Tot de-ale mele – arhivele lunii iulie 2017

 

 

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în de-ale mele și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Tot de-ale mele – arhivele lunii iulie 2017

  1. A thorn in your side zice:

    Ia uite ce doarme putoare-n cuşcă! 😆 Mai mult ca sigur ca să-şi impregneze mirosul, să se facă stăpîn pe ea. 😉

    Mişto răsărit. De-ar răsări el soarele şi la figurat cînd e nevoie de el… 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Da, îşi face siesta în cuşcă în fiecare zi. 🙂
      Să vedem cum o să fie la transport… 🙂 În cuşca cealaltă intra singur – la coborârea din maşină. La plecarea de-acasă nu. Simte cumva când vrem să plecăm cu el cu tot şi se-ascunde – de preferinţă sub pat şi trebuie scos târâş de-acolo. 😀

      Ei, da, cu răsăritul la figurat e o problemă…

      Apreciat de 1 persoană

      • A thorn in your side zice:

        Pisicile sînt telepatice. Nu pot ajunge la altă concluzie raţională şi de bun-simţ, mai ales după anumite întîmplări la care am participat. Pentru a te înţelege cu o pisică trebuie să fii complet sincer chiar şi în gînduri.
        Şi în general nu le place să fie mutate cu forţa, au o voinţă proprie foarte puternică.

        Apreciat de 1 persoană

        • Vero zice:

          Şi eu cred că sunt telepatice, Grişka ştie când vine unul din noi acasă. Cum aude liftul oprindu-se la etajul nostru, se duce la uşa apartamentului. Dar numai dacă în lift e unul dintre noi.
          În copilărie am un avut un motan care ştia când venea tata – dar ăla cred că-l simţea de când intra în bloc. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • A thorn in your side zice:

            La faze de-astea ai putea spune că simte mirosul „stăpînului” de la distanţă. Cu Mitzi a fost altceva. Poate o să povestesc, dar nu aici şi nu acum.

            Apreciat de 1 persoană

            • Vero zice:

              Poate-o fi după miros – la fazele astea. Dar că vrem că plecăm de-acasă cu sau fără el cred că nu după miros îşi dă seama.

              Sper c-o să spui povestea cu Mitzi – cândva, undeva (unde am şi eu acces 🙂 ).

              Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Da, la plecatul cu/fără el poate fi ceva deosebit.
                Povestea nu e lungă dar nu mă simt în stare acum. Pe 31 iulie, acum trei zile, s-au împlinit doi ani de cînd l-am găsit pe Copilu’ şi în acelaşi timp un an de cînd mi-a fost „luat”. Iar mîine pe 4 august ar fi împlinit mătuşă-mea optzeci de ani, dar şi ea s-a grăbit să „plece” dincolo.
                Şi ar mai fi şi altele de ordin tehnic dar nu-şi au locul aici.

                Apreciază

              • Vero zice:

                Da, înteleg de ce nu te simţi în stare acum, e… firesc. 😦

                La noi, pisoiaşul care seamănă cu Copilu’ tău cică e de fapt pisicuţă.
                Încă n-am ajuns cu Grişka la ţară, nu ştiu cum o să-l putem împăca cu toţi ceilalţi. 😦

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Trece, cu timpul. Sau mă trec eu înaintea Timpului – totuna.
                Se pare că fetiţa voastră aminteşte mai degrabă de Naomi decît de Copilu’. Tot greu de dus e.
                O să fie complicat cu Grişka dar am încredere că veţi găsi soluţia optimă. Lumea e mare, e loc pentru toţi, cu bunăvoinţă. Da, ştiu: asta trebuie să-i explic lui. Aş vrea să pot.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Şi eu aş vrea să-i pot explica lui Grişka. 🙂

                Naomi e un nume frumos. Pisoii noştri încă n-au nume. Bărbatu-meu nu s-a ostenit să-i boteze. O să mă ocup eu. 🙂

                Apreciază

              • A thorn in your side zice:

                Naomi a fost „copila” lui Cami, ai uitat? O altă suferinţă ascunsă în adîncul sufletului.
                Cred că oricine merită măcar un nume. Dar cred că merită şi dreptul la viaţă şi la o familie. Mă doare tare mult partea cu sterilizatul, ne amestecăm în mersul naturii fără să ştim ce consecinţe au faptele noastre. Da, e un subiect greu, ştiu. Gîndeşte-te cît de greu mi-ar fi fost dacă i-aş fi făcut asta Copilului, să nu apuce să afle ce-i aia viaţă adevărată.

                Ţi-am trimis mail.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Da, uitasem că o chema Naomi. 😦
                Câini şi pisicile trăiesc mai puţin ca noi aşa că e imposibil să scăpăm de astfel de suferinţe. Dar când sărmanii mor prea devreme e într-adevăr cumplit.

                Nu sterilizăm motanii, dar cu pisicile pur şi simplu n-avem încotro. Sunt trei. Şi cică şi încă trei din cei mici. Alternativa ar fi să le lăsăm să fete şi să omorâm pisoii. Sau să-i abandonăm pe undeva. Sau să abandonăm pisicile pe undeva, ca să nu ne mai facă nouă pisoi în plus. Aşa că sterilizarea mi se pare răul cel mai mic. Şi toate au făcut deja pui, deci au gustat şi din deliciile dragostei şi ale maternităţii.

                Am răspuns la mail.

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Da, din păcate nu există soluţia perfectă care să împace toate conştiinţele, chiar şi cele pe care nu le recunoaştem (încă). Asemenea gen de alegeri sînt motivul pentru care uneori îmi vine să dau cu Lumea de pămînt, să se schimbe din temelii.
                Cînd mor de tineri, copiii cu sau fără ghilimele, atunci e ciuda şi durerea mai mare, că n-au apucat să-şi îndeplinească menirea existenţei. Şi n-avem ce face, nu putem merge dincolo de capătul Pămîntului ca în „Pirates of the Caribbean” ca să-i aducem înapoi, aşa cum a încercat Tony cu Cristina lui cîndva, parcă în altă viaţă…

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Mda… 😦
                Formula de sfârşit de poveste („şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe”) e cea mai mare amăgire din fiecare poveste. Un vis prea frumos ca să se poată adeveri.

                Apreciat de 1 persoană

              • A thorn in your side zice:

                Cine ştie care-o fi rolul real al poveştilor.

                Apreciat de 1 persoană

              • Vero zice:

                Corect, Nu ştim. Facem presupuneri, pe bâjbâite, ca în multe alte privinţe.

                Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s