Nema rapsodie

Mă simt de parcă viaţa m-ar fi abandonat în nisip, cu fiecare picior liber să mi se afunde, mai mult sau mai puţin, într-o continuă căutare a unui sprijin mai ferm.

Poate că toată lumea îl caută… Şi poate că în fiecare clipă îl găseşte câte cineva, trecând printre învingători. Nu şi printre eroi, că ăia sunt morţi, nu mai auzi de ei nici măcar la radio – pentru că nu-ţi mai pleci urechea decât la noua magie, numită Internet.

Revenind la sprijinul dorit, nici măcar nu ştiu ce însemnă…

  • Prieteni?
  • Noroc chior, care să nu uite niciodată să mă iubească?
  • Inspiraţie pe tavă când vreau să scriu, de pildă, o rapsodie?

De-asta, de la punctul al treilea, cu siguranţă n-am. Nu acum. Jocul cuvintelor n-are decât să se mulţumească cu nişte zdrenţe de toamnă uitată în poezele vechi, scoase nu pentru prima oară de la naftalină.

Adică trebuie să le scoateţi de aici şi de aici, dacă nu vă lipseşte cheful de clicuit.

Mie-mi lipseşte total cheful de răspuns la comentarii, aşa că mai jos nu puteţi comenta.

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în de-ale mele, despre lume şi viaţă :P și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.