Fiindc-aflase dintr-o carte… (4)

Iată de ce mi-am adus aminte cu ocazia ediţiei de azi a jocului iniţiat de Zina:

„În eseul său despre „Arta Presupunerii Raţionale”, Bertrand Russell oferă un rezumat de un sarcasm răutăcios al poveştii biblice despre Căderea din rai: „Dumnezeu le-a spus [lui Adam şi Evei] să nu mănânce din fructele unui anumit copac şi, când au făcut-o totuşi, a fost foarte furios, deşi ştiuse dintotdeauna că n-aveau să-L asculte.” Russell are dreptate. Pare mai degrabă bizar ca Atotputernicul să-i supună pe oameni unui test, ştiind că n-aveau să-l treacă, iar apoi să se înfurie din cauza asta.

Previziunea versus Liberul Arbitru

Dar problema e chiar mai profundă. Dacă Dumnezeu ştia, fără greş, că Adam şi Eva vor mânca fructul oprit, cum ar fi putut ei să facă altceva? Dacă ar fi rezistat ispitei, ar fi dezminţit cunoaşterea infailibilă care este atributul lui Dumnezeu.

Dintr-un punct mai larg de vedere, dacă Dumnezeu prevede fără greş toate acţiunile omeneşti, atunci liberul arbitru nu poate exista. De ce nu? Pentru că, dacă Dumnezeu cunoaşte viitorul, atunci viitorul e stabilit; iar dacă viitorul e stabilit, nimeni nu are niciun control asupra lui; iar dacă nimeni n-are niciun control, atunci liberul arbitru e o iluzie.

Dacă, dimpotrivă, oamenii au într-adevăr liber arbitru, cum poate Dumnezeu să prevadă acţiunile noastre viitoare? Nu le poate prezice în baza legilor determinismului, pentru că ar însemna ca voinţa noastră să nu mai fie liberă. Dar cum altfel le poate prezice? Cum poate cineva – chiar şi Dumnezeu – să prevadă opţiunile cu adevărat spontane?

După toate aparenţele, fie Dumnezeu cunoaşte viitorul şi nu există liber arbitru; fie există liber arbitru şi Dumnezeu nu cunoaşte viitorul. Cei care doresc să susţină deopotrivă că Dumnezeu cunoaşte viitorul şi că oamenii au liber arbitru au de făcut faţă unei dileme. Trebuie să-şi abandoneze una dintre credinţele îndrăgite – sau să găsească o rezolvare a paradoxului.

Sfântul Augustin versus Cicero

Sfântul Augustin de Hipona (354-430 d.H.), episcop şi filozof creştin, se luptă cu această problemă în Cartea a Cincea a Cetăţii lui Dumnezeu. Pentru el era cu desăvârşite limpede ce poziţie ar trebui să adopte creştinii faţă de problema previziunii şi a liberului arbitru: „Minţile religioase aleg şi una şi alta, recunosc şi una şi alta şi susţin şi una şi alta cu convingerea evlaviei.” Era bineînţeles conştient de dificultăţile implicate de menţinerea ambelor doctrine. Fuseseră enunţate foarte clar de politicianul şi filozoful roman Cicero (106-43 î.H.).

Argumentaţia lui Cicero se desfăşoară după cum urmează: Dacă toate cele viitoare sunt prevăzute de Zei, atunci există o anumită ordine a lucrurilor pe care Zeii o cunosc dinainte. Iar dacă există o anumită ordine a lucrurilor, trebuie să existe şi o anumită ordine a cauzelor în conformitate cu care se întâmplă aceste lucruri. Dar, dacă totul se petrece în conformitate cu o anumită ordine a cauzelor, atunci totul se petrece inevitabil. Prin urmare, „nimic nu stă în puterea noastră şi libertatea voinţei nu există”.

Răspunsul lui Augustin e foarte interesant. Acceptă că există o anumită ordine a cauzelor care conduce, inevitabil, la un viitor predictibil. Dar nu recunoaşte că acest lucru ameninţă libertatea voinţei omeneşti, de vreme ce „înseşi vrerile noastre sunt incluse în această ordine a cauzelor”.

Iată ce vrea să spună. Ori de câte ori luaţi o decizie, aceasta este determinată de doi factori: circumstanţele externe şi acţiunile interne ale voinţei dumneavoastră. Însă Dumnezeu le cunoaşte perfect pe amândouă, de aceea vă poate prezice fără greş acţiunile.

Acest fapt nu vă anulează libertatea de acţiune, pentru că vă exercitaţi voinţa. Numai că Dumnezeu ştie dinainte exact cum vi-o veţi exercita.

În viziunea lui Augustin, previziunea divină şi libertatea voinţei omeneşti sunt aşadar perfect compatibile. Una nu o exclude pe cealaltă.

Temă de Meditaţie…

Atât Augustin cât şi Cicero presupun că, pentru a exista previziunea divină, Dumnezeu trebuie să prezică acţiunile şi evenimentele viitoare. Dar unii susţin că Dumnezeu nu trebuie să prezică viitorul. Îl percepe pur şi simplu. Cum e cu putinţă? Pentru că El există în afara timpului. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt pentru el unul şi acelaşi lucru şi se află deopotrivă sub ochii Săi.

• Este această părere alternativă a previziunii lui Dumnezeu mai uşor de reconciliat cu libertatea omului?
• Citiţi în paginile 116-117 despre universul-bloc şi vedeţi cum vine ştiinţa modernă în sprijinul ideii că trecutul, prezentul şi viitorul sunt reale în egală măsură. Dă acest fapt sens convingerii că Dumnezeu percepe viitorul fără să fie nevoit să-l prevadă?”

Aici găsiţi un alt citat din aceeaşi carte. Tot către citate din carte conduc şi linkurile din text.

Publicitate