Fiindc-aflase dintr-o carte… (1)

Un articol de pe unul dintre blogurile pe care le cutreier m-a dus cu gândul la un scurt episod dintr-o carte  – Preludiul Fundaţiei (Isaac Asimov).

Redau episodul cu pricina mai jos, cu ocazia unei noi reprize a jocului cu citate favorite, iniţiat de Zina.

— Tot ce e interzis devine atractiv din punct de vedere sexual. Te-ar mai interesa sânii femeilor dacă ai trăi într-o societate în care sunt tot timpul în văzul tuturor?

— Cred că s-ar putea.

— Nu eşti cu mult mai interesant când sunt ascunşi în permanenţă, ca în majoritatea societăţilor din prezent?… Uite, să-ţi povestesc ce mi s-a întâmplat mie. Mă aflam într-o staţiune balneară, pe malul unui lac, acasă, pe Cinna… Presupun că şi pe Helion aveţi staţiuni balneare, plaje, lucruri de genul ăsta.

— Bineînţeles, răspunse Seldon, uşor iritat. Ce crezi că e Helion, o lume stâncoasă, plină de munţi, cu apă numai în fântâni?

— N-am vrut să te jignesc, Hari. Am întrebat doar ca să mă asigur că înţelegi esenţa întâmplării. Pe plajele noastre, de pe Cinna, suntem foarte libertini, nu ne preocupă ce purtăm… sau ce nu purtăm…

— Plajele sunt pline de nudişti?

— Nu tocmai, deşi presupun că, dacă şi-ar scoate cineva toate hainele, n-ar atrage cine ştie ce atenţie. Se obişnuieşte să purtăm un minimum impus de decenţă, deşi trebuie să recunosc că astfel nu lăsăm prea multe ascunse, ca să-nfierbânte imaginaţia.

— La noi, pe Helion, spuse Seldon, avem, cumva, standarde ale decenţei mai înalte.

— Da, îmi pot da seama după atenţia cu care te porţi cu mine, dar, în fine, fiecare respectă ceea ce a ajuns să-i stea în obicei. Oricum, eu mă instalasem lângă lac, pe un scaun, când s-a apropiat de mine un bărbat tânăr, cu care mai stătusem la taclale cu o zi înainte. Era un tip decent, nu remarcasem la el absolut nimic dubios. S-a aşezat pe braţul scaunului meu şi, ca să-şi poată ţine echilibrul, şi-a pus mâna dreaptă pe coapsa mea stângă, care era goală, fireşte…

După ce am vorbit cam un minut şi jumătate, mi-a spus, ştrengăreşte: „Ia te uită. Abia dacă ne cunoaştem şi mie mi se pare cât se poate de firesc să-ţi pun mâna pe coapsă. Mai mult decât atât, şi ţie ţi se pare la fel de firesc, fiindcă s-ar părea că puţin îţi pasă dacă rămâne acolo.”

Şi abia atunci mi-am dat cu adevărat seama că-şi sprijinea mâna pe coapsa mea. Pielea dezgolită în public îşi pierde o parte din sexualitate. După cum spuneam, esenţial este să fie ascunsă.

Şi-a dat şi el seama de asta, fiindcă a adăugat: „Totuşi, dacă ne-am fi întâlnit în împrejurări mai protocolare şi ai fi purtat o rochie, nici măcar prin vis nu mi-ar fi trecut că m-ai putea lăsa să ţi-o ridic ca să-mi pun mâna exact în acelaşi loc.”

Eu am râs şi am continuat să vorbim vrute şi nevrute. Bineînţeles că, după ce-mi atrăsese atenţia asupra poziţiei mâinii sale, a considerat că nu se mai cuvenea s-o lase acolo şi şi-a retras-o.

În seara aceea m-am îmbrăcat pentru cină cu mai multă grijă decât de obicei şi mi-am făcut apariţia într-o ţinută mult mai ceremonioasă decât a celorlalte femei. L-am găsit pe tânărul respectiv. Era aşezat la o masă. M-am apropiat, l-am salutat şi i-am spus: „Iată, acum port rochie, dar, sub ea, coapsa mea stângă e goală. Îţi dau permisiunea să-mi ridici rochia şi să-ţi pui mâna exact acolo unde ai pus-o mai devreme.”

A încercat. Trebuie să recunosc asta. Dar toată lumea se uita la noi. Eu nu l-aş fi oprit şi sunt sigură că nu nici altcineva nu l-ar fi împiedicat, dar pur şi simplu nu s-a putut convinge să-şi transforme intenţia în faptă. În jur nu era mai multă lume decât pe plajă şi, de fapt, de faţă erau cam aceeaşi oameni. Şi era clar că iniţiativa îmi aparţinea, că nu aveam nicio obiecţie, dar el nu s-a putut decide să facă un gest considerat necuviincios. După-amiază, pe plajă, fuseseră condiţii favorabile pentru mâna-pe-coapsă, însă seara nu mai erau, şi asta atârna mai greu în balanţă decât orice i-ar fi spus propria logică.