câte-o uşă – fiecare la cea din partea ei. Grişka mieuna mai ales noaptea. Tot noaptea mieuna – cu insistenţă – ca să i se dea drumul în a treia cameră (cea neîncălzită) a teritoriului său. În care nu rămânea mai mult de zece minute. Intenţia noastră fusese să facem acolo o uşiţă batantă, pisicească – dar, fiindcă ne-am hotărât să dăm casa, am renunţat la astfel de amenajări.
Acum avem o problemă cu mâncarea – nu cu cronţonele, cu mâncarea umedă pentru pisici, cu ficatul, cu cărniţa… Grişka e învăţat să lase astfel de delicatese la fezandat (uneori le tratează cu totală indiferenţă când i le pui sub nas), pe când Ziţa înfulecă imediat tot ce prinde. Pare totuşi să-nceapă să priceapă şi ea că acum sunt mai puţini la masă şi bunătăţurile nu mai sunt pe apucate, (Cronţonele au şi la ţară la discreţie, dar din cele mai ieftine.)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ştiu cum e cu teritoriul, asta e una dintre problemele mele curente. Cîte camere are casa aia de se poate crea asemenea separaţie teritorială? La mine e imposibil. Închipuie-ţi cum trebuie să închid uşile/geamurile la hol dacă-i dau de mîncare, ca să nu intre ceilalţi, iar dacă nu-i e foame trebuie să ascund mîncarea sau s-o pun la loc.
Cu mîncarea e o întreagă discuţie (am mai spus-o deja?). Doctoriţa care-a tratat-o pe Lily a zis să nu-i mai dau ficat de pui că e tratat cu hormoni şi ficatul ei nu „duce”, să nu-i mai dau peşte că e plin de microbi, să nu-i mai dau lapte (n-a specificat motivul) şi de fapt să nu-i mai dau nimic „natural”. Problema e că ea acum abia dacă linge zeama de la „pliculeţe”, iar de „bombonele” se ia doar în caz de forţă majoră, în special noaptea dacă nu mai are altceva, dar tot cu timiditate. Zilele astea a mîncat peşte, da’ acu’ şi la ăsta face mofturi. Sincer, nu ştiu ce să-i mai dau – gheare de pui (fierte zdravăn) nu mănîncă, doar se joacă cu ele, capete (tot fierte) mai ronţăie uneori, de parizer nu s-a atins niciodată, de cînd o am şi nici ficatul nu-i mai place de la o vreme, ba nici icrele preparate n-o mai atrag, strîmbă din nas – pe cînd înainte de boală era înnebunită după ficat şi icre.
Iar dacă lasă mîncarea acolo, inevitabil intră ori Ursu ori Bianca şi ăia nu fac mofturi la absolut nimic, lasă curăţenie „lună” în urmă.
Mi-e teamă să nu aibă ceva la stomac sau mai-ştiu-eu ce, de nu mai mănîncă normal, ca înainte. Aveam să-i dau un set de pastile pentru imunitate şi n-am cum, dacă nu mai mănîncă nimic unde să-i pot pune pastila pisată. Vai steaua mea în ce încurcături m-am băgat, şi aici nu mă refer doar la cele pisiceşti.
Nu ştiu cînd/dacă mai ajung să comentez (aici sau oriunde), după toate tîmpeniile făcute de WP recent, fiindcă nu mă mai pot loga normal cu browserul ăsta şi sincer să fiu m-am cam săturat de „îmbunătăţirile” care nu înseamnă altceva decît discriminare şi îngrădire.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Casa arată ca în schiţa de mai jos (nu e f. bine proporţionată, nici desenată cf. stas, dar sper că te poate lămuri):
Într-una dintre camerele noastre e plasă la geam, ca să nu iasă Grişka şi să nu intre alte pisici.
Ştii cum e, „nici toate ale doctorului, nici toate ale popii” – asta în privinţa mâncării pisicuţei. Grişka mănâncă foarte bine ficat de curcă. Îi place şi ăla de pui, dar mai puţin. Ca bombonele mânca în tinereţe Whiskas, dar mai târziu a început să strâmbe din nas şi am ajuns să-i iau unele mai scumpe (Nutraline şi Purina). Încearcă să-i schimbi lui Lily tipul de bombonele şi de pliculeţe. Pentru medicamente, încearc-o cu carne macră. Cam atât îmi trece prin cap acum.
Dacă n-o să mai poţi comenta aici, îmi poţi trimite (dacă vrei) comentariile pe mail.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încă sînt logat (cu mari eforturi), da’ cînd oi ieşi nu cred că mai intru vreodată – poate doar ca să-i bag în mă-sa oficial şi definitiv pe cretinii de la WP înainte să mă retrag.
E bunicel aranjamentul încăperilor, acum se vede cum e posibilă separaţia. Iar accesul în pod din interior e un mare avantaj, tare aş fi vrut să am şi eu aşa ceva, mi-ar fi fost de folos să depozitez cîte ceva şi să am acces rapid în caz de nevoie; aşa, pe afară, cu un perete invadat de iederă, ce stă să cadă şi cu uşa putredă pe caer doar scăriţa metalică o ţine să nu cadă de tot, evit podul 365 de zile pe an. Păcat, e un spaţiu nefolosit, în timp ce stau cu toate ciorcioboatele întinse prin casă. Şi n-am decît două camere.
Ficat de curcă n-am văzut pe aici prin cartier şi oricum nu mi-aş permite decît poate o dată, de poftă. Bombonele i-am dat la început de vreo trei-patru feluri, nici nu mai ştiu de care (mi-aduc aminte doar de Kirby), acum n-am decît pernuţe Whiskas. Sînt şi astea pe categorii: pentru sterilizate şi pentru nesterilizate. Care-o fi diferenţa – dracu’ ştie. Sper să nu fi luat tipul greşit.
Pliculeţe i-am dat Whiskas (simplu sau Delice) şi KiteKat, cu somon, curcan, pui, miel, viţel, iepure. La început îi plăcea somon şi curcan, de restul abia se atingea; acum doar linge zeama. Poate. Am încercat şi cu alte tipuri: ceva rusesc cu ficat, altele româneşti (Miau-miau) cu pui sau altele, dar de alea nu s-a atins nici măcar să lingă zeama. Mă disperă.
Mai devreme i-am fiert capete de pui – s-a jucat cu unul pînă s-a plictisit, a venit Bianca şi l-a mîncat, la fel cu restul de pliculeţ de somon de aseară (de care nu s-a atins nici peste noapte). Am încercat şi cu parizer, aveam un calup neînceput, de ceva vreme; la fel, s-a jucat cu un cubuleţ şi l-a abandonat, tot Bianca a venit de-a luat toate cubuleţele şi le-a dus la pui.
Am evitat întotdeauna să-i dau carne crudă ca să nu-i trezesc instinctele de prădător şi să dea iama în păsările vecinilor (care mai au). Nu vreau să-mi vină cotonogită precum Copilu’ sau să nu mai vină deloc.
E ca naiba totul, în ultima vreme, toate de-a-ndoaselea. Mi-atîrnă minţile de-un fir de aţă.
ApreciazăApreciază
Pisicile mofturoase sunt o problemă – mai ales când apar alte pisici.
Şi Grişka linchea în prima fază doar zeama din pliculeţe şi lăsa restul pe mult mai târziu. Dar acum nu mai ţine figura, Ziţa dă iama imediat. Iar el nu mai lincheşte la început nici zeama, pleacă dispreţuitor. Însă Ziţa nu linge perfect străchinuţa – ieri şi azi a venit de vreo două ori şi-a făcut-o el lună.
Şi Ziţa începe să devină mofturoasă – nu mai vrea parizer şi slăninuţă, nici lapte bătut, nici caşcaval. În primele ei zile pe teritoriul lui Grişka, mânca absolut orice (ca şi restul pisicilor de la ţară).
Dacă n-ai încercat, încearc-o pe Lily şi cu pateu – de-al nostru sau pisicesc. Pentru pisicile de la ţară am găsit cu 1 leu cutiuţa – la Penny.
Din câte ştiu eu, bloguri poţi citi şi fără să te loghezi. Şi, dacă vrei să comentezi, există poţi trimite pe mail.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai adus aminte de brînză topită (triunghiuri), de-aia a mai mîncat, la începuturi. Să încerc.
Cu pateu nu merge, am încercat. Cel uman e cam sărat şi eventual condimentat, nu e bun pentru ele. Dar am avut ceva de la doctoriţă, special şi nu s-a atins nici de ăla, simplu sau amestecat cu pliculeţ sau altceva. A rămas cutia desfăcută în frigider. 😦
Ştii ce-a făcut într-o zi? Aveam o bucăţică de coadă de somon prăjită, de la maică-mea (prima oarcă cînd am gustat) şi cîteva cubuleţe de brînză, pe farfurie. A venit şi-a lins firimiturile de brînză (sărată, ceea ce nu-i voie) apoi a început să roadă oasele de la peşte, refuzînd carnea! E sănătoasă la cap asta?!
Pînă acum stătea mîncarea pe farfurie permanent, să-şi aleagă. De cînd cu Ursu şi BIanca nu mai las nimic acolo, decît bombonelele. Se pare că nici lor nu prea le plac alea, preferă mîncarea naturală. Da’ şi asta preferă să rabde de foame decît să mănînce ce-i pot da la un moment dat.
ApreciazăApreciază
Dar, dacă ai 2 camere, nu poţi să nu-i laşi pe Ursu şi Bianca într-una dintre ele? Măcar pe timpul nopţii? Şi să pui acolo mâncare pentru Lily?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cît a fost bolnavă am ţinut-o închisă în dormitor 24/7. Ştii ce „plăcut” e să ai lada cu rumeguş şi hăndel de mîţă la nas toată noaptea, cu uşa închisă de nu-i fir de aer respirabil? A fost un coşmar.
În sufragerie n-o pot închide, că acolo-s computerele şi toată aparatura, în echilibru fragil şi dacă nu-s eu acolo face balamuc, se urcă peste tot, trage de fire, dărîmă, sparge, rupe.
Bucătăria n-are uşă şi e frig rău acolo, la fel de frig e şi-n baie şi-n cămară, iar cea din urmă e plină de borcane (pline şi goale), monitoare de rezervă şi alte cele mai mult sau mai puţin fragile, plus că spaţiul e extrem de strîmt (cred că n-are mai mult de un metru lăţime).
Tot ce pot face e ca seara să închid (nu complet) geamurile uşilor de la hol ca să nu mai poată intra ceilalţi şi ea să aibă acces liber la bucătărie unde e măsuţa cu mîncare şi apă şi la restul casei; doarme în dormitor, ori pe birou printre flori, ori pe un sac cu rufe la perete, ori pe scaunul de sub birou, ori pe pieptul meu dimineaţa cînd mai moţăi un pic.
Ziua trebuie să deschid geamurile sau uşile cu totul la hol, să intre aer, altfel mă sufoc, cu plămînii ăştia ai mei, aşa că şi cei doi au acces liber în casă. N-am altă soluţie, şi e enervant să fac poliţie cu ei în loc să-mi văd de-ale mele.
ApreciazăApreciază
Da, înţeleg, ştiu ce enervant e să-ţi tot întrerupi treburile ca să ţii evidenţa mâţelor. 😦
Dar cu lădiţa pisicii în cameră poţi sta – dacă o cureţi imediat ce „produce” ceva pisica. Peste noapte e OK dacă o laşi curată înainte de culcare. Dar e adevărat că şi pentru asta trebuie să-ţi suspenzi periodic alte activităţi şi că noi nu folosim rumeguş, ci nisip. S-ar putea să absoarbă mai bine mirosurile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nisip n-am şi ţinînd cont cît de improvizată e lădiţa o singură zgîrietură şi curge tot prin cameră. Rumeguşul e mai mare, sînt şanse să nu se scuture chiar atît de rău. Prefer totuşi să-şi facă nevoile afară, că e curtea mare, mai ales acum după ce am făcut curat (nu complet). Asta presupune să nu se mai îmbolnăvească, însă. Mă rog, seara/noaptea tot acolo face, dacă-s geamurile închise.
E greu să le fac pe toate de unul singur, aia e.
ApreciazăApreciază
Noi am luat tăviţe din plastic. Nu speciale pentru pisici, că alea-s mai scumpe. Unele albe, lunguieţe, în care se ţine pe la magazine brânza – cu 6 lei bucata. Şi poţi să pui în tăviţă pământ din curte, nu musai nisip.
Dar ai dreptate – să le faci pe toate de unul singur e greu. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ehe, eu am ditamai lada de plastic, de-aia de fructe sau legume, cu găurele peste tot, îmbrăcată într-un sac de gunoi. Dacă se găureşte sacul (şi-i subţire-al naibii!) să te ţii distracţie. Nu mai zic că într-o zi, pe cînd era bolnavă, n-a nimerit lada – cît e de mare – şi-a făcut peste marginea ei, drept pe parchetul de stejar, de-ăla de se înnegreşte imediat de la lichide. Da’ am iertat-o, săraca, că era vai de ea. Cred că dacă aveam ce-aveţi voi ar fi fost rîs isteric de fiecare dată, văzînd-o cum azvîrle în toate părţile materialul.
ApreciazăApreciază
Grişka (ca şi Ziţa) nu azvârle în toate părţile decât nisipul. De-aia tava stă pe-o folie de plastic – şi mai şi mătur ce sare dincolo de folie.
Dar Grişka are boală pe pungile de plastic. Dacă găseşte cumva vreuna căzută pe jos, o stropeşte imediat. Mi-a intrat şi într-un dulap, unde pusesem la păstrare vreo trei saci de plastic, şi i-a… scăldat cu zel.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Copilu’ n-a făcut niciodată prin casă, cred c-a ştiut de la bun început că-i casa lui şi nu avea de ce să marcheze. Şedea pe plastic dar nu „uda”.
Lily n-are nici ea obiceiul ăsta. Curios că din prima zi cînd a intrat în casă s-a dus instinctiv la lădiţă şi a făcut acolo, deşi fusese pregătită (dar nefolosită) drept culcuş pentru Mitzi, cel accidentat la picioare, care a fugit de frica (aflată telepatic a) veterinarului.
Ar trebui să chem fata, s-o bag în casă, că e tîrziu. Ne-m mai auzi, poate. Sara bună! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi Grişka s-a dus instinctiv la lădiţă. Şi Ziţa. Poate că au toţi instinctul ăsta.
Sara bună! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Apropo de sănătos la cap – Grişka nu mănâncă nicidecum salam, slăninuţă etc. Dar, dacă nu suntem atenţi, roade sfoara cu care sunt legate. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din cîte am citit nici n-ar avea voie salam (mai ales cu porc, e carne grea pentru ei) şi nici slană, adică grăsime în general. Dar la cîte se spune că n-au voie mă şi mir cum de s-a perpetuat specia pînă acum. Pe cine să mai cred? Pff, păcat că nu ştiu să fac sarmale, poate alea i-ar plăcea prinţesei Lily. 😆
Totuşi, aţele alea conţin arome şi grăsimi uşoare, sînt un fel de „ciunga” pentru mîţe. 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆 – pentru „ciunga”. Beleaua e că o şi înghite, nu se mulţumeşte s-o mestece.
Cât despre restricţiile la mâncare, mi se par total aiurea. Vorba ta, cum a supravieţuit specia atâtea mii de ani în care mâncarea specială pentru mâţe n-a existat şi ele au mâncat ce s-a nimerit?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce, noi nu înghiţeam ciunga ca să nu ne prindă părinţii/profesorii? Poate şi el, bietul, o înghite de frică. 😛 😀
Aşa i-am zis şi eu doctoriţei şi a răspuns senină că niciuna nu trăia mai mult de trei ani, pe vremuri. De unde naiba îşi iau ăştia statisticile?! Ori le fabrică singuri ca să sperie clienţii şi să-şi protejeze meseria?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că mint de-ngheaţă apele. Socrii mei au avut la ţară pisici care n-au pus gura-n viaţa lor pe mâncare pisicească şi-au trăit mai mult. Şi-ar fi trăit şi mai mult dacă nu-i călcau maşinile şi nu-i băteau vecinii. O pisică de-a lor pe care-o ţin eu minte a trăit vreo 12 ani – cel puţin.
Şi mătuşa mea de 95 de ani povesteşte c-a avut în copilărie o pisică care-a trăit 16 ani.
Şi exemplele pot continua.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Or fi primit şi ei vreo „circulară” să-i „înveţe” pe oameni care-i calea corectă de a scădea populaţia Terrei (de orice fel). Ce ne-am face cu pisici, cîini şi alte animale… matusalemice? 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Parcă poţi să ştii…? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încăperile de pe linia magaziei au fost adăugate ulterior – aşa a ajuns intrarea în pod în casă. 🙂
La început nici holul pătrat din faţă nu era. Casa a fost iniţial construită pentru două familii – a soacră-mii şi a fratelui ei (câte 2 camere pentru fiecare, plus diverse acareturi separate – care acum nu mai există). Dar fratele a plecat la Oneşti şi socrii mei au cumpărat jumătatea lui de casă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, nu contează care a fost proiectul iniţial, important e ceea ce există acum, real. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, sigur – voiam doar să spun cum a ajuns să fie aşa. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi apropo de ‘sas’: dacă mai trece Vienela pe aici ar trebui să ştie că cineva trimite e-mail-uri dubioase cu numele ei în antet. Am primit aşa ceva ieri, cu un conţinut sumar de genul „hello drugwash” un link scurtat din bit.ly şi o semnătură (numele).
Mai primisem ceva asemănător de la o veche cunoştinţă, pe care am şi atenţionat-o telefonic imediat şi mi-a confirmat că nu e de la ea. Na, să vă mai schimbaţi parolele în ziua de azi, pentru „securitate”. Futu-i securitatea mă-sii (în toate sensurile posibile)!
(poate fac un screenshot să-ţi trimit pe mail)
COMPLETARE: Iată screenshot-ul:
ApreciazăApreciază
Din câte ştiu, Vienela a plecat de o lună în Scoţia, şi de-atunci n-am mai văzut-o pe net. Probabil că încă n-are acces de acolo. A spus că doritorii îi pot cere numărul de telefon în mesaj privat, dar eu m-am luat cu altele şi am uitat să i-l cer.
Dacă nu reapare pe net, nu ştiu de unde s-o iau.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce coincidenţă, să apară un mesaj „de la ea” tocmai cînd e plecată din ţară şi n-are acces la net. Oare cine ştia cu siguranţă toate datele astea…? (e retorică întrebarea)
Mnoh, dac-o citi pe aici o să afle.
Am trimis e-mail.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, poate măcar citeşte, din când în când, de pe vreun telefon, ceva…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine ai revenit!
Cred ca vei avea multe momente inedite – simpatice cu pufoseniile!
O fi avut un mic impuls sa-i sara lui Griska in cap? 😀
Toate cele bune, Vero draga!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ziţa destul de curajoasă ca să-i sară lui Grişka în cap. 😀
Numai bine şi ţie, dragă Suzana!
ApreciazăApreciază
Pingback: Aşa nu, aşa da – Ziţa/Chiţa/Chiţurina