Clipa fără ochelari de cal

De obicei nu s-ar putea spune că văd pe unde umblu, în sensul că am ochelari de cal încorporaţi, mă uit drept înainte, strict către ceea ce mă interesează, propriile mele gânduri ţin locul peisajului din fundal. Şi nu de ieri, de alaltăieri. De pildă, în tinereţea mea revoluţionară (îmi place expresia asta, atâta tot, nu vă grăbiţi să trageţi alte concluzii), am reuşit să trec frumuşel chiar şi pe lângă tata, fără să-l văd venind din sens opus.

Dar există întotdeauna excepţii. Acum vreo două zile, când mă întorceam de la piaţă, am fost în stare să remarc pomişorul ăsta. Mi-a umplut pe neaşteptate cu flori câmpul vizual – şi am scos telefonul, ca să-mi imortalizez clipa fără ochelari de cal.

Şi, cu ochelarii de cal încă doar pe vârful nasului, am mai fotografiat pomul încă o dată, după ce am trecut de el, fiindcă prima poză e în contralumină.

În a doua fotografie, florile îşi arată în cam prea mare măsură dosul crengos, dar, inspectându-i detaliile, sunt uimită de culorile vii din zona pieţei.

Oare şi în realitate sunt tot aşa?
Cu atâta verde?
Sper c-o să ţin minte s-arunc o privire atentă cu prima ocazie.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în ciudăţenii, de-ale mele și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Clipa fără ochelari de cal

  1. Pingback: Tot de-ale mele – arhivele lunii martie 2017 | VERONICISME

  2. Pare a fi un corcodus, zarzar sau tot din neamul asta… Si la noi e plin de florile lor. Acum reusesc sa infrumuseteze strada ca in rest nu prea se omoara lumea dupa ei.

    Apreciat de 1 persoană

  3. A thorn in your side zice:

    Cum se zbate Natura să supravieţuiască în jungla urbană…!

    Apreciat de 1 persoană

  4. psi zice:

    la noi mai e de așteptat să înflorească zarzării… așa că aferim mătușă! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. Zina zice:

    😀 Mă recunosc, eu aș trece și pe lângă un elefant fără să-l bag în seamă ! E drept că nu și pe lângă o floare sau o pisicuță ori un cățeluș…

    Apreciat de 1 persoană

    • Vero zice:

      Pisicuţele şi căţeluşii nu-mi scapă nici mie. Dar florile rămân câteodată neobservate. De pildă, pomul din poză n-a înflorit cât am stat eu la piaţă. Avea flori şi când m-am dus la cumpărături – pe acelaşi traseu – dar nu mi-a atras atenţia. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  6. Ieri am fost la firma mamă, să vorbesc nițel cu patronul, că nu-l mai văzusem de juma de an. De-a dreapta și de-a stânga drumului, câmp sălbatic. Drumul spre fabrică – asfaltat, la nivel de bune intenții. Ierburi și tufișuri. Soare blând. O durere de cap, începută de cu seară.
    Un fazan îmi taie calea, de la stânga spre dreapta .Încetinesc. Îl pierd din ochi în tufișurile aproape înverzite. Ultimul gând, înainte de-a accelera: MAI EXISTĂ FAZANI în lumea asta!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Suzana Miu zice:

    Am gasit acest link. Poate tu il stiai, dar eu nu imi aduc aminte sa fi cautat in el ceva.
    Astazi mi-a aparut brusc in fata ochilor:
    http://www.asfanufo.ro/
    O zi de Florii minunata sa ai! ❤ 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s