În cinstea onomasticii mele de azi, am luat ieri poza unui trandafir
şi am pus-o în caleidoscop:
Dar metamorfoza nu i se poate urmări pe blog, ci pe facebook.
Tot ieri am primit un accesoriu al aspiratorului comandat online.
Adică un accesoriu de a cărui lipsă mă plânsesem cu vreo 8 zile în urmă.
Vreau să zic că ieri s-au îndurat ăia de la magazin să sune ca să mă-ntrebe dacă m-am uitat în curul aspiratorului. Nu mă uitasem, că-n prospect nu scrie unde locuieşte împricinatul 😛 , iar despre spiritul meu de observaţie am mai scris pe-aici. Dar m-am uitat ieri şi, ce să vezi? Obiectul chiar stătea acolo
… frumuşel, „mititel cât un cercel” [pliat – sau pliant].
VERONICISME 
Mnoh, la mulţi ani, dacă a fo’ să se potrivească! 🙂 Da’ să ştii că nu-i frumos să-i ţepuieşti pe băieţi de-un accesoriu, fie chiar şi involuntar. Neatenţia se plăteşte. 😉
Altfel, să-l foloseşti sănătoasă pe sugaciul nou achiziţionat. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mnoh, mulţumesc! 🙂
Nu-i frumos şi nici util – că-mi ajunge una bucată accesoriu din ăla – dar ce să le fac eu băieţilor dacă-n prospect au pus poze amănunţite cu tot ce vrei şi ce nu vrei, numai cu locul unde stă accesoriul cu pricina nu? 😀 Nici prin vis nu mi-a trecut să-ntorc sugaciul cu roatele-n sus ca să-l caut de accesorii. 😆
Sugaci nou trebuia musai, că ăla vechi (cârpit de bărbatu-meu prin majoritatea părţilor esenţiale) s-a stabilit la ţară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mda, să zicem că ai oarece circumstanţe atenuante. Pînă la urmă, nu oricine are curiozitatea de-a controla aparatura de… hemoroizi. 🙂
Şi-apoi, dacă-i musai e musai – end of story, nu?! 😀 Mai bine de mine că n-am pe unde strecura nici măcar o mătură, darămite ditamai porcuşoru’. Curăţenia e atît de… overrated! 😛 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Porcuşoru’ ăsta e mititel, iar între mania curăteniei şi mine distanţa e mai mare decât de la cer la pământ. Dar mizeria se adună, devenind la un moment dat prea multă chiar şi după standardele mele, iar atunci treaba se rezolvă mai repede şi mai bine cu aspiratorul decât cu mătura. 🙂
Altminteri, şi eu şi bărbatu-meu suntem câte o personificare a dezordinii. Pe vremea când îmi trăiau mătuşile şi ne duceam la sfârşit de săptămână câte două zile să le vizităm, una dintre ele s-a uitat, din uşă, la harababura din camera în care ne cazaseră, cu motan cu tot, a clătinat din cap a jale, apoi a zâmbit şi a zis: „Ei, da’ barem n-a stricat D-zeu două case…” 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Haaaaaaaaahahahahahahahaha!!! :-))))))))))))
Un exemplu perfect de optimism incurabil, mătuşa respectivă. 😀
Eu sînt poster-boy al dezordinii, la mine în cameră se circulă pe laterală, iar cine are burtă riscă să dărîme ceva (ceea ce-mi aminteşte că trebuie să slăbesc urgent). 😀 Iar pe jos… brrr, nu pot descrie… e o lume aparte, mai ceva ca în SF-uri. 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păcat că nu stai prin vecini, presupun că, dacă ne-am vizita, ne-am simţi [aproape] ca acasă. 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O, da, ador casele unde se vede cu adevărat că locuieşte cineva, spre deosebire de alea gen muzeu unde totul e perfect organizat şi aranjat de ţi-e frică să nu cumva să mişti un ciucure de la covor sau să laşi amprente pe masa perfect lustruită. Am oleacă de sînge de nomad, o fi şi asta parte a explicaţiei. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nu ştiu doar că am sânge bine amestecat (o bunică olteancă şi alta munteancă, un bunic ardelean şi altul moldovean) şi că la prima mea masă am servit lapte de ţigancă (mama încă n-avea, iar ţiganca avea prea mult). 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Laptele-ăla-i de vină, să ştii! 😛
A tunat şi ne-a adunat! 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆 Aşa mă gândeam şi io. 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La Multi Ani, draga Vero!
Recunosc ca nu imi aduceam aminte de ziua de azi, daca nu scriai.
Nu am luat niciodata de pe net un obiect atat de mare. Chiar ai curaj! 😀
Sanatate si numai bine! Spor si ai grija cu aspiratorul ala… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc mult, dragă Suzana. 🙂
Şi laptopul pe care scriu acum e luat de pe net (e al doilea laptop luat de pe net); şi televizorul; şi oala electrică sub presiune; şi saltelele de pe pat; şi altele. 🙂
ApreciazăApreciază
La mulți ani, Vero! Eu nu prea știu când cad sfinții! 🙂
Și pe urmă, tare greu îmi amintesc toate numele celor dragi. Am o prietenă pe care o strig Neti de peste 30 de ani și mereu uit să-i urez de Sfântul Anton.
Altminteri, m-a înviorat discuția despre dezordine și dereticat. Credeam că suntem mai puțini. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Renata. 🙂
Nici eu nu ştiu când sunt toţi sfinţii şi nu ţin minte să mă prezint cu urări la toată lumea, aşa că n-am pretenţii de la alţii. 🙂
În privinţa dezordinii şi a dereticatului, şi eu credeam că suntem mai puţini! 😆
ApreciazăApreciază
Doar zic: am citit nu demult că, potrivit nu știu cărui studiu, dezordinea și culcatul târziu se corelează cu un grad mai înalt de inteligență. Încă o dată, la mulți ani, Anuțo!
:))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc încă o dată, Cudi! 🙂
Am citit şi eu studiul ăla şi am fost nevoită să recunosc, cu invidie, că bărbatu-meu e ceva mai dezordonat ca mine. Dar m-am consolat cu gândul că eu mă culc mai târziu decât el. 😆
ApreciazăApreciat de 2 persoane